Legea invatamantului
Codul muncii

Legea nr 84/1995, republicata in M. Of. 606 din 10.12.1999, Legea invatamantului

Titlul I - Dispozitii generale

Art. 1
Prezenta lege reglementeaza organizarea si functionarea sistemului national de invatamant.

Art. 2
In Romania invatamantul constituie prioritate nationala.

Art. 3
(1) Invatamantul urmareste realizarea idealului educational, intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti,si contribuie la pastrarea identitatii nationale.
(2) Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si creative.

Art. 4
(1) Invatamantul are ca finalitate formarea personalitatii umane prin:
a) insusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale;
b) formarea capacitatilor intelectuale, a disponibilitatilor afective si a abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice, tehnice si estetice;
c) asimilarea tehnicilor de munca intelectuala, necesare instruirii si autoinstruirii pe durata intregii vieti;
d) educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, al demnitatii si al tolerantei, al schimbului liber de opinii;
e) cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, fata de valorile moral-civice, a respectului pentru natura si mediul inconjurator;
f) dezvoltarea armonioasa a individului prin educatie fizica, educatie igienico-sanitara si practicarea sportului;
g) profesionalizarea tinerei generatii pentru desfasurarea unor activitati utile, producatoare de bunuri materiale si spirituale.
(2) Invatamantul asigura cultivarea dragostei fata de tara, fata de trecutul istoric si de traditiile poporului roman.
(3) Finalitatile scolii romanesti se realizeaza prin strategii si tehnici moderne de instruire si educare, sustinute de stiintele educatiei si de practica scolara, conform obiectivelor fiecarui nivel de invatamant.

Art. 5
(1) Cetatenii Romaniei au drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamant, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, rasa, nationalitate, apartenenta politica sau religioasa.
(2) Statul promoveaza principiile invatamantului democratic si garanteaza dreptul la educatie diferentiata, pe baza pluralismului educational, in beneficiul individului si al intregii societati.
(3) Statul promoveaza principiile educatiei permanente.

Art. 6
Invatamantul obligatoriu este de 9 clase.
Frecventarea obligatorie a invatamantului de 9 clase, forma de zi, inceteaza la varsta de 17 ani.

Art. 7
(1) Invatamantul de stat este gratuit.
(2) Pentru unele activitati se pot percepe taxe in conditiile stabilite de prezenta lege.
(3) Invatamantul de stat este finantat de la bugetul de stat si de la bugetele locale. Fondurile destinate invatamantului sunt nominalizate distinct in bugetul de stat si in bugetele locale.
(4) Invatamantul poate fi finantat si direct de catre agenti economici, precum si de alte persoane fizice sau juridice.
(5) Invatamantul poate fi sustinut prin burse, credite de studii, taxe, donatii, sponsorizari, surse proprii si alte surse legale.
(6) Statul ii sprijina material, cu precadere, pe elevii si studentii care obtin rezultate foarte bune la invatatura si dovedesc aptitudini deosebite pentru formarea lor in domeniul unei profesiuni.
(7) Statul si alti factori interesati subventioneaza activitatile de performanta, de nivel national si international, ale elevilor si studentilor.
(8) Institutiile si unitatile de invatamant sunt persoane juridice, cu exceptia scolilor care au numai clasele I-IV.

Art. 8
(1) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. Acesta se desfasoara, in conditiile prezentei legi, si in limbile minoritatilor nationale, precum si in limbi de circulatie internationala.
(2) In fiecare localitate se organizeaza si functioneaza unitati, clase sau formatii de studiu cu limba de predare romana si, dupa caz, cu predarea in limbile minoritatilor nationale ori se asigura scolarizarea in limba materna in cea mai apropiata localitate in care este posibil.
(3) Invatarea in scoala a limbii romane, ca limba oficiala de stat, este obligatorie pentru toti cetatenii romani, indiferent de nationalitate. Planurile de invatamant trebuie sa cuprinda numarul necesar de ore si, totodata, se vor asigura conditiile care sa permita insusirea limbii oficiale de stat.
(4) Atat in invatamantul de stat, cat si in cel particular documentele scolare si universitare oficiale, nominalizate prin ordin al ministrului educatiei nationale, se intocmesc in limba romana. Celelalte inscrisuri scolare si universitare pot fi redactate in limba de predare.
(5) Unitatile si institutiile de invatamant pot efectua si emite, la cerere, traduceri oficiale ale documentelor si ale altor inscrisuri scolare si universitare proprii.

Art. 9
(1) Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.
(2) La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.
(3) Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educatiei Nationale organizarea unui invatamant teologic specific pregatirii personalului de cult si activitatii social-misionare a cultelor, numai pentru absolventii invatamanului gimnazial sau liceal, dupa caz, proportional cu ponderea numerica a fiecarui cult in configuratia religioasa a tarii, potrivit recensamantului oficial reactualizat. Infiintarea si functionarea acestui invatamant se fac potrivit legii.
(4) Cultele recunoscute de stat au dreptul de a infiinta si administra propriile unitati si institutii de invatamant particulare, conform legii.
(5) Curriculumul specific invatamantului preuniversitar teologic se elaboreaza de catre cultul respectiv, se avizeaza de Secretariatul de Stat pentru Culte si se aproba de Ministerul Educatiei Nationale. Curriculumul invatamantului preuniversitar particular, organizat de culte, altul decat cel teologic, se elaboreaza si se aproba conform legii. Pentru invatamantul superior curriculumul se elaboreaza si se aproba potrivit legii.

Art. 10
(1) Reteaua unitatilor invatamantului de stat este organizata si aprobata de Ministerul Educatiei Nationale, in colaborare si cu sprijinul administratiei publice locale, in concordanta cu dinamica demografica si cu necesitatile de formare profesionala, actuale si de perspectiva. Reteaua institutiilor invatamantului de stat este organizata de Ministerul Educatiei Nationale conform legii.
(2) Autoritatile locale si agentii economici pot infiinta si finanta unitati scolare in conditiile legii.
(3) Ministerul Educatiei Nationale poate aproba organizarea de unitati si institutii de invatamant in care predarea sa se faca in limbi de circulatie internationala, in conditiile prezentei legi. In aceste scoli Limba si literatura romana, Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau si se examineaza in limba romana.
(4) Ministerul Educatiei Nationale poate aproba organizarea de unitati de invatamant sau de clase constituite din elevi capabili de performante.
(5) In conditiile prezentei legi se pot organiza unitati de invatamant cu predarea in limba romana pe langa oficiile diplomatice si institutiile culturale ale Romaniei in strainatate.
(6) Ministerul Educatiei Nationale, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, are obligatia sa sprijine invatamantul in limba materna in tarile in care traiesc romani, cu respectarea legislatiei statului respectiv.

Art. 11
(1) Invatamantul nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor promovate de partide sau de alte formatiuni politice.
(2) In unitatile si in spatiile de invatamant se interzic crearea si functionarea partidelor sau altor formatiuni politice, precum si desfasurarea activitatilor de organizare si propaganda politica.
(3) In invatamant se interzice prozelitismul religios.
(4) In spatiile destinate procesului de invatamant, in unitati de cercetare stiintifica, biblioteci, edituri si tipografii ale institutiilor de invatamant, in camine, internate, cantine, cluburi, case de cultura ale studentilor, case ale corpului didactic, case universitare, tabere scolare, baze si complexe cultural-sportive, palate si cluburi ale copiilor si elevilor sunt interzise activitatile care incalca normele generale de moralitate, primejduind sanatatea fizica sau psihica a tineretului.

Art. 12
(1) Ministerul Educatiei Nationale, pe baza consultarii celorlalte institutii si ministere interesate, proiecteaza, fundamenteaza si aplica strategia globala a invatamantului, stabileste obiectivele sistemului de invatamant in ansamblul sau, precum si obiectivele educationale pe niveluri si profiluri de invatamant.
(2) Organizarea si continutul invatamantului nu pot fi structurate dupa criterii exclusiviste si discriminatorii de ordin ideologic, politic, religios sau etnic. Nu sunt considerate a fi structurate dupa criterii exclusiviste si discriminatorii unitatile si institutiile de invatamant create din nevoi de ordin religios sau lingvistic, in care predarea corespunde alegerii parintilor sau a tutorilor legal instituiti ai elevilor.
(3) Ministerul Educatiei Nationale, consultand factorii interesati in organizarea unor forme si tipuri specifice de invatamant, raspunde de elaborarea curriculumului: planuri de invatamant, programe si manuale scolare pentru invatamantul preuniversitar. In invatamantul superior curriculumul se stabileste conform autonomiei universitare si standardelor nationale.

Art. 13
Autonomia universitara este garantata.

Art. 14
(1) In sistemul national de invatamant, de stat si particular, pot fi initiate si organizate alternative educationale, cu acordul Ministerului Educatiei Nationale, conform legii.
(2) Evaluarea si acreditarea alternativelor educationale se fac de Ministerul Educatiei Nationale, potrivit legii.


Titlul II - Sistemul national de invatamant

Capitolul I - Dispozitii comune

Art. 15
(1) Sistemul national de invatamant este constituit din ansamblul unitatilor si institutiilor de invatamant de diferite tipuri, niveluri si forme de organizare a activitatii de instruire si educare.
(2) Sistemul national de invatamant cuprinde unitati si institutii de invatamant, de stat si particulare.
(3) Privatizarea institutiilor si a unitatilor de invatamant de stat este interzisa.
(4) Invatamantul este organizat pe niveluri, asigurand coerenta si continuitatea instruirii si educatiei, in concordanta cu particularitatile de varsta si individuale.
(5) Sistemul national de invatamant cuprinde:
a) invatamantul prescolar: grupa mica; grupa mijlocie; grupa mare, pregatitoare pentru scoala;
b) invatamantul primar: clasele I-IV;
c) invatamantul secundar: invatamantul gimnazial, secundar inferior, clasele V-IX; invatamantul liceal, secundar superior, clasele X-XII/XIII; invatamantul profesional: anii I-II/III;
d) invatamantul postliceal;
e) invatamantul superior: invatamantul universitar si invatamantul postuniversitar;
f) educatia permanenta.
(6) Invatamantul prescolar, primar, gimnazial, profesional, liceal si postliceal formeaza invatamantul preuniversitar.
(7) Invatamantul preuniversitar este subordonat, prin inspectoratele scolare, Ministerului Educatiei Nationale, iar invatamantul superior este coordonat de Ministerul Educatiei Nationale, cu respectarea autonomiei universitare.
(8) Formele de organizare a invatamantului sunt: invatamant de zi, seral, cu frecventa redusa si invatamant la distanta.
(9) In sistemul educatiei permanente se poate practica invatamantul prin corespondenta sau la distanta.
(10) Invatamantul obligatoriu, care cuprinde invatamantul primar si gimnazial, este invatamant de zi. In mod exceptional, invatamantul gimnazial se poate organiza si ca invatamant seral, cu frecventa redusa sau la distanta, pentru persoanele care au depasit cu mai mult de 2 ani varsta corespunzatoare clasei.
(11) In sistemul de invatamant pot functiona unitati-pilot, experimentale si de aplicatie.
(12) In raport cu conditiile existente pot functiona grupuri scolare in care se organizeaza invatamant profesional, liceal si postliceal, cu o conducere unica.
(13) In cadrul sistemului national de invatamant, sub coordonarea si controlul Ministerului Educatiei Nationale, se pot infiinta si pot functiona, conform legii, structuri de invatamant organizate prin cooperare intre unitati si institutii din tara si din strainatate, pe baza unor acorduri interguvernamentale.

Art. 16
(1) Sistemul national de invatamant are caracter deschis. In invatamantul preuniversitar trecerea elevilor de la o unitate scolara la alta, de la un profil la altul si de la o filiera la alta este posibila in conditiile stabilite prin regulament al Ministerului Educatiei Nationale. In invatamantul superior caracterul deschis este asigurat prin Carta universitara.
(2) Elevii si studentii cu aptitudini si performante scolare exceptionale pot promova 2 ani de studii intr-un an scolar sau universitar.

Art. 17
(1) Ministerul Educatiei Nationale, inspectoratele scolare si autoritatile administratiei publice locale asigura conditiile necesare pentru ca elevii sa frecventeze cursurile primare si gimnaziale, de regula, in localitatile in care acestia domiciliaza.
(2) In situatii justificate elevilor din invatamantul primar si gimnazial, scolarizati intr-o alta localitate, li se asigura, dupa caz, servicii de transport, masa si internat, cu sprijinul Ministerului Educatiei Nationale, al autoritatilor administratiei publice locale, al agentilor economici, al comunitatilor locale, al societatilor de binefacere, al altor persoane juridice sau fizice.

Capitolul II - Invatamantul prescolar

Art. 18
(1) Invatamantul prescolar se organizeaza pentru copii in varsta de 3-7 ani, in gradinite de copii cu program normal, prelungit si saptamanal.
(2) Gradinitele se infiinteaza de catre inspectoratele scolare.
(3) Agentii economici si alte persoane juridice, precum si persoanele fizice pot infiinta si finanta gradinite, cu acordul inspectoratelor scolare, in conditiile legii.

Art. 19
Pentru asigurarea continuitatii intre invatamantul prescolar si cel primar se instituie si se vor generaliza treptat grupele pregatitoare pentru scoala, cuprinzand copii in varsta de 5-6 (7) ani. Costurile scolarizarii vor fi suportate de catre Ministerul Educatiei Nationale.

Capitolul III - Invatamantul primar

Art. 20
(1) Invatamantul primar se organizeaza ca invatamant de zi si functioneaza, de regula, cu program de dimineata, in cadrul scolilor cu clasele I-IV, I-IX sau I-XII/XIII.
(2) In clasa I sunt inscrisi copiii care implinesc varsta de 7 ani in anul calendaristic respectiv.
(3) La cererea parintilor sau a sustinatorilor legali pot fi inscrisi in clasa I si copiii care implinesc varsta de 6 ani pana la data inceperii anului scolar, daca dezvoltarea lor psihosomatica este corespunzatoare.
(4) Ministerul Educatiei Nationale poate aproba organizarea unor clase constituite din copii care, din diferite motive, nu au absolvit pana la varsta de 14 ani primele patru clase ale invatamantului obligatoriu.

Capitolul IV - Invatamantul secundar

Sectiunea 1 - Invatamantul gimnazial

Art. 21
Invatamantul gimnazial functioneaza in cadrul scolilor cu clasele I-IX, I-XII/XIII sau XII/XIII, dupa caz.

Art. 22
(1) Studiile gimnaziale se incheie cu sustinerea unui examen national de capacitate, structurat pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei Nationale si date publicitatii pana la data inceperii anului scolar, la Limba si literatura romana, Matematica si la o proba din Istoria romanilor sau Geografia Romaniei. Elevii apartinand minoritatilor nationale, care frecventeaza cursurile gimnaziale in limba materna, sustin si o proba la Limba si literatura materna.
(2) In caz de nepromovare a examenului de capacitate, acesta poate fi sustinut in oricare dintre sesiunile ulterioare.
(3) Elevilor care promoveaza examenul de capacitate li se acorda certificat de capacitate. Celor care nu promoveaza examenul de capacitate li se elibereaza, la cerere, copie de pe foaia matricola.

Sectiunea 2 - Invatamantul liceal

Art. 23
(1) Invatamantul liceal cuprinde clasele X-XII/XIII, invatamant de zi, si clasele X-XIII/XIV, invatamant seral, cu frecventa redusa sau la distanta.
(2) Reteaua liceelor de stat este aprobata de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea inspectoratelor scolare, cu consultarea altor factori interesati, si ca rezultat al evaluarii institutionale realizate de Comisia Nationala de Evaluare Institutionala. Reteaua se publica inaintea examenului de capacitate; numarul de locuri si de clase se aproba anual, in functie de cerintele locale si nationale.
(3) Invatamantul liceal seral, cu frecventa redusa si la distanta poate functiona, in conditiile legii, in unitati de invatamant stabilite de inspectoratele scolare.

Art. 24
(1) Invatamantul liceal functioneaza, de regula, cu urmatoarele filiere si profiluri:
a) filiera teoretica, cu profilurile umanist si real;
b) filiera tehnologica, cu profilurile tehnic, servicii, exploatarea resurselor naturale si protectia mediului;
c) filiera vocationala, cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic si pedagogic.
(2) Liceele se organizeaza cu unul sau mai multe profiluri. In cadrul acestor profiluri se pot organiza, cu aprobarea Ministerului Educatiei Nationale, clase cu specializari mai restranse si clase speciale pentru elevi cu aptitudini si performante exceptionale.
(3) La liceele care, pe langa diploma de bacalaureat, elibereaza si certificat de competente profesionale, durata studiilor poate fi de 4 ani si este stabilita de Ministerul Educatiei Nationale.
(4) Ministerul Educatiei Nationale poate restructura profilurile si specializarile in raport cu dinamica profesiilor si a ocupatiilor de pe piata fortei de munca.

Art. 25
(1) Admiterea elevilor in invatamantul liceal se face pe baza criteriilor stabilite prin metodologia elaborata de Ministerul Educatiei Nationale, care se da publicitatii la inceputul anului scolar precedent admiterii.
(2) La admiterea in invatamantul liceal se pot inscrie absolventii invatamantului gimnazial, cu certificat de capacitate.
(3) Inscrierea la admiterea in invatamantul liceal, cursuri de zi, se poate face in primii 2 ani de la absolvirea gimnaziului, daca la data inceperii anului scolar elevul nu a depasit varsta de 18 ani.

Art. 26
(1) Studiile liceale se incheie cu un examen national de bacalaureat, diversificat in functie de filiera, profil, specializare si de optiunea elevului.
(2) Examenul national de bacalaureat consta in sustinearea a doua, respectiv trei probe comune si a trei probe diferentiate, in functie de filiera si de profil.
A. Probele comune sunt:
a) Limba si literatura romana, scris si oral;
b) una dintre limbile moderne de circulatie internationala studiate in liceu;
c) Limba materna, scris si oral, pentru elevii care au urmat studiile liceale intr-o limba a minoritatilor nationale; limba si literatura intr-o limba de circulatie internationala, pentru elevii care au urmat studiile liceale cu limba de predare in limba de circulatie internationala respectiva.
B. Probele de examen, diferentiate in functie de filiera, profil, specializare si de optiunea elevului, sunt:
Filiera teoretica
a) Profil umanist:
1. Istorie sau Geografie;
2. o proba la alegere din aria curriculara, corespunzator specializarii;
3. o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele sustinute anterior.
b) Profil real:
1. Matematica;
2. o proba la alegere din aria curriculara, corespunzator specializarii;
3. o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele sustinute anterior.
Filiera tehnologica
a) Matematica, pentru toate profilurile si specializarile;
b) o proba la alegere din aria curriculara "tehnologii", in functie de specializarea aleasa de elev;
c) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele alese anterior.
Filiera vocationala
a) Istorie sau Geografie ori o disciplina socioumana, respectiv Matematica sau Stiinte, in functie de profil;
b) o proba la alegere din ariile curriculare specifice profilului si specializarii; ariile curriculare sunt stabilite de comun acord de Ministerul Educatiei Nationale si ministerele interesate;
c) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele alese anterior.
(3) Pentru filierele tehnologica si vocationala studiile liceale se pot incheia si cu un examen de certificare a competentelor profesionale, separat de examenul de bacalaureat, in conditiile legii.
(4) Lista cuprinzand probele de examen, continutul programelor si modul de desfasurare a bacalaureatului si a examenului de certificare a competentelor profesionale se stabilesc prin metodologie, aprobata de Ministerul Educatiei Nationale, si se dau publicitatii pana la data inceperii anului scolar precedent examenului.
(5) La intocmirea listei cuprinzand probele de examen si la stabilirea continutului programelor de bacalaureat pot fi consultate si institutiile de invatamant superior.
(6) In cazul intreruperii studiilor se recunoaste fiecare an scolar promovat. La cerere, se elibereaza un document de certificare a studiilor efectuate.

Art. 27
(1) Examenul de bacalaureat se sustine in fata unei comisii stabilite de inspectoratul scolar. Comisia este condusa de un presedinte, numit de Ministerul Educatiei Nationale dintre cadrele didactice universitare de predare, avand Titlul stiintific de doctor.
(2) In decursul unui an solar se organizeaza doua sesiuni de bacalaureat. Rezultatele examenului de bacalaureat sunt publice.
(3) Comisiile sunt alcatuite din profesori de la alte licee decat cele in care se sustine bacalaureatul.
(4) Numarul comisiilor si numarul unitatilor de invatamant in care se desfasoara examenul de bacalaureat se stabilesc de Ministerul Educatiei Nationale.
(5) Candidatii proveniti din invatamantul de stat pot sustine examenul de bacalaureat si examenul de certificare a competentelor profesionale, fara taxa, de cel mult doua ori. Prezentarile ulterioare la aceste examene sunt conditionate de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educatiei Nationale, potrivit legii.
(6) La fiecare prezentare candidatii sustin examenul de bacalaureat integral.

Art. 28
(1) In urma promovarii examenului de bacalaureat absolventului i se elibereaza diploma de bacalaureat. Eliberarea certificatului de competente profesionale nu este conditionata de promovarea examenului de bacalaureat.
(2) Absolventilor de liceu fara diploma de bacalaureat li se elibereaza, la cerere, certificat de absolvire si copie de pe foaia matricola.
(3) Absolventii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la bacalaureat au obtinut media10, primesc diploma de merit.

Sectiunea 3 - Invatamantul profesional

Art. 29
Invatamantul profesional se organizeaza ca invatamant de zi sau seral, prin scoli profesionale si scoli de ucenici. Aceste scoli pot functiona independent sau pe langa grupuri scolare.

Art. 30
(1) Reteaua invatamantului profesional este organizata de Ministerul Educatiei Nationale, cu consultarea factorilor interesati.
(2) Reteaua invatamantului profesional, meseriile pentru care se scolarizeaza si numarul de locuri aferente se dau publicitatii cu 6 luni inainte de inceperea anului scolar.
(3) Planurile-cadru de invatamant si programele scolare se elaboreaza si se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, cu consultarea factorilor interesati, pe baza standardelor de pregatire profesionala si, dupa caz, a standardelor ocupationale.

Art. 31
(1) La scolile profesionale se pot inscrie absolventi de gimnaziu cu certificat de capacitate.
(2) Durata studiilor in scolile profesionale este de 2-3 ani.
(3) Admiterea in scolile profesionale se face pe baza de probe stabilite de unitatile de invatamant respective, cu consultarea factorilor interesati. Continutul probelor de admitere se stabileste de unitatile de invatamant.

Art. 32
Scolile profesionale organizeaza, la cererea factorilor interesati, pe baza de contract, cursuri de calificare si de conversie profesionala, cu respectarea standardelor ocupationale.

Art. 33
(1) La scolile de ucenici se pot inscrie absolventii de gimnaziu, cu sau fara certificat de capacitate. Pregatirea prin scolile de ucenici vizeaza insusirea unor deprinderi preponderent practice, conforme standardelor ocupationale.
(2) Durata studiilor in scolile de ucenici este de 1-2 ani. Structura anului scolar este adaptata specificului pregatirii in meserie.
(3) Scolile de ucenici functioneaza, de regula, in cadrul scolilor profesionale sau al grupurilor scolare. La cererea factorilor interesati, ucenicia se poate efectua si direct la locul de munca al intreprinzatorilor privati, potrivit reglementarilor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
(4) Admiterea in scolile de ucenici se face prin testari specifice meseriei.

Art. 34
(1) Cursurile scolii profesionale se incheie cu examen de absolvire. Pregatirea prin scolile de ucenici se incheie cu sustinerea unei probe practice pentru certificarea pregatirii profesionale.
(2) Sistemul de certificare a pregatirii prin invatamantul profesional se organizeaza in baza reglementarilor comune ale Ministerului Educatiei Nationale si ale Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.

Art. 35
Organizarea invatamantului profesional, admiterea si examenul de absolvire sunt reglementate de Ministerul Educatiei Nationale, prin metodologie specifica.

Art. 36
(1) Elevii invatamantului profesional cu certificat de capacitate pot urma, in paralel, studiile liceale la forma de invatamant seral, invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, in urma admiterii, in conditiile prezentei legi.
(2) Absolventii scolilor profesionale pot urma studiile liceale in urma admiterii, in conditiile prezentei legi. Acestora li se poate recunoaste partial pregatirea dobandita in scoala profesionala, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educatiei Nationale.

Capitolul V - Invatamantul de arta si invatamantul sportiv

Art. 37
(1) Invatamantul de arta si invatamantul sportiv se organizeaza pentru elevii cu aptitudini in aceste domenii.
(2) Unitatile in care se organizeaza invatamantul de arta si invatamantul sportiv se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea inspectoratelor scolare.

Art. 38
In invatamantul de arta si in invatamantul sportiv:
a) scolarizarea se realizeaza, de regula, incepand cu clasele primare;
b) probele de admitere cuprind testarea aptitudinilor specifice;
c) planurile-cadrude invatamant sunt adaptate profilului;
d) studiul disciplinelor de specialitate se realizeaza pe grupe sau individual, potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale;
e) examenul de capacitate include si o proba practica, specifica domeniului artistic sau sportiv studiat;
f) programele scolare pentru invatamantul liceal de arta si invatamantul liceal sportiv respecta obiectivele stabilite pentru profilul respectiv.

Art. 39
Pentru fiecare profil al invatamantului de arta si al invatamantului sportiv se elibereaza certificat de capacitate, respectiv diploma de bacalaureat, care atesta specialitatea absolvita. Pentru anumite specializari pot fi eliberate si certificate de competente profesionale.

Art. 40
(1) Pentru activitatea sportiva si artistica de performanta Ministerul Educatiei Nationale poate organiza cluburi scolare, scoli si licee cu program sportiv sau de arta, integrat sau suplimentar.
(2) Pentru sprijinirea activitatii sportive si artistice de performanta Ministerul Educatiei Nationale organizeaza tabere sportive sau de creatie artistica, concursuri sportive sau artistice, campionate scolare, festivaluri; acorda burse si alte forme de sprijin material.
(3) Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Culturii si celelalte ministere interesate au obligatia sa sprijine financiar si material activitatile de performanta in domeniul sportului si al artelor.

Capitolul VI - Invatamantul special

Art. 41
(1) Invatamantul special se organizeaza de Ministerul Educatiei Nationale, pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament sau cu deficiente asociate, in scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale.
(2) Integrarea scolara a copiilor cu cerinte educative speciale se realizeaza prin unitati de invatamant special, in grupe si clase speciale din unitati prescolare si scolare obisnuite, sau in unitati de invatamant obisnuite, inclusiv in unitati cu predare in limbile minoritatilor nationale.
(3) Invatamantul special primar si gimnazial este obligatoriu si are durata, dupa caz, de 9 sau 10 ani.

Art. 42
(1) Invatamantul special este gratuit.
(2) Invatamantul special este organizat ca invatamant de zi. In cazuri deosebite acesta se poate organiza si sub alte forme.
(3) Unitatile de invatamant special pot beneficia de sprijinul institutiilor de protectie sociala, al altor organizatii de stat si particulare, al societatilor de binefacere, al persoanelor fizice sau juridice din tara si din strainatate, pentru stimulare, compensare si recuperare a handicapului.

