AUTENTIC

Moda anti-brand, acum si in Romania

Psihologul timisorean Raluca Ionescu a inceput o campanie prin care sa-si convinga semenii ca nu haina il face pe om. In orice caz, nu eticheta ei. Interesul obsedant pentru hainele de firma, indus de reclame ingenios gandite, are ca unic efect depersonalizarea purtatorilor, apreciaza psihologul.
Raluca Ionescu a absolvit Psihologia, si-a luat licenta cu o lucrare despre metrosexuali, iar in prezent scrie articole, tine cursuri si workshopuri in care abordeaza obsesia marcii, pornind de la ideea ca „suntem marcati de hainele pe care le imbracam mai mult decat ne dam seama, marcile au patruns puternic in viata noastra si credem in ele fara sa cercetam”.

„Oameni-umerase”
Obsedati sa poarte doar anumite marci de haine, tinerii uita de personalitatea lor, identificandu-se cu mesajul reclamelor care vand aceste branduri. Imbracandu-se intr-un tipar, ei se simt protejati, pentru ca apartin unei mase.Dar, in ultima instanta, in loc sa-si traiasca viata, ajung sa faca „sacrificii de brand” - isi cheltuiesc toti banii pe „haine de firma”, pe pantofi de designer, pe care in final ajung sa le stocheze in dulapuri sau dressinguri si sa nu le poarte pentru ca, intre timp, se demodeaza, explica Raluca Ionescu.„In momentul in care te ascunzi in umbra unei marci, mutilezi din personalitatea ta. Pericolul mai mare este insa inlocuirea valorilor specifice caracterului uman cu cele comerciale, mult mai rasunatoare si mai usor vizibile. Daca este lasata, marca nu isi pune amprenta doar asupra hainelor, ci si asupra personalitatii noastre”, atrage atentia psihologul Raluca Ionescu.
In loc sa fie originali, adolescentii din ziua de azi prefera sa se acopere cu haine de firma, transformandu-se in umerasele unei personalitati care nu le apartine, acesta este semnalul de alarma pe care il trage psihologul timisorean.
Fiecare om are propriul sau „instinct” vestimentar, spune Raluca Ionescu, iar, in conditiile unei libertati neconditionate, majoritatea alegem sa ne supunem dictatelor modei.
„De la a purta haine sau accesorii am ajuns sa purtam nume de firme si de persoane. Ne transformam, incetul cu incetul, in reclame ambulante. Purtate precum blazoanele din vechime, au inlocuit semnele casei nobile si numele stapanului acesteia cu Burberry, Gucci, Ferragamo, Armani etc.”, afirma Raluca Ionescu.

„Scapati de obsesia marcii!”

Raluca Ionescu spune ca lupta  cu prejudecatile care apar atunci cand o persoana e catalogata in functie de hainele ei. „Facem economie de gandire. Daca cineva poarta Versace consideram ca are bani. In final, ajungem sa placem sau nu pe cineva in functie de vestimentatie. Or, de fapt, personajul este cel important, iar marca hainelor sale nu reprezinta mare lucru. Tinerii sunt mai sensibili la ceea ce numim brand. Ei sunt generatia capitalista, supusa la prea multe influente mediatice, ceea ce-i face mai vulnerabili. Scopul meu este sa-i fac sa constientizeze ca personalitatea lor nu tine de marca hainelor pe care le poarta. Vreau sa-i fac sa fie mai atenti si sa se salveze singuri de obsesia marcii. Sunt un mediator intre perceptia gresita si constientizare”, mai spune psihologul.

Cum poti sa renunti la branduri
1. Personalizeaza-ti hainele
2. Fii nonconformist
3. Foloseste simboluri personale

Sa stabilim noi ce purtam
„Recuperarea limbajului personal in vestimentatie se poate face prin intarirea modalitatilor de exprimare personala”, sustine Raluca Ionescu.
„De obsesia marcii nu se poate scapa peste noapte. Important e sa incepem sa constientizam influenta ei nefasta. Pentru ca personalitatea nu se poate cumpara din niciun magazin, si caracterul omului nu este scris pe nicio eticheta, oricat ar fi ea de scumpa. Tiparele primite trebuie transformate in simboluri personale, care sa spuna ceva despre cine poarta haina. Este timpul sa stabilim noi ce purtam, nu ce ne poarta pe noi”, mai spune psihologul.

