kunyla

Bărbatul & Femeia 

"Bărbatul clădeşte cetăţi iar femeia le distruge"

    Societăţile capitalismului contemporan, numite post-moderme, care au liberalizat imoralitatea pierzaniei la rang de politica de stat, sunt societăţi axate pe sistematica agresiune şi denigrare a masculinităţii. Intenţia celor care au pus la cale sistemul feministocrat în Statele Unite ale Americii, pe care apoi l-au exportat în alte state europene ca Marea Britanie, Suedia, Olanda, Danemarca etc., a fost din start aceea că  bărbatul  să fie înfierat şi portretizat în dezavantaj net faţă de femei, tinzându-se spre demonizarea în ansamblu a sexului masculin în aşa fel, încât tot ceea ce e masculin, automat, să se facă vinovat de toate nenorocirile mundane. Iniţiat după modelul matrimonial evreiesc, marcat de anumite aprehensiuni, în care femeia este actorul social principal, acest proces de răsturnare a raporturilor de gen s-a  impus şi generalizat la scara întregii societăţii americane pe fondul ascensiunii rapide a evreilor spre vârful piramidei financiare, reprezentate de Rezervele Federale Americane care, după al doilea război mondial s-au transformat treptat într-un cămătar mondial, FED oferind  împrumuturi nelimitate, în dolari, tuturor băncilor naţionale centrale surghiunite.

     Miza financiară a fost cea care a impus apoi şi regimurile ideologiei feministe, pretextându-se abil sub forma democratizării şi egalizării şanselor. În realitate, pentru ca ideologia feministă să poată fi introdusă în diferite state, s-au creat raporturi de dependentă financiară, cum se-întâmplă, de pildă, cu băncile centrale ale Angliei, Elveţiei şi Uniunii Europene, care au întins mâna după lichidităţi cu dobândă fixă. Chiar şi în contextul actualei crize financiare provocate “transatlantic”, Decizia Rezervelor Federale  de a acorda împrumuturi lumii întregi cu dobânda stabilită prin licitaţie vine, după cum era de aşteptat, în  firescul mecanismului cauză – efect, după scăderi succesive ale dobânzilor băncilor centrale, aduse în genunchi la uşa celor care deţin finanţe. Ori cum, cei care deţin puterea financiar – economică, fac jocurile politice şi ideologice în lume, casta lor cu soluţii financiare mereu pregătite pentru orice soi de crize, a condiţionat fluidizarea financiară şi know-how-ul de implementarea politicilor feministe.

     Sumedenie de summituri şi întâlniri ale liderilor politici, organe, organisme, asociaţii şi fundaţii ong-iste, programe şi manifestări profilate pe diseminarea feminismului în cele mai diferite colţuri ale lumii, au ajuns să fie puternic susţinute şi finanţate, evident nu de dragul femeilor de rând ci din interese net superioare, care urmăreau identificarea unor mijloace mai facile, nonviolente de cucerire a lumii şi de înfeudare  economică, politică şi socială, în numele uniformismului sexist sub tentă egalitară. Halal paradox tocmai din capitalism care deprecia egalitarismul comunist, s-au găsit “agenţii” care să militeze pentru egalitate, fie şi între sexe, o utopie gonflabilă până la stupiditate. Masa gibonizată  a muşcat rapid otrava ideologică, şi uite aşa, un neocolonialism de toată frumuseţea, a ajuns să se strecoare odată cu feminizarea în masa a statelor.

     Motivaţia principală cu care noii cuceritori defilau, era preocuparea pentru soarta femeilor dar în realitate, se dorea o disoluţie a masculinităţii pentru a desfiinţa orice tip de stat puternic, cu pretenţii. Astfel, acolo unde nu s-a intervenit prin agresiune militară, statele au fost puse cu botul pe labe tocmai prin dependenţa economio-financiară care a fost primul pas de realizare a planului expansionist american asupra lumii, dependenţă la care s-a ataşat condiţionarea politico-ideologică a statelor care, odată supuse, au acceptat samavolnic întreaga tevatură. În această privinţă, ideologizarea democraţiei a căpătat formele cele mai exacerbate în acordarea de  puteri discreţionare femeii, deliberat favorizată spre a îngenunchia bărbatul atât la nivel social cât şi pe plan intim. Odată perversul mecanism pus pe roate, a transformat poziţiile de status şi rol ale femeii, devenită o stăpâna libertină, necontrolată social, beneficiara exclusivă a discriminării pozitive.