Art. 43
Tipul si gradul handicapului copilului se stabilesc de comisii de expertiza, interscolare si judetene, subordonate inspectoratelor scolare.

Art. 44
Invatamantul special dispune de planuri de invatamant, programe scolare, manuale si metodologii didactice alternative, elaborate in functie de tipul si gradul handicapului si aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.

Art. 45
(1) In invatamantul prescolar si primar, in functie de evolutia copilului, se pot face propuneri de reorientare operativa dinspre scoala speciala spre scoala de masa si invers sau dinspre caminul-scoala spre scoala speciala si invers.
(2) Propunerea de reorientare se face de catre cadrul didactic care a lucrat cu copilul in cauza si de catre psihologul scolar. Hotararea de reorientare se ia de catre comisia de expertiza, cu acordul familiei sau al sustinatorului legal.
(3) Copiii cu cerinte educative speciale, care nu au putut fi reorientati spre invatamantul de masa, inclusiv in clase speciale, continua procesul de educatie in unitati ale invatamantului special primar, gimnazial, profesional, liceal si postliceal, diferentiat dupa tipul si gradul handicapului.

Art. 46
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, impreuna cu alte organisme guvernamentale sau neguvernamentale cu preocupari in domeniu, asigura integrarea in viata activa, in forma corespunzatoare de munca, a absolventilor invatamantului special, potrivit calificarii obtinute si in conditiile prevazute de legislatia in vigoare.

Capitolul VII - Unitati conexe ale invatamantului preuniversitar

Art. 47
(1) La nivelul invatamantului prescolar, primar si gimnazial, pe langa unele unitati de invatamant reprezentative in zona respectiva se organizeaza centre logopedice interscolare, coordonate de inspectoratele scolare, ca structuri de invatamant special integrat.
(2) Centrele logopedice interscolare functioneaza cu profesori logopezi, avand calificarea in psihopedagogie speciala, psihologie sau pedagogie; acestia au si obligatia sa indrume educatoarele, invatatorii si institutorii in metodica dezvoltarii si corectarii limbajului celor care prezinta tulburari de vorbire.
(3) Pentru copiii cu boli cronice Ministerul Educatiei Nationale organizeaza, dupa caz, grupe sau clase in cadrul unitatilor sanitare respective.

Art. 48
(1) Protectia copilului aflat in dificultate este realizata conform legii.
(2) Stabilirea continuturilor educative ale activitatilor specifice, a metodologiilor didactice, formarea, pregatirea si perfectionarea personalului responsabil cu instructia si educatia in cadrul centrelor de plasament si de primire a copilului, din cadrul serviciilor publice specializate pentru protectia copilului, sunt de competenta Ministerului Educatiei Nationale.

Art. 49
(1) In judete si in municipiul Bucuresti functioneaza centre sau cabinete de asistenta psihopedagogica; acestea asigura si activitatea de orientare scolara si profesionala.
(2) Regulamentul de functionare a acestor centre sau cabinete se stabileste prin ordin al ministrului educatiei nationale.

Art. 50
(1) In fiecare judet si in municipiul Bucuresti functioneaza Casa corpului didactic, subordonata inspectoratului scolar.
(2) Structura si atributiile Casei corpului didactic se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Educatiei Nationale.

Capitolul VIII - Invatamantul postliceal

Art. 51
(1) Invatamantul postliceal de stat se organizeaza de Ministerul Educatiei Nationale, din proprie initiativa sau la cererea agentilor economici si a altor institutii interesate.
(2) Nomenclatorul specializarilor si al grupelor de specializari se stabileste de Ministerul Educatiei Nationale, impreuna cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, la propunerea factorilor interesati.
(3) Scolarizarea in cadrul acestui tip de invatamant este finantata de solicitanti, persoane fizice sau juridice, prin contract incheiat cu unitatea de invatamant care asigura scolarizarea.
(4) Scolile de maistri sunt scoli postliceale.
(5) Invatamantul postliceal are o durata de 1-3 ani.

Art. 52
(1) Admiterea in invatamantul postliceal se face in conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educatiei Nationale, pe baza unei metodologii elaborate de unitatea de invatamant, cu consultarea factorilor interesati.
(2) Au dreptul sa se inscrie in invatamantul postliceal, in conditiile alin. (1), absolventii de liceu, cu sau fara diploma de bacalaureat.
(3) Numarul de locuri pentru invatamantul postliceal de stat se stabileste in conditiile art. 51 alin. (3), se aproba de inspectoratul scolar si se comunica Ministerului Educatiei Nationale.

Art. 53
(1) Invatamantul postliceal se incheie cu examen de absolvire, reglementat de Ministerul Educatiei Nationale prin metodologie specifica, elaborata cu consultarea factorilor interesati.
(2) Promovarea examenului de absolvire da dreptul la obtinerea unui certificat de competente profesionale.
(3) In cazul nepromovarii examenului de absolvire, acesta mai poate fi sustinut in oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare de catre absolventi.

Art. 54
Prin hotarare a Guvernului se stabilesc, anual, obligatiile statului referitoare la invatamantul postliceal.

Capitolul IX - Invatamantul superior

Art. 55
(1) Invatamantul superior se realizeaza prin institutii de invatamant: universitati, institute, academii de studii si scoli de studii postuniversitare.
(2) Misiunea institutiilor de invatamant superior este de invatamant si de cercetare sau numai de invatamant.

Art. 56
(1) Infiintarea institutiilor de invatamant superior se face prin lege, in baza procedurilor prevazute de Legea nr. 88/1993.
(2) Infiintarea si functionarea facultatilor, a colegiilor si specializarilor universitare se fac potrivit legii.
(3) Infiintarea departamentelor universitare se aproba de senatele universitare.
(4) Infiintarea departamentelor universitare pentru pregatirea personalului didactic se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea senatelor universitare.

Sectiunea 1 - Organizarea invatamantului universitar

Art. 57
Invatamantul universitar are caracter deschis si se organizeaza sub forma de:
a) invatamant universitar de scurta durata;
b) invatamant universitar de lunga durata.

Art. 58
(1) Invatamantul universitar de stat este gratuit, pentru cifra de scolarizare aprobata anual de Guvern, si cu taxa, conform legii.
(2) In invatamantul universitar de stat gratuit se percep taxe pentru: depasirea duratei de scolarizare prevazute de lege, admiteri, inmatriculari, reinmatriculari, repetarea examenelor si a altor forme de verificare, care depasesc prevederile planurilor de invatamant. De asemenea, se pot percepe taxe si pentru activitati neincluse in planul de invatamant, conform metodologiei aprobate de senatul universitar.
(3) Cuantumul taxelor si scutirea de la plata acestora se stabilesc de senatele universitare.

Art. 59
(1) Pot participa la admiterea in invatamantul universitar absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat. Organizarea admiterii este de competenta fiecarei institutii de invatamant superior, pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educatiei Nationale. Admiterea se poate organiza in doua sesiuni.
(2) Absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat, care au obtinut in unul din ultimii 2 ani de studii distinctii la olimpiade scolare internationale, la concursuri artistice sau sportive de nivel continental, mondial sau olimpic, au dreptul de a se inscrie in invatamantul universitar fara sustinerea admiterii.
(3) Absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat, care au obtinut, in cel putin unul din ultimii 2 ani de studii, premii la olimpiade scolare, la concursuri artistice sau sportive, de nivel national sau pe grupe de tari, pot fi admisi in invatamantul universitar, conform criteriilor generale stabilite de Ministerul Educatiei Nationale si criteriilor specifice elaborate de senatele universitare.
(4) In invatamantul universitar de stat conditiile de admitere, reteaua si cifrele de scolarizare se fac publice cu cel putin 6 luni inainte de inceperea anului universitar.

Art. 60
(1) Activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi.
(2) Durata studiilor in invatamantul universitar seral si in cel cu frecventa redusa este mai mare cu un an decat cea prevazuta pentru invatamantul de zi. Durata studiilor in invatamantul universitar la distanta se reglementeaza prin hotarare a Guvernului.
(3) Diplomele si certificatele de studii eliberate de institutiile de invatamant superior, in conditiile legii, pentru aceeasi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita.
(4) Nomenclatorul specializarilor si al grupelor de specializari se stabileste de Ministerul Educatiei Nationale impreuna cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, cu consultarea Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare, a institutiilor de invatamant superior si a altor factori interesati.
(5) Absolventii cu diploma de licenta pot urma o a doua specializare, in conditiile stabilite in Carta universitara.
(6) Absolventii cu diploma ai colegiilor universitare pot urma o a doua specializare in cadrul invatamantului universitar de scurta durata, in conditiile stabilite in Carta universitara.

Art. 61
(1) In institutiile de invatamant superior pot fi inscrisi si studenti straini, in conformitate cu prevederile legale.
(2) Cetatenii straini care studiaza in Romania in invatamantul superior de stat, cu exceptia celor care beneficiaza de burse din partea statului roman, platesc taxe de scolarizare stabilite anual prin hotarare a Guvernului.

Sectiunea 2 - Invatamantul universitar de scurta durata

Art. 62
Invatamantul universitar de scurta durata este de 3 ani, cu exceptia cazului prevazut la art. 64 alin. (2), si este organizat in colegii universitare, in cadrul institutiilor de invatamant universitar de lunga durata.

Art. 63
(1) Admiterea in colegiile universitare se face pe baza criteriilor prevazute pentru invatamantul universitar de lunga durata.
(2) Studiile in invatamantul universitar de scurta durata de incheie cu examen de absolvire, organizat pe baza criteriilor elaborate de Ministerul Educatiei Nationale si a unei metodologii stabilite de senatele universitare. Absolventii primesc diplome in care se specifica domeniul specializarii dobandite.
(3) Absolventii care nu au promovat examenul mentionat la alin. (2) primesc, la cerere, un certificat de studii universitare de scurta durata si o copie de pe foaia matricola. Ei mai pot sustine examenul de absolvire in oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare stabilite de senatul universitar.

Art. 64
(1) Colegiile universitare cu profil pedagogic asigura pregatirea de institutori pentru invatamantul prescolar si primar; acestia dobandesc specializarea si pentru predarea in invatamantul gimnazial, dupa caz, a unei discipline: limba straina, Muzica, Desen sau Educatie fizica.
(2) Durata studiilor la colegiul pedagogic universitar este de 2 ani, pentru absolventii liceelor pedagogice, si de 3 ani, pentru absolventii liceelor cu alt profil.
(3) In cadrul colegiilor pedagogice universitare functioneaza serii paralele, cu planuri de invatamant diferite, in raport cu durata scolarizarii.

Art. 65
(1) Absolventii cu diploma ai colegiilor universitare pot continua studiile in invatamantul universitar de lunga durata, in cadrul profilului studiat initial sau apropiat, in limita locurilor disponibile pentru anul universitar curent, stabilite de senatul institutiei de invatamant superior primitoare. Criteriile de admitere se stabilesc de institutiile de invatamant universitar de lunga durata, conform Cartei universitare.
(2) Candidatii admisi vor sustine examene de diferenta stabilite de consiliile facultatilor si vor fi inscrisi in anul de studiu corespunzator examenelor recunoscute si celor promovate.

Sectiunea 3 - Invatamantul universitar de lunga durata

Art. 66
Invatamantul universitar de lunga durata se desfasoara in universitati, institute si academii de studii, cu facultati si specializari autorizate sau acreditate.

Art. 67
(1) Durata studiilor la cursurile de zi in invatamantul universitar de lunga durata este, in functie de profil, de 4-6 ani si se stabileste prin hotarare a Guvernului. Modificarea duratei studiilor se poate face numai incepand cu anul I.
(2) Studiile in invatamantul universitar de lunga durata se incheie cu examen de licenta sau de diploma. Criteriile generale de organizare a examenului de licenta si de diploma se stabilesc de Ministerul Educatiei Nationale, iar continutul acestora si criteriile specifice, de catre senatele universitare.
(3) Absolventii care au promovat examenul de licenta primesc Titlul de licentiat in profilul si in specializarea urmate.
(4) Absolventii care nu au promovat examenul de licenta sau de diploma primesc, la cerere, un certificat de studii universitare de lunga durata si copie de pe foaia matricola. Ei mai pot sustine examenul de licenta sau de diploma in oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare stabilite de senatul universitar. Institutiile de invatamant superior pot organiza cursuri speciale, in conditiile art. 58, pentru absolventii proprii ori din alte institutii de invatamant superior, in vederea pregatirii pentru examenul de licenta, respectiv de diploma.
(5) Titulatura diplomei de licenta se stabileste de Ministerul Educatiei Nationale, in conformitate cu standardele internationale.
(6) Studiile in invatamantul universitar cu o durata mai mare de 4 ani se incheie, dupa caz, cu examen de diploma.
(7) Absolventii care au promovat acest examen primesc Titlul de diplomat in specializarea urmata, in conformitate cu standardele internationale.
(8) Diplomele eliberate de institutiile de invatamant universitar de lunga durata pana in anul 1999 inclusiv sunt echivalente cu diplomele obtinute in urma promovarii examenului de licenta, respectiv de diploma.

Art. 68
(1) Studentii si absolventii care opteaza pentru profesiunea didactica au obligatia sa absolve cursurile organizate de Departamentul pentru pregatirea personalului didactic.
(2) Departamentele pentru pregatirea personalului didactic functioneaza in institutiile de invatamant superior, pe baza de regulament, si au planuri de invatamant distincte, aprobate de senatul universitatii.
(3) Pregatirea studentilor, prevazuta la alin. (1) si (2), se realizeaza in regimul activitatilor didactice optionale. Planurile de invatamant ale departamentului sunt integrate in planurile de invatamant ale facultatilor de profil.
(4) Absolventilor Departamentului pentru pregatirea personalului didactic li se elibereaza certificate de absolvire, pe baza carora sunt abilitati sa functioneze in calitate de cadre didactice.
(5) Absolventii invatamantului universitar pot profesa in invatamant numai daca au obtinut certificatul de absolvire mentionat la alin. (4) sau daca efectueaza pregatirea prevazuta la alin. (1) in primii 3 ani de la angajare.

Art. 69
Activitatile clinice din invatamantul medical superior de stat se organizeaza in unitatile sanitare publice atestate, care apartin Ministerului Sanatatii si celorlalte ministere cu retea sanitara proprie. Metodologia de organizare si de desfasurare a acestor activitati se elaboreaza de Ministerul Educatiei Nationale si de Ministerul Sanatatii.

Sectiunea 4 - Invatamantul postuniversitar

Art. 70
(1) Invatamantul postuniversitar asigura specializarea in domeniu sau extinderea si perfectionarea pregatirii atestate prin diploma obtinuta la finalizarea studiilor universitare.
(2) Invatamantul postuniversitar se organizeaza in institutii de invatamant superior si in scoli de studii postuniversitare, acreditate in acest scop, si se realizeaza prin: studii aprofundate de specialitate, masterat, studii academice postuniversitare, doctorat, studii postuniversitare de specializare si cursuri de perfectionare postuniversitare.
(3) Infiintarea structurilor de invatamant postuniversitar in cadrul institutiilor de invatamant superior acreditate in acest scop se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea senatelor universitare.

Art. 71
(1) Admiterea in invatamantul postuniversitar, cu exceptia doctoratului, se face pe baza criteriilor generale aprobate de Ministerul Educatiei Nationale si a criteriilor specifice aprobate de senatul institutiei de invatamant superior.
(2) Admiterea la doctorat, organizarea si desfasurarea acestuia se reglementeaza prin hotarare a Guvernului.
(3) Numarul locurilor pentru invatamantul postuniversitar se stabileste de:
a) Ministerul Educatiei Nationale, pentru cele finantate de la bugetul de stat;
b) senatele universitare, pentru cele sustinute prin taxe sau prin alte surse extrabugetare.

Art. 72
(1) Studiile aprofundate au durata de doua sau trei semestre si se fac in domeniul de specializare a diplomei obtinute la finalizarea studiilor universitare de lunga durata.
(2) Studiile aprofundate se incheie cu o disertatie. Absolventii primesc diploma de studii aprofundate.
(3) Studentii inmatriculati la studii aprofundate de specialitate pe locurile finantate de la bugetul de stat beneficiaza de gratuitatea studiilor, precum si de burse, in conformitate cu prevederile legii.
(4) Studiile de masterat au durata de 2-4 semestre si integreaza mai multe domenii de specializare, avand rolul de a extinde competentele in aceste domenii. Studiile de masterat pot fi urmate de absolventii cu diploma obtinuta la finalizarea studiilor universitare de lunga durata, indiferent de profil sau de specializare.
(5) Masteratul se organizeaza in cadrul institutelor de invatamant superior sau in scoli de studii postuniversitare, infiintate ca institutii independente. Studentii inmatriculati la masterat pe locurile finantate de la bugetul de stat beneficiaza de gratuitatea studiilor, precum si de burse, in conformitate cu prevederile legii.
(6) Masteratul se incheie cu sustinerea unei disertatii. Absolventii care au promovat disertatia primesc diploma de master.

Art. 73
(1) Doctoratul este o forma superioara de invatamant si cercetare.
(2) Au dreptul sa participe la concursul de admitere la doctorat absolventii cu diploma ai invatamantului universitar de lunga durata.
(3) Conducatorii de doctorat pot fi profesori universitari titulari, asociati sau consultanti ori academicieni, avand Titlul de doctor. Dreptul de a conduce doctoratul este avizat nominal de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, la propunerea institutiilor organizatoare, si este conferit prin ordin al ministrului educatiei nationale.
(4) Doctoratul este organizat, cu si fara frecventa, in institutiile de invatamant superior aprobate de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.
(5) Doctoratul se incheie cu o teza sustinuta public si evaluata de o comisie de specialisti aprobata de senatul institutiei de invatamant superior organizatoare. Comisia este alcatuita dintr-un presedinte, conducatorul de doctorat si din trei referenti oficiali, specialisti cu activitate stiintifica deosebita, cu titlu de doctor in domeniu, profesori universitari, conferentiari universitari, academicieni, cercetatori stiintifici principali gradul I, din tara sau din strainatate, dintre care cel putin 2 nu functioneaza in institutia organizatoare a doctoratului. Pentru activitatea depusa referentii oficiali sunt platiti potrivit normelor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
(6) Titlul stiintific de doctor se acorda de catre institutia organizatoare si se confirma de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, la propunerea comisiilor de specialitate. Pe baza ordinului ministrului educatiei nationale institutia organizatoare elibereaza diploma de doctor.

Art. 74
(1) Scolile de studii academice postuniversitare, organizate ca institutii independente in tara sau in strainatate, ofera programe de pregatire cu durata de 2-4 semestre, la forma de invatamant de zi sau cu frecventa redusa, in vederea extinderii si perfectionarii pregatirii atestate prin diploma de studii universitare de lunga durata.
(2) Studiile se finalizeaza cu sustinerea unei disertatii. Absolventii primesc diploma de studii academice postuniversitare.

Art. 75
(1) Studiile postuniversitare de specializare pot fi urmate de absolventii cu diploma obtinuta la finalizarea studiilor de lunga durata. Durata studiilor, curriculumul si modalitatea de finalizare se aproba de senatele universitare.
(2) Absolventilor li se elibereaza diploma de studii postuniversitare de specializare.

Art. 76
(1) Cursurile postuniversitare de perfectionare pot fi urmate de absolventii cu diploma ai invatamantului universitar de scurta sau de lunga durata. Durata cursurilor, programul de pregatire si modalitatea de finalizare a studiilor se aproba de senatul universitar.
(2) Personalul didactic cu studii universitare de scurta sau de lunga durata din invatamantul preuniversitar participa periodic la cursuri postuniversitare de perfectionare a pregatirii de specialitate, metodice si psihopedagogice, conform normelor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
(3) Absolventii cursurilor postuniversitare de perfectionare primesc certificat de absolvire.

Art. 77
Pentru organizarea activitatilor de pregatire postuniversitara prevazute la art. 74 institutiile de invatamant superior se pot asocia cu institutii similare, precum si cu agenti economici din tara sau din strainatate. In acest caz structura studiilor, structurile organizatorice si modul lor de functionare si de finantare se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea institutiei de invatamant superior initiatoare.

Art. 78
(1) Invatamantul postuniversitar este sustinut prin taxe sau din alte surse, cu exceptiile prevazute de lege.
(2) Bursele de stat in invatamantul postuniversitar se obtin prin concurs.

Art. 79
Invatamantul postuniversitar medical se organizeaza in forme specifice stabilite prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Educatiei Nationale si a Ministerului Sanatatii.

Sectiunea 5 - Cercetarea stiintifica in invatamantul superior

Art. 80
(1) In institutiile de invatamant superior se organizeaza activitati de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica, proiectare, consultanta sau expertiza, care se desfasoara in cadrul departamentelor, catedrelor sau in unitati proprii de cercetare stiintifica, inclusiv prin colaborare cu institutii de invatamant si de cercetare din tara sau din strainatate.
(2) Unitatile de cercetare stiintifica se infiinteaza cu aprobarea senatelor universitare.
(3) Catedrele, departamentele si unitatile de cercetare stiintifica sunt incadrate cu personal didactic, de cercetare stiintifica si cu alte categorii de personal.
(4) Activitatea de cercetare stiintifica constituie unul dintre criteriile de apreciere a valorii profesionale a cadrului didactic si, dupa caz, poate completa norma didactica.
(5) Studentii pot participa la contracte de cercetare stiintifica din departamente, catedre si unitati de cercetare.
(6) Modul de organizare si de desfasurare a cercetarii stiintifice in institutiile de invatamant superior se stabileste prin regulament aprobat de senatul universitar.
(7) Pentru activitati de cercetare stiintifica specifice, in reteaua Ministerului Educatiei Nationale pot functiona institute de cercetare cu personalitate juridica.
(8) Cercetarea stiintifica din invatamantul superior beneficiaza gratuit de serviciile intregii retele de informare si de documentare a bibliotecilor din invatamant.

Art. 81
(1) Programele de cercetare stiintifica fundamentala, precum si alte programe de interes deosebit sunt finantate, pe baza de contracte, din fondurile alocate anual, direct Ministerului Educatiei Nationale, de la bugetul de stat, separat de finantarea procesului de invatamant. Finantarea contractelor de cercetare se face in mod competitiv, pe baza evaluarilor facute de Consiliul National al Cercetarii Stiintifice Universitare.
(2) Programele de cercetare tehnologica avansata, programele de cercetare aplicativa, precum si activitatile de proiectare, consultanta, expertiza, altele decat cele avand ca beneficiar Ministerul Educatiei Nationale, sunt finantate, pe baza de contracte incheiate direct cu beneficiarii cercetarilor sau ai activitatilor respective, din fondurile de la bugetul de stat si din fondul special de cercetare, alocate altor ministere, precum si din alte surse.
(3) In cazul contractelor de finantare sau de granturi, incheiate intre Agentia Nationala pentru Stiinta, Tehnologie si Inovare*), pe de o parte, si unitatile mentionate la art. 80 alin. (1), (2) si (7), pe de alta parte, rezultatele cercetarilor apartin executantilor.
(4) Activitatea de cercetare stiintifica desfasurata in institutele de cercetare ale Ministerului Educatiei Nationale este finantata de la bugetul de stat, pentru programele solicitate de acest minister, si din alte surse, pentru programele comandate de terti.

Art. 82
(1) Veniturile proprii ale institutiilor de invatamant superior, realizate din contracte de cercetare stiintifica, de proiectare, de consultanta sau de expertiza, precum si din contracte pentru alte servicii stiintifice sau didactice, se evidentiaza in conturi distincte la banci comerciale, in conditiile legii. Aceste venituri se utilizeaza, cu acordul responsabilului de contract si cu avizul rectorului, pentru dezvoltarea bazei materiale proprii de cercetare si de activitati didactice, precum si pentru plata personalului care a executat contractul. Baza materiala este constituita din obiecte ca: mijloace fixe, obiecte de inventar si materiale de orice fel. Aceste obiecte pot fi cumparate in timpul desfasurarii contractului sau dupa predarea lucrarii si dupa incasarea banilor.
(2) Din veniturile prevazute la alin. (1) se mai pot finanta urmatoarele categorii de cheltuieli: burse de cercetare si instruire, informare si documentare, taxe pentru participarea ca membru in organisme, organizatii si institutii de profil, organizarea si/sau participarea la manifestari cultural-stiintifice interne si internationale, editarea de carte didactica si de specialitate.
(3) Veniturile realizate si neutilizate la finele anului se reporteaza cu aceeasi destinatie in anul urmator.

Sectiunea 6 - Structura institutiilor de invatamant superior

Art. 83
Institutia de invatamant superior cuprinde, de regula, mai multe facultati, colegii universitare, departamente, catedre, unitati de cercetare stiintifica, de proiectare si de microproductie.

Art. 84
(1) Facultatea reprezinta unitatea functionala de baza a institutiei de invatamant superior si are in componenta una sau mai multe sectii de specialitate. Facultatea este organizata pe departamente si catedre. Activitatea didactica in cadrul facultatii se desfasoara pe ani de studii, serii de predare, grupe si subgrupe.
(2) Facultatile se individualizeaza prin:
a) conditii de admitere si absolvire;
b) programe de studiu;
c) domenii de specializare.
(3) Facultatea cuprinde personal didactic si studenti, cercetatori stiintifici si proiectanti, personal auxiliar si administrativ.

Art. 85
Colegiul universitar este unitatea functionala subordonata institutiei de invatamant superior sau facultatii.

Art. 86
Departamentul constituie o structura subordonata institutiei de invatamant superior sau, dupa caz, facultatii, avand functii didactice, de cercetare stiintifica, de proiectare si de productie. Organizarea si functionarea departamentelor se stabilesc de senatele universitare.

Art. 87
Catedra este unitatea structurala de baza a facultatii sau, dupa caz, a departamentului, care realizeaza activitati de invatamant si de cercetare. Catedra cuprinde personal didactic si, dupa caz, personal de cercetare, de proiectare si auxiliar, dintr-o disciplina sau dintr-o familie de discipline.

Art. 88
(1) Institutiile de invatamant superior sau componentele acestora au dreptul de a organiza si de a administra unitati si centre de cercetare, centre pentru pregatirea resurselor umane, unitati de productie, respectiv de microproductie, loturi experimentale sau structuri institutionale, singure sau in colaborare cu persoane juridice.
(2) Institutiile de invatamant superior au dreptul de a organiza, in colaborare cu institutii similare din tara si din strainatate, programe de invatamant universitar si postuniversitar, conform metodologiei stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.

Sectiunea 7 - Autonomia universitara

Art. 89
(1) Autonomia universitara consta in dreptul comunitatii universitare de a se conduce, de a-si exercita libertatile academice fara nici un fel de ingerinte ideologice, politice sau religioase, de a-si asuma un ansamblu de competente si obligatii in concordanta cu optiunile si orientarile strategice nationale ale dezvoltarii invatamantului superior, stabilite prin lege.
(2) Autonomia universitara se coreleaza cu principiul raspunderii personale si publice pentru calitatea intregii activitati didactice si de cercetare stiintifica pe care o desfasoara institutia respectiva de invatamant superior.

Art. 90
(1) Comunitatea universitara este constituita din personal didactic, personal didactic auxiliar, personal de cercetare stiintifica, de proiectare, precum si din cei care studiaza in institutia respectiva.
(2) Comunitatea universitara foloseste in activitatea sa personal administrativ.