Articol aparut dupa sustinerea workshopului "Obsesia marcii", la Festivalul Plai, Timisoara, 16 sept 2007

Autor: Georgeta Petrovici , EVZ

Metrosexualul- noul mit masculin 

Trăieşti într-o metropolă? Fii atentă la metrosexualul de lângă tine! El apreciază metropola pentru că îi oferă ocazia să se afişeze cât mai vizibil cu putinţă. Se simte atras de locurile mondene, de restaurantele bune, de cluburile de golf şi de alte instituţii exclusiviste, precum dandy-ii epocii trecute. Pe etajera lui se înghesuie mai multe produse cosmetice decât pe a ta.­ Şi asta pentru că foloseşte cel puţin trei produse pentru păr, cărora le ştie şi denumirea. Facturile lui la salonul de frumuseţe devin tot mai mari.

     Ştie să asorteze culori, texturi, nuanţe, chiar dacă nu este pictor şi petrece la shopping mai mult timp decât cea mai înfocată cumpărătoare. Îl mai recunoşti în faţa meniului de la restaurant, când alege cele mai rafinate feluri de mâncare şi ştie de la bun început cam câte calorii îl vor „costa” acestea. Societatea l-a asimilat cu surle şi trâmbiţe. Nu avea cum să treacă neobservat. Adoră moda şi intră într-un profil uşor de recunoscut. Noul dandy, metrosexualul, se poate întruchipa chiar şi în iubitul, fratele sau colegul tău de serviciu.

    Sunt datele pe care mizează Raluca Ionescu, autoarea primului studiu realizat în România despre metrosexualitate. Licenţiată în psihologie, Raluca a observat că „studiile despre masculinitate sunt, în general, neglijate flagrant”. La data la care şi-a început cercetarea, în 2004, metrosexualul nu apărea în România, nici în cărţi, nici în studii. În schimb, o simplă căutare pe google genera mii de rezultate. Asta i-a confirmat că termenul de metrosexual se afla deja în conştiinţa publică. Pătrunsese în vocabularul internaţional. „Era ceva nou şi despre care nimeni nu îmi putea spune nimic. Simţeam totuşi că e ceva mai mult decât un fenomen izolat al modei”.

    Aşa apărut volumul ei, „Metrosexualul – un mit urban contemporan”. De ce un nou mit? „Metrosexualul va înceta să fie mit când o să facă parte din existenţa cotidiană fără dubii, fără întrebări. Şi mai ales fără frici, atât din partea bărbaţilor, cât şi din partea femeilor. Deocamdată, îi putem spune mit, aşa cum personajele lui Caragiale spuneau, printre dinţi,: „mofturi!””, afirmă autoarea studiului, sigură că părerea majoritară vizavi de metrosexual este una depreciativă.

    Nu numai românii, ci şi americanii sau englezii încearcă să-l acopere de ruşine pe cel etichetat astfel, afirmă Raluca Ionescu. Până şi creatorul cuvântului, jurnalistul britanic Mark Simpson, l-a inventat în scop de satiră, de avertizare. Marketingul a încercat să facă din metrosexual un slogan pozitiv, în ideea de „subliniază-ţi latura feminină (cu ajutorul produselor noastre)”. „O „oroare de neconceput”, îngrijirea masculină, ameninţa să transforme bărbaţii în efeminaţi şi/sau homosexuali. În funcţie de gradul de prejudecăţi al societăţii, devine o insultă să consideri pe cineva metrosexual. Poate însemna să fii pus sub semnul unei aure de snobism, extravaganţă, superficialitate împinsă la extrem. Să fii arătat cu degetul”, mai crede Raluca Ionescu.

