Stiri
anunturi
provocări
motive de rugăciune
solicitări
articole diverse
Actionati unul din linkurile de mai jos pentru a vizualiza materialul aferent, din lista de subdomenii
Stiri
Conferinta pentru tineri: ,,Cum să fii drept într-o lume strâmbă? - Iasi, 12 mai 2007
Anunturi
Provocări
Motive de rugăciune
Solicitări
Articole diverse
Diferenta dintre consilierea spirituală si psihoterapie
Arhiva - articolul saptamanii
Aveti posibilitatea sa recititi articolul saptamanii. Speram sa le gasiti atractive si mereu actuale. Aveti posibilitatea sa le gasiti usor, actionand link-ul aferent.
Relatii: dragoste adevarata sau pofta egoista?
Sâmbătă, pe data de 12 mai 2007 a avut loc la Iași o conferință pentru tineri, cu tema: ,,Cum să fii drept într-o lume strâmbă?. Conferința a fost organizată de Biserica creștină baptistă Nr.2, ,,Betania din Iași, păstorită de fratele Andrei Neamțu, împreună cu studenții anului III și câțiva studenți din anul IV, ai Institutului Teologic Baptist din București. Cu această ocazie, mesajul biblic a fost predicat de Teodor Ioan Colda (anul III), Florin Emanuel Tamaș (anul III) și Cristian Zaharia (anul IV). Momentele de laudă și închinare au fost realizate de studenții de la Institut și studente de la diferite facultăți din București, inclusiv Facultatea de Teologie Baptistă, din cadrul Universității București. De asemenea, la conferință a fost prezent și grupul vocal ,,Imnos. Organizarea acestei conferințe a fost posibilă datorită ajutorului oferit de Biserica baptistă Nr. 2 și familia fratelui Ciprian Moisuc (anul III). La conferință au participat aproximativ 90 de tineri, fiind motivați să trăiască o viață după voia lui Dumnezeu, chiar dacă lumea îi ispitește și îi îndeamnă să facă opusul.
În zilele de 11-13 mai, studenții de la Institutul Teologic Baptist au fost implicați în diferite lucrări de slujire în municipiul Iași și în localitățile din jur. Vineri, 11 mai, studenții anului III au participat un serviciu de înmormântare, sâmbătă, 12 mai, au organizat o lucrare de evanghelizare cu copiii și adolescenții din localitatea Lunca Rateș, unde în prezent se încearcă plantarea unei biserici baptiste, iar duminică, 13 mai, împreună cu studenții anului IV, au slujit prin predicarea Cuvântului în bisericile din Iași și din localitățile din jur: Ruginoasa, Ciocârlești, Comarna.
Dumnezeu a binecuvântat lucrarea aceasta, frații primind slujirea studenților cu multă bucurie. Mulțumim pe acestă cale tuturor celor care s-au implicat în activitățile menționate mai sus și tuturor fraților și surorilor care ne-au sprijinit într-un fel sau altul în această lucrare. Dorim din toată inima ca Domnul să îi binecuvinteze cu nespuse binecuvântări în locurile crești în Christos Isus. Mulțumim lui Dumnezeu Tatăl pentru că ne-a învrednicit, prin meritele Domnului Isus Christos și prin însoțirea Duhului Sfânt, să facem această lucrare, spre lauda slavei Sale, slujind cauza Împărăției prin vestirea Evangheliei.