Art. 91
(1) Spatiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, campusurilor universitare, dotarilor de orice fel si cu orice destinatie, folosite de institutia de invatamant superior, indiferent de Titlul juridic sub care aceasta este indreptatita sa le utilizeze.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) spatiile si dotarile aferente care apartin Ministerului Sanatatii si ministerelor cu retea sanitara proprie, in care se desfasoara invatamantul medical superior de stat.

Art. 92
(1) Ansamblul de drepturi si obligatii, precum si normele care reglementeaza viata comunitatii universitare in spatiul universitar propriu sunt cuprinse in Carta universitara a institutiei de invatamant superior, adoptata de senatul universitar, in conditiile legii.
(2) Autonomia universitara vizeaza domeniile conducerii, structurarii si functionarii institutiei, ale activitatii didactice si de cercetare stiintifica, ale administrarii si ale finantarii.
(3) Autonomia universitara se realizeaza, in principal, prin:
a) stabilirea structurii interne a institutiei de invatamant superior, conform legii;
b) programarea, organizarea, desfasurarea si perfectionarea procesului de invatamant; stabilirea planurilor de invatamant si a programelor analitice in acord cu strategiile si cu standardele nationale ale dezvoltarii invatamantului superior; organizarea admiterii candidatilor la studii si definirea criteriilor de evaluare a performantelor academice si profesionale ale studentilor;
c) proiectarea, organizarea si stabilirea formelor de invatamant postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu; stabilirea, impreuna cu Ministerul Educatiei Nationale si cu alte autoritati publice, agenti economici, organizatii profesionale si patronale recunoscute la nivel national, a domeniilor in care se utilizeaza diplomele si certificatele proprii emise;
d) selectarea si promovarea personalului didactic ori ale celorlalte categorii de personal angajat, precum si stabilirea criteriilor de apreciere a activitatii didactice si stiintifice; acordarea titlurilor didactice, stiintifice si onorifice, in conditiile legii;
e) organizarea cercetarii stiintifice si a documentarii; organizarea activitatilor de editare si de tiparire; organizarea activitatilor audiovizuale; stabilirea programelor de cooperare cu alte institutii de invatamant superior si de cercetare, din tara si din strainatate;
f) eligibilitatea tuturor organismelor de conducere prin vot secret;
g) stabilirea necesitatii financiare si materiale; folosirea fondurilor si gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; gasirea si stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea si controlul serviciilor economico-gospodaresti;
h) solutionarea problemelor sociale ale comunitatilor universitare; acordarea burselor de studiu si de cercetare, inclusiv a celor provenite din fonduri proprii;
i) organizarea de manifestari si activitati stiintifice, culturale si sportive;
j) infiintarea de fundatii, conform legii; stabilirea si folosirea unor insemne si simboluri proprii;
k) asigurarea ordinii si disciplinei in spatiul universitar.
(4) In plan financiar autonomia universitara se realizeaza ca drept de gestionare, potrivit legii si raspunderii personale, a fondurilor alocate de la bugetul public national sau provenite din alte surse, inclusiv a veniturilor realizate din taxele in valuta de la studenti si cursanti straini, potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul Educatiei Nationale.

Art. 93
(1) Membrii comunitatii universitare au dreptul de a lua parte la conducerea treburilor universitare; organismele de conducere se aleg prin vot secret, potrivit Cartei universitare, pentru perioade de 4 ani.
(2) Organele alese, cu exceptia rectorului, se confirma de catre senatul universitar. Rectorul se alege de catre senat si se confirma prin ordin al ministrului educatiei nationale. O persoana nu poate ocupa functia de decan sau de rector mai mult de doua mandate succesive. Rectorul poate fi revocat din functie de catre senatul universitar prin aceeasi procedura folosita la numire.
(3) Ministrul educatiei nationale il poate suspenda din functie, din motive justificate, pe rectorul unei institutii de invatamant superior, de stat sau particular, acreditata. Hotararea de revocare sau de mentinere in functie a rectorului se ia de catre senatul universitar, in cel mult 30 de zile de la data comunicarii ordinului de suspendare.

Art. 94
(1) In senatele universitare si in consiliile facultatilor studentii sunt reprezentati in proportie de o patrime din numarul membrilor acestor consilii si senate, in conditiile stabilite de Carta universitara.
(2) Protectia membrilor comunitatii universitare in activitatea profesionala si in spatiul universitar este inscrisa in Carta universitara. Abaterile de la deontologia universitara se analizeaza si se solutioneaza la nivelul consiliilor facultatilor si al senatului.
(3) Membrii comunitatii universitare sunt obligati sa respecte regulamentele interne ale institutiei de invatamant superior, stabilite in conformitate cu Carta universitara.

Art. 95
Spatiul universitar este inviolabil. Accesul in spatiul universitar este permis numai in conditiile stabilite prin lege sau prin Carta universitara.

Art. 96
La nivel national autonomia universitara se manifesta prin relatia directa a rectorului institutiei de invatamant superior cu Ministerul Educatiei Nationale si prin alegerea reprezentantilor institutiei in organismele profesionale, conform legii.

Capitolul X - Invatamantul militar

Art. 97
(1) Invatamantul militar este invatamant de stat, parte integranta a sistemului national de invatamant, si cuprinde: invatamant liceal, invatamant postliceal pentru formarea maistrilor militari si a subofiterilor, invatamant universitar pentru formarea ofiterilor si a altor specialisti, invatamant postuniversitar.
(2) Perfectionarea pregatirii cadrelor militare se realizeaza in institutii de invatamant distincte.
(3) Prevederile referitoare la invatamantul militar preuniversitar se aplica in mod corespunzator si pentru invatamantul preuniversitar din domeniul transporturilor.

Art. 98
Structura organizatorica, profilurile, specializarile, cifrele anuale de scolarizare si criteriile de selectionare a candidatilor pentru invatamantul militar se stabilesc de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii si de alte institutii cu atributii in domeniul sigurantei nationale, potrivit specificului fiecarei arme si trepte de invatamant.

Art. 99
Planurile de invatamant pentru invatamantul militar liceal, postliceal si superior se elaboreaza de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii si de alte institutii cu atributii in domeniul sigurantei nationale, fiind avizate de Ministerul Educatiei Nationale.

Art. 100
Diplomele de absolvire a institutiilor militare de invatamant si titlurile stiintifice obtinute dau dreptul detinatorilor legali, dupa trecerea in rezerva, sa ocupe functii echivalente cu cele ale absolventilor institutiilor civile de invatamant, cu profil apropiat si de acelasi nivel.

Art. 101
Admiterea si procesul de invatamant in institutiile militare de toate nivelurile se desfasoara in limba romana.

Art. 102
Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul invatamantului militar Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii si alte institutii cu atributii in domeniul sigurantei nationale pot emite ordine, regulamente si instructiuni proprii.

Capitolul XI - Invatamantul particular

Art. 103
(1) Invatamantul particular constituie o alternativa la invatamantul de stat sau il completeaza.
(2) Institutiile si unitatile de invatamant particular acreditate fac parte din sistemul national de invatamant si educatie si se supun dispozitiilor prezentei legi.
(3) Institutiile si unitatile de invatamant particular dispun de autonomie organizatorica si functionala in concordanta cu reglementarile legale referitoare la organizarea si functionarea sistemului de invatamant.
(4) Institutiile si unitatile de invatamant particular acreditate pot fi sprijinite de stat.

Art. 104
Invatamantul particular functioneaza potrivit legii, daca:
a) este organizat si functioneaza pe principiul nonprofit;
b) este organizat pe principii nediscriminatorii si respinge ideile, curentele si atitudinile antidemocratice, xenofobe, sovine si rasiste;
c) respecta standardele nationale.

Art. 105
(1) Invatamantul particular preuniversitar cuprinde gradinite, scoli primare si gimnaziale, scoli profesionale si de ucenici, licee si scoli postliceale.
(2) Gradinitele, scolile primare si gimnaziale, precum si scolile profesionale si de ucenici se pot infiinta cu autorizarea inspectoratului scolar, in baza documentatiei de evaluare.
(3) Liceele si scolile postliceale se pot infiinta cu avizul inspectoratului scolar si cu aprobarea Ministerului Educatiei Nationale, in baza documentatiei de evaluare.

Art. 106
(1) Criteriile de evaluare pentru invatamantul particular preuniversitar se refera la domeniile fundamentale de organizare si de functionare: personal didactic, continut, baza materiala si activitate financiara.
(2) Standardele corespund fiecarui criteriu si indica nivelurile minime obligatorii in procesul de evaluare. Aceste standarde sunt diferentiate in functie de nivelul de invatamant si sunt stabilite de Comisia de Evaluare si Acreditare a Invatamantului Preuniversitar, care se infiinteaza si functioneaza pe langa Ministerul Educatiei Nationale, in baza regulamentului aprobat prin hotarare a Guvernului.

Art. 107
(1) Procesul de acreditare a unitatilor de invatamant preuniversitar cuprinde doua faze:
a) autorizarea de incredere, care acorda dreptul de organizare si functionare provizorie a unitatii respective;
b) acreditarea, care acorda unitatii respective toate drepturile ce decurg din prezenta lege.
(2) Acreditarea trebuie solicitata dupa acordarea autorizatiei de incredere, astfel:
a) dupa cel mult 4 ani, pentru gradinite si scoli primare;
b) dupa primul examen de capacitate, pentru gimnaziu;
c) dupa primul examen de bacalaureat, pentru liceu;
d) dupa primul examen de absolvire, pentru scolile profesionale, de ucenici si postliceale.

Art. 108
(1) In invatamantul particular preuniversitar se aplica planuri similare sau alternative invatamantului de stat, care cuprind discipline obligatorii, optionale si facultative, corespunzator standardelor nationale.
(2) Programele analitice ale disciplinelor trebuie sa raspunda acelorasi cerinte ca si planurile de invatamant.
(3) Pentru invatamantul particular preuniversitar planurile si programele de invatamant, similare sau alternative invatamantului de stat, sunt aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.

Art. 109
In invatamantul particular preuniversitar formatiunile de studiu (clase, grupe, subgrupe) nu pot depasi numeric limitele maxime legale.

Art. 110
(1) In invatamantul particular preuniversitar posturile didactice se ocupa in conditiile prevazute de Statutul personalului didactic.
(2) Cadrele didactice din invatamantul particular prescolar si primar trebuie sa aiba norma de baza in unitatea respectiva.
(3) In invatamantul particular gimnazial, liceal si profesional cel putin 60% din numarul personalului didactic trebuie sa fie incadrat cu norma de baza in unitatea respectiva.
(4) Pentru invatamantul particular postliceal cel putin 50% din posturi, constituite in conformitate cu prevederile legale, trebuie sa fie acoperite cu personal didactic angajat cu norma de baza in unitatea respectiva.
(5) Personalul didactic de conducere din invatamantul particular trebuie sa fie angajat cu norma de baza in unitatea de invatamant respectiva si sa indeplineasca cerintele Statutului personalului didactic privind ocuparea functiilor de conducere.

Art. 111
Diplomele sau certificatele acordate de unitatile din invatamantul particular preuniversitar, infiintate potrivit prezentei legi, au valoare si produc efectele actelor de studii eliberate in invatamantul de stat, daca examenele de absolvire au fost sustinute in fata unor comisii numite in conformitate cu dispozitiile legale.

Art. 112
Elevii din invatamantul particular se pot transfera la alte unitati de invatamant de stat sau particular, cu acordul unitatii primitoare si in conditiile stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.

Art. 113
Invatamantul superior particular functioneaza potrivit Legii nr. 88/1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Art. 114
In invatamantul particular taxele de scolarizare se stabilesc de fiecare institutie sau unitate de invatamant, in conditiile legii.

Art. 115
(1) Baza materiala a institutiilor si unitatilor de invatamant particular trebuie sa corespunda standardelor desfasurarii unui proces instructiv-educativ de calitate: spatii adecvate procesului de invatamant, in proprietate sau inchiriate; laboratoare proprii, cu dotare corespunzatoare pentru un an in avans fata de anul scolarizat; biblioteca dotata cu fond de carte propriu, adecvat continutului disciplinelor si nivelului acestora.
(2) Pentru obtinerea acreditarii institutia sau unitatea de invatamant respectiva trebuie sa faca dovada ca in perioada de functionare provizorie a utilizat cel putin 25% din venituri pentru investitii in baza materiala proprie.
(3) Dupa doua cicluri de scolarizare ulterioare acreditarii institutia sau unitatea de invatamant trebuie sa faca dovada ca detine in proprietate cel putin 50% din spatiile de invatamant si ca in toata perioada anterioara a utilizat cel putin 25% din venituri pentru investitii in baza materiala proprie.

Art. 116
Institutiile si unitatile de invatamant particular se supun evaluarii si controlului, in conditiile legii.

Art. 117
(1) Invatamantul cooperatist se desfasoara in unitati care sunt proprietatea asociatiilor cooperatiste.
(2) Finantarea invatamantului cooperatist se asigura din fonduri proprii ale asociatiilor cooperatiste, din taxe scolare si din alte surse.
(3) Ministerul Educatiei Nationale acopera de la bugetul de stat cheltuielile pentru salarizarea personalului didactic, cu exceptia personalului care asigura instruirea practica.
(4) Unitatilor de invatamant cooperatist li se aplica prevederile art. 115.

Capitolul XII - Invatamantul pentru persoanele apartinand minoritatilor nationale

Art. 118
Persoanele apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa studieze si sa se instruiasca in limba materna la toate nivelurile si formele de invatamant, precum si la tipurile de invatamant pentru care exista o cerere suficienta, in conditiile legii.

Art. 119
(1) In functie de necesitatile locale se pot organiza, la cerere si in conditiile legii, grupe, clase, sectii sau scoli cu predarea in limbile minoritatilor nationale.
(2) Prevederile alin. (1) se vor aplica fara a se aduce atingere invatarii limbii oficiale si predarii in aceasta limba.

Art. 120
(1) Disciplina Limba romana se preda in invatamantul primar dupa programe scolare si manuale elaborate in mod special pentru minoritatea respectiva. In invatamantul gimnazial disciplina Limba si literatura romana se preda dupa programe scolare identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana si manuale specifice. In invatamantul liceal disciplina Limba si literatura romana se preda dupa programe scolare si manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana.
(2) In invatamantul primar cu predare in limbile minoritatilor nationale Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau in aceste limbi dupa programe scolare si manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana, cu obligatia transcrierii si insusirii toponomiei si a numelor proprii romanesti in limba romana. In invatamantul gimnazial si liceal Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau in limba romana, dupa programe scolare si manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana. Examinarea la Istoria romanilor si Geografia Romaniei se face in limba de predare a acestora.
(3) In programele si manualele de istorie universala si de istorie a romanilor se vor reflecta istoria si traditiile minoritatilor nationale din Romania.
(4) In invatamantul gimnazial se introduce, la cerere, ca disciplina de studiu, Istoria si traditiile minoritatilor nationale, cu predare in limba materna. Programele analitice si manualele la aceasta disciplina sunt aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.

Art. 121
Elevilor apartinand minoritatilor nationale, care frecventeaza unitati de invatamant cu predare in limba romana, li se asigura, la cerere si in conditiile legii, ca disciplina de studiu, limba si literatura materna, precum si istoria si traditiile minoritatii nationale respective.

Art. 122
In invatamantul de stat profesional, liceal si postliceal de specialitate, in care, la cerere si in conditiile legii, predarea se face in limba materna la disciplinele de specialitate, este obligatorie insusirea terminologiei de specialitate si in limba romana.

Art. 123
(1) In cadrul institutiilor de invatamant universitar de stat se pot organiza, in conditiile legii, la cerere, grupe, sectii, colegii si facultati cu predare in limbile minoritatilor nationale. In acest caz se va asigura insusirea terminologiei de specialitate in limba romana. La cerere si prin lege se pot infiinta institutii de invatamant superior multiculturale. Limbile de predare in aceste institutii de invatamant superior se stabilesc in cadrul legii de infiintare.
(2) Se recunoaste dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a infiinta si de a administra propriile institutii de invatamant superior particulare, conform legii.
(3) Se incurajeaza institutiile de invatamant superior cu structuri si activitati multiculturale pentru promovarea convietuirii interetnice armonioase si a integrarii la nivel national si european.
(4) La toate formele de invatamant in limba romana sau in limbile minoritatilor nationale se poate inscrie si pregati orice cetatean roman, indiferent de limba sa materna si de limba in care a urmat studiile anterioare.

Art. 124
In invatamantul de toate gradele si nivelurile probele de admitere si probele examenelor de absolvire pot fi sustinute in limba in care au fost studiate disciplinele respective, in conditiile legii.

Art. 125
Ministerul Educatiei Nationale asigura, in limba de predare, pregatirea si perfectionarea personalului didactic, precum si manuale scolare si alte materiale didactice.

Art. 126
In conducerea unitatilor si a institutiilor de invatamant in care exista grupe, clase sau sectii cu predare in limbile minoritatilor nationale se asigura o reprezentare proportionala a cadrelor didactice din randul minoritatilor, cu respectarea competentei profesionale.


Titlul III - Continutul invatamantului

Capitolul I - Invatamantul preuniversitar

Art. 127
(1) Continutul invatamantului preuniversitar este asigurat prin Curriculumul national. Curriculumul national este ansamblul coerent al planurilor-cadru de invatamant, al programelor si al manualelor scolare din invatamantul preuniversitar. Acest ansamblu cuprinde o componenta comuna pentru toate scolile de acelasi tip si o alta componenta aflata la decizia scolii.
(2) Planurile-cadru de invatamant cuprind disciplinele obligatorii, optionale si facultative, precum si numarul minim si maxim de ore aferent fiecareia dintre acestea.
(3) Programele scolare stabilesc pentru fiecare disciplina din planul de invatamant obiectivele instructiv-educative si formative ale disciplinei si evidentiaza continuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental si aplicativ, oferind orientari metodologice generale pentru realizarea acestora.

Art. 128
(1) Planurile-cadru de invatamant si programele scolare pentru invatamantul preuniversitar se elaboreaza de comisiile nationale de specialitate, fiind coordonate si avizate de Consiliul National pentru Curriculum, si se aproba de catre ministrul educatiei nationale.
(2) In unitatile de invatamant se utilizeaza numai manuale scolare aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.
(3) In unitatile de invatamant preuniversitar se pot utiliza manuale alternative. Cadrul didactic are dreptul de a recomanda elevilor un anumit manual, pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
(4) Obiectivele specifice in evaluarea procesului instructiv-educativ pe fiecare nivel de invatamant se stabilesc prin standarde aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.

Capitolul II - Invatamantul superior

Art. 129
(1) In institutiile de invatamant superior planurile de invatamant se elaboreaza de facultati sau departamente, se analizeaza in cadrul consiliilor acestora, se aproba de senatele universitare si se avizeaza de Ministerul Educatiei Nationale, pentru a fi in concordanta cu standardele nationale. Modificarea planurilor de invatamant se poate face numai incepand cu anul I.
(2) Programele analitice se elaboreaza de titularii dedisciplinesiseaproba de catedra sau de departament.

Art. 130
In functie de specificul facultatilor si al specializarilor, planurile de invatamant si programele analitice pot fi concepute si in structura modulara.

Capitolul III - Activitatea extrascolara

Art. 131
(1) Continutul instruirii si educatiei la toate nivelurile de organizare a invatamantului se completeaza prin activitati extrascolare.
(2) Activitatea extrascolara se organizeaza de catre scoli, cluburi, palate ale copiilor si elevilor, administratiile judetene ale taberelor, conducerile taberelor scolare si bazelor sportive, turistice si de agrement si de alte unitati pentru activitati complementare, cu sprijinul familiei si al altor factori interesati.
(3) Activitatile extrascolare au continut stiintific, cultural-artistic, umanitar, ecologic, moral-civic, tehnico-aplicativ, turistic, sportiv, precum si caracter recreativ.
(4) Palatul National al Copiilor si Elevilor din Bucuresti, subordonat Ministerului Educatiei Nationale, precum si palatele copiilor din judete, aflate in subordinea inspectoratelor scolare, au si rol metodologic pentru activitatile extrascolare.

Art. 132
(1) Organizarea si competentele unitatilor specializate in activitatea extrascolara se stabilesc prin regulament aprobat de Ministerul Educatiei Nationale, in colaborare cu Ministerul Tineretului si Sportului.
(2) Ministerul Educatiei Nationale, prin inspectoratele scolare, asigura si controleaza realizarea obiectivelor instruirii si educatiei extrascolare.

Capitolul IV - Educatia permanenta

Art. 133
Pentru asigurarea educatiei permanente Ministerul Educatiei Nationale colaboreaza cu Ministerul Culturii si cu alte ministere interesate, precum si cu mijloacele de informare in masa, cultele religioase, universitatile populare, fundatiile culturale, alte societati si institutii, pentru a facilita accesul la stiinta si cultura al tuturor cetatenilor, indiferent de varsta, in vederea adaptarii lor la mutatiile majore care survin in viata sociala.

Art. 134
Ministerul Educatiei Nationale, prin unitatile si institutiile sale, acorda, pe baza de contract, asistenta de specialitate celor care organizeaza diferite programe de instruire a adultilor in sistemul educatiei permanente si al conversiei profesionale sau poate organiza asemenea programe din proprie initiativa.

Art. 135
(1) Persoanele juridice sau fizice pot organiza, in cadrul sistemului de formare continua, impreuna cu unitati sau institutii de invatamant ori separat, cursuri de calificare, perfectionare si conversie profesionala a adultilor, care ofera certificate de competenta profesionala recunoscute pe piata muncii.
(2) Persoanele juridice pot organiza cursurile prevazute la alin. (1) numai daca au prevazut in statut aceste activitati si daca sunt autorizate de Ministerul Educatiei Nationale si, dupa caz, de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale sau de alte autoritati publice, in baza criteriilor de evaluare stabilite prin regulament aprobat de cele doua ministere, cu respectarea standardelor ocupationale, conform legii. Persoanele fizice pot organiza asemenea activitati numai in conditiile autorizarii mentionate.
(3) Modul de certificare a competentelor profesionale in cadrul sistemului de formare continua se stabileste de Ministerul Educatiei Nationale, impreuna cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, in concordanta cu standardele ocupationale, potrivit legii.
(4) Pe perioada in care urmeaza cursuri de perfectionare a pregatirii profesionale personalul institutiilor publice are dreptul la salariu de baza si la celelalte adaosuri la acesta. In cazul in care cursurile sunt organizate in alta localitate decat cea de domiciliu, personalul institutiilor publice participant la acestea beneficiaza si de drepturile cuvenite, potrivit dispozitiilor legale, salariatilor institutiilor publice aflati in delegare.

Art. 136
(1) Pentru instruirea adultilor, precum si pentru sprijinirea sistemului de invatamant in realizarea unor obiective specifice pot fi organizate, cu aprobarea Ministerului Educatiei Nationale, institutii si retele de invatamant deschis sau la distanta, care utilizeaza tehnologiile moderne de comunicare si de preluare a informatiilor.
(2) Cheltuielile necesare pentru acest sistem de invatamant sunt suportate de catre beneficiari si de institutiile interesate.

Capitolul V - Bibliotecile din invatamant

Art. 137
(1) In sistemul de invatamant functioneaza, ca parte integranta, o retea de biblioteci specializate: biblioteci centrale universitare si biblioteci pedagogice, ca institutii cu personalitate juridica subordonate direct Ministerului Educatiei Nationale; biblioteci ale institutiilor de invatamant superior, ale facultatilor, colegiilor, departamentelor, catedrelor; biblioteci ale caselor corpului didactic; biblioteci scolare.
(2) Bibliotecile mentionate la alin. (1) functioneaza pe baza de regulamente aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.
(3) Bibliotecile din invatamant pot organiza, cu aprobarea Ministerului Educatiei Nationale si in colaborare cu Ministerul Culturii, sectii specifice, precum si alte forme pe care le considera necesare pentru studiul individual al adultilor.

Art. 138
Pregatirea personalului de specialitate pentru biblioteci este asigurata de Ministerul Educatiei Nationale prin studii universitare de scurta si de lunga durata, iar perfectionarea acestuia este coordonata de Ministerul Educatiei Nationale.

Art. 139
Coordonarea activitatii retelei bibliotecilor din invatamant se asigura de Ministerul Educatiei Nationale.


Titlul IV - Conducerea invatamantului

Capitolul I - Ministerul Educatiei Nationale si alte organisme de nivel national

Art. 140
(1) Ministerul Educatiei Nationale se organizeaza si functioneaza potrivit legii. Ministerul Educatiei Nationale, ca organ de specialitate, are raspunderea de a elabora si de a aplica politica educationala, in conformitate cu art. 2. Ministerul Educatiei Nationale are drept de initiativa si de executie in domeniul politicii financiare si a resurselor umane din sfera educatiei si colaboreaza cu alte ministere implicate in dezvoltarea invatamantului.
(2) Pentru exercitarea atributiilor sale Ministerul Educatiei Nationale constituie structuri de experti si se sprijina pe organisme consultative, la nivel national, alcatuite pe criterii de prestigiu profesional si moral: Consiliul national pentru Reforma Invatamantului, Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, Consiliul National de Finantare a Invatamantului Superior, Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din invatamantul Superior, Consiliul National al Bibliotecilor, Consiliul National pentru Formare si Educatie Continua, comisiile nationale de specialitate pe discipline si structurile manageriale ale programelor de reforma. Componenta consiliilor si regulamentele lor de functionare se aproba prin ordin al ministrului educatiei nationale. In exercitarea atributiilor sale Ministerul Educatiei Nationale poate consulta, dupa caz, societatile stiintifice nationale ale cadrelor didactice, federatiile sindicale reprezentative la nivel de ramura, ca parteneri sociali, si organizatiile studentesti si de elevi, recunoscute pe plan national.
(3) Pentru confirmarea titlurilor, diplomelor si certificatelor universitare Ministerul Educatiei Nationale constituie Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. Membrii consiliului sunt profesori universitari, personalitati de prestigiu stiintific, cultural si moral, recunoscute pe plan national sau international. Ei sunt selectati pe baza propunerilor senatelor universitare. Consiliul functioneaza potrivit unui regulament propriu, aprobat prin ordin al ministrului educatiei nationale.
(4) Consiliul National al Rectorilor se constituie si functioneaza in baza statutului propriu.
(5) In subordinea Ministerului Educatiei Nationale functioneaza:
a) Institutul de Stiinte ale Educatiei, ca institut de cercetare si dezvoltare care activeaza in domeniul inovarii si reformei sistemului national de invatamant;
b) Federatia Sportului Scolar si Universitar, ca unitate autonoma cu personalitate juridica. Federatia Sportului Scolar si Universitar coordoneaza activitatea sportiva a asociatiilor sportive scolare si universitare. Federatia Sportului Scolar si Universitar se afiliaza la federatiile internationale ale sportului scolar, respectiv universitar. Cluburile sportive scolare si universitare, infiintate conform prevederilor art. 40 alin. (1), au personalitate juridica si se pot afilia la federatiile de specialitate. Transferarea sportivilor din aceste cluburi se face in baza reglementarilor federatiilor de specialitate, potrivit regimului de transferuri aplicat celorlalte cluburi sportive.

