kunyla

VIAŢA DUPĂ VIAŢĂ

Interesul doctorului american Raymond Moody fata de fenomenul morţii iminente datează din anul 1965, de pe vremea studiilor sale de filosofie de la Universitatea Virginia. La un seminar care avea ca tema nemurirea, un profesor, pe nume George Ritchie, le-a marturisit studenţilor săi că in timpul serviciului militar suferise un accident in urma căruia fusese declarat decedat, dar izbutise să se intoarcă la viaţă, nu inainte de a face o călatorie fantastică in lumea de dincolo. Impresionat de poveste, Moody a inchis-o intr-un sertar al memoriei, neputandu-i verifica autenticitatea. Iată insă că peste doar patru ani, cand deveni el insuşi profesor de filosofie la Universitatea din Carolina de Nord, la un seminar pe aceeaşi temă - imortalitatea sufletului in concepţia pltoniciană -, unul dintre studenţii săi a dat un exemplu legat de această temă: bunica sa, moartă temporar in timpul unei operaţii pe cord, ii povestise, după ce fusese reanimată, o poveste halucinantă. Exact aceeaşi poveste pe care Moody o auzise in premiera de la profesorul său.

 

Simplă coindenţă", au exclamat colegii săi de catedră, dar două coincidente de aceeaşi natură nu i se păreau deloc "simple" lui Raymond Moody. Incepand din ziua aceea, profesorul de filosofie a inclus in programul său studiul textelor referitoare la supravieţuire. Mecanismul a funcţionat! Printre diferitele grupuri de studenţi care ii frecventau cursul, exista intotdeauna cel puţin unul care sa-i povestească o experienţă similară, trăita personal sau de cineva apropiat. In curand, filosofia nu i-a mai ajuns lui Raymond Moody. El a simţit dorinţa imperioasă să aprofundeze natura umană in alte două direcţii ale sale: cea biologică şi cea psihologică. Şi astfel, in 1972, la varsta de 28 de ani, el s-a inscris la Facultatea de Medicină a Universităţii Augusta, in Georgia sa natală, unde n-a intarziat să-şi comunice informaţiile referitoare la moartea clinică, expunandu-şi investigaţiile in faţa unei comisii de medici.

 

Incet, incet, a devenit un specialist al problemei, fiind invitat sa tină conferinţe pe acel subiect.Fără excepţie, la sfarşitul fiecărei prelegeri, cineva - una sau mai multe persoane - ii relatau alte calătorii in lumea de dincolo. In plus, avertizaţi despre interesul pe care il manifesta faţă de acest fenomen, medicii ii trimiteau numeroşi pacienţi care după reanimare declarau că trăiseră experienţe identice. Moody dispunea de aproape o sută cincizeci de mărturii elocvente, cand directorul unei mici case de editură i-a propus să-şi publice descoperirile.' "Life after Life" (Viaţa după viaţă") a apărut in 1975, pe cand Moody era student in anul patru de medicină. A fost un succes urias şi neaşteptat. Cartea s-a reeditat in viteză, dar cel de-al doilea tiraj n-a sa-tisfacut cererea. A urmat editia a treia, a patra, a cincea... Era un delir. Tirajele s-au epuizat din nou, urmate de alte şi alte reeditări. Tradusă in străinătate, cartea se vindea ca painea caldă. In 1990, cifra de editări din lumea intreagă atinsese zece milioane de exemplare! 0 dovadă certă că "Viaţa după viaţă" nu fusese receptată ca o carte ştiinţifica, ci ca o operă documentară, scrisă limpede şi direct, fără prea multă teorie.

