marina nicolaev

scurt tratat de anestezie
...

plecam…

de-a valma-i toamna...

din penumbră

Tetley
niente a nessuno

de dragoste şi gândaci de Colorado it's only my song about it

2007-11-22

diversiune ieftină dragostea…
& I was gonna tell you

toamna fără de îngeri
while you were out

apocrifă

în jurul meu sunt numai zidurile norilor
contractez pneumonii de-o viaţă şi tu nu ştii
cum naufragiază penultima călătorie

iluzia de a fi jumătatea de umbră a ţărmului cronofag
se pierde acestei încremeniri apocrife
el îşi caută prin nisipuri tanagra muribundă
lîngă solfegii de sînge

sunt doar catedrale de aer ascuţite dincolo spre departe
de-au rămas închise într-o piatră albastră mările şi navigatorii

de la o vreme mi-am ridicat
un cavou de nesomn pe marginea lumii
unde înfrigurează tăcerea
aeropagul inocenţei

2006-05-16

 portret in bustrofedon

urca după miezul nopţii în turnul de păsări-fosile
cu inscripţii lapidare
din care fereca tardiv doar perspectiva amurgurilor
la două puncte de fugă în virtual

redundant numai doamna de umbră
abrevia singură ziua de ieri lîngă cea de mîine
într-un bustrofedon aleatoriu
de archeoptericşi rematerializaţi

studiam fascinaţi paleografia
trecutului afişat în ediţii princeps de aur si smirnă
un singur oftat trena prin solfegii rongo-rongo
la discreţia anticarilor de stradă blazaţi

unicul edict imprimat pe acoperişul cerului
funcţia invariabilă a iubirii de zbor-pasăre-umbră
spre dimineaţa ultimei migrări amorfe în Rapa Nui
a expirat.

 A streetcar car named desire

un tramvai albastru persiflînd cerul
între Montrond les Bains şi Montbrison
atenţie cad meteoriţi alergici
în fiecare poem palpită semafoare translucide
pentru dimineţi in doi

doar tu ştii să-mi detaliezi ultimele tõyõ kanji
pe şevaletul pulpelor
într-o reformă delicată a simţurilor
reactualizînd dicţionarul senzual de primăvară

şi de la glezne în sus printre stele rămîn femeie albăstrindu-mă
şi parcă nu mă mai recunoşti
cum mă scufund somnoros în ultimul tramvai
doar pînă la capătul dorinţei

2006-05-15

Palimpsest cu păsări

pe din două pasăre printre banchize
mi-or face cuib de viscol
hieroglifele deşertului
palimpsest
de la dreapta nopţii la stînga
din singurătatea aripii
prinsă-n lentoare de moarte
destinaţia Lemnos
via Wissenschaftstadt Darmstadt

sinagramele acestui poem CI
se cîntă în dimineaţa frigului

2006-05-16

Glissando

eu am trăit primăveri înregimentate disperării
cu ridurile sîngerii
instinctiv mi-am ridicat turnuri babel de pază sufletului
împotriva poemelor groteşti fără asfalt si canalizare
pentru mirese de-o noapte aliniate în bocanci de bal
ce străbat bidonviluri violete
într-o ceremonie dezarticulată fără mire
doar buchetele silabelor rămîn agăţate pe nervurile norilor
de meridianul greenwich spre muntele venus

au fost ani prin care soarele nu mai răsărea decît pelvian
din travaliul dimineţilor cianurate

azi ştiu
iluziile mai vînd codexuri borgia de ocazie
pentru cealaltă viaţă
cartea destinului are o singură pagină
simplu de la mine pînă la el
fractal dintr-o singură respiraţie

de aceea nu m-aţi întîlnit niciodată
pentru un tichet-restaurant la mall
eu nu mai ştiu să promit decît arhipelaguri îndepărtate

2006-05-13

 şi zeii plîng

lui

port semnul deşertului pe cămaşa vieţii
pietas erga parentes

ne vor vinde plîngînd la marele naufragiu
pînă cînd se vor deschide porţile ucroniei
în bustrofedonul de apoi

penumbra ofrandelor zadarnic se înclină
în templum celest
e doar prevestirea neagră după zborul păsărilor
nimic de bun augur despre noi

în curînd prea curînd voi coborî
la marginea celor şapte coline
Aventin Caelius Capitole Esquilin Palatin Quirinal Viminal

moartea din moarte de-o fi să îmblînzesc
înfometată la mine prin somn

2006-05-14

 linistea plouă

linistea plouă
prin cimetière père lachaise

sunetele se scurg blind pe alei
luminile bolnave incendiază
de-a pururi murirea ultimilor castani
massena andré michelet jules modigliani amedeo

umbrele ploilor estompează privirea sufletelor pierdute
moliere, montand yves morrison jim
monument aux morts

aeropagul inocentilor
imponderabil
noi

 Kirigami

à toi René Magritte


« Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil »

peisajul kirigami suprarealist suprapus peste noi sau invers
depinde cum percepi această viaţă
gesticula René ca din propriile tablouri
extrapolind unicul vitraliu istoriografic
despre invazia cotidianului relativ

atunci pietrele de rezervă nu mai migrau prin instanţele nopţilor pierdute
spre conturul fragil de sticlă al sufletului
se spulberau instantaneu prin pori agresînd camera strada oraşul
liniştea lîngă el devenea un rău necesar
ca o pupă spasmodică de gînduri visîndu-şi fluturele de aur
în plin soare