     Ea nu e de acord cu respingerea noului, fără a cerceta măcar ce beneficii ţi-ar putea aduce noutatea respectivă. Din punctul de vedere al psihologului blajin şi tolerant, spune ea, e normal ca o noutate de acest gen să genereze stres şi atitudini negative, într-o societate învăţată cu dominaţia masculină şi care are păreri fixe despre masculinitate. Raluca Ionescu compară prin exemple. "În mitologia bărbatului-erou au pătruns şi exemple negative. Pe de o parte, bărbatul care nu avea timp şi nici nevoie să se privească în oglindă. Apoi, proletarul, care asuda în câmpiile şi fabricile patriei fără să cunoască deodorantul. Sau bărbatul-dulap, cu pachetul său de muşchi bine lustruişi, care invadase cinematograful în anii 90. „Idealul pe care îl propune metrosexualul – un cocktail de estetic, intelectual, pragmatic – ar avea câte puţin din toate calităţile necesare unui bărbat. Ar fi visul oricărei femei”, crede ea.

    Şi atunci, este bărbatul metrosexual un fenomen? O transformare? O evoluţie? „Câte puţin din toate şi chiar mai mult”, spune Raluca Ionescu. „O consecinţă a globalizării, un efect al marketingului. Un copil al strategilor de marketing care au decis, la un moment dat, că bărbatul urban nu consuma destul de mult şi destul de frecvent „produse destinate întreţinerii vanităţii”. Metrosexualul este o transformare a bărbatului aşa-zis clasic, care se mulţumea să fie aşa cum l-a lasat Dumnezeu, într-o fiinţă modernă care se supune – în diverse grade – unor cerinţe moderne.

    Bărbatul metrosexual merge des la cumpărături. Îl interesează moda, îi plac hainele, atât să le caute, cât şi să le achiziţioneze. „Se pricepe la tehnologia de ultimă generaţie şi apreciază o maşină bună la fel de mult precum noile tendinţe vestimentare. Ştie ce înseamnă o cremă exfoliantă, deoarece o foloseşte în mod uzual. Se pricepe la gătit şi cunoaşte vinurile cel mai bine asortate”, explică autoarea. Excesul de mâncare iese din discuţie în cazul lui, din simplul motiv că silueta este o cerinţă obligatorie a înfăţişării metrosexuale: nu musculoasă, dar bine definită. „Metrosexualul nu se sfieşte să calculeze caloriile necesare păstrării siluetei. Nu îl veţi vedea lenevind pe canapea, la meciuri, cu o bere alături. Nici trăgând de fiare în loc să practice kickboxing sau tae-bo”. El îşi alege profesia în domenii precum cel media, modelling, muzică, sport, dar îl poţi întâlni şi în posturi mai modeste. Un chelner poate fi, şi el, metrosexual.

    Raluca Ionescu se teme, însă, că nici un bărbat cunoscut din România nu se înscrie deocamdată în acest cerc, al „aleşilor”: „Pentru cine se îndoieşte de afirmaţia mea, îi sugerez să-l păstreze în minte, ca şi prototip de metrosexual, pe fotbalistul britanic David Beckham”. Ajungem, astfel, la o altă caracteristică esenţială a metrosexualului. Situaţia financiară. Care, în mod obligatoriu, trebuie să fie… să fie! “Dacă nu are cu ce să îşi întreţina corpul şi imaginea, dacă nu se poate afişa în cele mai selecte medii pe care i le oferă metropola, atunci nu poate fi metrosexual. Nu contează cum şi de la cine vin banii, important este ca ei să existe şi să îi asigure stilul de viaţă necesar”, explică autoarea.

    Nu faceţi, totuşi, o regulă. Un bărbat aparţinând unei anumite clase sociale, cum este cea a “vedetelor”, nu este neapărat şi metrosexual. “În confuzia încă existentă, nu se pot face prea uşor statistici pe domenii. Au însă prioritate la metrosexualitate cei cărora meseria le impune standarde de aspect exterior. Apoi, după inspiraţia beckham-iană, surprinzător, dar adevărat – fotbaliştii. Profit de ocazie să îl nominalizez, la noi, pe Răzvan Lucescu, la categoria “stil vestimentar””, afirmă psihologul nostru. Îngrijit să fie, căci metrosexualul poate  profesa ca om de afaceri, designer, artist, practic orice."