 

Autorul prezenta mărturii ale căror caracteristici le detalia sobru şi exact, propunand un model al morţii iminente, uşor de identiiicat şi accesibil. Dar iată scenariul sintetizat de Raymond Moody, care cuprinde elemente comune tuturor experienţelor de moarte temporară inregistrate de el: "Un om moare şi, in timp ce atinge paroxismul disperării fizice, il aude pe medic constatandu-i decesul. In clipa aceea incepe să perceapa un zgomot dezagreabil, ca ţaraitul strident al unei sonerii sau ca un zumzăit puternic, simţindu-se totodată purtat cu mare rapiditate eătre un tunel lung şi intunecat. După care se regaseşte brusc in afara corpului.sau fizic, fara sa-şi părăsească totuşi spaţiul imediat. Işi vede corpul de la distanţă, ca uu spectator. Observa strădaniile medicilor de a-i reanima trupul, resimţind o stare emoţională foarte puternica. Dupa cateva clipe, işi revine şi se obişnuieşte, treptat, cu stranietatea noii sale condiţii. Realizează ca posedă in continuare un corp, dar un corp de o natură particulară, care benefidază de insuşiri foarte diferite faţa de cele ale relicvei pe care o abandonează. In curand, se petrec evenimente noi: nişte fapturi ivite de undeva il intampina, parănd că vor să-i vina in ajutor.

 

El intrezareşte spiritele rudelor şi ale prietenilor morţi inaintea lui. Şi, dintr-o dată, o entitate spirituală, de o specie necunoscută, un spirit de tandrete fierbinte, vibrand de iubire-o ,,faptura de lumina", i se arata. Această faptura dezleaga in el un şir de intrebari, care nu sunt pronunţate verbal şi care il obligă să-şi facă bilanţul vieţii sale trecute. Entitatea il ajută in această sarcină, oferindu-i o viziune panoramica instantanee asupra tuturor evenimentelor care i-au marcat destinul.

 

Apoi vine momentul in care defunctul pare sa intalnească un soi de bariera in cale, o frontieră, simbolizand ultima limită dintre viaţa terestră şi viaţa ce va sa vina. Dar atunci el constată că trebuie să se intoarca, ca timpul morţii incă n-a sosit pentru el. Rezistă o clipă, pentru ca este subjugat de fluxul de evenimente din viaţa de dincolo şi nu doreşte această intoarcere. Este invadat de un intens sentimentde bucurie, de iubire şi pace. Cu toate acestea, el se reuneşte cu corpul fizic şi se reintoarce la viaţă. Ca urmare, atunci cand vrea să explice anturajului sau ceea ce a trăit, se loveşte de diferite obstacole. In primul rand, nu gaseşte cuvinte omeneşti, capabile să descrie intr-un mod adecvat acest episod supraterestru. In plus, vede că cei care il inconjoara nu-l iau in serios, aşa incat reaunta să se mai confenseze şi altora. Totuşi, experienţa trăită ii marchează profund existenţa, rasturnandu-i toate ideile pe care le avea pană atunci despre moarte, precum şi raporturile sale cu viaţa". ]

 

Gloria nu avea insă să-l ameţească pe Moody. In mijlocul ciclonului care il purta pe sus, el işi punea o grămadă de intrebări. Dacă fenomenele descrise de el vor fi prost interpretate? Dacă vreo sectă sau un manipulator abil, lăudand virtuţile acestei morţi ideale, i-ar incuraja pe muritorii creduli să o-ncerce, "Viaţa după viaţă"sa devină o instigare la sinucidere? O asemenea interpretare ar fi fost de-a dreptul nefastă! Din fericire, la scurtă vreme după apariţia cărţii, s-a dovedit că mai mulţi medici americani ajunseseră la aceeaşi concluzie şi, mai ales, Elisabeth Kubler Ross, care a publicat,o carte de un interes capital, legată de acest subiect: "Intre viaţă şi moarte". "Am fost foarte fericit sa constat că evenimente recente contribuiau din plin la liniştea mea. Mai mulţi doctori, dar mai ales Elisabeth Kubler Ross, efectuasera aceleaşi cercetari, inregistrand mărturii identice. Nu mai eram singur pe pragul vieţii de dincolo", spune Moody.

 

Reflecţii despre "Viaţa după viaţă"

 

In 1977, la doi ani după apariţia primei sale lucrări, Raymond Moody publică o revenire asupra teinei iniţiale: "Reflections on Life after Life", rodul altor nenumărate mărturisiri, pe care doctorul nici măcar nu mai trebuia sa le ceară, ele venindu-i acasă prin poştă sau telefon. Cand şirul lor a inceput să se piardă, nemaiputand fi contabilizate exact, autorul a simţit că este momentul să sintetizeze informaţia, structurand aventura călătoriei in lumea de dincolo, in mari capitole de-a dreptul tulburătoare, prin comentariile pasionante ale autorului.