A consemnat
Teodor Ioan Colda, anul III
Institutul Teologic Baptist București
În decursul ultimelor decade s-a constatat că există o tendință de a asocia psihologia cu teologia creștină, iar astfel s-au dezvoltat modele sau sisteme terapeutice de consiliere sau psihoterapie, care au fost asociate cu termenul creștin. Deși mulți au salutat o astfel de evoluție a lucrurolor, unii au abordat o atitudine critică, fiind de părere că este absurdă descrierea psihoterapiei ca fiind creștină, ba mai mult opinia unora este că psihoterapia și creștinismul sunt în mod fundamental incompatibile.[1]
Unii autori de specialitate susțin că psihoterapia nu este un set neutru de tehnici specifice, ci mai degrabă este un fals sistem religios. În concluzie, aceștia susțin că a creștina psihoterapia este un pericol în ceea ce privește slujirea făcută de Biserica creștină.[2]
Pe de altă parte există o altă părere care susține asemănarea dintre psihoterapia propriu-zisă și modelele psihotrapeutice de tip creștin. În acest sens Vanderploeg (1981) este de părere că nu există nici o diferență între terapia creștină sau necreștină. Spune el: ,,țelurile sunt aceleași
mijloacele sunt aceleași
Diferența nu constă în terapie, ci în persoana terapeutului. Un grup este creștin, iar celălalt nu.[3]
Având în vedere aceste poziții, lucarea de față își propune să prezinte o paralelă între psihoterapie și consiliere spirituală, ca model terapeutic creștin. Se va avea în vedere prezentarea sumară a diferitelor modele terapeutice care se aseamănă între ele pentru a se evita confuziile și pentru a se stabili o înțelegere adecvată terminologie de lucru. Atenția va fi focalizată în mod deosebit asupra consilierii spirituale privită din punct de vedere creștin, dar și profesional, și asupra psihoterapiei. Se va încerca aducerea unor argumente concludente care să demonstreze orizontul mult mai deschis al consilierii spirituale creștine în raport cu psihoterapia.
1. Definiții
1.1. Ce este psihoterapia?
,,Psihoterapia este, la rădăcini, procesul de a crește capacitatea emoțională și mulțumirea de sine a unei persoane. Aceasta implică o transformare mai mult sau mai puțin permanentă în personalitate.[4]
Definițiile contemporane ale psihoterapiei îi scot în evidență natura psihologică. Astfel Allan Bergin definește psihoterapia ca fiind ,,oricare din varietatea mijloacelor psihologice folosite pentru a modifica tulburările mentale, emoționale sau de comportament.[5]
Unicitatea psihoterapiei stă în focalizarea ei primordială asupra dezvoltării din punct de vedere psihologic.[6]
1.2. Ce este consilierea spirituală?
La polul opus psihoterapiei se află consilierea. Dacă în practicarea psihoterapiei se evită oferirea sfaturilor, în practicarea consilierii există aspectul esențial al oferii sfaturilor. Consilierul dorește să-l ajute pe client în confruntarea cu problemele practice immediate cu care acesta se confruntă. Nu se așteaptă în mod absolut necesar o schimbare permanentă de personalitate.[7]
Sperry (1998) descrie consilierea spirituală ca o abordare similară, dar totuși distinctă de psihoterapia pastorală și îndrumarea spirituală. Se bazează mai degrabă pe un proces de dezvoltare și nu pe un model patologic de sănătate și are în atenție dezvoltarea pacientului din punct de vedere psihologic, moral, somatic sau spiritual.[8]
2. Aspecte ambigue în ceea ce privește terminologia asemănări și deosebiri între modelele terapeutice
2.1. Ce este spiritualitatea?
Benner (1989) face distincție între religie și spiritualitate, spunând: ,,Nu toată spiritualitatea este religioasă și nu toată spiritualitatea religioasă este creștină.[9]
,,Descrierea spiritualității conține teme diverse. O temă ar fi cunoașterea experimentală sau relația cu o sursă transcendentă sau ultimă a realității sau creației.[10] Această relație cu Dumnezeu este deschiderea unei persoane față de Dumnezeu, disponibilitatea de a răspunde lui Dumnezeu, simțul unei bune relații cu Dumnezeu și concentrarea atenției asupra realității ultime.[11]
Carroll (1998) a identificat două înțelesuri distincte ale spiritualității și anume: spiritualitatea în esență și spiritualitatea ca o singură dimensiune. Spiritualitatea în esență se referă la un centru natural care produce energia necesară pentru procesele de autodezvoltare (dezvoltare de sine) și autotrasformare (transformare de sine). Spiritualitatea ca o singură dimensiune se referă la căutarea unui scop și a unei relații cu Dumnezeu. Aceasta este adesea considerată ca fiind dimensiunea transpersonală a unei persoane. Dimensiunea relaționării cu Dumnezeu se poate sau nu contura în jurul unui sistem de credințe al unei religii organizate.[12]