   Ea, Raluca Ionescu, cu următoarele date: femeie şi licenţiată în psihologie, s-ar putea îndragosti de un bărbat metrosexual? “Probabil că m-aş îndrăgosti de un astfel de exemplar fascinant ca şi mentalitate, dar mi-ar trece repede dacă s-ar dovedi de o vanitate excesivă sau capabil de orice altceva care ar dăuna dezvoltării sale ca om. Prietenul meu are anumite tendinţe metrosexuale, dar sunt bucuroasă că nu depăşeşte anumite limite care m-ar face să mă simt inconfortabil şi într-o stare de concurenţă. În mod sigur, nu mi-aş dori să ne batem pe oglindă”.

    Dar cum va evolua acest stil de viaţă, metrosexual? Se va răspândi el sau va dispărea treptat, aşa cum pare să o fi făcut dandysmul? Ralucăi Ionescu îi place să creadă că metrosexualitatea ne va îndemna să îmbrăţişăm o nouă viziune a masculinităţii. “Una completă, care să includă şi acceptarea laturii sale feminine, pe nedrept renegată atât timp”. Sceptică totuşi, ţinând cont de datele realităţii concrete, ea crede că metrosexualul va fi probabil dat la o parte de concurenţii săi, ubersexualul, retrosexualul sau orice altă găselniţă ce include “sexual”. Cel mai probabil oamenii se vor crampona de aparente si de forme si vor ignora continutul. 

    Deşi au în comun vanitatea, pe metrosexuali şi pe vechii dandy-i îi separă mesajul de profunzime şi clasele sociale cărora li se adresează.Dandysmul era avantajul unei elite, dreptul unor aristocraţi la rafinament şi la marginalizarea exemplarelor nereuşite estetic. Sub pretextul metrosexualităţii însă, orice om modern care se respectă îşi poate recupera anumite calităţi (care nu le lipseau bărbaţilor de altădată) şi deveni ceva mai mult decât îl împinge societatea să fie. Dar metrosexualul este un superficial, spre deosebire de dandy, care are o întreagă filosofie de viaţă. Adevărat? Nu! – argumentează Raluca Ionescu.

     “Şi dandy-ul era denumit “păpuşă de stofă”, ca urmare a timpului preţios pe care îl petrecea în faţa oglinzii şi a energiei pe care o dedica aparenţei. Metrosexualul are, şi el, o filosofie, un stil de viaţă personal. El încearcă să aleagă ce e mai bun din ce îi poate oferi viaţa. Cele mai bune produse, cele mai bune servicii. Dacă devine superficial, asta ţine de fiecare persoană în parte. Chiar dacă aş putea părea susţinătoarea acestei categorii, încerc să nu uit niciodată că fiecare individ în parte trebuie privit ca un exemplar unic, cu reacţiile şi transformările sale. Cu siguranţă, când adopţi doar formele unei filosofii, fără a crede în conţinut, devii superficial”, conchide autoarea.

Dacă este într-adevăr metrosexual, bărbatul este şi conştient de acest lucru? “Nu am intrat încă în mintea nici unui bărbat cât de cât metrosexual, iar pe Beckham nu cred că o să-l întâlnesc prea curând”. Raluca Ionescu consideră că bărbatului roman îi este greu să conştientizeze o astfel de etichetă şi, mai ales, să o intercepteze în mod favorabil. Nu se prea cunoaşte termenul la noi şi nici nu este promovat la modul pozitiv. Părerea ei de psiholog vede metrosexualul ca “un bărbat care întruneşte toate calităţile necesare acestui ideal şi este, de la sine înţeles, un bărbat puternic, care nu se lasă intimidat de stereotipuri, de clişee, ci îşi vede împăcat de viata lui”.

  Totuşi, nu prea par să fie metrosexuali în România… Când au apărut pe piaţă, băieţii din trupa Accent arătau ca nişte metrosexuali, dar în rest nu prezintă credibilitate. E nevoie de mai mult decât de imagine. Raluca Ionescu ar spune că un bărbat precum Dan Chişu se apropie de clasificarea ei. Dar îşi aduce repede aminte de încă un aspect esenţial al problemei: are România metropole pentru metrosexuali? În ceea ce o priveşte pe psiholoaga noastră, discuţia rămâne deschisă.

Autor: Oana Monoran, iunie 2007, revista Avantaje