     În această linie, fidelitatea relaţiei trupeşti dintre femeie şi bărbat în viaţa de familie, care reprezintă condiţia fundamentală a existenţei familiei, a fost dinamitată şi aruncată în aer. Curvia ca status individual sau în context familial, a devenit o formă de virtute feminină, susţinută eufemistic de conceptul de libertate, în realitate fiind vorba doar de un libertinaj târfesc. Atentatele împotriva familiei au avut aceleaşi raţiuni, adică, desfiinţarea oricăror nuclee de stabilitate şi coeziune care întreţin vigoarea şi forţa unei ţări. Emanciparea s-a convertit în prostituţie feminină domestică, (cea de „centură” existând, oricum, din îndepărtate timpuri). Rezultatul pe care tartorii „tainici” ai emancipării, (care la bani lor, oricum, au câte femei vor şi fac ce vor cu ele) urmăreau  de  fapt, să producă de la sine, degradarea statutului de bărbat, de soţ şi de fiu în societate. Sub presiunea venită din afară, bărbaţii au luat totul în glumă, părându-li-se, iniţial, scenariul feminist, ceva de domeniul S.F., însă, când s-au trezit din transă, au început să realizeze că îi pasc divorţurile, sau permanentele despărţiri, pentru că femeile târfite ştiu că astfel bărbaţii, vor pierde cam totul, împinşi foarte mulţi la periferia vieţii sociale, fără agoniseală, fără copiii încredinţaţi de justiţia favorizant-feministă de „inspiraţie” americană, fostelor partenere, cu pensii alimentare de plătit şi cu destinele vieţii lor zdrobite. De fapt, femeile din zilele noastre, nu-şi iubesc profund copiii, aceşti constituind doar o marfă de schimb sub formă de şantaj.

     Deşi studii aprofundate (Plotin, Sfântul Augustin, Apostolul Pavel, Gamaliel, Aristotel, Jan Jac Rusoo, filosofii: Schopenhauer, Nietzche, Vasile Conta şi încă mulţi alţii) au argumentat ştiinţific că femeia nu poate iubi şi nu poate fi devotată, ea doar se îndrăgosteşte şi poate fi ataşată, când le spui aşa ceva sar ca arse în sus, susţinând că nu este adevărat, ba din contră, femeile pot iubi cu mult mai profund decât bărbatul. Numai că, dacă le întrebi ce este aceea iubire, le va fi imposibil să-i dea definiţia autentică, iar unele chiar au avut proasta inspiraţie să exemplifice „iubirea mamei faţă de copilul ei”, ne putând înţelege că aceasta nu este iubire ci, forma cea mai perversă de egocentrism, cu forme vizibile de ataşament. În psihologia profundă (transpersonală – Freud a definit-o foarte bine iar Carl Gustav Jung a argumentat-o magistral), există o formă de egoism aproape absolut, care poate genera chiar şi sacrificiul, sacrificatul spunându-şi sieşi (sic!!!) sau chiar altora: „Numai EU mă pot sacrifica pentru tine sau pentru această cauză……

     Statutul bărbatului pulverizat de feminismo-craţie a  ajuns unul de epavă. Unii, loviţi de acest cancer social indus, au început să se trezească şi răvăşiţi, să înceapă să-şi caute niscaiva drepturi într-o societate infestată care, oricum, îi marginalizează şi dă câştig de cauză mereu femeii. Eşuaţii  perdanţi ai justiţiei feministe, au început să-şi încropească mici asociaţii cum ar fi Asociaţia Română a Taţilor, presaţi şi de gândul că rămaşi şi fără agoniseală şi fără copii, vor ajunge să nu aibă cine să-i  arunce în groapă, după statutul de hoit social cu care feminismul i-a „încoronat”.

     O mare vină au avut bărbaţii când s-au prins la grămadă  în marea horă a destrăbălării feministe, ignorând că de pe urma isprăvilor sexuale stimulate permanent şu susţinut de către femei, cineva mereu are de plătit la greu. Lipsa de fair-play intermasculin a amplificat agonia vieţii lipsite de orizont. Au pierdut acest război şi taţii de băieţi care la scară macrosocială au fost mult mai slabi decât cei de fete.

     E stranie iluzia celor care cred că o condiţie financiară solidă le va asigura liniştea perpetuării de generaţie în familie, într-o eră a feminismului egolatru perfid. Mai devreme sau mai târziu, vor constata că au luat picioare straşnice în fund de la femeia perversă libertinizată de feminismul americanofil şi că, au rămas şi fără resurse. Între cei cu titlul de new-entry recenţi în această categorie se numără Adrian Iovan care simte în noadă cuiul ascuţit de pantof  al Romaniţei, care l-a tras pe sfoară şi îl va lasă fără copil şi fără bani. Nu departe de această situaţie se află şi Irinel Golumbeanu, care a făcut dintr-o curvă proastă – orbit de o formă de iubire patologică – o doamnă căreia acum, toate curvele sclifosite ce se perindă prin faţa camerelor de luat vederi, vorbesc cu un patos leşinat şi de proastă dulcegărie, despre marele statut al femeii, acela de mamă, uitând că la ora actuală în România sunt peste 60.000 (şaizeci de mii) de copii abandonaţi. Cum a funcţionat sentimentul matern la aceste jeguri feministe care nu au altă preocupare decât să-şi umple golul pe care-l constată permanent între picioare, dar asta făcându-se pe cât mai multe realizări materiale şi poziţii sociale? Au dreptate musulmanii când aplică legea ŞARIA, fără nici un pic de concesie. Şi într-o zi, nu peste mult timp, când islamul va deveni religia dominantă şi în Europa aşa cum deja se observă, să le vedem atunci pe feministe.

