Acasa
Ajutor
Harta Sit
Acasa Despre Maramures Portile Maramuresene Obiceiuri Cimitirul Vesel Biserici

"Cimitirul Vesel" de la Sapanta


 

     Odată ajuns în Săpânţa călătorului i se oferă una din cele

mai frumoase lecţii de viaţă, aşa cum o înţeleg oamenii acestor locuri. Strămoşii lor socoteau moartea ca un început şi nu ca un sfârşit. Această credinţă s-a perpetuat până în zilele noastre.

„Cimitirul vesel” din localitate vine să întărească şi să ilustreze acest lucru. Când cei rămaşi în viaţă întâmpină moartea mai degrabă cu bucurie decât cu întristare, vom înţelege de ce crucile cimitirulu reprezintă flash-uri din viaţa defunctului, închizând în câteva versuri satirice o viaţa de om.

„A face haz de necaz”, iată filozofia de viaţă a maramureşeanului.

 


     Nu, de puţine ori, fie iarnă, fie vară, în curtea săpânţenilor se pot admira aceste cergi sau se pot vedea femeile ţesând sau torcând, pregătind zestrea fetelor de măritat. Tot aici vom găsi şi valoroase cergi de Săpânţa. Confecţionarea lor consta în toarcerea firelor de urzeala cu ajutorul unui fus mare, după care acestea se ţes la război, manual.

                      


 

     Verde miros de fân proapăt cosit, dealuri printre care şerpuiesc pâraie, ici colo câte o casă. Satele răsfirate urmează firul văilor.

Oriunde ne-ar purta paşii, oricât de doritori suntem să descoperim noi spaţii, în cele din urmă ne întoarcem în centrul universului nostru

- acasă -

Parteneri

 

Acasa | Despre Maramures | Portile Maramuresene | Obceiuri | Cimitirul Vesel | Biserici | Contact