Roma, de la orasul-stat la imperiu

Începuturile tradiţionale sunt fixate în 753 î.Hr  şi sunt legate de legendarii fraţi Romului şi Remus. Adevărul istoric menţiona crearea unei comunităţi din latini, sabini şi etrusci, pe cursul mijlociu al Tibrului la poalele colinei Palatin. Iniţial condusă de 7 regi(2 latini, 2 sabini, 3 etrusci)cu puteri de preot şi judecător, dar limitate de Senat şi Adunarea poporului, Roma v-a evolua spre autoritatea patriciană concentrată în mâna celor 100 de senatori. Conform tradiţiei, ultimul rege etrusc Tarquinius Superbus a fost alungat în 509 î.Hr, pentru guvernarea lui tiranică şi înlocuit cu o conducere republicană.

Perioada republicană a fost una de expansiune şi de luptă între patricieni şi plebei. După mai multe „secesiuni plebeene” care au avut loc între 494-287 î.Hr., plebeii au obţinut egalitate în drepturi, eliminarea interdicţiei de căsătorie dintre patricieni şi plebei, doi tribuni ai plebei cu drept de veto la legile senatului şi un consul ales de plebei. În epoca expansiunii noii îmbogăţiţi plebei vor forma categoria cavalerilor.

Instituţiile republicane au fost: magistraţii superiori(2 consuli, 4 pretori, 4 cenzori), magistraţii inferiori(4 chestori, 4 edili), aleşi pe 1 an, magistratura excepţională(1 dictator, numit pe 6 luni cu puteri absolute); senatul(format din 300 de foşti magistraţi superiori, ce lua decizii de politică externă şi internă); adunările poporului sau comiţiile plebei(comiţia curiată – probleme religioase şi de moştenire, comiţia centuriată – hotărau pacea sau războiul, comiţia tribută – alege pe tribuni, chestori şi edili).

Romanii duceau la început o viaţă simplă, austeră şi se supuneau legilor cetăţii. Locuinţele erau simple, din chirpici şi cărămidă, cu mobilier simplu din lemn, urmărind mai mult utilul decât luxul, hainele fiind simple(tunică, togă, sandale), realizate în casă. Credinţa era politeistă, dar dominată de cultul zeilor casei, de triada clasică Jupiter, Junona, Minerva, la care se adaugă vechii zei Ianus, Saturn, Vesta şi instituţia prezicătorilor, anume Haruspicii(preziceri în măruntaiele animalelor) şi Augurii(preziceri în zborul păsărilor).

Familia patriarhală romană se baza pe rolul dominant al tatălui ca conducător al economiei şi cultului şi judecător al familiei, acesta având drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor săi. Femeia se supunea autorităţii tatălui şi după căsătorie soţului, ocupându-se de casă şi creşterea copiilor. Marile evenimente ale vieţii erau naşterea, căsătoria, majoratul (la 17 ani) şi moartea. Influenţa elenistică se va simţi prin emanciparea femeii şi participarea ei mai activă la viaţa publică, prin restrângerea de către legi a prerogativelor tatălui în familie, prin "îndulcirea" perceptelor şi moravurilor şi prin apariţia "fenomenului" divorţului.

Cucerirea Italiei s-a realizat în secolele V-III î.Hr. prin războaiele cu etruscii, sabini, samniţii şi cu Phyrrus regele Epirului.

Războaiele punice s-au dus în 3 etape(264-146 î.Hr) cu cetatea feniciană nord-africană Cartagina, având ca miză dominaţia bazinului occidental al mediteranei. Distrugerea Cartaginei a adus Romei, cucerirea sudului Galiei, Spaniei, Siciliei şi Africii de nord.

Războiele orientale au fost cu Macedonia lui Filip al-V-lea şi au dus în 168 î.Hr. la cucerirea sudului spaţiului balcanic. La ele s-au adăugat războaiele cu regatele elenistice ale lui Mitridate regele Pontului, Antioh al-III-lea regele Siriei seleucide şi Cleopatra regina Egiptului, în urma cărora roma cucereşte Asia Mică, Siria(63 î.Hr) şi Egiptul(30 î.Hr).

Cucerirea Orientului a dus Roma în contact cu civilizaţia elenistică, apărută ca urmare a cuceririlor lui Alexandru Macedon, rezultat al simbiozei culturilor greacă, egipteană, persană, feniciană şi babiloniană. Elenismul a contribuit la formarea civilizaţiei romane prin afluxul de pedagogi, filosofi, oratori, pictori, sculptori şi arhitecţi. Roma a importat de aici luxul şi bogăţia în vestimentaţie, alimentaţie şi civilizaţie, arhitectura monumentală, rafinamentul cultural şi artistic, gustul pentru arta decorativă şi monumentală, pentru filozofie, muzică şi teatru.

Criza s-a datorat ruinării micilor proprietari rurali, sărăcirii plebei urbane, creşterea marilor latifundii şi neadaptării instituţiilor oraşului-stat la cele ale unui imperiu. Cauzele crizei au fost:

-cuceririle au creat un imperiu tricontinental ce nu putea fi guvernat cu instituţiile unui oraş-stat.

-numeroşii sclavi din răzoi ce lucrau marile latifundii şi în marile ateliere concurau pe micii producători rurali şi meşteşugari romani.