 

Oraşele luminoase

 

O temă comună, extrem de ispititoare, apărută in toate măr-turiile inregistrate de Raymond Moody, o reprezintă descrierea "cerului", a locului in care ajung decedaţii, după ce trec prin tunelul lung şi' intunecat. Termenul definitoriu este "oraşul lurninos , locul plin de strălucire şi iradiere, un fel. de "Rai" care aminteşte de descrierea biblică. Un bătran care trecuse prin moarte clinică, drept urmare .a unui stop cardiac, ii povesteşte medicului american: "In urma unui infarct cardiac, am fost considerat din punct de vedere clinic mort. Imi amintesc totul perfect. Dintr-o data, mi-am simţit, corpul ingreunat. Am auzit nişte sunete indepărtate. In tot acest timp, eram conştient de ce se intampla. Am auzit semnalul sonor al monitorului ce imi inregistra pulsul oprindu-se. Am vazut sora şefa intrand in cameră şi formand un număr de telefon. Doctorii şi celelalte asistente au venit imediat. In timp ce totul incepea să se incetoşeze, am auzit un sunet pe care nu pot sa-1 descriu. Era ca bataia unei tobe foarte rapide, sunetul unui torent care trece printr-o stramtoare. Am simţit cum incep să mă inalţ, eram la aproximativ un metru deasupra corpului meu, astfel incat puteam să-1 vad. Doctorii se chinuiau sa mă reanimeze. Nu imi era frica. Nu sufeream deioc, trăiam un, sentiment de pace totală. După o secundă sau două, am inceput sa mă inalţ. Era intuneric, ca intr-un tunel. Dintr-o data, a apărut o lumină strălucitoare. Era din ce in ce mai intensă şi aveaia senzaţia că trec prin ea. Brusc, m-am trezit in alt loc, incoajurat de o lumină aurie, foarte frumoasa. Nu puteam să văd de unde venea. Lumina totul, iradiind din toate părţile. Se auzea şi muzica. Eram in mijlocul unui peisaj superb, cu răuri, copaci şi munţi. Ceea ce mi s-a părut cel mai straniu era prezenţa altor oameni. Nu sub aspect fizic, corporal, ci ii simteam pur şi simplu că sunt acolo. Trăiam un sentiment de pace absolută şi de fericire. De dragoste. Şi aveam impresia ca mă integrez in ceea ce era in jurul meu. Poate că acea senzaţie să fi durat toată noaptea sau doar o secunda... nu ştiu".

 

Iată o altă descriere, furnizată de către o femeie:

 

"Am simţit o vibraţie puternică, o vibraţie care ma incon-jura, cuprinzandu-mi corpul. Nu ştiu de unde venea. Dar in timp ce o simţeam, am fost despartita in două: puteam să imi vad trupul (...). Am ramas cateva clipe aşa, privindu-i pe doctori şi pe infirmiere cum incercau să mă reanimeze şi ma intrebam ce se va intampla. Eram chiar deasupra patului. La un moment dat, una dintre infirmiere s-a aplecat peste mine peatru a lua o masca cu oxigen. Gestul ei a trecut prin gatul meu. După aceea, am inceput să mă inalţ tot mai mult, am trecut prin coridorul acela intunecos, la capătul căruia se afla o lumină strălucitoare (...). Puţin mai tarziu, m-am intalnit cu bunicii mei, cu tata şi cu fratele meu, care muriseră demult. Peste tot era o lumină foarte frumoasă, foarte strălucitoare. Locul in care eram era plin de culori, dar nu ca acelea de pe pămant, ci indescriptibile. Peste tot erau oameni, oameni fenciţi (...). Ne inconjurau, unii formau grupuri. In departare, am văzut un oraş. Erau nişte case mari şi strălucitoare, separate intre ele. Oamenii care locuiau in ele erau fericiţi.Se vedeau lumini şi fantani. Un oraş de lumină, aşa l-aş numi. Era splendid. Se auzea şi o muzica foarte frumoasa. Mi s-a spus că, daca aş fi intrat acolo, nu aş mai fi ieşit niciodată. Eu trebuia să aleg.