Art. 141
Ministerul Educatiei Nationale elaboreaza, coordoneaza si aplica politica nationala in domeniul educatiei. In acest scop exercita urmatoarele atributii:
a) coordoneaza si controleaza sistemul national de invatamant;
b) organizeaza reteaua invatamantului de stat si propune Guvernului cifrele de scolarizare, pe baza studiilor de prognoza, cu consultarea unitatilor de invatamant, a autoritatilor locale si a agentilor economici interesati;
c) aproba Curriculumul national si sistemul national de evaluare, asigura si supravegheaza respectarea acestora;
d) coordoneaza activitatea de cercetare stiintifica din invatamant;
e) asigura cadrul pentru productia manualelor scolare; asigura finantarea scolilor pentru achizitionarea de manuale, conform legii;
f) elaboreaza criteriile generale de admitere in invatamantul superior;
g) aproba infiintarea liceelor si a scolilor postliceale;
h) aproba, conform legii, regulamentele de organizare si functionare a unitatilor subordonate, cu exceptia institutiilor de invatamant superior;
i) elaboreaza studii de diagnoza si prognoza in domeniul restructurarii si modernizarii invatamantului si contribuie la perfectionarea cadrului legislativ;
j) asigura cadrul pentru proiectarea, omologarea si productia mijloacelor de invatamant;
k) asigura cadrul organizatoric pentru selectionarea si pregatirea adecvata a elevilor cu aptitudini deosebite;
l) asigura scolarizarea specializata si asistenta psihopedagogica adecvata a copiilor si a tinerilor cu deficiente fizice, senzoriale, mentale sau asociate;
m) analizeaza modul in care se asigura protectia sociala in invatamant si propune masuri corespunzatoare Guvernului si autoritatilor publice locale abilitate;
n) coordoneaza activitatea bibliotecilor universitare din subordine;
o) raspunde de formarea si perfectionarea personalului didactic;
p) coordoneaza, potrivit legii, numirea, transferarea, eliberarea si evidenta personalului didactic, de conducere, de indrumare si control si a celui auxiliar din unitatile subordonate;
q) asigura repartizarea Fondului national al formarii profesionale, cu consultarea factorilor interesati;
r) raspunde de evaluarea sistemului national de invatamant pe baza standardelor nationale;
s) elaboreaza si aplica strategiile de reforma, pe termen mediu si lung, ale invatamantului si educatiei;
t) elaboreaza impreuna cu alte ministere strategia colaborarii cu alte state si cu organismele internationale specializate in domeniul invatamantului si cercetarii stiintifice;
u) colaboreaza, pe baza de protocoale, cu statele in care traieste populatie de nationalitate sau de origine romana, pentru promovarea si desfasurarea invatamantului in limba materna;
v) elaboreaza norme specifice pentru constructiile scolare si pentru dotarea acestora;
w) stabileste modalitatile de recunoastere si de echivalare a diplomelor, a certificatelor si a titlurilor stiintifice, eliberate in strainatate, pe baza unor norme interne, tinand seama si de intelegerile si conventiile internationale;
x) stabileste pentru invatamantul preuniversitar de stat structura anului scolar, sesiunile de examene, perioadele de desfasurare a concursurilor, precum si vacantele scolare;
y) controleaza modul de respectare a normelor financiar-contabile, de executie bugetara si de administrare a patrimoniului din sistemul national al invatamantului de stat; incaseaza taxe, in lei si in valuta, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de vizarea si recunoasterea actelor de studii, conform legii.

Capitolul II - Inspectoratele scolare

Art. 142
Inspectoratele scolare sunt organe descentralizate de specialitate, subordonate Ministerului Educatiei Nationale, avand, in principal, urmatoarele atributii:
a) urmaresc modul de organizare si de functionare a retelei de invatamant preuniversitar, in conformitate cu politica educationala la nivel national;
b) asigura aplicarea legislatiei in organizarea, conducerea si desfasurarea procesului de invatamant;
c) asigura calitatea invatamantului si respectarea standardelor nationale prin inspectia scolara;
d) infiinteaza, cu avizul Ministerului Educatiei Nationale, unitati scolare ale invatamantului de stat: gradinite, scoli primare, gimnazii, scoli profesionale si de ucenici;
e) propun Ministerului Educatiei Nationale reteaua de scolarizare din raza lor teritoriala, in conformitate cu politica educationala, a studiilor de prognoza, dupa consultarea unitatilor de invatamant, a autoritatilor locale, a agentilor economici si a partenerilor sociali interesati;
f) asigura, impreuna cu autoritatile administratiei publice locale, scolarizarea elevilor pe durata invatamantului obligatoriu;
g) coordoneaza incadrarea unitatilor de invatamant cu personal didactic necesar, in conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic;
h) organizeaza si indruma activitatea de perfectionare a personalului didactic, de cercetare stiintifica si alte actiuni complementare din invatamantul preuniversitar;
i) coordoneaza utilizarea, dezvoltarea si protejarea bazei didactico-materiale din unitatile de invatamant, impreuna cu autoritatile publice locale;
j) coordoneaza organizarea admiterii si a examenelor de absolvire din unitatile de invatamant, precum si a concursurilor scolare;
k) controleaza activitatile si serviciile de invatamant preuniversitar organizate de agenti economici, fundatii, asociatii, culte si de alte persoane juridice sau fizice de pe raza lor teritoriala; constata eventualele incalcari ale prevederilor legale si iau masurile prevazute de lege;
l) coordoneaza activitatea bibliotecilor din unitatile de invatamant subordonate;
m) coordoneaza si controleaza activitatea Casei corpului didactic.

Art. 143
(1) Structura inspectoratelor scolare judetene si al municipiului Bucuresti se stabileste prin ordin al ministrului educatiei nationale.
(2) In structura inspectoratelor scolare din judetele cu invatamant si in limbile minoritatilor nationale sunt cuprinsi si inspectori scolari pentru acest invatamant.
(3) Unitatile extrascolare si unitatile conexe invatamantului preuniversitar sunt subordonate inspectoratului scolar.
(4) Inspectoratul scolar are un consiliu de administratie si un consiliu consultativ. Consiliul de administratie este format din 9-11 membri, dintre care: inspectorul scolar general, inspectorii scolari generali adjuncti, directorul Casei corpului didactic, directorul tehnic-administrativ, contabilul-sef, consilierul juridic al inspectoratului scolar si alti membri. Inspectorul scolar general este presedintele de drept al consiliului de administratie. Consiliul consultativ este format din directori de unitati de invatamant, din alte cadre didactice de prestigiu, inclusiv din invatamantul superior, din reprezentanti ai parintilor, ai autoritatilor locale administrative, ai comunitatilor religioase, ai agentilor economici, precum si din alti parteneri sociali. Presedintele consiliului consultativ este ales, prin vot secret, dintre membrii acestuia.
(5) Inspectoratele scolare organizeaza periodic conferinte judetene ale personalului didactic din invatamantul preuniversitar, pe specialitati, cu rol consultativ, participativ si metodic.

Art. 144
(1) Inspectorul scolar general, inspectorii scolari generali adjuncti si directorul Casei corpului didactic sunt numiti prin ordin al ministrului educatiei nationale, pe baza criteriilor de competenta profesionala si manageriala, conform legii.
(2) Inspectorii scolari se numesc de catre inspectorul scolar general, prin concurs, pe baza criteriilor de competenta profesionala si manageriala, de regula pe o perioada de 4 ani, conform legii.

Capitolul III - Conducerea institutiilor si a unitatilor invatamantului de stat

Art. 145
(1) Unitatile de invatamant preuniversitar sunt conduse de directori, ajutati, dupa caz, de directori adjuncti. In activitatea de conducere directorii se bazeaza pe consiliul profesoral, pe consiliul de administratie si pe consiliul scolar. Aceste consilii functioneaza in temeiul unor regulamente elaborate de Ministerul Educatiei Nationale, conform legii.
(2) Consiliul profesoral al unitatii de invatamant, cu rol de decizie in domeniul instructiv-educativ, este format din personalul didactic de predare din unitatea respectiva si este prezidat de director.
(3) Consiliul de administratie al unitatii de invatamant, cu rol de decizie in domeniul administrativ, este format din cel putin 5 membri, dar nu mai mult de 11 membri, intre care directorul unitatii, directorul adjunct, contabilul-sef, cadre didactice alese de consiliul profesoral si reprezentanti ai parintilor, precum si ai administratiei publice locale. In consiliul de administratie se includ si reprezentanti ai agentilor economici care asigura baza materiala pentru practica. Directorul unitatii de invatamant este presedintele consiliului de administratie.
(4) Unitatea de invatamant prescolar sau primar, afiliata altei unitati de invatamant, isi alege 1-2 cadre didactice in consiliul de administratie al acesteia.
(5) In consiliile de administratie ale liceelor si scolilor postliceale se includ 1-2 elevi.
(6) In fiecare unitate de invatamant cu personalitate juridica sau pe grupuri de unitati se constituie cate un consiliu scolar, care decide si raspunde de realizarea politicii educationale la nivel local. Initiativele locale respecta politica educationala elaborata la nivel national. Componenta si atributiile consiliului scolar sunt stabilite prin regulament aprobat de catre Ministerul Educatiei Nationale.
(7) Directorii si directorii adjuncti ai unitatilor din invatamantul prescolar, primar, gimnazial si profesional, precum si directorii adjuncti din invatamantul liceal si postliceal sunt numiti de inspectorul scolar general, conform legii.
(8) Directorii unitatilor din invatamantul liceal si postliceal sunt numiti prin ordin al ministrului educatiei nationale, la propunerea inspectorului scolar general, conform legii.
(9) Directorii unitatilor destinate activitatilor extrascolare sunt numiti de ministrul educatiei nationale la unitatile direct subordonate Ministerului Educatiei Nationale si de catre inspectorul scolar general la unitatile din subordinea inspectoratului scolar.
(10) Numirea directorilor si a directorilor adjuncti ai unitatilor de invatamant mentionate la alin. (7) si (8) se face ca urmare a sustinerii unui concurs, pe baza criteriilor de competenta profesionala si manageriala, precum si a recomandarii consiliului scolar, pe o perioada de 4 ani. Metodologia concursului se stabileste de Ministerul Educatiei Nationale.

Art. 146
Institutiile de invatamant superior sunt conduse de senate, iar facultatile si departamentele, de consilii. Senatele sunt prezidate de rectori, consiliile facultatilor, de decani, iar consiliile departamentelor, de directori. Atributiile si raporturile acestor organisme se stabilesc prin Carta universitara. Hotararile senatelor, ale consiliilor facultatilor si ale departamentelor se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenti, daca numarul lor reprezinta cel putin doua treimi din totalul membrilor.

Art. 147
(1) Conducerea operativa a institutiei de invatamant superior este asigurata de catre biroul senatului, alcatuit conform Statutului personalului didactic si Cartei universitare.
(2) Presedintele biroului senatului este rectorul.

Capitolul IV - Evaluarea in invatamant

Art. 148
(1) Evaluarea invatamantului, ca sistem si proces, se asigura de Ministerul Educatiei Nationale prin institutii si organisme specializate, in baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului educatiei nationale.
(2) Evaluarea invatamantului universitar si postuniversitar se asigura prin forme specifice, in conformitate cu dispozitiile legale si cu normele autonomiei universitare.
(3) In sistemul national de invatamant si educatie notarea se face, de regula, de la 10 la 1.
(4) Se recomanda aplicarea creditelor transferabile si recunoasterea lor atat in cadrul aceleiasi institutii sau unitati de invatamant, cat si intre institutii sau unitati de invatamant din tara si din strainatate.

Art. 149
Ministerul Educatiei Nationale asigura evaluarea periodica a nivelului de pregatire profesionala si metodica a personalului didactic din invatamant.

Art. 150
(1) Inspectorul scolar general elaboreaza, la sfarsitul fiecarui an scolar, un raport privind starea invatamantului din judet, respectiv din municipiul Bucuresti. Acest raport se prezinta Ministerului Educatiei Nationale, prefecturii, consiliului judetean, consiliilor locale si tuturor unitatilor de invatamant din judet, respectiv din municipiul Bucuresti.
(2) Rectorul institutiei de invatamant superior elaboreaza, la sfarsitul fiecarui an universitar, un raport privind starea institutiei de invatamant, pe care il transmite Ministerului Educatiei Nationale, prefecturii si consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
(3) Ministrul educatiei nationale inainteaza Parlamentului raportul anual asupra starii sistemului national de invatamant, pana la data de 15 octombrie. Concomitent sunt prezentate directiile si prioritatile de dezvoltare a invatamantului preuniversitar si superior. Raportul anual se da publicitatii.


Titlul V - Resurse umane

Capitolul I - Personalul din invatamant. Elevi si studenti

Art. 151
(1) Personalul din invatamant este format din personal didactic, personal de cercetare, personal didactic auxiliar si personal administrativ.
(2) Personalul didactic este format din:
a) educatoare - in invatamantul prescolar;
b) invatatori - in invatamantul primar;
c) institutori - in invatamantul prescolar si primar;
d) maistri-instructori - in invatamantul gimnazial, profesional, liceal si postliceal;
e) profesori - in invatamantul gimnazial, profesional, liceal si postliceal;
f) preparatori universitari, asistenti universitari, lectori universitari (sefi de lucrari), conferentiari universitari, profesori universitari si profesori universitari consultanti - in invatamantul superior;
g) formatori.
(3) In invatamant poate functiona personal didactic asociat.
(4) Personalul de cercetare este integrat in catedre, departamente, unitati sau centre de cercetare si de micro-productie.
(5) In invatamantul de toate gradele functioneaza personal didactic auxiliar, definit conform Statutului personalului didactic.

Art. 152
Functiile didactice pe tipuri si forme de invatamant, precum si conditiile pentru ocuparea acestora se stabilesc prin Statutul personalului didactic.

Art. 153
(1) Norma didactica pentru invatamantul preuniversitar se reglementeaza prin Statutul personalului didactic.
(2) Norma didactica pentru profilurile cu formatiuni specifice de instruire, precum si pentru unitati de invatamant din localitati izolate sau pentru clase cu un numar redus de elevi se reglementeaza de Ministerul Educatiei Nationale.
(3) Norma didactica pentru invatamantul universitar si postuniversitar se reglementeaza prin Statutul personalului didactic.

Art. 154
(1) In invatamantul de stat si particular posturile didactice se ocupa prin concurs. Conditiile pentru ocuparea functiilor de conducere se stabilesc prin Statutul personalului didactic.
(2) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au un caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoana care indeplineste conditiile prevazute de Statutul personalului didactic.
(3) Validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice din invatamantul preuniversitar de stat se face de catre inspectoratele scolare, la propunerea comisiilor de concurs.
(4) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice din invatamantul universitar si postuniversitar se aproba de catre consiliile facultatilor, la propunerea comisiilor de concurs, si se valideaza de catre senatele universitare. Titlurile didactice de conferentiar universitar si de profesor universitar sunt confirmate de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, prin comisiile de specialitate. Pe baza confirmarii ministrul educatiei nationale emite ordin de acordare a titlurilor de conferentiar universitar si de profesor universitar.
(5) Candidatul la concursul pentru ocuparea unui post didactic cu predare in alta limba decat cea in care si-a facut studiile superioare sustine in fata unei comisii de specialitate un test de cunoastere a limbii in care urmeaza sa faca predarea.

Art. 155
Ministerul Educatiei Nationale are obligatia de a asigura pregatirea si perfectionarea personalului didactic din sistemul national de invatamant si stabileste, prin organisme de specialitate, standardele nationale pentru atestarea calitatii de cadru didactic.

Art. 156
(1) Drepturile si indatoririle personalului didactic sunt prevazute in Statutul personalului didactic si in Carta universitara.
(2) Dreptul la contestatie al persoanelor fizice sau juridice din invatamant se exercita prin adresare catre forul ierarhic superior celui a carui decizie este contestata.

Art. 157
(1) In institutiile si unitatile de invatamant sunt interzise pedepsele corporale.
(2) Personalul didactic care practica asemenea metode va fi sanctionat administrativ sau, in functie de gravitatea abaterii, se va supune rigorilor legii.
(3) Drepturile si indatoririle elevilor sunt stabilite prin regulament elaborat de Ministerul Educatiei Nationale, iar pentru studenti acestea sunt cuprinse in Carta universitara si in regulamentele institutiilor de invatamant superior.

Art. 158
(1) In invatamantul preuniversitar formatiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, dupa cum urmeaza:
a) grupa cuprinde in medie 15 prescolari sau elevi, dar nu mai putin de 10 si nu mai mult de 20; prin exceptie, inspectoratul scolar poate aproba grupe cuprinzand cel putin 7 prescolari sau elevi;
b) clasa din invatamantul primar are in medie 20 de elevi, dar nu mai putin de 10 si nu mai mult de 25;
c) clasa din invatamantul gimnazial are in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 10 si nu mai mult de 30;
d) clasa sau anul de studiu din invatamantul profesional, liceal si postliceal are in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 15 si nu mai mult de 30.
(2) Situatiile speciale privind formatiunile de elevi sau de prescolari din grupa mare aflate sub efectivul minim se aproba de Ministerul Educatiei Nationale.

Capitolul II - Formarea continua a personalului didactic

Art. 159
(1) Formarea continua a personalului didactic constituie un drept care se realizeaza, in principal, prin perfectionare si conversie profesionala.
(2) In cadrul sistemului national de invatamant perfectionarea personalului didactic din invatamantul preuniversitar se realizeaza, in principal, prin formele prevazute de Statutul personalului didactic.
(3) Conversia profesionala in sistemul de invatamant vizeaza extinderea pregatirii initiale in vederea obtinerii dreptului de a preda si alte discipline sau de a ocupa alte posturi didactice.

Art. 160
(1) Ministerul Educatiei Nationale stabileste obiectivele si coordoneaza formarea continua a personalului didactic din invatamantul preuniversitar, evalueaza, acrediteaza si finanteaza programele de formare continua, inclusiv de conversie profesionala, realizate in:
a) institutii de invatamant superior, prin facultati, departamente si catedre, pentru perfectionarea pregatirii de specialitate;
b) institutii de invatamant superior, prin departamentele sau catedrele de pregatire a personalului didactic, pentru perfectionarea pregatirii metodice si psihopedagogice;
c) colegii pedagogice universitare si licee cu profil pedagogic, pentru perfectionarea de specialitate, metodica si psihopedagogica a personalului didactic din invatamantul prescolar si primar;
d) case ale corpului didactic, conform art. 162;
e) centre de perfectionare, organizate in unitati de invatamant, pentru perfectionarea pregatirii de specialitate a personalului didactic cu studii medii;
f) alte structuri abilitate in acest scop de Ministerul Educatiei Nationale.
(2) Pentru organizarea activitatilor prevazute la alin. (1) institutiile mentionate pot colabora cu institutii similare, precum si cu agenti economici, conform reglementarilor legale.

Art. 161
(1) Programele de formare continua a personalului didactic se incheie prin colocviu sau prin alte forme specifice de evaluare, potrivit legii.
(2) Institutiile de invatamant superior acreditate pot organiza si desfasura programe de conversie profesionala, la nivel universitar si postuniversitar, cu durata de cel putin un an si jumatate. Programele sunt aprobate de Ministerul Educatiei Nationale si se finalizeaza cu examen de absolvire. Promovarea examenului de absolvire confera dreptul la obtinerea unei diplome si dreptul de a profesa in noua specializare. Aceste activitati se pot organiza in formele de invatamant prevazute de lege.

Art. 162
(1) Casele corpului didactic sunt centre de documentare si de organizare a activitatilor de formare continua si a activitatilor cu caracter stiintific, metodic si cultural.
(2) Pentru realizarea activitatilor prevazute la alin. (1) Casa corpului didactic asigura formatori calificati, acreditati de Ministerul Educatiei Nationale, si finanteaza aceste programe. Formatorii colaboreaza cu departamentele si catedrele de pregatire a personalului didactic din institutiile de invatamant superior la activitatile de formare continua.

Art. 163
Pentru pregatirea si perfectionarea personalului didactic de conducere, indrumare si control Ministerul Educatiei Nationale infiinteaza si coordoneaza centre si alte forme institutionalizate, cu atributii in acest scop.

Art. 164
Perfectionarea personalului didactic din invatamantul superior de stat este finantata de Ministerul Educatiei Nationale prin bugetele institutiilor de invatamant si se realizeaza prin:
a) programe de documentare si schimburi de experienta, la nivel national si international;
b) programe de specializare si cooperare interuniversitara, in tara si in strainatate;
c) invatamant postuniversitar, organizat potrivit prevederilor prezentei legi;
d) programe de cercetare stiintifica, realizate in tara sau prin cooperare internationala;
e) inovare educationala, creatie stiintifica, tehnica si artistica.

Art. 165
Perfectionarea personalului didactic auxiliar din intregul sistem national de invatamant se realizeaza conform prevederilor art. 160.


Titlul VI - Baza materiala si finantarea invatamantului de stat

Art. 166
(1) Baza materiala a invatamantului de stat consta in intregul activ patrimonial al Ministerului Educatiei Nationale, al institutiilor si unitatilor de invatamant si de cercetare stiintifica din sistemul de invatamant existent la data intrarii in vigoare a prezentei legi, precum si in activul patrimonial redobandit sau dobandit ulterior.
(2) In intelesul prevederilor alin. (1), baza materiala a invatamantului cuprinde: spatii pentru procesul de invatamant si cercetare stiintifica, mijloace de invatamant si de cercetare aferente, biblioteci, edituri si tipografii, statiuni didactice si de cercetare, unitati de microproductie, ateliere scolare, ferme didactice, gradini botanice, terenuri agricole, camine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultura ale studentilor, case ale corpului didactic, case universitare, tabere scolare, baze si complexuri cultural-sportive, palate si case ale copiilor si elevilor, baze de odihna si tratament, spatii cu destinatia de locuinta, precum si orice alt obiect de patrimoniu destinat invatamantului si salariatilor din invatamant.
(3) Baza materiala aferenta procesului de instruire si de educatie, mentionata la alin. (2) si realizata din fondurile statului sau din fondurile institutiilor si intreprinderilor de stat in perioada anterioara datei de 22 decembrie 1989, se reintegreaza, fara plata, in patrimoniul Ministerului Educatiei Nationale, al institutiilor si unitatilor de invatamant si de cercetare stiintifica din sistemul invatamantului de stat. Predarea-preluarea se face pe baza de protocol. Justa despagubire se acorda, dupa caz, de Guvern. In aceleasi conditii se reintegreaza fara plata si imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut in patrimoniul unor societati comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora. Reintegrarea se face pe baza de protocol de predare-preluare.
(4) Baza materiala a institutiilor de invatamant superior de stat este de drept proprietatea acestora, iar cea a unitatilor de invatamant preuniversitar, pana la aparitia Legii patrimoniului public si privat al statului, ramane in proprietatea Ministerului Educatiei Nationale, cu exceptia unitatilor scolare organizate impreuna cu agenti economici.
(5) Constructiile si terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decat cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului educatiei nationale, fara plata si numai in interes public.
(6) Inchirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, disponibile temporar, aflate in patrimoniul institutiilor de invatamant superior de stat sau in administrarea acestora, se poate face pe baza de contract incheiat in conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuala. Bunurile, inclusiv terenurile, aflate in administrarea unitatilor de invatamant preuniversitar de stat, disponibile temporar, pot fi inchiriate pe baza de contract incheiat in conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuala a acestuia, numai in conformitate cu metodologia stabilita de Ministerul Educatiei Nationale. Inchirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, in conditiile prevazute la alineatele precedente, se face cu prioritate pentru activitati de invatamant.
(7) Detinatorii de bunuri prevazute la alin. (3) si (4), care urmeaza sa fie reintegrate in patrimoniul Ministerului Educatiei Nationale, al institutiilor si unitatilor de invatamant si cercetare stiintifica din sistemul invatamantului de stat, sunt obligati sa puna la dispozitie imputernicitilor Ministerului Educatiei Nationale toate documentele care atesta proprietatea, precum si documentele necesare in vederea inregistrarii in evidentele contabile.
(8) Ministerul Educatiei Nationale, prin imputernicitii sai, va actiona in justitie persoanele juridice sau fizice care refuza semnarea protocoalelor si predarea documentelor de proprietate. Aceste actiuni sunt scutite de taxa de timbru.
(9) Inscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile apartinand Ministerului Educatiei Nationale sau institutiilor si unitatilor de invatamant si cercetare stiintifica din sistemul invatamantului de stat se face, dupa caz, in registrul de inscriptiuni si transcriptiuni, in cartile funciare sau in cartile de publicitate funciara, cu scutire de plata taxelor prevazute de lege.
(10) Actiunile in justitie formulate de Ministerul Educatiei Nationale si de inspectoratele scolare pentru aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt scutite de taxa de timbru.

Art. 167
(1) Ministerul Educatiei Nationale, prin inspectoratele scolare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea si functionarea tuturor unitatilor din invatamantul preuniversitar de stat.
(2) Finantarea cheltuielilor de functionare, intretinere si reparare a unitatilor din invatamantul preuniversitar, precum si a bazei didactico-materiale, cu exceptia celor cuprinse la alin. (4) si (5), este asigurata prioritar de catre consiliile locale din bugetele locale, precum si din resursele proprii ale respectivelor unitati. Decontarea cheltuielilor alocate din bugetele locale se face de catre consiliile locale, in baza documentatiei prezentate de unitatile scolare.
(3) Unitatile de invatamant special, cluburile, taberele, palatele copiilor si casele corpului didactic se finanteaza din bugetul Ministerului Educatiei Nationale.
(4) Ministerul Educatiei Nationale asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar si administrativ din unitatile si din institutiile de invatamant preuniversitar, pentru deplasari, precum si pentru cheltuieli de dotari cu obiecte de inventar si carti.
(5) Ministerul Educatiei Nationale poate aloca de la buget fonduri pentru finantarea cheltuielilor curente aferente unor activitati extrascolare, educatiei copiilor cu deficiente, perfectionarii pregatirii profesionale a cadrelor didactice si altor actiuni si activitati, in conditiile legii.
(6) In zonele defavorizate, precum si in situatii speciale stabilite prin hotarare a Guvernului se pot aloca fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educatiei Nationale, pentru dezvoltarea si modernizarea bazei materiale a invatamantului preuniversitar, precum si pentru alte cheltuieli.
(7) Creditele externe contractate de Ministerul Educatiei Nationale cu aprobarea Guvernului, precum si dobanzile aferente acestora se ramburseaza din bugetul de stat.

Art. 168
(1) In scopul intretinerii, dezvoltarii si modernizarii bazei materiale si de practica in institutiile si unitatile de invatamant, cu ocazia aprobarii bugetului de venituri si cheltuieli pentru unitatile subordonate, Ministerul Educatiei Nationale constituie Fondul national al formarii profesionale, din credite bugetare si din alte surse dobandite in conditiile legii.
(2) Fondul national al formarii profesionale se gestioneaza cu consultarea Consiliului National pentru Formare si Educatie Continua, potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului educatiei nationale.