-acapararea pământurilor cucerite de patricieni şi noii îmbogăţiţi în dauna poporului.

-ruinarea prin nelucrarea pământului, a ţăranului roman, baza armatei şi a cuceririlor.

-masiva emigrare la oraş a celor fără venituri, deveniţi o plebe ce îşi vindea voturile pe hrană şi bani.

Tentativele  de reformă sustinute de fraţii TIBERIUS şi CAIUS GRACCHUS, deveniţi tribuni ai plebei în 133 şi 123 î.Hr.,au ca scop următoarele acţiuni:

- trecerea teritoriilor cucerite în fondul public şi distribuirea lor veteranilor,

- acordarea cetăţeniei socilor(aliaţilor italici),

- ştergerea datorilor cetăţenilor

- vânzarea grâului la preţ redus pentru plebe..

Susţinuţi de tabăra popularilor, ei au fost asasinaţi de reprezentanţii aristocraţiei conservatoare – optimaţii. Caius Marius, general victorios contra numizilor, cimbrilor şi teutonilor va realiza în 107 î.Hr. o reformă militară prin care transformă armata de cetăţeni într-o armată de profesionişti.

Războaiele civile au dus la dictatura generalului Sulla, iar după aceasta la crearea PRIMULUI TRIUMVIRAT în 60 î.Hr între CAESAR, POMPEI şi CRASSUS. CAESAR cucereşte Galia, POMPEI pacifică Cilicia, iar CRASSUS moare în războiul cu parţii – 53 î.Hr.

Conflictul CAESAR – POMPEI se încheie cu victoria finală a primului la Pharsalus – 48 î.Hr, şi instaurarea unei dictaturi militare. Asasinarea lui CAESAR de o conjuraţie senatorială în 15 martie 44 î.Hr, duce la crearea celui de AL DOILEA TRIMVIRAT, din Marc Antonius, Octavianus şi Lepidus. Conjuraţii sunt înfrînţi la Philipi – 42 î.Hr, iar învingătorii îşi împart imperiul(Lepidus –Africa, Octavianus – Occidentul şi Marc Antonius – Orientul). Confruntarea dintre Octavianuş şi Antonius prijinit de regina Egiptului, Cleopatra se încheie cu victoria primului la Actium – 31 î.Hr.

Octavianus ocupă Egiptul şi reface unitatea statului, instaurând o epocă de pace relativă şi prosperitate. PRINCIPATUL este o monarhie deghizată ce păstra aparenţa instituţiilor republicane dar golite de esenţa puterii lor. Octavianus era primul cetăţean – PRINCEPS, comandant suprem al armatei – IMPERATOR, cenzor, senator pe viaţă, tribun al plebei, mare preot – PONTIFEX MAXIMUS  şi era considerat zeu – AUGUSTUS, cu un cult dedicat lui.

Principatul a durat între 27 î.Hr. – 284 d.Hr. şi a cunoscut 4 dinastii: Iulia-Claudia(descendenţii lui Octavianus Augustus), Flavia, Antonină şi Severilor. Apogeul este atins în timpul împăraţilor din familia Antoninilor: TRAIAN, HADRIAN, ANTONINUS PIUS si MARCUS AURELIUS.

Anarhia militară 248-284, reprezintă apogeul generalilor ridicaţi de armate la tron, cu slăbirea instituţiilor, retrageri teritoriale şi domnii scurte şi sângeroase. Redresarea situaţiei este opera lui DIOCLEŢIAN 284-305, care instituie DOMINATUL, regim care înseamnă un despotism oriental, cu împărat-zeu, ce concentra toate puterile în mâinile sale. Opera lui DIOCLEŢIAN, continuată de CONSTANTIN CEL MARE 306-337, este o reformă administrativă, politică, militară, socială, fiscală şi juridică, concomitent cu mutarea capitalei în est la CONSTANTINIPOL şi accentuarea rupturii est-vest a imperiului pe fondul legalizării creştinismului prin Edictul de la Milano – 313.   

Imperiul roman a asigurat tinp de peste două secole pacea şi prosperitate spaţiului european şi oriental.

Bazele prosperităţii imperiului erau:

-agricultura prosperă practicată pe mari latifundii cu munca sclavilor sau pe micile proprietăţi libere, -cultura intensivă a cerealelor(Africa, Galia, Hispania, Dacia), viticultura(Hispania, Galia), măslinului (Asia Mică, Grecia), creşterea vitelor(Dacia, Pannonia, Moesia). -dezvoltarea tehnicii agricole şi a sistemului colonatului.

-creşterea importanţei extragerii minereurilor, în special al celor preţioase din Dacia.

-dezvoltarea meşteşugurilor, a producţie de lux şi a celei destinate exportului.

-sistemul solid al drumurilor romane, dublat de sifguranţa asigurată negustorilor de ordinea romană.

-comerţul intern şi extern intens, bazat pe varietatea şi abundenţa diverselor produse dar şi de soliditatea monedei romane de argint(denarul), devenit monedă de uz universal.

Limitele prosperităţii sunt date de numeroasele războie, greutăţuile cauzate de apărarea unei graniţe foarte lungi, atacurile barbare, crizele agrare şi monetare.