 

Un bărbat spitalizat in urma unui grav accident de maşina povesteşte: "Eram intins pe masa de operaţie, cand inima mi s-a oprit. Medicul era langa mine. L-am auzit cand a chemat echipa de asistenţi ca să incerce reanimarea.

 

Raymond Moody: - Şi ce amintiri aveti legate de această imprejurare? - Ei bine, am ajuns intr-un loc... Un paradis, dar care nu se poate descrie. Şi totuşi, era real, dar greu de imaginat. Cand vii de pe partea cealaltă, există un rau. Ca in Biblie. Un fluviu larg, cu suprafaţa neteda, ca de sticla... Da, traversezi acel rau. Eu insumi l-am traversat.

 

R. M.-Cu o barcă?

 

Barbatul: Nu, pur şi simplu mergand pe el. Dar era aşa de frumos de văzut! Era magnific. Imposibil să va descriu. Fireşte, sunt privelişti frumoase şi pe pamant, dar nu se pot compara cu cele de acolo. Totul e calm, liniştit, un indemn la odihnă. Şi nu există nici un fel de umbra acolo, sus".

 

Spiritele rătăcitoare

 

"Multe persoane mi-au mărturisit ca intr-un anume moment al călătoriei au intalnit alte fapturi, ce pareau captive, intr-o stare de aparenta nefericire", spune Raymond Moody. Relatările lor se intalneau intr-un punct comun: acele fiinţe păreau incapabile să se desfacă din legăturile care ii inlanţuiau de lumea fizică, de pe pămant. Un rmartor i-a relatat medicului american că spiritele pe care le intalnise păreau "incapabile să ajungă in lumea de dincolo, pentru că erau legate de anumite persoane, de anumite obiecte sau obiceiuri de pe pamant".

 

In al doilea rand, martorii intervievaţi au declarat de comun acord că acele creaturi intalnite păreau să aibă minţile rătăcite, aţipite, ca şi cand constiinţa lor ar fi fost aplatizată, inapta de a se concentra.

 

In al treilea rand, se părea că aceste fapturi rătacitoare, absente, ramaneau in acea stare pana cand reuşeau să rezolve problemele care le menţineau in confuzie. Aceste puncte de concordanţă se regăsesc in mărturisirea unei femei, care rămăsese in stare de comă vreme de 15 minute: "In vreme ce mă inălţam, am trecut printr-un spaţiu tern, contrastant cu lumina aceea putemica. El era populat de un soi de fapturi care aveau un aspect destul de umanizat, cu toate că nu arătau ca noi. Toţi stăteau cu capul plecat. Păreau trişti, deprimaţi, tarandu-şi picioarele asemenea unor prizonieri puşi in lanţuri... Nu ştiu de ce spun asta, pentru ca nu le vazusem picioarele. Nu ştiu cine erau de fapţ, dar e sigur că erau abătuţi, copleşiţi de ceva, cenuşii. Părea că urma să se tarască astlel la nesfarşit, fara sa ştie incotro se indreaptă, ce urmează să se intample, nici ceea ce cautau. Cand am trecut pe langă ei, nici macar n-au ridicat capul. Pareau că se deplasează tot timpul, bătuţi parcă de un vant invizibil, un soi de perdele falfaitoare, care se zbăteau, ramanand totuşi in acelaşi loc. Făceau caţiva paşi inainte, apoi se intorceau la stănga, la dreapta, revenind de unde plecaseră. Căutau ceva, dar nu ştiu ce.

 

Raymond Moody: - Păreau să fie conştienţi de existenta lumii fizice?

Femeia: Nu păreau conştienţi de nimic, nici de lumea fizică, nici de lumea spirituală, ca şi cănd ar fi fost prinşi intre ele. Aşa mi se parea, cel puţin. Poate că aveau contacte cu lumea fizica, o legătură care ii reţinea acolo, jos, pentru ca stateau tot timpul curbaţi, privind spre pămant. Cine ştie, poate ca priveau catre anumite activităţi importante din viaţa lor, pe care nu reuşisera să le implinească şi regretau. Erau, oricum, incapabili să ia vreo decizie, feţele lor aveau o expresie de disperare.