     Feminista Mariana Ştefan, îmbârligând sofisme ieftine şi cântând prohodul iovanian antepronunţându-se în privinţa încredinţării copilului, mamei, Romaniţa, şi perorând  la postul otv-ist de serviciu ideologiei feministe americane, la care se adună seara, la scena deschisă de aruncat lături în capul masculilor, ţaţele desfrânate care au înghiţit tone de spermă şi sunt stârnite să îi demaşte pe „porcii” de bărbaţi. Şi Dan  Diaconescu, emasculat, aprobă tot acest sinistru spectacol denigrator al tagmei bărbăteşti! Şi se mai vrea şi preşedintele tuturor românilor. Oare de ce? Sigur, aşa ordonă stăpânii, aşa e politica, bărbaţii trebuie făcuţi cârpe la tembeliziunile cu cât mai mare audienţă, pentru ca percepţia vulgului manipulat, purtător de vulvă, să fie, la unison: „da, bărbaţii e porci”!

     Cum era să rămână taman  Dan Diaconescu pe piaţa tv fără a se încolona la ideologia evreo-americană feministă? Ba mai mult, i-au plasat-o şi pe una de soi Nicole Formescu, revenită aproape permanent în patrie, după ce a lătrat împotriva bărbaţilor prin Marea Britanie şi care într-una din emisiuni făcea mişto grobian de un bărbat mai sărăcuţ cu duhul, care fusese băut de fosta nevastă. Băşcălia târfească de la OTV, e pusă la cale tocmai pentru a lovi în bărbaţi, familie, credinţă, mai ales că Dan Diaconescu et company vâneaza preoţimea ortodoxă pentru a o decredibiliza la scenă publică, în numele unor obiective feministo-anarhice, trasate din afară. 

     Similar stau lucrurile la Pro-tv ul feminist condus de de-ai lor, care cu ştirile de la ora 5 face praf şi compromite irezistibil instituţia masculinităţii, descrisă insistent şi persuasiv, prin violuri de toată faima, sărind uşor şi fă nici o jenă peste faptul că, în majoritatea cazurilor de viol, persoana feminină a fost cea care a incitat bărbatul la agresiunea sexuală. De ce se poartă astfel femeile? Fiindcă, una dintre fanteziile situată în glagoria feminină, aş cum au susţinut-o şi argumentat-o chiar femei psiholog, constă în dorinţă nemărturisită de a fi violată cândva, cumva. Puţini ştiu că un principiu fundamental stabileşte prin însă-şi natura fiinţării lor că, femeia este „A FI”, iar bărbatul „A FACE”.

     Tonul denigrator faţă de bărbaţi al ştirilor proteviste care acompaniază informaţia, nu scapă nici atunci când bărbaţii nu sunt infractori, ci mor în accindente sau împrejurări tragice, gurista-ştiristă folosind precumpănitor când e vorba de bărbaţi verbul „a pierit” (echivalent al expresiei dă-l dreku că e bărbat), în vreme ce la femei, feminismul  e la el acasă,  în exprimări de genul: „femeia s-a stins”, sau „a murit” sau „a încetat din viaţă (ca pentru personalităţi). Deci, şi in privinţa morţii femeia e mai presus decât făcătura de bărbat. E de observat tot la ştirile feministe perverse că, la prezentarea cazurilor de infracţionalitate feminină,  rareori se precizează la finalul ştirii pedeapsa, în cel mai bun caz accentul punitiv al relatării fiind unul diminuat în sintagme distorsionate. În schimb, infracţionalitatea masculină, e aspru sancţionată sonor şi imagistic, precizându-se cu exactitate anteportas câţi ani ia nenorocitul. În aceste condiţii postul lui Lauder, clar partizan al feminismului nu are cum să fie obiectiv şi echidistant. Ar mai fi şi la alte posturi emisiuni tendenţioase băgate în grilă, tocmai pentru a-i desfiinţa pe bărbaţi, vezi cea cu trădarea în dragoste în care erau surprinşi doar bărbaţii infideli, de către puzderiile euforiste feministoide de pe la Antene, trecându-se cu vederea că bărbaţii infideli nu s-au culcat cu capre ci tot cu femei. Acele curve perverse care i-au atras în capcană pe bărbaţii mai instabili erotic prin definiţia masculinităţii, de ce nu se bagă de seamă?  