2006-05-12

 zborul cu o singură aripă

Luminiţei Suse din "Duminica inimii"

 
ce limpede mîngîi tu stelele pe litere
şi închizi obloanele sunetelor incinerate pînă la plînset
prin camere strîmte disperării de taină

vitraliile inimilor nu se vindecă niciodată
cu patima sau ura neofiţilor

rămîi cu mine primăvara în ritm Atena Nike
între inimă şi Acropole
e vremea să imprimi diacronic fonograme senzuale
şi să le făgăduieşti luminii într-un zbor unic
cu o singură aripă
întotdeauna minunile par inadaptabile
condiţiilor de trafic

ne va urmări dincolo
în cealaltă moarte spre Vitraliopolis
persistenţa memoriei unui icar bîntuit de stele

2006-05-10

Flash back

a chacun sa chanson

si acum nu este decît metastaza tîrzie de lîngã anii în care
ridicasem pereti despuiati retractili
fãrã mansarde fãrã acoperisuri
închipuind castele de treflã si inimã hewlett packard color
pe atunci aeram asimetric numai un singur ventricul
precum un calcan cu dioptrii inexplicabile de stînga obosit
numai prioritatea de stînga TU
si nu aveai nimic in comun cu «Toute la vie sera pareille à ce matin...
aux couleurs de l'été indien» nu
o farsa stupidã scãpatã de sub control
din care absentã îmi decupam
frica inconstientã deja animalicã
într-o zi m-am înspãimîntat
la numai 20 de ani
invidiam bãtrinii ce îi colora dumnezeu prin parcuri
tinîndu-se de mînã

2006-05-10

epigrafia penumbrei

nu-mi mai spune altfel pe nume, sunt Angerona
port doar tristeţea învelită retoric într-o carte
despre cum se ridică noaptea mînăstirea de carne
în care-mi zidesc pînă la ziuă etruscii
epigrafia singurătăţii

nici un sunet prin templul Volupiei
trecerea dintîi nu mi-o dezmiardă
ultimii bănuţi voi lăsa în fontana di Trevi
pentru acest bărbat decupat dintre coastele solstiţiului de iarnă
doar el să-mi răscumpere în oraşul celor şapte coline
penumbra fierbinte amară
de spaimă.

2006-05-06

lui

 totdeauna
mi-a fost deschisă cartea călătoriilor
o clipă mi-a rănit caligrafia liniştii
de trecerea ireversibilă a unui bărbat

unii spun ca am rămas cetate fără inimă
peste umbrele deşertului

nimic nu-i vinde lumina din vitraliu

aud în fiecare noapte din umărul stîng
cum se ridică fluturii cerului
rotund tot mai rotund
ca dintr-un rozariu

2006-05-08

 art nouveau

nestatornicia ploilor se poate descifra mereu altfel
de vreme ce turnul Babel se înclina mai mult noaptea dinspre noi
peste Sagrada Familia
catedrala imponderabilă a lui Gaudi
dezarticulînd faţadele una cite una
rănile imi supurau din ogivele de Murano
el avea cioburi de vitralii în ochi
şi oricîte lacrimi ciopleam prin încăperea sufletului
nu işi mai limpezea în noi privirea

atunci mă strecuram printre şoaptele lui Hector Guimard
traversînd goală poarta Castelului Béranger au ralenti
ultimul tatuaj pe coapsa art nouveau
l-am primit de ziua crinilor
într-un palimpsest înnorat de păsări.

2006-05-03

El Conqueridor

Am regăsit Podul din Turtle Bay
al ultimului cavaler medieval
regele structurilor web
după nopţile pierdute prin Plaka şi Monastiraki
căutînd pastişe de amfore negre corintiene
prin tîrgul de vechituri

vindeam de fiecare dată lumina ce deflora
interspaţiile dintre paginile jurnalului ascuns prin valize
plaja îngustă a memoriei ce purta două siluete imperceptibil
tulburînd întoarsele semne spre ape

în ultimul moment am prins avionul
alergînd ca nebunii prin Eleftherios Venizelos
cît să vedem Calatrava aiurea sau la Valencia
brusc aerul s-a înfipt în plămîni
începînd să dea bizar din aripi
secunda strîmbă se ghemuia dinspre inimă

ca atunci demult
cînd legănasem pe braţe sufletul lui René pînă la amorţire
pe catafalcul celor o mie de crini.

28 oct 2005

2006-05-05

  nu ne mărturiseam niciodată

nu ne mărturiseam niciodată
nici viaţa şi nici moartea
inflexiunile decolorau
această agoră fără trecători
zideam jur-imprejur o catedrală de inimi cu vitralii oarbe
sufletele se înstrăinau în colivii filigranate
din care păsările tăcerii îşi reluau zborul fad
doi prunci îmbătrîniţi unul în porii celuilalt
uitînd a se naşte
săptămînile lunile anii văruiau iluzoriu
măştile noastre vegetale înfipte în carne
metamorfozîndu-ne în doi piranha înfometaţi de spaţii deschise

dumnezeu îmi abrevia trecutul
cu încă o respiraţie
întorcînd spre miazănoapte
icoana plînsă a Mariei.

2006-05-01