Art. 169
(1) Unitatile de invatamant primar si gimnazial din mediul rural si periurban, precum si liceele agricole, agromontane, silvice si pedagogice, care nu au in proprietate terenuri agricole in extravilan, primesc in folosinta, pentru constituirea lotului didactic experimental, o suprafata de 1 ha pentru scolile primare, 2 ha pentru scolile gimnaziale, 3 ha pentru liceele pedagogice si minimum 10 ha pentru liceele agricole, agromontane si silvice, in echivalent arabil.
(2) Loturile experimentale prevazute la alin. (1) se atribuie, la cerere, unitatilor scolare respective din terenurile agricole si silvice ce au apartinut scolilor sau, dupa caz, din fondul de rezerva al localitatilor, aflat la dispozitia consiliilor locale.
(3) In cazul in care pe teritoriul localitatii nu exista resurse de pamant conform prevederilor alin. (2), suprafetele cuvenite se atribuie in folosinta din terenurile aflate in proprietatea autoritatilor publice locale sau in administrarea Agentiei Nationale de Dezvoltare si Amenajare Rurala.
(4) Reconstituirea dreptului de proprietate la unitatile scolare prevazute la alin. (1), punerea in posesie, precum si eliberarea titlurilor de proprietate se fac de catre comisiile locale si judetene de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Art. 170
(1) Finantarea invatamantului de stat se face de la bugetul de stat, in limitele a cel putin 4% din produsul intern brut, in concordanta cu urmatoarele cerinte:
a) considerarea dezvoltarii invatamantului ca o prioritate nationala, pentru pregatirea resurselor umane la nivelul standardelor internationale;
b) profesionalizarea resurselor umane in concordanta cu diversificarea pietei muncii;
c) dezvoltarea invatamantului superior si a cercetarii stiintifice universitare pentru integrare la varf in viata stiintifica mondiala.
(2) Sistemul de finantare a invatamantului asigura descentralizarea gestionarii fondurilor si permite implicarea comunitatilor locale in alocarea de resurse financiare suplimentare pentru invatamant.
(3) Institutiile si unitatile de invatamant pot beneficia si de alte surse de venituri dobandite in conditiile legii: venituri proprii, subventii, donatii, sponsorizari si taxe de la persoane juridice si fizice. Veniturile obtinute din sursele mentionate se gestioneaza si se utilizeaza integral la nivelul institutiilor si unitatilor respective, inclusiv pentru majorarea fondului de salarii, fara varsaminte la bugetul de stat, la bugetele locale si fara a afecta alocatiile bugetare.
(4) Fondurile alocate Ministerului Educatiei Nationale pentru invatamantul preuniversitar se repartizeaza inspectoratelor scolare care le redistribuie unitatilor de invatamant din teritoriu prin ordonatorii tertiari de credite subordonati.
(5) Baza de calcul al fondurilor alocate fiecarei unitati si institutii de invatamant reprezinta cuantumul din bugetul de stat care revine unui prescolar, elev, student sau cursant, in functie de nivelul si specificul instruirii si de ceilalti indicatori specifici activitatii in invatamant, in special de cei referitori la calitatea prestatiei in invatamant.
(6) Invatamantului superior i se aloca un fond distinct de cercetare din bugetul global al cercetarii stiintifice. Alocarea fondurilor de finantare a cercetarii se face dupa criterii competitive, in functie de prioritatile nationale si de performantele obtinute sau anticipate. Competitia pentru fondurile de finantare a cercetarii este deschisa tuturor institutiilor de invatamant superior acreditate. Alocarea fondurilor pentru finantarea cercetarii se face de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea Consiliului National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior. Consiliul are personal propriu, integrat in Ministerul Educatiei Nationale.
(7) Fondurile de investitii pentru obiective noi si dotari cu echipamente se aloca separat, in functie de prioritatile strategice ale dezvoltarii invatamantului. Pot beneficia de alocarea acestor fonduri toate unitatile si institutiile de invatamant acreditate, conform legii.
(8) Executia bugetara anuala a institutiilor si unitatilor de invatamant este publica.

Art. 171
(1) Institutiile de invatamant superior de stat functioneaza ca institutii finantate din fondurile alocate de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
(2) Veniturile acestor institutii se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educatiei Nationale, pe baza de contract, pentru finantarea de baza si finantarea complementara, realizarea de obiective de investitii, fonduri pentru burse si protectia sociala a studentilor, precum si din venituri proprii, dobanzi, donatii, sponsorizari si taxe percepute in conditiile legii de la persoane fizice si juridice, romane sau straine, si din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de institutiile de invatamant superior, in conditiile autonomiei universitare, in vederea realizarii obiectivelor care le revin in cadrul politicii statului din domeniul invatamantului si cercetarii stiintifice universitare.
(3) Finantarea de baza se asigura din bugetul de stat, in functie de numarul de studenti si doctoranzi admisi la studii fara taxa, de numarul de cursanti, de nivelul si specificul instruirii teoretice si practice si de ceilalti indicatori specifici activitatii de invatamant, in special de cei referitori la calitatea prestatiei in invatamant.
(4) Finantarea de baza se realizeaza de Ministerul Educatiei Nationale, pentru a se asigura desfasurarea in conditii normale a procesului de invatamant, la nivel universitar si postuniversitar, conform standardelor nationale.
(5) Finantarea complementara se asigura atat din sume de la bugetul de stat, cat si din surse externe, respectiv imprumuturi si ajutoare externe.
(6) Finantarea complementara se realizeaza de Ministerul Educatiei Nationale prin:
a) subventii pentru cazare si masa;
b) fonduri alocate pe baza de prioritati si norme specifice pentru dotari si alte cheltuieli de investitii si reparatii capitale;
c) fonduri alocate pe baze competitionale pentru cercetarea stiintifica universitara.
(7) Finantarea institutiilor de invatamant superior de stat se face pe baza de contract incheiat intre Ministerul Educatiei Nationale si institutia de invatamant superior respectiva, dupa cum urmeaza:
a) contract institutional pentru finantarea de baza, pentru fondul de burse si protectie sociala a studentilor, precum si pentru finantarea de obiective de investitii;
b) contract complementar pentru finantarea cercetarii stiintifice universitare, a reparatiilor capitale, a dotarilor si a altor cheltuieli de investitii, precum si subventii pentru cazare si masa. Sumele aferente cercetarii stiintifice universitare, cuprinse in contractul complementar, se esaloneaza, prin exceptie de la alte reglementari, in rate stabilite prin grafice, anexe la contractele de cercetare respective.
(8) Criteriile prin care se stabileste finantarea institutiilor de invatamant superior de stat din bugetul de stat se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, luand in considerare propunerile Consiliului National de Finantare a Invatamantului Superior si, respectiv, ale Consiliului National al Cercetarii Stiintifice Universitare. In baza criteriilor aprobate Consiliul National de Finantare a Invatamantului Superior si Consiliul National al Cercetarii Stiintifice Universitare propun Ministerului Educatiei Nationale alocarea de fonduri corespunzatoare pentru finantarea institutiilor de invatamant superior de stat. Consiliul National de Finantare a Invatamantului Superior si Consiliul National al Cercetarii Stiintifice Universitare, ca organisme consultative de specialitate, au personal propriu si sunt finantate de la bugetul Ministerului Educatiei Nationale.
(9) Fondurile pentru burse si protectia sociala a studentilor se aloca in functie de numarul de studenti si doctoranzi de la invatamantul de zi, fara taxa de studii.
(10) Bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor de invatamant superior de stat se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, dupa adoptarea bugetului de stat, prin ordin al ministrului.
(11) Soldurile ramase la sfarsitul anului din executia bugetului prevazut in contractul institutional, precum si soldurile aferente cercetarii stiintifice universitare si veniturile extrabugetare raman la dispozitia institutiilor de invatamant superior si se cuprind in bugetul de venituri si cheltuieli al institutiei, fara varsaminte la bugetul de stat si fara afectarea alocatiilor de la bugetul de stat pentru anul urmator.
(12) Indicatorii sintetici din executia bugetara a institutiilor de invatamant superior se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.

Art. 172

(1) Elevii si studentii de la cursurile de zi din invatamantul de stat pot beneficia de burse de performanta, de merit, burse de studiu si burse de ajutor social.
(2) Elevii si studentii pot beneficia de burse pe baza de contract incheiat cu agenti economici ori cu alte persoane juridice sau fizice, precum si de credite pentru studiu acordate de banci in conditiile legii.
(3) Bursele acordate elevilor din invatamantul preuniversitar se suporta din bugetul de stat.
(4) Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de Ministerul Educatiei Nationale, in colaborare cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanta, de merit, de studiu si de ajutor social se stabilesc anual, in consiliile de administratie ale inspectoratelor scolare si in senatele universitare, in limitele fondurilor repartizate si in raport cu integralitatea efectuarii de catre elevi si studenti a activitatilor scolare si universitare. Bursele de care beneficiaza elevii si studentii sunt indexabile. Cuantumul minim al bursei studentilor trebuie sa acopere cheltuielile de cazare si de masa.
(5) Elevii, studentii si cursantii straini pot beneficia de burse, potrivit prevederilor legale.
(6) Ministerul Educatiei Nationale acorda anual un numar de burse pentru doctorat cu durata de 4 ani institutiilor care organizeaza aceasta forma de invatamant. Bursele se obtin prin concurs, la nivelul institutiilor de invatamant superior. Bursierii, pe perioada bursei, au drepturile si obligatiile profesionale ale unui preparator universitar. Activitatea respectiva constituie vechime in munca.
(7) Ministerul Educatiei Nationale acorda anual burse pentru stagii de studii universitare si postuniversitare in strainatate din fonduri constituite in acest scop. Aceste burse se obtin prin concurs organizat la nivel national.
(8) La concursurile pentru obtinerea burselor prevazute la alin. (6) si (7) pot participa studentii si absolventii institutiilor de invatamant superior de stat si cei ai institutiilor de invatamant superior particular acreditate.

Art. 173
(1) Cheltuielile de intretinere a internatelor, caminelor si cantinelor, destinate elevilor si studentilor, se acopera din veniturile proprii ale unitatilor si institutiilor de invatamant respective; ele se completeaza cu subventii acordate din bugetul de stat si din bugetele locale.
(2) Institutiile de invatamant superior de stat asigura, pentru efectuarea practicii comasate a studentilor, pe perioada prevazuta in planurile de invatamant, cheltuielile de masa, cazare si transport, in situatiile in care practica se desfasoara in afara centrului universitar respectiv.
(3) Documentatia tehnica si materialele pentru constructii destinate invatamantului de stat si celui particular acreditat, precum si achizitionarea de aparatura, utilaje, fond de carte, publicatii si dotari pentru procesul didactic sunt scutite de T.V.A. si de taxe vamale.

Art. 174
Pentru invatamantul de stat prescolar, primar si gimnazial se asigura gratuit manualele scolare. Beneficiaza de aceeasi gratuitate si elevii din invatamantul profesional si liceal ai caror parinti au venitul lunar, pe membru de familie, egal sau mai mic decat salariul minim brut pe economie.

Art. 175
Prescolarii, elevii si studentii beneficiaza de asistenta medicala si psihologica gratuita in cabinete medicale si psihologice scolare ori in policlinici si unitati spitalicesti de stat.

Art. 176
(1) Elevii si studentii beneficiaza de tarif redus cu 50% pentru transportul local in comun, de suprafata si subteran, precum si pentru transportul intern auto, feroviar si naval, in tot timpul anului calendaristic.
(2) Elevii si studentii orfani sau proveniti din casele de copii beneficiaza de gratuitate pentru categoriile de transport prevazute la alin. (1).
(3) Elevii si studentii beneficiaza de tarife reduse cu 50% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, opera, film si la alte manifestari culturale si sportive organizate de institutii publice.
(4) De prevederile acestui articol beneficiaza, de asemenea, elevii si studentii din invatamantul particular acreditat.
(5) Elevii si studentii etnici romani din afara granitelor tarii, bursieri ai statului roman, beneficiaza de gratuitate la toate manifestarile prevazute la alin. (3).
(6) Institutiile de invatamant superior au dreptul de a acorda, in afara cifrei de scolarizare aprobate, cel putin un loc pentru studii gratuite absolventilor cu diploma de bacalaureat primiti din centrele de plasament, in conditiile stabilite de senatul universitar.

Art. 177
(1) Activitatile extrascolare - stiintifice, tehnice, cultural-artistice si sportive -, precum si cele pentru elevii capabili de performante superioare sunt finantate de la bugetul public national, conform normelor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale. In acest scop se pot folosi si alte surse de finantare.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica si in cazul taberelor de creatie, sportive si de odihna ale elevilor si studentilor.

Art. 178
Institutiile si unitatile de invatamant pot primi donatii din tara si din strainatate, in conformitate cu legea, daca servesc politicii educationale a sistemului national de invatamant si daca nu sunt contrare intereselor statului roman.


Titlul VII - Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 179
(1) Incalcarea prevederilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea materiala, disciplinara, contraventionala sau penala.
(2) Impiedicarea persoanelor abilitate de a efectua controlul institutiilor sau al unitatilor de invatamant constituie, dupa caz, abatere disciplinara ori contraventionala sau infractiune. Constatarea contraventiei sau a infractiunii si aplicarea sanctiunilor se fac de catre autoritatile abilitate.

Art. 180
(1) Parintele sau tutorele legal instituit are dreptul de a alege forma de invatamant si felul educatiei copilului minor.
(2) Parintele sau tutorele legal instituit este obligat sa ia masuri pentru asigurarea frecventei scolare a elevului in invatamantul obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi, din culpa parintelui sau a tutorelui legal instituit, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 500.000 lei si 2.000.000 lei.
(3) Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii se fac de catre autoritatile prevazute la art. 179 alin. (2).

Art. 181
Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile legale privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.

Art. 182
Asupra dreptului copilului minor de a urma invatamantul obligatoriu in limba romana sau in limba unei minoritati nationale hotaraste parintele sau tutorele legal instituit.

Art. 183
Pana la elaborarea legii speciale de acreditare a unitatilor invatamantului particular preuniversitar criteriile si standardele de evaluare si acreditare se stabilesc prin hotarare a Guvernului, in baza prezentei legi.

Art. 184
Ministerul Educatiei Nationale poate infiinta organe de specialitate in subordinea sa, potrivit legii.

Art. 185
Activitatea de cercetare stiintifica finantata de la bugetul de stat, desfasurata de personalul didactic, este remunerata in raport cu salariul orar corespunzator functiei didactice, daca in contract nu exista alte prevederi.

Art. 186
Depasirea duratei invatamantului universitar gratuit, corespunzator art. 62 si 67, se suporta de studenti, cu exceptia celor care au avizul comisiei medicale si aprobarea senatului universitar, conform reglementarilor legale.

Art. 187
Statutul profesional al absolventilor de colegii universitare se stabileste de catre Ministerul Educatiei Nationale impreuna cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, in termen de 6 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei.

Art. 188
Carta universitara nu poate avea prevederi contrare legislatiei in vigoare. Nerespectarea legilor in continutul Cartei universitare atrage nulitatea de drept a actului respectiv.

Art. 189
Examenul de capacitate si examenul de bacalaureat se sustin conform prevederilor prezentei legi, incepand cu prima sesiune organizata dupa intrarea in vigoare a acesteia.

Art. 190
(1) Prezenta lege intra in vigoare in termen de 30 de zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei*). Pe data intrarii in vigoare a legii se abroga Legea educatiei si invatamantului nr. 28/1978, precum si orice alte dispozitii contrare prezentei legi.
(2) In termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei Ministerul Educatiei Nationale elaboreaza regulamentele care decurg din aplicarea acestei legi si stabileste masuri tranzitorii.

                                                               sus

TITLUL I

Dispozitii generale

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare

 

Art. 1. - (1) Prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale si colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum si jurisdictia muncii.

(2) Prezentul cod se aplică si raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.

Art. 2. - Dispozitiile cuprinse în prezentul cod se aplică:

a) cetătenilor români încadrati cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România;

b) cetătenilor români încadrati cu contract individual de muncă în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu exceptia cazului în care legislatia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă;

c) cetătenilor străini sau apatrizi încadrati cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României;

d) persoanelor care au dobândit statutul de refugiat si se încadrează cu contract individual de muncă pe teritoriul României, în conditiile legii;

e) ucenicilor care prestează muncă în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă;

f) angajatorilor, persoane fizice si juridice;

g) organizatiilor sindicale si patronale.

 

CAPITOLUL II

Principii fundamentale

 

Art. 3. - (1) Libertatea muncii este garantată prin Constitutie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă si a profesiei, meseriei sau activitătii pe care urmează să o presteze.

(3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.

(4) Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.

Art. 4. - (1) Munca fortată este interzisă.

(2) Termenul muncă fortată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenintare ori pentru care persoana nu si-a exprimat consimtământul în mod liber.

(3) Nu constituie muncă fortată munca sau activitatea impusă de autoritătile publice:

a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;

b) pentru îndeplinirea obligatiilor civice stabilite prin lege;

c) în baza unei hotărâri judecătoresti de condamnare, rămasă definitivă, în conditiile legii;

d) în caz de fortă majoră, respectiv în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundatii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte si, în general, în toate circumstantele care pun în pericol viata sau conditiile normale de existentă ale ansamblului populatiei ori ale unei  părti a acesteia.

Art. 5. - (1) În cadrul relatiilor de muncă functionează principiul egalitătii de tratament fată de toti salariatii si angajatorii.

(2) Orice discriminare directă sau indirectă fată de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenentă natională, rasă, culoare, etnie, religie, optiune politică, origine socială, handicap, situatie sau responsabilitate familială, apartenentă ori activitate sindicală, este interzisă.

(3) Constituie discriminare directă actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferintă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoasterii, folosintei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislatia muncii.

(4) Constituie discriminare indirectă actele si faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.

Art. 6. - (1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de conditii de muncă adecvate activitătii desfăsurate, de protectie socială, de securitate si sănătate în muncă, precum si de respectarea demnitătii si a constiintei sale, fără nici o discriminare.

(2) Tuturor salariatilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la negocieri colective, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protectie împotriva concedierilor nelegale.

Art. 7. - Salariatii si angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor si promovarea intereselor lor profesionale, economice si sociale.

Art. 8. - (1) Relatiile de muncă se bazează pe principiul consensualitătii si al bunei-credinte.

(2) Pentru buna desfăsurare a relatiilor de muncă, participantii la raporturile de muncă se vor informa si se vor consulta reciproc, în conditiile legii si ale contractelor colective de muncă.

Art. 9. - Cetătenii români sunt liberi să se încadreze în muncă în statele membre ale Uniunii Europene, precum si în oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului international al muncii si a tratatelor bilaterale la care România este parte.

 

TITLUL II

Contractul individual de muncă

CAPITOLUL I

Încheierea contractului individual de muncă

 

Art. 10. - Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneratii denumite salariu.

Art. 11. - Clauzele contractului individual de muncă nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.

Art. 12. - (1) Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată.

(2) Prin exceptie, contractul individual de muncă se poate încheia si pe durată determinată, în conditiile expres prevăzute de lege.

Art. 13. - (1) Persoana fizică dobândeste capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.

(2) Persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat si la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părintilor sau al reprezentantilor legali, pentru activităti potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile si cunostintele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea si pregătirea profesională.

(3) Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă.

(4) Încadrarea în muncă a persoanelor puse sub interdictie judecătorească este interzisă.

(5) Încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 14. - (1) În sensul prezentului cod, prin angajator se întelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze fortă de muncă pe bază de contract individual de muncă.

(2) Persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalitătii juridice.

(3) Persoana fizică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii capacitătii de exercitiu.

Art. 15. - Este interzisă, sub sanctiunea nulitătii absolute, încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităti ilicite ori imorale.

Art. 16. - (1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimtământului părtilor, în formă scrisă, în  limba română. Obligatia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.

(2) În situatia în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părtile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor effectuate prin orice alt mijloc de probă.

(3) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă.

Art. 17. - (1) Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligatia de a informa persoana care solicită angajarea ori, după caz, salariatul cu privire la clauzele generale pe care intentionează să le înscrie în contract sau să le modifice.

(2) Informarea prevăzută la alin. (1) va cuprinde, după caz, cel putin următoarele elemente:

a) identitatea părtilor;

b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;

c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;

d) atributiile postului;

e) riscurile specifice postului;

f) data de la care contractul urmează să îsi producă efectele;

g) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora;

h) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;

i) conditiile de acordare a preavizului de către părtile contractante si durata acestuia;

j) salariul pe bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea plătii salariului la care salariatul are dreptul;

k) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi si ore/săptămână;

l) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează conditiile de muncă ale salariatului;

m) durata perioadei de probă.

(3) Elementele din informarea prevăzută la alin. (2) trebuie să se regăsească si în continutul contractului individual de muncă.

(4) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act aditional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunostintării în scris a salariatului, cu exceptia situatiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil.

(5) Cu privire la informatiile furnizate salariatului, prealabil încheierii contractului individual de muncă, între părti poate interveni un contract de confidentialitate.

Art. 18. - (1) În cazul în care salariatul urmează să îsi desfăsoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligatia de a-i comunica în timp util informatiile prevăzutela art. 17 alin. (2), inclusiv informatii referitoare la:

a) durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate;

b) moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum si modalitătile de plată;

c) prestatiile în bani si/sau în natură aferente desfăsurării activitătii în străinătate;

d) conditiile de climă;

e) reglementările principale din legislatia muncii din acea tară;

f) obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viata, libertatea sau siguranta personală.

(2) Dispozitiile alin. (1) se completează prin legi speciale care reglementează conditiile specifice de muncă în străinătate.

Art. 19. - În situatia în care angajatorul nu îsi execută obligatia de informare în termen de 15 zile de la momentul lansării ofertei de încheiere sau modificare a contractului individual de muncă ori, după caz, a prestării activitătii în străinătate, salariatul este în drept să sesizeze, în termen de 30 de zile, instanta judecătorească competentă si să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligatiei de informare.

Art. 20. - (1) În afara clauzelor generale prevăzute la art. 17, între părti pot fi negociate si cuprinse în contractul individual de muncă si alte clauze specifice.

(2) Sunt considerate clauze specifice, fără ca enumerarea să fie limitativă:

a) clauza cu privire la formarea profesională;

b) clauza de neconcurentă;

c) clauza de mobilitate;

d) clauza de confidentialitate.

Art. 21. - (1) Clauza de neconcurentă îl obligă pe salariat să nu presteze, în interesul propriu sau al unui tert, o activitate care se află în concurentă cu cea prestată la angajatorul său ori să nu presteze o activitate în favoarea unui tert care se află în relatii de concurentă cu angajatorul său si îl obligă pe angajator să îi plătească salariatului o indemnizatie lunară.

(2) Clauza de neconcurentă îsi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitătile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului.

(3) Indemnizatia datorată salariatului se negociază si este de cel putin 25% din salariu. Indemnizatia trebuie plătită întocmai si la timp.

(4) Clauza de neconcurentă nu poate fi stabilită pe durata perioadei de probă.

Art. 22. - (1) Clauza de neconcurentă nu îsi mai produce efectele la data încetării contractului individual de muncă.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), clauza de neconcurentă îsi poate produce efectele si după încetarea contractului individual de muncă, pentru o perioadă de maximum 6 luni, în cazul functiilor de executie, si de maximum 2 ani pentru cei care au ocupat functii de conducere, dacă o astfel de perioadă a fost convenită expres prin contractul individual de muncă.

(3) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului individual de muncă s-a produs de drept ori a intervenit din initiativa angajatorului pentru motive neimputabile salariatului.

Art. 23. - (1) Clauza de neconcurentă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o detine.

(2) La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncă instanta competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurentă.

Art. 24. - În cazul nerespectării, cu vinovătie, a clauzei de neconcurentă salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizatiei si, după caz, la daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.

Art. 25. - Prin clauza de mobilitate părtile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligatiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestatii suplimentare în bani sau în natură.

Art. 26. - (1) Prin clauza de confidentialitate părtile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă si după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informatii de care au luat cunostintă în timpul executării contractului, în conditiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.

(2) Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părti atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.

Art. 27. - (1) O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci.

(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage nulitatea contractului individual de muncă.

(3) În situatia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, iar din cuprinsul certificatului rezultă că cel în cauză este apt de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil.

(4) Competenta si procedura de eliberare a certificatului medical, precum si sanctiunile aplicabile angajatorului în cazul angajării sau schimbării locului ori felului muncii fără certificat medical sunt stabilite prin legi speciale.

(5) Solicitarea, la angajare, a testelor de graviditate este interzisă.

(6) La angajarea în domeniile sănătate, alimentatie publică, educatie si în alte domenii stabilite prin acte normative se pot solicita si teste medicale specifice.

Art. 28. - Certificatul medical este obligatoriu si în următoarele situatii:

a) la reînceperea activitătii după o întrerupere mai mare de 6 luni, pentru locurile de muncă având expunere la factori nocivi profesionali, si de un an, în celelalte situatii;

b) în cazul detasării sau trecerii în alt loc de muncă ori în altă activitate;

c) la începerea misiunii, în cazul salariatilor încadrati cu contract de muncă temporară;

d) în cazul ucenicilor, practicantilor, elevilor si studentilor, în situatia în care urmează să fie instruiti pe meserii si profesii, precum si în situatia schimbării meseriei pe parcursul instruirii;

e) periodic, în cazul celor care lucrează în conditii de expunere la factori nocivi profesionali, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătătii si Familiei;

f) periodic, în cazul celor care desfăsoară activităti cu risc de transmitere a unor boli si care lucrează în sectorul alimentar, zootehnic, la instalatiile de aprovizionare cu apă potabilă, în colectivităti de copii, în unităti sanitare, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătătii si Familiei;

g) periodic, în cazul celor care lucrează în unităti fără factori de risc, prin examene medicale diferentiate în functie de vârstă, sex si stare de sănătate, potrivit reglementărilor din contractele colective de muncă.

Art. 29. - (1) Contractul individual de muncă se încheie după verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale si personale ale persoanei care solicită angajarea.

(2) Modalitătile în care urmează să se realizeze verificarea prevăzută la alin. (1) sunt stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil, în statutul de personal - profesional sau disciplinar - si în regulamentul intern, în măsura în care legea nu dispune altfel.

(3) Informatiile cerute, sub orice formă, de către angajator persoanei care solicită angajarea cu ocazia verificării prealabile a aptitudinilor nu pot avea un alt scop decât acela de a aprecia capacitatea de a ocupa postul respectiv, precum si aptitudinile profesionale.

(4) Angajatorul poate cere informatii în legătură cu persoana care solicită angajarea de la fostii săi angajatori, dar numai cu privire la functiile îndeplinite si la durata angajării si numai cu încunostintarea prealabilă a celui în cauză.

Art. 30. - (1) Încadrarea salariatilor la institutiile si autoritătile publice si la alte unităti bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.

(2) Posturile vacante existente în statul de functii vor fi scoase la concurs, în raport cu necesitătile fiecărei unităti prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul în care la concursul organizat în vederea ocupării unui post vacant nu s-au prezentat mai multi candidati, încadrarea în muncă se face prin examen.

(4) Conditiile de organizare si modul de desfăsurare a concursului/examenului se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 31. - (1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de conducere.