 

Raymond Moody: - Vă mai amintiţi in ce etapă a calătoriei spre lumea de dincolo s-a petrecut intamplarea despre care vorbiti?

 

Femeia: Inainte de a patrunde in tunel, inainte de a ajunge in locul acela atat de stralucitor, mai strălucitor decat soarele, şi unde aveam să ajung mai tarziu. Era o zonă gri, plina de umbre şi intuneric. Un fimm alb-negru, lipsit de orice fel de culori. In ce-i priveşte pe cei despre care vorbesc, nu parusera să ma vada. Stateau acolo şi ezitau, privind inapoi, neştiind dacă trebuie sa-şi urmeze călătoria sau să se intoarcă inapoi. M-au facut să mă gandesc la morţii care revin pe pamănt, cei prin care se poate vedea. La fantome. Erau foarte mulţi, aproape un regiment...".

 

"Ingerii păzitori”

 

In multe din relatările publicate de Raymond Moody, subiecţii confirmă faptul că, aflandu-se intr-un pericol de moarte, au fost salvaţi de intervenţia unei entităti sau forţe spirituale. In cele rnai multe cazuri, povestitorul se afla (conştient sau inconştient) expus unui accident, care urma să fie mortal, sau prins intr-un şir de circumstante fatale, din care ii era imposibil să scape cu propriile sale puteri. Si, dintr-o dată, o voce sau o prezenţă luminoasă (cei mai multi martori vorbesc despre ingeri) le venea in ajutor. Cei care au cunoscut această experienţă afirmă că de atunci inainte viaţa lor s-a schimbat complet, au inţeles că salvarea de la o moarte sigură fusese facută cu un scop precis. Toţi marturisesc că in urma intamplării, credinţa in Dumnezeu a devenit mobilul principal al vieţii lor.

 

Iată un ultim exemplu, expresiv pentru "ajutorul divin": mărturia unui bărbat care povesteşte cum a fost victima unui accident de muncă petrecut in uzina la care lucra. Prins pe fundul unui cazan pe care-l suda, o pompă de inaltă presiune, declanşată din neglijenţa, arunca asupra lui vapori de acid aprins. "Căldura era insuportabila. Urlam: «Scoa-teţi-mă de aici! Sunt blocat!». Mă refugiasem cat mai departe posibil de gura de foc, dar lichidul avea o asemenea temperatura, incat simţeam cum imi arde pielea prin veşminte. Am inţeles ca in cateva clipe aveam să mor. «asta a fost», mi-am zis şi am inchis ochii, rugandu-L pe Domnul să nu ma chinui prea mult. Dintr-o dată, locul in care eram s-a umplut de o lumina puternica şi am auzit o voce distinctă, care-mi spunea: «Sunt cu tine, aici, pentru totdeauna. Urmează-mă!». N-am reuşit să deschid ochii, pentru că iradierea aceea era orbitoare, dar am incercat s-o urmez, fiindca incepuse sa meargă in faţa mea. Nu ştiu ce s-a intamplat, dar am izbutit să ies din cazan. Cand m-au văzut, tovarăşii mei de munca m-au privit uluiţi. Nu crezusera că voi scăpa din clocotul acela de gaze. Nu sunt un ins prea curajos. Ceea ce m-a intarit, ceea ce mi-a dăruit atata seninătate e faptul că am fost condus la adăpost de primejdie de catre o măna invizibilă, vocea aceea care m-a ajutat. Sunt sigur că a fost Iisus. Nu e vorba că «banuiesc», ci sunt sigur. O certitudine. A fost voinţa lui Dumnezeu sa-mi salveze viaţa. Nu ştiu exact din ce cauză. In vremea aceea, nu eram atat de credincios pe cat ar fi trebuit. Dar in tamplarea prin care am trecut m-a apropiat definitiv de El. I-am incredinţat de atunci inainte toata viaţa mea.

 

"Experienţele morţii iminente au, şi ele, acelaşi final: toţi, dar absolut toţi cei intorşi din lumea de dincolo, descopera o noua dimensiune a vietii patronata de credinta in Dumnezeu. Modestia, iubirea, cinstea sunt valorile pe care le aduc inapoi din fenomenala calatorie spre lumina stralucitoare de la capatul intunecat al tunelului.