2.2. Ce este îndrumarea spirituală sau direcționarea spirituală?
Este practica pe baza unor modele diferite în aproape toate tradițiile spirituale. Originile acestui fel de practici, în ceea ce privește creștinătatea, se găsesc în secolul III. A început să se dezvolte și să evolueze în mediul catolic, dar în ultimii 30 de ani a cunoscut o dezvoltare deosebită în practicile protestante.[13]
Direcționarea spirituală poate fi definită astfel: ,,arta ascultării spirituale realizate în contextul relației de încredere unu-la-unu. Implică un direcționar pregătit care îndrumă sau care este un tovarăș pentru o altă persoană, ascultând povestea vieții acelei persoane cu o atitudine care permite manifestarea divinului.[14]
Aspectul esențial al îndrumării spirituale nu este părtășia, studiul sau ținerea socotelilor din punct de vedere spiritual și moral unei alte persoane, ci mai degrabă a discerne călăuzirea Duhului Sfânt și a crește din punct de vedere spiritual.[15] Direcționarea spirituală se dorește a fi un mod de viață și nu o resursă pentru rezolvarea problemelor sau crizelor.[16] Țelul primar al îndrumării spirituale este creșterea (dezvoltarea) spirituală și nu creșterea (dezvoltarea) din punct de vedere psihologic.[17]
Eexistă anumite asemănări între direcționarea spirituală și consilierea pastorală, totuși este de remarcat faptul că direcționarea spirituală este diferită de consilerea patorală.[18]
2.3. Ce este consilierea pastorală și psihoterapia pastorală?
În prezent există două manifestări ale consilierii pastorale: (1) una fiind o formă de scură durată în care atenția este îndreptată asupra rezolvării problemei; (2) alta fiind o formă de lungă durată, care este adesea de orientare psihoanalitică, care se focalizează asupra schimbării personalității.[19]
Psihoterapia pastorală este definită în multe feluri, dar tinde să implice o terapie pe termen lung și este uneori dificil să se facă o deosebire clară între psihoterapie pastorală și psihoterapie.[20]
Spre deosebire de direcționarea spirituală, consilierea pastorală și psihoterapia nu își propun să dezvăluie, aducă în discuție resursele credinței comunității religioase din care face parte clientul în vederea vindecării, creșterii și reintegrării lui.[21]
2.4. Ce este psihoterapia spirituală?
,,Karasu (1999) descrie o formă a psihoterapiei spirituale caracterizată de transformare, transcendență personală [sau ego-transcendență] și conștiinciozitate lărgită, în care tratamentul vizează primordial dimensiunea spirituală.[22] Scopul acestui model de psihoterapie spirituală este salvarea (mântuirea) și vindecarea, mai degrabă decât tratarea și promovează armonia dintre trup, minte și suflet. Karasu face o deosebire clară dintre acest model și consilierea religioasă, terapiile existențiale și psihoterapiile analitice.[23]