(2) Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizează exclusiv prin modalitatea perioadei de probă de maximum 30 de zile calendaristice.

(3) În cazul muncitorilor necalificati, perioada de probă are caracter exceptional si nu poate depăsi 5 zile lucrătoare.

(4) Absolventii institutiilor de învătământ se încadrează, la debutul lor în profesie, pe baza unei perioade de probă cuprinse între 3 si 6 luni.

(5) Pe durata perioadei de probă salariatul se bucură de toate drepturile si are toate obligatiile prevăzute în legislatia muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regula- mentul intern, precum si în contractul individual de muncă.

Art. 32. - (1) Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă.

(2) Prin exceptie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situatia în care acesta debutează la acelasi angajator într-o nouă functie sau profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu conditii grele, vătămătoare sau periculoase.

(3) Neinformarea salariatului anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă cu privire la perioada de probă, în termenul prevăzut la art. 17 alin. (4), duce la decăderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate.

(4) Perioada de probă constituie vechime în muncă.

Art. 33. - Angajarea succesivă a mai mult de trei persoane pe perioade de probă pentru acelasi post este interzisă.

Art. 34. - (1) Fiecare angajator are obligatia de a înfiinta un registru general de evidentă a salariatilor.

(2) Registrul general de evidentă a salariatilor se va înregistra în prealabil la autoritatea publică competentă, potrivit legii, în a cărei rază teritorială se află domiciliul, respectiv sediul angajatorului, dată de la care devine document oficial.

(3) Registrul general de evidentă a salariatilor se completează în ordinea angajării si cuprinde elementele de identificare a tuturor salariatilor, elementele ce caracterizează contractele de muncă ale acestora, precum si toate situatiile care intervin pe parcursul desfăsurării relatiilor de muncă în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

(4) Registrul general de evidentă a salariatilor este păstrat la domiciliul, respectiv sediul angajatorului, urmând să fie pus la dispozitie inspectorului de muncă sau oricărei alte autorităti care îl solicită, în conditiile legii.

(5) La solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăsurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie si în specialitate.

(6) În cazul încetării activitătii angajatorului, registrul general de evidentă a salariatilor se depune la autoritarea publică competentă, potrivit legii, în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul angajatorului, după caz.

(7) Metodologia de întocmire a registrului general de evidentă a salariatilor, înregistrările care se efectuează, precum si orice alte elemente în legătură cu întocmirea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 35. - (1) Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) situatiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilităti pentru cumulul unor functii.

(3) Salariatii care cumulează mai multe functii sunt obligati să declare fiecărui angajator locul unde exercită functia pe care o consideră de bază.

Art. 36. - Cetătenii străini si apatrizii pot fi angajati prin contract individual de muncă în baza permisului de muncă eliberat potrivit legii.

 

CAPITOLUL II

Executarea contractului individual de muncă

 

Art. 37. - Drepturile si obligatiile privind relatiile de muncă dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă si al contractelor individuale de muncă.

Art. 38. - Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmăreste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Art. 39. - (1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:

a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;

b) dreptul la repaus zilnic si săptămânal;

c) dreptul la concediu de odihnă anual;

d) dreptul la egalitate de sanse si de tratament;

e) dreptul la demnitate în muncă;

f) dreptul la securitate si sănătate în muncă;

g) dreptul la acces la formarea profesională;

h) dreptul la informare si consultare;

i) dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de muncă si a mediului de muncă;

j) dreptul la protectie în caz de concediere;

k) dreptul la negociere colectivă si individuală;

l) dreptul de a participa la actiuni colective;

m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat.

(2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligatii:

a) obligatia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atributiile ce îi revin conform fisei postului;

b) obligatia de a respecta disciplina muncii;

c) obligatia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum si în contractul individual de muncă;

d) obligatia de fidelitate fată de angajator în executarea atributiilor de serviciu;

e) obligatia de a respecta măsurile de securitate si sănătate a muncii în unitate;

f) obligatia de a respecta secretul de serviciu.

Art. 40. - (1) Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:

a) să stabilească organizarea si functionarea unitătii;

b) să stabilească atributiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în conditiile legii;

c) să dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitătii lor;

d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;

e) să constate săvârsirea abaterilor disciplinare si să aplice sanctiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil si regulamentului intern.

(2) Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligatii:

a) să informeze salariatii asupra conditiilor de muncă si asupra elementelor care privesc desfăsurarea relatiilor de muncă;

b) să asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă si conditiile corespunzătoare de muncă;

c) să acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil si din contractele individuale de muncă;

d) să comunice periodic salariatilor situatia economică si financiară a unitătii;

e) să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentantii salariatilor în privinta deciziilor susceptibile să afecteze substantial drepturile si interesele acestora;

f) să plătească toate contributiile si impozitele aflate în sarcina sa, precum si să retină si să vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, în conditiile legii;

g) să înfiinteze registrul general de evidentă a salariatilor si să opereze înregistrările prevăzute de lege;

h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;

i) să asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatilor.

 

CAPITOLUL III

Modificarea contractului individual de muncă

 

Art. 41. - (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părtilor.

(2) Cu titlu de exceptie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile si în conditiile prevăzute de prezentul cod.

(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:

a) durata contractului;

b) locul muncii;

c) felul muncii;

d) conditiile de muncă;

e) salariul;

f) timpul de muncă si timpul de odihnă.

Art. 42. - (1) Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detasarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.

(2) Pe durata delegării, respectiv a detasării, salariatul îsi păstrează functia si toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.

Art. 43. - Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispozitia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atributiilor de serviciu în afara locului său de muncă.

Art. 44. - (1) Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile si se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.

(2) Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, în conditiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Art. 45. - Detasarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod exceptional, prin detasare se poate modifica si felul muncii, dar numai cu consimtământul scris al salariatului.

Art. 46. - (1) Detasarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an.

(2) În mod exceptional, perioada detasării poate fi prelungită pentru motive obiective ce impun prezenta salariatului la angajatorul la care s-a dispus detasarea, cu acordul ambelor părti, din 6 în 6 luni.

(3) Salariatul poate refuza detasarea dispusă de angajatorul său numai în mod exceptional si pentru motive personale temeinice.

(4) Salariatul detasat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de detasare, în conditiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Art. 47. - (1) Drepturile cuvenite salariatului detasat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detasarea.

(2) Pe durata detasării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detasat.

(3) Angajatorul care detasează are obligatia de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detasarea să îsi îndeplinească integral si la timp toate obligatiile fată de salariatul detasat.

(4) Dacă angajatorul la care s-a dispus detasarea nu îsi îndeplineste integral si la timp toate obligatiile fată de salariatul detasat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detasarea.

(5) În cazul în care există divergentă între cei doi angajatori sau nici unul dintre ei nu îsi îndeplineste obligatiile potrivit prevederilor alin. (1) si (2), salariatul detasat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la angajatorul care l-a detasat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori si de a cere executarea silită a obligatiilor neîndeplinite.

Art. 48. - Angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii, fără consimtământul salariatului, si în cazul unor situatii de fortă majoră, cu titlu de sanctiune disciplinară sau ca măsură de protectie a salariatului, în cazurile si în conditiile prevăzute de prezentul cod.

CAPITOLUL IV

Suspendarea contractului individual de muncă

 

Art. 49. - (1) Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părtilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părti.

(2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat si a plătii drepturilor de natură salarială de către angajator.

(3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi si obligatii ale părtilor decât cele prevăzute la alin. (2), dacă prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau regulamente interne nu se prevede altfel.

(4) În cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

Art. 50. - Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situatii:

a) concediu de maternitate;

b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;

c) carantină;

d) efectuarea serviciului militar obligatoriu;

e) exercitarea unei functii în cadrul unei autorităti executive, legislative ori judecătoresti, pe toată durata mandatului;

f) îndeplinirea unei functii de conducere salarizate în sindicat;

g) fortă majoră;

h) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în conditiile Codului de procedură penală;

i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Art. 51. - Contractul individual de muncă poate fi suspendat din initiativa salariatului, în următoarele situatii:

a) concediu pentru cresterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

c) concediu paternal;

d) concediu pentru formare profesională;

e) exercitarea unor functii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;

f) participarea la grevă;

g) absente nemotivate.

Art. 52. - (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din initiativa angajatorului în următoarele situatii:

a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în conditiile legii;

b) ca sanctiune disciplinară;

c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu functia detinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti;

d) în cazul întreruperii temporare a activitătii, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;

e) pe durata detasării.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), dacă se constată nevinovătia celui în cauză, salariatul îsi reia activitatea avută anterior si i se va plăti o despăgubire egală cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Art. 53. - (1) Pe durata întreruperii temporare a activitătii angajatorului salariatii beneficiază de o indemnizatie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

(2) Pe durata întreruperii temporare prevăzute la alin. (1) salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activitătii.

Art. 54. - Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părtilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale.

 

CAPITOLUL V

Încetarea contractului individual de muncă

 

Art. 55. - Contractul individual de muncă poate înceta astfel:

a) de drept;

b) ca urmare a acordului părtilor, la data convenită de acestea;

c) ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre părti, în cazurile si în conditiile limitativ prevăzute de lege.

Încetarea de drept a contractului individual de muncă

Art. 56. - Contractul individual de muncă încetează de drept:

a) la data decesului salariatului sau angajatorului persoană fizică;

b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoresti de declarare a mortii sau a punerii sub interdictie a salariatului ori a angajatorului persoană fizică, dacă aceasta antrenează lichidarea afacerii;

c) ca urmare a dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care persoana juridică îsi încetează existenta;

d) la data îndeplinirii cumulative a conditiilor de vârstă standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a salariatului, potrivit legii;

e) ca urmare a constatării nulitătii absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părtilor sau prin hotărâre judecătorească definitivă;

f) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în functia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti de reintegrare;

g) ca urmare a condamnării penale cu executarea pedepsei la locul de muncă, de la data emiterii mandatului de executare;

h) de la data retragerii de către autoritătile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei;

i) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei functii, ca măsură de sigurantă ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti prin care s-a dispus interdictia;

j) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;

k) retragerea acordului părintilor sau al reprezentantilor legali, în cazul salariatilor cu vârsta cuprinsă între 15 si 16 ani.

Art. 57. - (1) Nerespectarea oricăreia dintre conditiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.

(2) Constatarea nulitătii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.

(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a conditiilor impuse de lege.

(4) În situatia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileste drepturi sau obligatii pentru salariati, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozitiile legale sau conventionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.

(5) Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atributiilor de serviciu.

(6) Constatarea nulitătii si stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul părtilor.

(7) Dacă părtile nu se înteleg, nulitatea se pronuntă de către instanta judecătorească.

 

SECTIUNEA a 2-a

Concedierea

 

Art. 58. - (1) Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din initiativa angajatorului.

(2) Concedierea poate fi dispusă pentru motive care tin de persoana salariatului sau pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Art. 59. - Este interzisă concedierea salariatilor:

a) pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenentă natională, rasă, culoare, etnie, religie, optiune politică, origine socială, handicap, situatie sau responsabilitate familială, apartenentă ori activitate sindicală;

b) pentru exercitarea, în conditiile legii, a dreptului la grevă si a drepturilor sindicale.

Art. 60. - (1) Concedierea salariatilor nu poate fi dispusă:

a) pe durata incapacitătii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii;

b) pe durata concediului pentru carantină;

c) pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunostintă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;

d) pe durata concediului de maternitate;

e) pe durata concediului pentru cresterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

f) pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

g) pe durata îndeplinirii serviciului militar;

h) pe durata exercitării unei functii eligibile într-un organism sindical, cu exceptia situatiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârsite de către acel salariat;

i) pe durata efectuării concediului de odihnă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în conditiile legii.

 

SECTIUNEA a 3-a

Concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului

 

Art. 61. - Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului în următoarele situatii:

a) în cazul în care salariatul a săvârsit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinară;

b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, în conditiile Codului de procedură penală;

c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică si/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îsi îndeplinească atributiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;

d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Art. 62. - (1) În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligatia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.

(2) Decizia se emite în scris si, sub sanctiunea nulitătii absolute, trebuie să fie motivată în fapt si în drept si să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată si la instanta judecătorească la care se contestă.

Art. 63. - (1) Concedierea pentru săvârsirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile si în termenele stabilite de prezentul cod.

(2) Procedura cercetării prealabile este, de asemenea, obligatorie în cazul concedierii pentru situatia în care salariatul nu corespunde profesional. Termenele si conditiile cercetării prealabile sunt cele prevăzute pentru cercetarea disciplinară.

Art. 64. - (1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) si d), precum si în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de  a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

(2) În situatia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale sau, după caz, capacitătii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii, urmând să îi comunice salariatului solutiile propuse de agentie.

(3) Salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) si (2) pentru a-si manifesta expres consimtământul cu privire la noul loc de muncă oferit.

(4) În cazul în care salariatul nu îsi manifestă expres consimtământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum si în cazul în care agentia teritorială de ocupare a fortei de muncă nu poate îndeplini obligatia prevăzută la alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.

(5) În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensatie, în conditiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.

 

SECTIUNEA a 4-a

Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului

 

Art. 65. - (1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiintarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultătilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activitătii.

(2) Desfiintarea locului de muncă trebuie să fie efectivă si să aibă o cauză reală si serioasă, dintre cele prevăzute la alin. (1).

Art. 66. - Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă.

Art. 67. - Salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii în conditiile prevăzute de lege si de contractul colectiv de muncă aplicabil.

 

SECTIUNEA a 5-a

Concedierea colectivă

 

Art. 68. - Prin concediere colectivă se întelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, dispusă din unul sau mai multe motive dintre cele prevăzute la art. 65 alin. (1), a unui număr de:

a) cel putin 5 salariati, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrati mai mult de 20 de salariati si mai putin de 100 de salariati;

b) cel putin 10% din salariati, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrati cel putin 100 de salariati, dar mai putin de 300 de salariati;

c) cel putin 30 de salariati, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrati cel putin 300 de salariati.

Art. 69. - În cazul concedierilor colective angajatorului îi revin următoarele obligatii:

a) să întocmească un plan de măsuri sociale sau de alt tip prevăzut de lege ori de contractele colective de muncă aplicabile, cu consultarea sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor;

b) să propună salariatilor programe de formare profesională;

c) să pună la dispozitie sindicatului care are membri în unitate sau, după caz, reprezentantilor salariatilor toate informatiile relevante în legătură cu concedierea colectivă,în vederea formulării propunerilor din partea acestora;

d) să initieze în timp util, în scopul punerii de acord, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentantii salariatilor, referitoare la metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariati afectati si de atenuare a consecintelor.

Art. 70. - (1) Angajatorul are obligatia să notifice în scris sindicatului sau, după caz, reprezentantilor salariatilor intentia de concediere colectivă, cu cel putin 45 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.

(2) Notificarea intentiei de concediere colectivă se face sub forma unui proiect de concediere colectivă, care trebuie să cuprindă:

a) numărul total si categoriile de salariati;

b) motivele care determină concedierea;

c) numărul si categoriile de salariati care vor fi afectati de concediere;

d) criteriile avute în vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;

e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;

f) măsurile pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmează să fie acordate salariatilor supusi concedierii, conform dispozitiilor legale si contractului colectiv de muncă aplicabil;

g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;

h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentantii salariatilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariatilor concediati.

(3) Angajatorul are obligatia să notifice proiectul de concediere inspectoratului teritorial de muncă si agentiei teritoriale de ocupare a fortei de muncă la aceeasi dată la care l-a notificat sindicatului sau, după caz, reprezentantilor salariatilor.

Art. 71. - (1) Sindicatul sau, după caz, reprezentantii salariatilor pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariatilor concediati, într-un termen de 20 de zile calendaristice de la data primirii proiectului de concediere.

(2) Angajatorul are obligatia de a răspunde în scris si motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 10 zile de la primirea acestora.

(3) În cazul în care aspectele legate de concedierea colectivă avută în vedere nu pot fi solutionate în interiorul termenului de 45 de zile prevăzut la art. 70 alin. (1), la solicitarea oricăreia dintre părti, inspectoratul teritorial de muncă poate dispune prelungirea acestuia cu maximum 15 zile calendaristice.

Art. 72. - (1) Angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi angajări pe locurile de muncă ale salariatilor concediati pe o perioadă de 12 luni de la data concedierii acestora.

(2) În cazul în care în această perioadă angajatorul reia activitătile a căror încetare a condus la concedieri colective, salariatii care au fost concediati au dreptul de a fi reangajati pe aceleasi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen sau concurs ori perioadă de probă.

(3) În situatia în care salariatii care au dreptul de a fi reangajati potrivit alin. (2) nu solicită acest lucru, angajatorul poate face noi angajări pe locurile de muncă rămase vacante.

 

SECTIUNEA a 6-a

Dreptul la preaviz

 

Art. 73. - (1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) si d), al art. 65 si 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.

(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. d), care se află în perioada de probă.

Art. 74. - (1) Decizia de concediere se comunică salariatului în scris si trebuie să contină în mod obligatoriu:

a) motivele care determină concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 70 alin (2) lit. d);

d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitatesi termenul în care salariatii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în conditiile art. 64.

(2) În situatia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.

Art. 75. - Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.

 

SECTIUNEA a 7-a

Controlul si sanctionarea concedierilor nelegale

 

Art. 76. - Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Art. 77. - În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Art. 78. - (1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune  anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

(2) La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune părtile în situatia anterioară emiterii actului de concediere.

 

SECTIUNEA a 8-a

Demisia

 

Art. 79. - (1) Prin demisie se întelege actul unilateral de vointă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.

(2) Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.

(3) Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.

(4) Termenul de preaviz este cel convenit de părti în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile si nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariatii cu functii de executie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariatii care ocupă functii de conducere.

(5) Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să îsi producă toate efectele.

(6) În situatia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.

(7) Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renuntării totale ori partiale de către angajator la termenul respectiv.

(8) Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îsi îndeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de muncă.

 

CAPITOLUL VI

Contractul individual de muncă pe durată determinată

 

Art. 80. - (1) Prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile si în conditiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată.

(2) Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.

(3) Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit si după expirarea termenului initial, cu acordul scris al părtilor, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82 si de cel mult două ori consecutiv.

Art. 81. - Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri:

a) înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu exceptia situatiei în care acel salariat participă la grevă;

b) cresterea temporară a activitătii angajatorului;

c) desfăsurarea unor activităti cu caracter sezonier;

d) în situatia în care este încheiat în temeiul unor dispozitii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;

e) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale.

Art. 82. - (1) Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 18 luni.

(2) În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular.

Art. 83. - Salariatul încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată poate fi supus unei perioade de probă, care nu va depăsi:

a) 5 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mică de 3 luni;

b) 15 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 si 6 luni;

c) 30 de zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni;

d) 45 de zile lucrătoare în cazul salariatilor încadrati în functii de conducere, pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.

Art. 84. - (1) La expirarea contractului individual de muncă pe durată determinată, pe locul de muncă respectiv va fi angajat un salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile:

a) în cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui temporar un salariat absent, dacă intervine o nouă cauză de suspendare a contractului acestuia;

b) în cazul în care un nou contract individual de muncă pe durată determinată este încheiat în vederea executării unor lucrări urgente, cu caracter exceptional;

c) în cazul în care încheierea unui nou contract individual de muncă pe durată determinată se impune pentru temeiurile prevăzute la art. 81 lit. e);

d) în cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată a încetat din initiativa salariatului sau din initiativa angajatorului, pentru o abatere gravă sau abateri repetate ale salariatului.

Art. 85. - Angajatorii sunt obligati să informeze salariatii angajati cu contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii lor profesionale, si să le asigure accesul la aceste locuri de muncă în conditii egale cu cele ale salariatilor angajati cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Această informare se face printr-un anunt afisat la sediul angajatorului.

Art. 86. - Cu exceptia dispozitiilor contrare prevăzute în prezentul cod, dispozitiile legale, precum si cele cuprinse în contractele colective de muncă aplicabile salariatilor cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată se aplică în egală măsură si salariatilor cu contract individual de muncă pe durată determinată.

 

CAPITOLUL VII

Munca prin agent de muncă temporară

 

Art. 87. - (1) Munca prin agent de muncă temporară, denumită în continuare muncă temporară, este munca prestată de un salariat temporar care, din dispozitia agentului  de muncă temporară, prestează munca în favoarea unui utilizator.

(2) Salariatul temporar este persoana încadrată la un angajator agent de muncă temporară, pus la dispozitie unui utilizator pe durata necesară în vederea îndeplinirii unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar.

(3) Agentul de muncă temporară este societatea comercială autorizată de Ministerul Muncii si Solidaritătii Sociale, care pune provizoriu la dispozitie utilizatorului personal calificat si/sau necalificat pe care îl angajează si îl salarizează în acest scop. Conditiile de înfiintare si functionare, precum si procedura de autorizare a agentului de muncă temporară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(4) Utilizatorul este angajatorul căruia agentul de muncă temporară îi pune la dispozitie un salariat temporar pentru îndeplinirea unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar.

Art. 88. - Un utilizator poate apela la agenti de muncă temporară doar pentru executarea unei sarcini precise si cu caracter temporar, denumită misiune de muncă temporară, si numai în următoarele cazuri:

a) pentru înlocuirea unui salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, pe durata suspendării;

b) pentru prestarea unor activităti cu caracter sezonier;

c) pentru prestarea unor activităti specializate ori ocazionale.

Art. 89. - (1) Misiunea de muncă temporară se stabileste pentru un termen care nu poate fi mai mare de 12 luni.

(2) Durata misiunii de muncă temporară poate fi prelungită o singură dată pentru o perioadă care, adăugată la durata initială a misiunii, nu poate conduce la depăsirea unei perioade de 18 luni.

(3) Conditiile în care durata unei misiuni de muncă temporară poate fi prelungită sunt prevăzute în contractul de muncă temporară sau pot face obiectul unui act aditional la acest contract.

Art. 90. - (1) Agentul de muncă temporară pune la dispozitie utilizatorului un salariat angajat prin contract de muncă temporară, în baza unui contract de punere la dispozitie încheiat în formă scrisă.

(2) Contractul de punere la dispozitie trebuie să cuprindă:

a) motivul pentru care este necesară utilizarea unui salariat temporar;

b) termenul misiunii si, dacă este cazul, posibilitatea modificării termenului misiunii;

c) caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesară, locul executării misiunii si programul de lucru;

d) conditiile concrete de muncă;

e) echipamentele individuale de protectie si de muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze;

f) orice alte servicii si facilităti în favoarea salariatului temporar;

g) valoarea contractului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum si remuneratia la care are dreptul salariatul.

(3) Orice clauză prin care se interzice angajarea de către utilizator a salariatului temporar după îndeplinirea misiunii este nulă.

Art. 91. - (1) Salariatii temporari au acces la toate serviciile si facilitătile acordate de utilizator, în aceleasi conditii ca si ceilalti salariati ai acestuia.

(2) Utilizatorul este obligat să asigure salariatului temporar dotarea cu echipamente individuale de protectie si de muncă, cu exceptia situatiei în care prin contractul de punere la dispozitie dotarea este în sarcina agentului de muncă temporară.

Art. 92. - Utilizatorul nu poate beneficia de serviciile salariatului temporar, dacă urmăreste să înlocuiască astfel un salariat al său al cărui contract de muncă este suspendat ca urmare a participării la grevă.

Art. 93. - (1) Contractul de muncă temporară este un contract de muncă ce se încheie în scris între agentul de muncă temporară si salariatul temporar, de regulă, pe durata unei misiuni.

(2) În contractul de muncă temporară se precizează, în afara elementelor prevăzute la art. 17 si la art. 18 alin. (1), conditiile în care urmează să se desfăsoare misiunea, durata misiunii, identitatea si sediul utilizatorului, precum si modalitătile de remunerare a salariatului temporar.

Art. 94. - (1) Contractul de muncă temporară se poate încheia si pentru mai multe misiuni, cu respectarea termenului prevăzut la art. 89 alin. (2).

(2) Între două misiuni salariatul temporar se află la dispozitia agentului de muncă temporară si beneficiază de un salariu plătit de agent, care nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe tară.

(3) Pentru fiecare nouă misiune, între părti se încheie un act aditional la contractul de muncă temporară, în care vor fi precizate toate elementele prevăzute la art. 93 alin. (2).

(4) Contractul de muncă temporară încetează la terminarea ultimei misiuni pentru care a fost încheiat.

Art. 95. - (1) Pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de agentul de muncă temporară.

(2) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primeste salariatul utilizatorului, care prestează aceeasi muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar.

(3) În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă si care prestează aceeasi muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil utilizatorului.

(4) Agentul de muncă temporară este cel care retine si virează toate contributiile si impozitele datorate de salariatul temporar către bugetele statului si plăteste pentru acesta toate contributiile datorate în conditiile legii.

(5) În cazul în care în termen de 15 zile calendaristice de la data la care obligatiile privind plata salariului si cele privind contributiile si impozitele au devenit scadente si exigibile, iar agentul de muncă temporară nu le execută, ele vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării salariatului temporar.

(6) Utilizatorul care a plătit sumele datorate potrivit alin. (5) se subrogă, pentru sumele plătite, în drepturile salariatului temporar împotriva agentului de muncă temporară.

Art. 96. - Prin contractul de muncă temporară se poate stabili o perioadă de probă pentru realizarea misiunii, a cărei durată este fixată în functie de solicitarea utilizatorului, dar care nu poate fi mai mare de:

a) două zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este încheiat pentru o perioadă mai mică sau egală cu o lună;

b) 3 zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este încheiat pentru o perioadă cuprinsă între o lună si două luni;

c) 5 zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este încheiat pentru o perioadă mai mare de două luni.

Art. 97. - (1) Pe parcursul misiunii utilizatorul răspunde pentru asigurarea conditiilor de muncă pentru salariatul temporar, în conformitate cu legislatia în vigoare.

(2) Utilizatorul va notifica de îndată agentului de muncă temporară orice accident de muncă sau îmbolnăvire profesională de care a luat cunostintă si a cărei victimă a fost un salariat temporar pus la dispozitie de agentul de muncă temporară.

Art. 98. - (1) La încetarea misiunii salariatul temporar poate încheia cu utilizatorul un contract individual de muncă.

(2) În cazul în care utilizatorul angajează, după o misiune, un salariat temporar, durata misiunii efectuate se ia în calcul la stabilirea drepturilor salariale, precum si a celorlalte drepturi prevăzute de legislatia muncii.

(3) Dacă utilizatorul continuă să beneficieze de munca salariatului temporar fără a încheia cu acesta un contract individual de muncă sau fără a prelungi contractul de punere la dispozitie, se consideră că între acel salariat temporar si utilizator a intervenit un contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Art. 99. - Agentul de muncă temporară care concediază salariatul temporar înainte de termenul prevăzut în contractul de muncă temporară, pentru alte motive decât cele disciplinare, are obligatia de a respecta reglementările legale privind încetarea contractului individual de muncă pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Art. 100. - Cu exceptia dispozitiilor speciale contrare, prevăzute în prezentul capitol, dispozitiile legale si prevederile contractelor colective de muncă aplicabile salariatilor angajati cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la utilizator se aplică în egală măsură si salariatilor temporari pe durata misiunii la acesta.

