Iată o întrebare (...) aflată adesea pe buzele crestinilor care văd si aud multe si de toate întâmplându-se, în viata noastră de zi cu zi(...), si totusi, nu se simte si nu se afirmă niciunde lucrarea de rezistensă a crestinilor în lupta aceasta cu necurătiile si blestemătiile lumii. Crestinii nu pot si nu trebuie să-si afiseze cu emfază credinta. Adesea cele mai adânci gânduri despre frumusetea si bucuria vietii, cuvintele sublime în general rămân în ascunzisul inimii. Într-o inimă de crestin se cuvine să se aseze mai întâi pacea, apoi dragostea si la urma acestora, bucuria.
În contrast cu această lume lăuntrică de contemplare, de rugăciune, de austeritate, în afara firii se războiesc la modul propriu, si uneori figurat, tot felul de tendinte, zgomote, interese, ambitii sau nesocotinte. Când vezi atâtea rele în lume, te întrebi firesc: „Să ne fi părăsit oare Duhul Sfânt ?!”
Când vorbim despre părăsirea lumii de către Dumnezeu, de uitarea lumii de către Duhul Sfânt, trebuie să gândim aceasta în relatie cu păcatele de moarte care zguduie lumea, acestea alungând harul de la cei ce le săvârsesc, fără ca să credem că Dumnezeu părăseste sau uită, propriu-zis, lumea, căci aceasta este cu neputintă de vreme ce pronia Sa, iubirea Sa pentru creatie este nesfârsită si atât de mare încât „pe Fiul Său cel Unul Născut l-a dat” ca jertfă, spre mântuirea lumii.
Există o anumită interioritate a timpului, asa cum există o universalitate a prezentei Duhului lui Dumnezeu în lume de la începuturi, pe când Acesta „Se purta pe deasupra apelor”. Duhul Sfânt nu are o vârstă istorică, o epocă, ci are o lucrare proprie unei epoci sau alteia. Duhul Sfânt lucrează în istorie si pregăteste venirea Împărătiei lui Dumnezeu.
Păcatele pe care le vedem afisate pretutindeni în lume, păcatele necredintei, necinstirii lui Dumnezeu, păcatele nesocotirii si nesocotintei, ale destrăbălării si poftelor de tot felul, toate acestea răstignesc de-acum nu numai pe Fiul, ci răstignesc însăsi prezenta Duhului Sfânt în lume. Din cauza aceasta se impun o maximă rigoare si o grabnică prudentă în ce priveste atitudinea crestinilor fată de lume.
Nu putem răbda să ne vedem fiii, fratii, rudeniile sau prietenii în asemenea pieire a sufletului: tineri care-si vând tineretea si frumusetea pe batjocura desfrânării, copii care nu mai ascultă de părinti, părinti care-si leapădă fiii, mame care îsi ucid pruncii în pântece si multe altele ! Poate astfel de întunecări ale veacului a avut în vedere Sfântul Ioan Evanghelistul când îndemna zicând: „Nu iubiti lumea si nici ceea ce este în lume” (I Ioan 2,15).
Îngrijorătoare nu par a fi atât de mult relele care, oricum - sub o formă sau alta, s-au manifestat poate la aceeasi intensitate si în alte vremuri - desigur, la o altă cotă de informare; îngrijorătoare este perceptia comună cu care toată această destrăbălare a lumii este evaluată în contextul contemporan. Întelegem că oamenii privesc în general cu detasare si cu blazare evenimente si atitudini care atentează la bunul simt ori la fundamentul oricărei morale. Întelegem că e din ce în ce mai greu să pretinzi a fi (si să te si comporti) moral. Este jenant să vezi cum responsabili înalti din C.N.A. (Consiliul National al Audio-vizualului) încearcă să justifice anumite măsuri de stăvilire a obscenitătilor, a violentei, a instigărilor la consumul de droguri si tutun din mediile de presă. S-a ajuns la situatia ingrată de a justifica necesitatea decentei, a moralitătii, a bunului simt, de parcă toate acestea nu ne mai sunt proprii, ci au ajuns a fi semne urâte ale „prejudecătilor si înapoierii”. În acest apocaliptic timp, la polul opus, devoratorii de programe desăntate protestează vehement, sub pretextul încălcării drepturilor de liberă exprimare.
Asteptăm ca minoritatea ortodoxă din tară să-si spună cuvântul în această chestiune. si asta cât mai repede, ca nu cumva „chipul acestei lumi să treacă”, prea degrabă, fără nici un folos.
Părintele Ieronim
Create a free website at Webs.com