     Pe de alta parte bătaia de joc, deloc întâmplătoare şi ridiculizarea bărbatului nu sunt o invenţie autohtonă. În reclamele pentru „Fidelity Investments“, imaginea tătălui e tefelită total. Tatăl este prezentat ca un bufon sub privirile dispreţuitoare ale fiicei (curva minoră tipica), iar soţul  e ridiculizat de soţie în cele mai dezonorante ipostaze. Bufonizarea bărbatului în advertising s-a aflat şi în centrul controverselor intens mediatizate de ultimele numere ale revistei „Brandsweek”. De pe urma acestora reacţiile din presa internaţională, au mers până la o adevărată campanie de puricare a reclamelor care portretizează negativ bărbaţii, insistând cu obstinaţie în denigrarea acestora. Asocierea bărbatului cu berea şi fotbalul e una din porcăriile şi idioţeniile stupidităţii politicii feministe. Pe planeta sunt milioane de bărbaţi adevăraţi care urăsc şi berea şi fotbalul!

     O megadramă trăiesc din plin şi buncii-bărbaţi umiliţi, de regulă de fiice,  despre care nici nu mai au certitudinea că provin din sămânţa lor, mulţi ajunşi aruncaţi în stradă sau prin sanatorii şi azile, ori la mână streinilor, rudelor ori prietenilor. Din abundenţa de cazuri publice din ultima vreme, nu poate să nu stârnească indignare, cazul bătrânului Tache, cel sechestrat, flămânzit de şi alungat de fiica sa, Mariana Moculescu, o altă curvă notorie. Sunt situaţii de neimaginat sadism şi cruzime faţă de ceea ce însemnă un TATĂ. 

     Dispreţuirea bărbaţilor de către amploarea feminismului târfit, e o realitate cutremurătoare. Mulţi mor în tăcerea disperării şi a anonimatului suferinţei. Alţii trec la suicid, droguri, alcoolism, homosexualitate, violenţa disperării etc.,  pe rol de refugiu din realitatea feminopată a destrăbălării, a depravării fără limite şi a desfrâului confuz. Discriminarea băieţilor şi a bărbaţilor este prezentă la întreaga scară socială, ca să nu mai vorbim de cei ajunşi la vârsta pensionării. Astfel, bărbaţii care de regulă fac cele mai grele şi înjositoare munci, ajung să fie pensionaţi cu 5 ani mai târziu decât vârsta pensionarii femeilor, deşi media de viaţă a bărbaţilor este mult mai scăzută. De ce nu se sesizează nimeni ca să îndrepte această nedreptate? Poate că acum, aşa cum se preconizează în noua lege a pensionării (sub Guvernul Boc), să se producă un oarecare echilibru. Lipsa de solidaritate  masculină e flagranta!

     În acest context, este de apreciat comportamentul bărbaţilor ţigani, faţă de femeile lor. Fermitatea, intransigenţa şi rigoarea, nu trebuie să lipsească din conduita unui bărbat faţă de femeile din ziua de astăzi. Iar dacă, în târfismul lor nu urmăresc decât prostituţia mascată sub formă de curvie drăgălaşă, atunci stimaţi bărbaţi, împreunaţi-vă cu ele fără a le neglija orgasmele, daţi-le şi ceva bănuţi aşa ca de un taxi apoi, şutul în fund, fiindcă femeile sunt ca tramvaiele; permanent vor veni altele. Feriţi-vă să faceţi copii cu vreuna din ele fiindcă veţi plăti amarnic un asemenea gest necugetat. Dacă sufletul vostru, nu vă dă pace şi sub presiunea prejudecativă a unei educaţii defectuoase vă doriţi un copil sperând că acesta vă va fi un sprijin la bătrâneţe (falsă convingere în ziua de astăzi), atunci înfiaţi unul şi, educaţi-l cum vă pricepeţi.

     Una peste alta, mecanismele de manipulare servesc pe tavă bărbatul, ca subiect al denigrării permanente, al batjocoririi sufletului celui care se joacă cu iubirea (a nu se confunda cu dragostea care este eminamente hormonală), şi al terfelirii sufletului bărbatului care se încrede într-o femeie şi care, în cele din urmă, aduce degradarea în corpore a masculinităţii căreia tutele mimează că îi fac vrerea. Cum se numeşte "democraţia" care înfăptuieşte aceste malversaţiuni?…………

Încercaţi să înţelegeţi valoarea fundamentală a dictonului: „Un adevăr prost înţeles, este mai periculos ca o minciună”.

Glosar conceptual: „Parapsihologie = fizică cuantică” !!!

Prof. psiholog – parapsiholog, Lucian Iordănescu.

bar with snake crawling along animated gif