 

CAPITOLUL VIII

Contractul individual de muncă cu timp partial

 

Art. 101. - (1) Angajatorul poate încadra salariati cu program de lucru corespunzător unei fractiuni de normă de cel putin două ore pe zi, prin contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp partial.

(2) Contractul individual de muncă cu timp partial se încheie numai în formă scrisă.

(3) Durata săptămânală de lucru a unui salariat angajat cu contract individual de muncă cu timp partial este inferioară celei a unui salariat cu normă întreagă comparabil, fără a putea fi mai mică de 10 ore.

(4) Salariatul comparabil este salariatul cu normă întreagă al aceluiasi angajator, care prestează aceeasi activitate sau una similară cu cea a salariatului angajat cu contract individual de muncă cu timp partial. Atunci când nu există un salariat comparabil se au în vedere dispozitiile din contractul colectiv de muncă aplicabil acelui angajator sau dispozitiile legislatiei în vigoare.

Art. 102. - (1) Contractul individual de muncă cu timp partial cuprinde, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2), următoarele:

a) durata muncii si repartizarea programului de lucru;

b) conditiile în care se poate modifica programul de lucru;

c) interdictia de a efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de fortă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecintelor acestora.

(2) În situatia în care într-un contract individual de muncă cu timp partial nu sunt precizate elementele prevăzute la alin. (1), contractul se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă.

Art. 103. - (1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp partial se bucură de drepturile salariatilor cu normă întreagă, în conditiile prevăzute de lege si de contractele colective de muncă aplicabile.

(2) Drepturile salariale se acordă proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.

(3) În cazul salariatului care desfăsoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă cu timp partial, stagiul de cotizare la sistemul public de asigurări sociale se stabileste proportional cu timpul efectiv lucrat conform legii.

Art. 104. - (1) Angajatorul este obligat ca, în măsura în care este posibil, să ia în considerare cererile salariatilor de a se transfera fie de la un loc de muncă cu normă întreagă la unul cu fractiune de normă, fie de la un loc de muncă cu fractiune de normă la un loc de muncă cu normă întreagă sau de a-si mări programul de lucru, în cazul în care apare această oportunitate.

(2) Angajatorul este obligat să informeze la timp cu privire la aparitia unor locuri de muncă cu fractiune de normă sau cu normă întreagă, pentru a facilita transferurile de la normă întreagă la fractiune de normă si invers. Această informare se face printr-un anunt afisat la sediul angajatorului.

(3) Angajatorul asigură, în măsura în care este posibil, accesul la locuri de muncă cu fractiune de normă la toate nivelurile.

 

CAPITOLUL IX

Munca la domiciliu

 

Art. 105. - (1) Sunt considerati salariati cu munca la domiciliu acei salariati care îndeplinesc, la domiciliul lor, atributiile specifice functiei pe care o detin.

(2) În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariatii cu munca la domiciliu îsi stabilesc singuri programul de lucru.

(3) Angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, în conditiile stabilite prin contractul individual de muncă.

Art. 106. - Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă si contine, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2), următoarele:

a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu;

b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său si modalitatea concretă de realizare a controlului;

c) obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime si materialelor pe care le utilizează în activitate, precum si al produselor finite pe care le realizează.

Art. 107. - (1) Salariatul cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege si prin contractele colective de muncă aplicabile salariatilor al căror loc de muncă este la sediul angajatorului.

(2) Prin contractele colective de muncă se pot stabili si alte conditii specifice privind munca la domiciliu.

TITLUL III

Timpul de muncă si timpul de odihnă

CAPITOLUL I

Timpul de muncă

SECTIUNEA 1

Durata timpului de muncă

 

Art. 108. - Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseste pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.

Art. 109. - (1) Pentru salariatii angajati cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe săptămână.

(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe săptămână.

Art. 110. - (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

(2) În functie de specificul unitătii sau al muncii prestate, se poate opta si pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.

Art. 111. - (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăsi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

(2) Când munca se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi prelungită peste 8 ore pe zi si peste 48 de ore pe săptămână, cu conditia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 săptămâni, să nu depăsească 8 ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână.

(3) Prevederile alin. (1) si (2) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Art. 112. - (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităti sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.

(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Art. 113. - (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum si în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenta acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.

(2) Programul de lucru inegal poate functiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.

Art. 114. - Programul de muncă si modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunostintă salariatilor si sunt afisate la sediul angajatorului.

Art. 115. - (1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză, dacă această posibilitate este prevăzută în contractele colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului sau, în absenta acestora, în regulamentele interne.

(2) Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă.

(3) Durata zilnică a timpului de muncă este împărtită în două perioade: o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă si o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul îsi alege orele de sosire si de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.

(4) Programul individualizat de muncă poate functiona numai cu respectarea dispozitiilor art. 109 si 111.

Art. 116. - Angajatorul are obligatia de a tine evidenta orelor de muncă prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspectiei muncii această evidentă ori de câte ori este solicitat.

 

SECTIUNEA a 2-a

Munca suplimentară

 

Art. 117. - (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109, este considerată muncă suplimentară.

(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu exceptia cazului de fortă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecintelor unui accident.

Art. 118. - (1) La solicitarea angajatorului salariatii pot efectua muncă suplimentară cu respectarea prevederilor art. 111.

(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor alin. (1) este interzisă.

Art. 119. - (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.

(2) În aceste conditii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.

Art. 120. - (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în conditiile prevăzute la alin. (1), se stabileste prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Art. 121. - Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.

 

SECTIUNEA a 3-a

Munca de noapte

 

Art. 122. - (1) Munca prestată între orele 22,00-6,00 este considerată muncă de noapte.

(2) Durata normală a muncii de noapte nu va depăsi 8 ore într-o perioadă de 24 de ore.

(3) Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.

Art. 123. - Salariatii care efectuează cel putin 3 ore de muncă de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o oră fată de durata normală a zilei de muncă, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată.

Art. 124. - (1) Salariatii care urmează să desfăsoare cel putin 3 ore de muncă de noapte sunt supusi unui examen medical gratuit înainte de începerea activitătii si după aceea, periodic.

(2) Conditiile de efectuare a examenului medical si periodicitatea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii si solidaritătii sociale si al ministrului sănătătii si familiei.

(3) Salariatii care desfăsoară muncă de noapte si au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuti la o muncă de zi pentru care sunt apti.

Art. 125. - (1) Tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte.

(2) Femeile gravide, lăuzele si cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.

 

SECTIUNEA a 4-a

Norma de muncă

 

Art. 126. - Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operatiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în conditiile unor procese tehnologice si de muncă determinate. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfăsurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.

Art. 127. - Norma de muncă se exprimă, în functie de caracteristicile procesului de productie sau de alte activităti ce se normează, sub formă de norme de timp, norme de productie, norme de personal, sferă de atributii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activităti.

Art. 128. - Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariati.

Art. 129. - (1) Normele de muncă se elaborează de către angajator cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentantilor salariatilor.

(2) În situatia în care normele de muncă nu mai corespund conditiilor tehnice în care au fost adoptate sau nu asigură un grad complet de ocupare a timpului normal de muncă, acestea vor fi supuse unei reexaminări.

(3) Procedura de reexaminare, precum si situatiile concrete în care poate interveni se sabilesc prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

 

CAPITOLUL II

Repausuri periodice

SECTIUNEA 1

Pauza de masă si repausul zilnic

 

Art. 130. - (1) În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariatii au dreptul la pauză de masă si la alte pauze, în conditiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(2) Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel putin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore si jumătate.

(3) Pauzele, cu exceptia dispozitiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil si din regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică normală a timpului de muncă.

Art. 131. - (1) Salariatii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.

(2) Prin exceptie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.

 

SECTIUNEA a 2-a

Repausul săptămânal

 

Art. 132. - (1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta si duminica.

(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă si duminică ar prejudicia interesul public sau desfăsurarea normală a activitătii, repausul săptămânal poate fi acordat si în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(3) În situatia prevăzută la alin. (2) salariatii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

(4) În situatii de exceptie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăsi 15 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă si cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentantilor salariatilor.

(5) Salariatii al căror repaus săptămânal se acordă în conditiile alin. (4) au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).

Art. 133. - (1) În cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalatiilor sau clădirilor unitătii, repausul săptămânal poate fi suspendat pentru personalul necesar în vederea executării acestor lucrări.

(2) Salariatii al căror repaus săptămânal a fost suspendat în conditiile alin. (1) au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).

 

SECTIUNEA a 3-a

Sărbătorile legale

 

Art. 134. - (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

- 1 si 2 ianuarie;

- prima si a doua zi de Pasti;

- 1 mai;

- 1 decembrie;

- prima si a doua zi de Crăciun;

- 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele crestine, pentru persoanele apartinând acestora.

(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.

Art. 135. - Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitătile sanitare si pentru cele de alimentatie publică, în scopul asigurării asistentei sanitare si, respectiv, al aprovizionării populatiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

Art. 136. - Prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de productie sau specificului activitătii.

Art. 137. - (1) Salariatilor care lucrează în unitătile prevăzute la art. 135, precum si la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariatii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Art. 138. - Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili si alte zile libere.

 

CAPITOLUL III

Concediile

SECTIUNEA 1

Concediul de odihnă anual si alte concedii ale salariatilor

 

Art. 139. - (1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariatilor.

(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntări sau limitări.

Art. 140. - (1) Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.

(2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileste prin contractul colectiv de muncă aplicabil, este prevăzută în contractul individual de muncă si se acordă proportional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

(3) Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum si zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

(4) Durata concediului de odihnă anual pentru salariatii cu contract individual de muncă cu timp partial se acordă proportional cu timpul efectiv lucrat.

Art. 141. - (1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.

(3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârsitul anului următor, tuturor salariatilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.

(4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Art. 142. - Salariatii care lucrează în conditii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap si tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel putin 3 zile lucrătoare.

Art. 143. - (1) Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârsitul anului calendaristic pentru anul următor.

(2) Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.

(3) Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.

(4) În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) si (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel putin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.

(5) În cazul în care programarea concediilor se face fractionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel putin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

Art. 144. - Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu exceptia situatiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

Art. 145. - (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizatie de concediu care  nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă.

(2) Indemnizatia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.

(3) Indemnizatia de concediu de odihnă se plăteste de către angajator cu cel putin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.

Art. 146. - (1) Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective.

(2) Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de fortă majoră sau pentru interese urgente care impun prezenta salariatului la locul de muncă.

În acest caz angajatorul are obligatia de a suporta toate cheltuielile salariatului si ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum si eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.

Art. 147. - (1) În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariatii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă.

(2) Evenimentele familiale deosebite si numărul zilelor libere plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Art. 148. - (1) Pentru rezolvarea unor situatii personale salariatii au dreptul la concedii fără plată.

(2) Durata concediului fără plată se stabileste prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

 

SECTIUNEA a 2-a

Concediile pentru formare profesională

 

Art. 149. - (1) Salariatii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională.

(2) Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată.

Art. 150. - (1) Concediile fără plată pentru formare profesională se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din initiativa sa.

(2) Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, după caz, cu acordul reprezentantilor salariatilor si numai dacă absenta salariatului ar prejudicia grav desfăsurarea activitătii.

Art. 151. - (1) Cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie să fie înaintată angajatorului cu cel putin o lună înainte de efectuarea acestuia si trebuie să precizeze data de începere a stagiului de  formare profesională, domeniul si durata acestuia, precum si denumirea institutiei de formare profesională.

(2) Efectuarea concediului fără plată pentru formare profesională se poate realiza si fractionat în cursul unui an calendaristic, pentru sustinerea examenelor de absolvire a unor forme de învătământ sau pentru sustinerea examenelor de promovare în anul următor în cadrul institutiilor de învătământ superior, cu respectarea conditiilor stabilite la alin. (1).

Art. 152. - (1) În cazul în care în cursul unui an calendaristic, pentru salariatii în vârstă de până la 25 de ani, si, respectiv, în cursul a 2 ani calendaristici consecutivi, pentru salariatii în vârstă de peste 25 de ani, nu a fost asigurată participarea la o formare profesională pe cheltuiala angajatorului, salariatul în cauză are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare.

(2) În situatia prevăzută la alin. (1) indemnizatia de concediu va fi stabilită conform art. 145.

(3) Perioada în care salariatul beneficiază de concediul plătit prevăzut la alin. (1) se stabileste de comun acord cu angajatorul. Cererea de concediu plătit pentru formare profesională va fi înaintată angajatorului în conditiile prevăzute la art. 151 alin. (1).

Art. 153. - Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual si este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveste drepturile cuvenite salariatului, altele decât salariul.

 

TITLUL IV

Salarizarea

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 154. - (1) Salariul reprezintă contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

(3) La stabilirea si la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenentă natională, rasă, culoare, etnie, religie, optiune politică, origine socială, handicap, situatie sau responsabilitate familială, apartenentă ori activitate sindicală.

Art. 155. - Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.

Art. 156. - Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligatii bănesti ale angajatorilor.

Art. 157. - (1) Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/si colective între angajator si salariati sau reprezentanti ai acestora.

(2) Sistemul de salarizare a personalului din autoritătile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.

Art. 158. - (1) Salariul este confidential, angajatorul având obligatia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidentialitătii.

(2) În scopul promovării intereselor si apărării drepturilor salariatilor, confidentialitatea salariilor nu poate fi opusă sindicatelor sau, după caz, reprezentantilor salariatilor, în strictă legătură cu interesele acestora si în relatia lor directă cu angajatorul.

 

CAPITOLUL II

Salariul minim garantat

 

Art. 159. - (1) Salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileste prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor si a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe tară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.

(2) Angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe tară.

(3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de bază minim brut pe tară. Aceste dispozitii se aplică si în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să îsi desfăsoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu exceptia grevei.

(4) Salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată este adus la cunostintă salariatilor prin grija angajatorului.

Art. 160. - Pentru salariatii cărora angajatorul, conform contractului colectiv sau individual de muncă, le asigură hrană, cazare sau alte facilităti, suma în bani cuvenită pentru munca prestată nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe tară prevăzut de lege.

 

CAPITOLUL III

Plata salariului

 

Art. 161. - (1) Salariul se plăteste în bani cel putin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.

(2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil.

(3) Plata în natură a unei părti din salariu, în conditiile stabilite la art. 160, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.

(4) Întârzierea nejustificată a plătii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Art. 162. - (1) Salariul se plăteste direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta.

(2) În caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la data decesului sunt plătite, în ordine, sotului supravietuitor, copiilor majori ai defunctului sau părintilor acestuia. Dacă nu există nici una dintre aceste categorii de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor mostenitori, în conditiile dreptului comun.

Art. 163. - (1) Plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plată, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plătii către salariatul îndreptătit.

(2) Statele de plată, precum si celelalte documente justificative se păstrează si se arhivează de către angajator în aceleasi conditii si termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.

Art. 164. - (1) Nici o retinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor si conditiilor prevăzute de lege.

(2) Retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă si exigibilă si a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă.

(3) În cazul pluralitătii de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine:

a) obligatiile de întretinere, conform Codului familiei;

b) contributiile si impozitele datorate către stat;

c) daunele cauzate proprietătii publice prin fapte ilicite;

d) acoperirea altor datorii.

(4) Retinerile din salariu cumulate nu pot depăsi în fiecare lună jumătate din salariul net.

Art. 165. - Acceptarea fără rezerve a unei părti din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de  situatii nu poate avea semnificatia unei renuntări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozitiilor legale sau contractuale.

Art. 166. - (1) Dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

(2) Termenul de prescriptie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoastere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

 

CAPITOLUL IV

Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale

 

Art. 167. - (1) Angajatorul are obligatia de a contribui la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale care rezultă din contractele individuale de muncă, în conditiile legii.

(2) Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale asigură plata creantelor care privesc salarizarea.

Art. 168. - La constituirea si la utilizarea fondului de garantare pentru plata creantelor salariale se vor respecta următoarele principii:

a) patrimoniul institutiilor de administrare a fondurilor trebuie să fie independent de capitalul de exploatare al unitătilor si trebuie să fie constituit astfel încât asupra acestuia să nu poată fi pus sechestru în cursul procedurii în caz de insolvabilitate;

b) angajatorii trebuie să contribuie la finantare în măsura în care aceasta nu este acoperită integral de către autoritătile publice;

c) obligatia de plată a institutiilor de administrare a fondurilor va exista independent de îndeplinirea obligatiei de contributie la finantare.

 

CAPITOLUL V

Protectia drepturilor salariatilor în cazul transferului întreprinderii, al unitătii sau al unor părti ale acesteia

 

Art. 169. - (1) Salariatii beneficiază de protectia drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unitătii sau al unor părti ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii.

(2) Drepturile si obligatiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.

(3) Transferul întreprinderii, al unitătii sau al unor părti ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariatilor de către cedent ori de către cesionar.

Art. 170. - Cedentul si cesionarul au obligatia de a informa si de a consulta, anterior transferului, sindicatul sau, după caz, reprezentantii salariatilor cu privire la implicatiile juridice, economice si sociale asupra salariatilor, decurgând din transferul dreptului de proprietate.

 

TITLUL V

Sănătatea si securitatea în muncă

CAPITOLUL I

Reguli generale

 

Art. 171. - (1) Angajatorul are obligatia să ia toate măsurile necesare pentru protejarea vietii si sănătătii salariatilor.

(2) Angajatorul are obligatia să asigure securitatea si sănătatea salariatilor în toate aspectele legate de muncă.

(3) Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu.

(4) Obligatiile salariatilor în domeniul securitătii si sănătătii în muncă nu pot aduce atingere responsabilitătii angajatorului.

(5) Măsurile privind securitatea si sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligatii financiare pentru salariati.

Art. 172. - (1) Dispozitiile prezentului titlu se completează cu dispozitiile legii speciale, ale contractelor collective de muncă aplicabile, precum si cu normele si normativele de protectie a muncii.

(2) Normele si normativele de protectie a muncii pot stabili:

a) măsuri generale de protectie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă si a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;

b) măsuri de protectie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităti;

c) măsuri de protectie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;

d) dispozitii referitoare la organizarea si functionarea unor organisme speciale de asigurare a securitătii si sănătătii în muncă.

Art. 173. - (1) În cadrul propriilor responsabilităti angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securitătii si sănătătii salariatilor, inclusiv pentru activitătile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregătire, precum si pentru punerea în aplicare a organizării protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia.

(2) La adoptarea si punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se va tine seama de următoarele principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveste proiectarea locurilor de muncă si alegerea echipamentelor si metodelor de muncă si de productie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sănătătii;

e) luarea în considerare a evolutiei tehnicii;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;

g) planificarea prevenirii;

h) adoptarea măsurilor de protectie colectivă cu prioritate fată de măsurile de protectie individuală;

i) aducerea la cunostintă salariatilor a instructiunilor corespunzătoare.

Art. 174. - (1) Angajatorul răspunde de organizarea activitătii de asigurare a sănătătii si securitătii în muncă.

(2) În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea si sănătatea în muncă.

(3) În elaborarea măsurilor de securitate si sănătate în muncă angajatorul se consultă cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentantii salariatilor, precum si cu comitetul de securitate si sănătate în muncă.

Art. 175. - Angajatorul are obligatia să asigure toti salariatii pentru risc de accidente de muncă si boli profesionale, în conditiile legii.

Art. 176. - (1) Angajatorul are obligatia să organizeze instruirea angajatilor săi în domeniul securitătii si sănătătii în muncă.

(2) Instruirea se realizează periodic, prin modalităti specifice stabilite de comun acord de către angajator, împreună cu comitetul de securitate si sănătate în muncă si cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentantii salariatilor.

(3) Instruirea prevăzută la alin. (2) se realizează obligatoriu în cazul noilor angajati, al celor care îsi schimbă locul de muncă sau felul muncii si al celor care îsi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activitătii.

(4) Instruirea este obligatorie si în situatia în care intervin modificări ale legislatiei în domeniu.

Art. 177. - (1) Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea si sănătatea salariatilor.

(2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor si substantelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătătii si securitătii salariatilor.

(3) Angajatorul răspunde pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea conditiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum si pentru evacuarea salariatilor în situatii speciale si în caz de pericol iminent.

Art. 178. - (1) Pentru asigurarea securitătii si sănătătii în muncă institutia abilitată prin lege poate dispune limitarea sau interzicerea fabricării, comercializării, importului ori utilizării cu orice titlu a substantelor si preparatelor periculoase pentru salariati.

(2) Inspectorul de muncă poate, cu avizul medicului de medicină a muncii, să impună angajatorului să solicite organismelor competente, contra cost, analize si expertize asupra unor produse, substante sau preparate considerate a fi periculoase, pentru a cunoaste compozitia acestora si efectele pe care le-ar putea produce asupra organismului uman.

 

CAPITOLUL II

Comitetul de securitate si sănătate în muncă

 

Art. 179. - (1) La nivelul fiecărui angajator se constituie un comitet de securitate si sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariatilor la elaborarea si aplicarea deciziilor în domeniul protectiei muncii.

(2) Comitetul de securitate si sănătate în muncă se constituie în cadrul persoanelor juridice din sectorul public, privat si cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfăsoară activităti pe teritoriul României.

Art. 180. - (1) Comitetul de securitate si sănătate în muncă se organizează la angajatorii persoane juridice la care sunt încadrati cel putin 50 de salariati.

(2) În cazul în care conditiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase, inspectorul de muncă poate cere înfiintarea acestor comitete si pentru angajatorii la care sunt încadrati mai putin de 50 de salariati.

(3) În cazul în care activitatea se desfăsoară în unităti dispersate teritorial, se pot înfiinta mai multe comitete de securitate si sănătate în muncă. Numărul acestora se stabileste prin contractul colectiv de muncă aplicabil.

(4) Comitetul de securitate si sănătate în muncă coordonează măsurile de securitate si sănătate în muncă si în cazul activitătilor care se desfăsoară temporar, cu o durată mai mare de 3 luni.

(5) În situatia în care nu se impune constituirea comitetului de securitate si sănătate în muncă, atributiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de responsabilul cu protectia muncii numit de angajator.

Art. 181. - Componenta, atributiile specifice si functionarea comitetului de securitate si sănătate în muncă sunt reglementate prin ordin al ministrului muncii si solidaritătii sociale.

 

CAPITOLUL III

Protectia salariatilor prin servicii medicale

 

Art. 182. - Angajatorii au obligatia să asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicină a muncii.

Art. 183. - (1) Serviciul medical de medicină a muncii poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociatie patronală.

(2) Durata muncii prestate de medicul de medicină a muncii se calculează în functie de numărul de salariati ai angajatorului, potrivit legii.

Art. 184. - (1) Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de muncă încheiat cu un angajator sau cu o asociatie patronală.

(2) Medicul de medicină a muncii este independent în exercitarea profesiei sale.

Art. 185. - (1) Sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constau în:

a) prevenirea accidentelor de muncă si a bolilor profesionale;

b) supravegherea efectivă a conditiilor de igienă si sănătate în muncă;

c) asigurarea controlului medical al salariatilor atât la angajarea în muncă, cât si pe durata executării contractului individual de muncă.

(2) În vederea realizării sarcinilor ce îi revin medicul de medicină a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului de muncă sau a felului muncii unor salariati, determinată de starea de sănătate a acestora.

(3) Medicul de medicină a muncii este membru de drept în comitetul de securitate si sănătate în muncă.

Art. 186. - (1) Medicul de medicină a muncii stabileste în fiecare an un program de activitate pentru îmbunătătirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătătii în muncă pentru fiecare angajator.

(2) Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator si sunt supuse avizării comitetului de securitate si sănătate în muncă.

Art. 187. - Prin lege specială vor fi reglementate atributiile specifice, modul de organizare a activitătii, organismele de control, precum si statutul profesional specific al medicilor de medicină a muncii.

 

TITLUL VI

Formarea profesională

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 188. - (1) Formarea profesională a salariatilor are următoarele obiective principale:

a) adaptarea salariatului la cerintele postului sau ale locului de muncă;

b) obtinerea unei calificări profesionale;

c) actualizarea cunostintelor si deprinderilor specifice postului si locului de muncă si perfectionarea pregătirii profesionale pentru ocupatia de bază;

d) reconversia profesională determinată de restructurări socioeconomice;

e) dobândirea unor cunostinte avansate, a unor metode si procedee moderne, necesare pentru realizarea activitătilor profesionale;

f) prevenirea riscului somajului;

g) promovarea în muncă si dezvoltarea carierei profesionale.

(2) Formarea profesională si evaluarea cunostintelor se fac pe baza standardelor ocupationale.

Art. 189. - Formarea profesională a salariatilor se poate realiza prin următoarele forme:

a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din tară sau din străinătate;

b) stagii de adaptare profesională la cerintele postului si ale locului de muncă;

c) stagii de practică si specializare în tară si în străinătate;

d) ucenicie organizată la locul de muncă;

e) formare individualizată;

f) alte forme de pregătire convenite între angajator si salariat.

Art. 190. - Angajatorul are obligatia de a asigura salariatilor acces periodic la formarea profesională.

Art. 191. - (1) Angajatorul persoană juridică elaborează anual planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentantilor salariatilor.

(2) Planul de formare profesională face parte integrantă din contractul colectiv de muncă aplicabil.

(3) Salariatii au dreptul să fie informati cu privire la continutul planului de formare profesională.

Art. 192. - Formarea profesională individualizată se stabileste de către angajator împreună cu salariatul în cauză, tinând seama de criteriile avute în vedere în cadrul planului anual de formare profesională si de conditiile de desfăsurare a activitătii la locul de muncă.

Art. 193. - Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile si obligatiile părtilor, durata formării profesionale, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesională fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de muncă.

Art. 194. - (1) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este initiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta.

(2) În cazul în care, în conditiile prevăzute la alin. (1), participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională presupune scoaterea partială din activitate, salariatul participant va beneficia de drepturi salariale astfel:

a) dacă participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioadă ce nu depăseste 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, acesta va beneficia, pe toată durata formării profesionale, de salariul integral corespunzător postului si functiei detinute, cu toate indemnizatiile, sporurile si adaosurile la acesta;

b) dacă participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, acesta va beneficia de salariul de bază si, după caz, de sporul de vechime.

(3) Dacă participarea la cursurile sau la stagiul de formare profesională presupune scoaterea integrală din activitate, contractul individual de muncă al salariatului respective se suspendă, acesta beneficiind de o indemnizatie plătită de angajator, prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.

(4) Pe perioada suspendării contractului individual de muncă în conditiile prevăzute la alin. (3), salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă, această perioadă fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.

Art. 195. - (1) Salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în conditiile art. 194 alin. (2) lit. b) si alin. (3) nu pot avea initiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională.

(2) Durata obligatiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum si orice alte aspecte în legătură cu obligatiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de muncă.

(3) Nerespectarea de către salariat a dispozitiei prevăzute la alin. (1) determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proportional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului aditional la contractul individual de muncă.

(4) Obligatia prevăzută la alin. (3) revine si salariatilor care au fost concediati în perioada stabilită prin actul aditional, pentru motive disciplinare, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infractiune în legătură cu munca lor, precum si în cazul în care instanta penală a pronuntat interdictia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

Art. 196. - (1) În cazul în care salariatul este cel care are initiativa participării la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului, împreună cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentantii salariatilor.

(2) Angajatorul va decide cu privire la cererea formulată de salariat potrivit alin. (1), în termen de 15 zile de la primirea solicitării. Totodată angajatorul va decide cu privire la conditiile în care va permite salariatului participarea la forma de pregătire profesională, inclusiv dacă va suporta în totalitate sau în parte costul ocazionat de aceasta.

Art. 197. - Salariatii care au încheiat un act aditional la contractul individual de muncă cu privire la formarea profesională pot primi în afara salariului corespunzător locului de muncă si alte avantaje în natură pentru formarea profesională.

 

CAPITOLUL II

Contracte speciale de formare profesională organizată de angajator

 

Art. 198. - Sunt considerate contracte speciale de formare profesională contractul de calificare profesională si contractul de adaptare profesională.

Art. 199. - (1) Contractul de calificare profesională este cel în baza căruia salariatul se obligă să urmeze cursurile de formare organizate de angajator pentru dobândirea unei calificări profesionale.

(2) Pot încheia contracte de calificare profesională salariatii cu vârsta minimă de 16 ani împliniti, care nu au dobândit o calificare sau au dobândit o calificare ce nu le permite mentinerea locului de muncă la acel angajator.

(3) Contractul de calificare profesională se încheie pentru o durată cuprinsă între 6 luni si 2 ani.

Art. 200. - (1) Pot încheia contracte de calificare profesională numai angajatorii autorizati în acest sens de Ministerul Muncii si Solidaritătii Sociale si de Ministerul Educatiei si Cercetării.

(2) Procedura de autorizare, precum si modul de atestare a calificării profesionale se stabilesc prin lege specială.

Art. 201. - (1) Contractul de adaptare profesională se încheie în vederea adaptării salariatilor debutanti la o functie nouă, la un loc de muncă nou sau în cadrul unui colectiv nou.

(2) Contractul de adaptare profesională se încheie o dată cu încheierea contractului individual de muncă sau, după caz, la debutul salariatului în functia nouă, la locul de muncă nou sau în colectivul nou, în conditiile legii.

Art. 202. - (1) Contractul de adaptare profesională este un contract încheiat pe durată determinată, ce nu poate fi mai mare de un an.

(2) La expirarea termenului contractului de adaptare profesională salariatul poate fi supus unei evaluări în vederea stabilirii măsurii în care acesta poate face fată functiei noi, locului de muncă nou sau colectivului nou în care urmează să presteze munca.

Art. 203. - (1) Formarea profesională la nivelul angajatorului prin intermediul contractelor speciale se face de către un formator.

(2) Formatorul este numit de angajator dintre salariatii calificati, cu o experientă profesională de cel putin 2 ani în domeniul în care urmează să se realizeze formarea profesională.

(3) Un formator poate asigura formarea, în acelasi timp, pentru cel mult 3 salariati.

(4) Exercitarea activitătii de formare profesională se include în programul normal de lucru al formatorului.

Art. 204. - (1) Formatorul are obligatia de a primi, de a ajuta, de a informa si de a îndruma salariatul pe durata contractului special de formare profesională si de a supraveghea îndeplinirea atributiilor de serviciu corespunzătoare postului ocupat de salariatul în formare.

(2) Formatorul asigură cooperarea cu alte organisme de formare si participă la evaluarea salariatului care a beneficiat de formare profesională.

 

CAPITOLUL III

Contractul de ucenicie la locul de muncă

 

Art. 205. - (1) Contractul de ucenicie la locul de muncă este contractul individual de muncă de tip particular, în temeiul căruia:

a) angajatorul persoană juridică sau persoană fizică se obligă ca, în afara plătii unui salariu, să asigure ucenicului formarea profesională într-o anumită meserie;

b) ucenicul se obligă să urmeze cursurile de formare profesională si să muncească în subordinea angajatorului respectiv.

(2) Contractul de ucenicie la locul de muncă se încheie pe o durată determinată care nu poate fi mai mare de 3 ani.

Art. 206. - Contractul de ucenicie la locul de muncă se încheie de către angajatorul autorizat de Ministerul Muncii si Solidaritătii Sociale.

Art. 207. - (1) Poate fi încadrat ca ucenic orice tânăr care nu detine o calificare profesională si care, la debutul perioadei de ucenicie, nu a împlinit vârsta de 25 de ani.

(2) Ucenicul beneficiază de dispozitiile aplicabile celorlalti salariati, în măsura în care ele nu sunt contrare celor specifice statutului de ucenic.

Art. 208. - Timpul necesar ucenicului pentru participarea la activităti teoretice ce tin de pregătirea sa profesională este inclus în programul normal de muncă.

Art. 209. - În cazul ucenicilor se interzic:

a) munca prestată în conditii grele, vătămătoare sau periculoase;

b) munca suplimentară;

c) munca de noapte.

Art. 210. - Contractul de ucenicie la locul de muncă va cuprinde, în afara dispozitiilor obligatorii prevăzute în contractul individual de muncă, următoarele:

a) precizarea persoanei care urmează să se ocupe de pregătirea ucenicului, denumită maistru de ucenicie, si calificarea acesteia;

b) durata necesară pentru obtinerea calificării în meseria respectivă;

c) avantajele în natură acordate ucenicului în vederea calificării profesionale.

Art. 211. - (1) Maistrul de ucenicie este salariat al angajatorului, atestat pentru pregătirea ucenicilor.

(2) Maistrul de ucenicie este atestat de Ministerul Muncii si Solidaritătii Sociale.

Art. 212. - (1) Aptitudinile ucenicului de a presta meseria pentru care este pregătit prin contractul de ucenicie la locul de muncă fac obiectul unei verificări finale organizate de angajator.

(2) Salariatii a căror formare profesională a făcut obiectul unui contract de ucenicie la locul de muncă nu vor putea fi obligati la suportarea cheltuielilor de formare făcute de angajator.

Art. 213. - Controlul activitătii de ucenicie la locul de muncă, statutul ucenicului, modul de încheiere si de  executare a contractului de ucenicie la locul de muncă, autorizarea angajatorilor pentru încheierea contractelor de ucenicie la locul de muncă, atestarea maistrului de ucenicie, verificarea finală a aptitudinilor ucenicului, precum si orice alte aspecte legate de contractul de ucenicie la locul de muncă urmează să fie reglementate prin lege specială.

 

TITLUL VII

Dialogul social

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 214. - Pentru asigurarea climatului de stabilitate si pace socială, prin lege sunt reglementate modalitătile de consultări si dialog permanent între partenerii sociali.

Art. 215. - Consiliul Economic si Social este institutie publică de interes national, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului social la nivel national.

Art. 216. - În cadrul ministerelor si prefecturilor functionează, în conditiile legii, comisii de dialog social, cu caracter consultativ, între administratia publică, sindicate si patronat.

 

CAPITOLUL II

Sindicatele

 

Art. 217. - (1) Sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării si promovării drepturilor colective si individuale, precum si a intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor lor.

(2) Conditiile si procedura de dobândire a personalitătii juridice de către organizatiile sindicale se reglementează prin lege specială.

(3) Organizatiile sindicale au dreptul de a-si reglementa prin statutele proprii modul de organizare, asociere si gestiune, cu conditia ca statutele să fie adoptate printr-o procedură democratică, în conditiile legii.

Art. 218. - Sindicatele participă prin reprezentantii proprii, în conditiile legii, la negocierea si încheierea contractelor colective de muncă, la tratative sau acorduri cu autoritătile publice si cu patronatele, precum si în structurile specifice dialogului social.

Art. 219. - Sindicatele se pot asocia în mod liber, în conditiile legii, în federatii, confederatii sau uniuni teritoriale.

Art. 220. - Exercitiul dreptului sindical al salariatilor este recunoscut la nivelul tuturor angajatorilor, cu respectarea drepturilor si libertătilor garantate prin Constitutie si în conformitate cu dispozitiile prezentului cod si ale legilor speciale.

Art. 221. - (1) Este interzisă orice interventie a autoritătilor publice de natură a limita drepturile sindicale sau a le împiedica exercitarea lor legală.

(2) Este interzis, de asemenea, orice act de ingerintă al patronilor sau al organizatiilor patronale, fie direct, fie prin reprezentantii sau membrii lor, în constituirea organizatiilor sindicale sau în exercitarea drepturilor lor.

Art. 222. - La cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe acestia în cadrul conflictelor de drepturi.

Art. 223. - (1) Reprezentantilor alesi în organele de conducere ale sindicatelor li se asigură protectia legii contra oricăror forme de conditionare, constrângere sau limitare a exercitării functiilor lor.

(2) Pe toată durata exercitării mandatului, precum si pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia reprezentantii alesi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce tin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate.

(3) Alte măsuri de protectie a celor alesi în organele de conducere ale sindicatelor sunt prevăzute în legi speciale si în contractul colectiv de muncă aplicabil.

 

CAPITOLUL III

Reprezentantii salariatilor

 

Art. 224. - (1) La angajatorii la care sunt încadrati mai mult de 20 de salariati si dacă nici unul nu este membru de sindicat, interesele acestora pot fi promovate si apărate de reprezentantii lor, alesi si mandatati special în acest scop.

(2) Reprezentantii salariatilor sunt alesi în cadrul adunării generale a salariatilor, cu votul a cel putin jumătate din numărul total al salariatilor.

(3) Reprezentantii salariatilor nu pot să desfăsoare activităti ce sunt recunoscute prin lege exclusiv sindicatelor.

Art. 225. - (1) Pot fi alesi ca reprezentanti ai salariatilor salariatii care au împlinit vârsta de 21 de ani si care au lucrat la angajator cel putin un an fără întrerupere.

(2) Conditia vechimii prevăzute la alin. (1) nu este necesară în cazul alegerii reprezentantilor salariatilor la angajatorii nou-înfiintati.

(3) Numărul de reprezentanti alesi ai salariatilor se stabileste de comun acord cu angajatorul, în raport cu numărul de salariati ai acestuia.

(4) Durata mandatului reprezentantilor salariatilor nu poate fi mai mare de 2 ani.

Art. 226. - Reprezentantii salariatilor au următoarele atributii principale:

a) să urmărească respectarea drepturilor salariatilor, în conformitate cu legislatia în vigoare, cu contractul colectiv de muncă aplicabil, cu contractele individuale de muncă si cu regulamentul intern;

b) să participe la elaborarea regulamentului intern;

c) să promoveze interesele salariatilor referitoare la salariu, conditii de muncă, timp de muncă si timp de odihnă, stabilitate în muncă, precum si orice alte interese profesionale, economice si sociale legate de relatiile de muncă;

d) să sesizeze inspectoratul de muncă cu privire la nerespectarea dispozitiilor legale si ale contractului colectiv de muncă aplicabil.

Art. 227. - Atributiile reprezentantilor salariatilor, modul de îndeplinire a acestora, precum si durata si limitele mandatului lor se stabilesc în cadrul adunării generale a salariatilor, în conditiile legii.

Art. 228. - Timpul alocat reprezentantilor salariatilor în vederea îndeplinirii mandatului pe care l-au primit este de 20 de ore pe lună si se consideră timp efectiv lucrat, fiind salarizat corespunzător.

Art. 229. - Pe toată durata exercitării mandatului reprezentantii salariatilor nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce tin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariati.

 

CAPITOLUL IV

Patronatul

 

Art. 230. - Patronul, denumit în prezentul cod angajator, este persoana juridică înmatriculată sau persoana fizică autorizată potrivit legii, care administrează si utilizează capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obtinerii de profit în conditii de concurentă, si care angajează muncă salariată.

Art. 231. - (1) Patronatele sunt organizatii ale patronilor, autonome, fără caracter politic, înfiintate ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial.

(2) Patronatele se pot constitui în uniuni, federatii, confederatii patronale sau în alte structuri asociative.

Art. 232. - (1) Patronatele reprezintă, sustin si apără interesele membrilor lor în relatiile cu autoritătile publice, cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice, în raport cu obiectul si scopul lor de activitate, potrivit propriilor statute si în acord cu prevederile legii.

(2) La cererea membrilor lor, patronatele îi pot reprezenta pe acestia în cazul conflictelor de drepturi.

Art. 233. - Membrilor organelor de conducere alese ale patronatelor li se asigură protectia legii contra oricăror forme de discriminare, conditionare, constrângere sau limitare a exercitării functiilor lor.

Art. 234. - Patronatele sunt parteneri sociali în relatiile colective de muncă, participând, prin reprezentanti proprii, la negocierea si încheierea contractelor colective de muncă, la tratative si acorduri cu autoritătile publice si cu sindicatele, precum si în structurile specifice dialogului social.

Art. 235. - (1) Constituirea si functionarea asociatiilor patronale, precum si exercitarea drepturilor si obligatiilor acestora sunt reglementate prin lege.

(2) Este interzisă orice interventie a autoritătilor publice de natură a limita exercitarea drepturilor patronale sau a le împiedica exercitarea legală.

(3) Este interzis, de asemenea, orice act de ingerintă al salariatilor sau al sindicatului, fie direct, fie prin reprezentantii lor sau prin membrii sindicatului, după caz, în constituirea asociatiilor patronale sau în exercitarea drepturilor lor.

 

TITLUL VIII

Contractele colective de muncă

 

Art. 236. - (1) Contractul colectiv de muncă este conventia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizatia patronală, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de muncă, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de muncă.

(2) Negocierea colectivă este obligatorie, cu exceptia cazului în care angajatorul are încadrati mai putin de 21 de salariati.

(3) La negocierea clauzelor si la încheierea contractelor colective de muncă părtile sunt egale si libere.

(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea părtilor.

Art. 237. - Părtile, reprezentarea acestora si procedura de negociere si de încheiere a contractelor colective de muncă sunt stabilite potrivit legii.

Art. 238. - (1) Contractele colective de muncă nu pot contine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

(2) Contractele individuale de muncă nu pot contine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

Art. 239. - Prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toti salariatii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizatie sindicală.

Art. 240. - (1) Contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul angajatorilor, al ramurilor de activitate si la nivel national.

(2) Contractele colective de muncă se pot încheia si la nivelul unor grupuri de angajatori, denumite în continuare grupuri de angajatori.

Art. 241. - (1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:

a) pentru toti salariatii angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;

b) pentru toti salariatii încadrati la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;

c) pentru toti salariatii încadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;

d) pentru toti salariatii încadrati la toti angajatorii din tară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel national.

(2) La fiecare dintre nivelurile prevăzute la art. 240 se încheie un singur contract colectiv de muncă.

Art. 242. - Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni, sau pe durata unei lucrări determinate.

Art. 243. - (1) Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părti.

(2) Neîndeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părtilor care se fac vinovate de aceasta.

Art. 244. - Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în conditiile legii, ori de câte ori părtile convin acest lucru.

Art. 245. - Contractul colectiv de muncă încetează:

a) la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părtile nu convin prelungirea aplicării acestuia;

b) la data dizolvării sau lichidării judiciare a angajatorului;

c) prin acordul părtilor.

Art. 246. - Aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de vointă al părtilor ori în caz de fortă majoră.

Art. 247. - În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

 

TITLUL IX

Conflictele de muncă

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

           

            Art. 248. - (1) Conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de muncă.

(2) Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea conditiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariatilor, denumite conflicte de interese.

(3) Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligatii decurgând din legi ori din alte acte normative, precum si din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariatilor, denumite conflicte de drepturi.

Art. 249. - Procedura de solutionare a conflictelor de muncă se stabileste prin lege specială.

 

CAPITOLUL II

Greva

 

Art. 250. - Salariatii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice si sociale.

Art. 251. - (1) Greva reprezintă încetarea voluntară si colectivă a lucrului de către salariati.

(2) Participarea salariatilor la grevă este liberă. Nici un salariat nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la o grevă.

(3) Limitarea sau interzicerea dreptului la grevă poate interveni numai în cazurile si pentru categoriile de salariati prevăzute expres de lege.

Art. 252. - Participarea la grevă, precum si organizarea acesteia cu respectarea legii nu reprezintă o încălcare a obligatiilor salariatilor si nu pot avea drept consecintă sanctionarea disciplinară a salariatilor grevisti sau a organizatorilor grevei.

Art. 253. - Modul de exercitare a dreptului de grevă, organizarea, declansarea si desfăsurarea grevei, procedurile prealabile declansării grevei, suspendarea si încetarea grevei, precum si orice alte aspecte legate de grevă se reglementează prin lege specială.

 

TITLUL X

Inspectia Muncii

 

Art. 254. - Aplicarea reglementărilor generale si speciale în domeniul relatiilor de muncă, securitătii si sănătătii în muncă este supusă controlului Inspectiei Muncii, ca organism specializat al administratiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii si Solidaritătii Sociale.

Art. 255. - Inspectia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, organizate în fiecare judet si în municipiul Bucuresti.

Art. 256. - Înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii sunt reglementate prin lege specială.

 

TITLUL XI

Răspunderea juridică

CAPITOLUL I

Regulamentul intern

 

Art. 257. - Regulamentul intern se întocmeste de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor, după caz.

Art. 258. - Regulamentul intern cuprinde cel putin următoarele categorii de dispozitii:

a) reguli privind protectia, igiena si securitatea în muncă în cadrul unitătii;

b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării si al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnitătii;

c) drepturile si obligatiile angajatorului si al salariatilor;

d) procedura de solutionare a cererilor sau reclamatiilor individuale ale salariatilor;

e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;

f) abaterile disciplinare si sanctiunile aplicabile;

g) reguli referitoare la procedura disciplinară;

h) modalitătile de aplicare a altor dispozitii legale sau contractuale specifice.

Art. 259. - (1) Regulamentul intern se aduce la cunostintă salariatilor prin grija angajatorului si îsi produce efectele fată de salariati din momentul încunostintării acestora.

(2) Obligatia de informare a salariatilor cu privire la continutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.

(3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la continutul regulamentului intern se stabileste prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin continutul regulamentului intern.

(4) Regulamentul intern se afisează la sediul angajatorului.

Art. 260. - Orice modificare ce intervine în continutul regulamentului intern este supusă procedurilor de informare prevăzute la art. 259.

Art. 261. - (1) Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispozitiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.

(2) Controlul legalitătii dispozitiilor cuprinse în regulamentul intern este de competenta instantelor judecătoresti, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de solutionare a sesizării formulate potrivit alin. (1).

Art. 262. - (1) Întocmirea regulamentului intern la nivelul fiecărui angajator se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

(2) În cazul angajatorilor înfiintati după intrarea în vigoare a prezentului cod, termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data dobândirii personalitătii juridice.

 

CAPITOLUL II

Răspunderea disciplinară

 

Art. 263. - (1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor săi ori de câte ori constată că acestia au săvârsit o abatere disciplinară.

(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca si care constă într-o actiune sau inactiune săvârsită cu vinovătie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Art. 264. - (1) Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârseste o abatere disciplinară sunt:

a) avertismentul scris;

b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăsi 10 zile lucrătoare;

c) retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzător functiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăsi 60 de zile;

d) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

e) reducerea salariului de bază si/sau, după caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;

f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(2) În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabileste un alt regim sanctionator, va fi aplicat acesta.

Art. 265. - (1) Amenzile disciplinare sunt interzise.

(2) Pentru aceeasi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sanctiune.

Art. 266. - Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârsite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârsită;

b) gradul de vinovătie a salariatului;

c) consecintele abaterii disciplinare;

d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Art. 267. - (1) Sub sanctiunea nulitătii absolute, nici o măsură, cu exceptia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2) În vederea desfăsurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în conditiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sanctionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze si să sustină toate apărările în favoarea sa si să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le consideră necesare, precum si dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

Art. 268. - (1) Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunostintă despre săvârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârsirii faptei.

(2) Sub sanctiunea nulitătii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în conditiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sanctiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sanctiunea poate fi contestată;

f) instanta competentă la care sanctiunea poate fi contestată.

(3) Decizia de sanctionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicării.

(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau resedinta comunicată de acesta.

(5) Decizia de sanctionare poate fi contestată de salariat la instantele judecătoresti competente în termen de 30  de zile calendaristice de la data comunicării.

 

CAPITOLUL III

Răspunderea patrimonială

 

Art. 269 - (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instantelor judecătoresti competente.

(3) Angajatorul care a plătit despăgubirea îsi va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în conditiile art. 270 si următoarele.

Art. 270. - (1) Salariatii răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca lor.

(2) Salariatii nu răspund de pagubele provocate de forta majoră sau de alte cauze neprevăzute si care nu puteau fi înlăturate si nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.

Art. 271. - (1) Când paguba a fost produsă de mai multi salariati, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileste în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.

(2) Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileste proportional cu salariul său net de la data constatării pagubei si, atunci când este cazul, si în functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.

Art. 272. - (1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau si care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptătit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileste potrivit valorii acestora de la data plătii.

Art. 273. - (1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se retine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.

(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăsi împreună cu celelalte retineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv.

Art. 274. - (1) În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator si cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine functionar public, retinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua institutie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.

(2) Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca functionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în conditiile Codului de procedură civilă.

Art. 275. - În cazul în care acoperirea prejudiciului prin retineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de retineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în conditiile Codului de procedură civilă.

 

CAPITOLUL IV

Răspunderea contraventională

 

Art. 276. - (1) Constituie contraventie si se sanctionează astfel următoarele fapte:

a) nerespectarea dispozitiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe tară, cu amendă de la 3.000.000 lei la 20.000.000 lei;

b) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 34 alin. (5), cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei;

c) împiedicarea sau obligarea, prin amenintări ori prin violente, a unui salariat sau a unui grup de salariati să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei, cu amendă de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei;

d) primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă ori stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispozitiilor legale, cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei;

e) încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea conditiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităti cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei;

f) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 134 si 137, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei;

g) încălcarea obligatiei prevăzute la art. 135, cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei.

(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de către inspectorii de muncă.

(3) Contraventiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispozitiile legislatiei în vigoare.

 

CAPITOLUL V

Răspunderea penală

 

Art. 277. - Neexecutarea unei hotărâri judecătoresti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

Art. 278. - Neexecutarea unei hotărâri judecătoresti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă.

Art. 279. - (1) În cazul infractiunilor prevăzute la art. 277 si 278 actiunea penală se pune în miscare la plângerea persoanei vătămate.

(2) Împăcarea părtilor înlătură răspunderea penală.

Art. 280. - Nedepunerea de către angajator, în termen de 15 zile, în conturile stabilite, a sumelor încasate de la salariati cu titlu de contributie datorată către sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor pentru somaj ori către bugetul asigurărilor sociale de sănătate constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

 

TITLUL XII

Jurisdictia muncii

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 281. - Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Art. 282. - Pot fi părti în conflictele de muncă:

a) salariatii, precum si orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligatii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice si/sau persoane juridice -, agentii de muncă temporară, utilizatorii, precum si orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăsurată în conditiile prezentului cod;

c) sindicatele si patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocatie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

Art. 283. - (1) Cererile în vederea solutionării unui conflict de muncă pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinară;

c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si în cazul răspunderii patrimoniale a salariatilor fată de angajator;

d) pe toată durata existentei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulitătii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;

e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

(2) În toate situatiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

 

CAPITOLUL II

Competenta materială si teritorială

 

Art. 284. - (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedură civilă.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instantei competente în a cărei circumscriptie reclamantul îsi are domiciliul sau resedinta ori, după caz, sediul.

 

CAPITOLUL III

Reguli speciale de procedură

 

Art. 285. - Cauzele prevăzute la art. 281 sunt scutite de taxa judiciară de timbru si de timbrul judiciar.

Art. 286. - (1) Cererile referitoare la solutionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgentă.

(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile.

(3) Procedura de citare a părtilor se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel putin 24 de ore înainte de termenul de judecată.

Art. 287. - Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfătisare.

Art. 288. - Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgentă, instanta fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.

Art. 289. - Hotărârile pronuntate în fond sunt definitive si executorii de drept.

Art. 290. - Procedura de solutionare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială.

Art. 291. - Dispozitiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

 

TITLUL XIII

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 292. - Potrivit obligatiilor internationale asumate de România, legislatia muncii va fi armonizată permanent cu normele Uniunii Europene, cu conventiile si recomandările Organizatiei Internationale a Muncii, cu normele dreptului international al muncii.

Art. 293. - România va realiza transpunerea, până la data aderării la Uniunea Europeană, în legislatia natională a dispozitiilor comunitare privind comitetul european de întreprindere în unitătile de dimensiune comunitară, pe măsura aparitiei si dezvoltării în economie a unor astfel de întreprinderi, precum si pe cele privind detasarea salariatilor în cadrul furnizării de servicii.

Art. 294. - În sensul prezentului cod, prin salariati cu functie de conducere se întelege administratorii-salariati, inclusiv presedintele consiliului de administratie dacă este si salariat, directorii generali si directorii, directorii generali adjuncti si directorii adjuncti, sefii compartimentelor de muncă - divizii, departamente, sectii, ateliere, servicii, birouri -, precum si asimilatii lor stabiliti potrivit legii sau prin contractele colective de muncă ori, după caz, prin regulamentul intern.

Art. 295. - (1) Dispozitiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispozitii cuprinse în legislatia muncii si, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.

(2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Art. 296. - (1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2003 se probează cu carnetul de muncă. În cazul în care o persoană nu posedă carnet de muncă, vechimea în muncă se reconstituie la cerere de către instanta judecătorească competentă să solutioneze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existenta raporturilor de muncă.

(2) Până la data prevăzută la alin. (1) angajatorii sau, după caz, inspectoratele teritoriale de muncă care detin carnetele de muncă ale salariatilor vor elibera, în mod esalonat, carnetele respective titularilor, pe bază de proces- verbal individual de predare-primire.

Art. 297. - Pe data intrării în vigoare a prezentului cod cauzele privind conflicte de muncă aflate pe rolul tribunalelor se judecă în continuare potrivit dispozitiilor procesuale aplicabile la data sesizării instantelor.

Art. 298. - (1) Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 martie 2003.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:

- Codul muncii al R.S.R., Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, cu modificările si completările ulterioare;

- Legea nr. 1/1970 - Legea organizării si disciplinei muncii în unitătile socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, cu modificările si completările ulterioare;

- Decretul nr. 63/1981 privind modul de recuperare a unor pagube aduse avutului obstesc, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 25 martie 1981;

- Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariatilor în functie de competentă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 16 noiembrie 1990;

- Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991;

- Legea salarizării nr. 14/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 9 februarie 1991, cu modificările si completările ulterioare;

- Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă si alte concedii ale salariatilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 februarie 1992;

- Legea nr. 68/1993 privind garantarea în plată a salariului minim, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 15 octombrie 1993;

- Legea nr. 75/1996 privind stabilirea zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 17 iulie 1996, cu modificările si completările ulterioare;

- art. 34 si 35 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998;

- orice alte dispozitii contrare.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2004 se abrogă dispozitiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976.

 

Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 113 din Constitutia României, în urma angajării răspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si a Senatului, în sedinta comună din data de 9 decembrie 2002.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALER DORNEANU

PRESEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU

 

Bucuresti, 24 ianuarie 2003.

Nr. 53.

                                                                 sus