2.5. Ce este christoterapia?
,,Tyrell (1982) descrie o abordare a vindecării și a facilitării maturizării psihologice și spirituale pe care o numește Christoterapie. Aceasta îmbină consilierea și îndrumarea spirituală.[24] Christoterapia poate fi aplicată ca o terapie personală (sau autoterapie). Se prezintă ca fiind aplicabilă pentru o gamă largă de probleme emoționale și de comportament. O caracteristică unică a unei astfel de abordări este aceea că subliniază transformarea din punct de vedere spiritual, moral și psihologic.[25]
Tyrell identifică patru funcții de bază ale christoterapiei, anume: reformarea, conformarea, confirmarea și transformarea toate acestea vis a vis de persoana Domnului Isus Christos.[26]
Psihoterapeuții sunt de păre că nu este înțelept a oferi sfaturi pacientului, deoarece o astfel de practică ar putea crea dependență și astfel s-ar submina scopul de lungă durată al terapiei. În timp ce un specialist practică psihoterapia, în viața persoanei unui client pot apărea probleme. În astfel de situații, psihoterapeutul ar putea să dea o rezolvare la astfel de probleme fără măcar să intenționeze acest lucru. Cei mai buni terapeuți sunt aceia care știu când este nevoie de terapie și când este nevoie de consiliere.[27]
Este de reținut faptul că psihoterapia prezintă anumite pericole care trebuie luate în considerare. Astefel unii psihoterapeuți sunt de părere că este responsabilitatea lor să-i văduvească pe pacienții lor de orice convingeri religioase. Psihoterapeutul poate comunica în acest fel alte valori diverse sau convingerile proprii, diferite de cele pe care le avea pacientul înainte. Este posibil ca după o perioadă de timp pacientul să adopte convingerile psihoterapeutului în urma unor ședințe intense de terapie. În asemenea situații, creștinii sunt de părere că singura soluție ar fi consultarea unui psihoterapeut creștin.[28]
Un alt pericol este acela ca un pacient să nu renunțe cu ușurință la ședințele unui terapeut așa numit creștin. Acesta este pericolul de a adopta o spiritualitate psihologică confundată cu spiritualitatea creștină autentică, iar în loc persoana în cauză să se apropie de Dumnezeu este pierdută.[29]
Psihoterapeuții evită să indroducă elemente de spiritualitate în psihoterapie, deoarece a face aceasta este ceva mai mult decât dacă ai introduce o discuție cu privire la religie sau la teologie. ,,Psihoterapia nu este locul potrivit pentru a vorbi despre Dumnezeu, interpretarea Scripturii sau teologie. Este totuși un loc excelent pentru oameni de a vorbi despre experiențele lor cu Dumnezeu sau despre înțelesul altor aspecte ale vieții lor spirituale.[30]
Totuși, s-au înregistrat tot mai multe cazuri în care psihoterapeuților li s-au cerut sfaturi din punct de vedere spiritual în momentul când pacienții treceau printr-o perioadă de criză. Este posibil ca în același timp chiar și psihoterapeuții să treacă prin astfel de perioade de criză și să recurgă ei înșiși la practici spirituale cum ar fi rugăciunea, meditația și așa mai departe. Din nefericire ei nu sunt pregătiți pentru a introduce elemene de spiritualitate în practica lor din punct de vedere clinic.[31]
Țelul specific al consilierii spirituale este de a promova procesul transformării în toate aspectele spirituale, psihologice, morale sau somatice. Pentru a atinge acest deziderat se folosesc diferite mijloace psihoterapeutice și spirituale, inclusiv anumite discipline de ordin spiritual cum ar fi rugăciunea.[32]
Comsilierul va încerca să realizeze o relație cu pacientul pentru a-și atinge scopul terapeutic. Această relație trebuie să se dezvolte într-o așa manieră încât pacientul să simtă că îi pasă cuiva de el, să simtă încredere, credincioșie și speranță. Mai apoi terapeutul trebuie să declanșesze un proces complex de observare pentru a constata părerea pacientului despre sine, sentimentele sale față de alte persoane din anturajul său, să descopere eventualele conflicte la nivel psihic sau traume. Astfel de probleme pot produce sentimente variate cum ar fi: mânia, teama, tristețea, vinovăția, sau o atitudine defensivă. De asemenea ar fi benefică o incursiune în trecutul persoanei în cauză, în anturajul acesteia, în grupul restrâns (intim) de prieteni, pentru a realiza o imagine cât se poate de clară cu privire la pacient, la starea lui din punct de vedere psihic, psihologic și spiritual.[33]
De asemenea trebuie să se ia în considerare atitudinea clientului față de religie și dimensiunea spirituală a vieții, urmărindu-se încă de la perioada copilării evoluția sa din punct de vedere spiritual, colectând informații despre denominații favorite, discipline și practici spirituale, imaginea personală despre Dumnezeu, mentori spirituali și nivelul de dezvoltare din punct de vedere al credinței și conștiinței. Este bine de văzut și dacă pacientul a mai avut experiențe din punct de vedere terapeutic, dacă a mai apelat la diverse forme de consiliere sau terapie și care a fost rezultatul acestora.[34]
Se va stabili după toate aceste demersuri tehnica de lucru sau de aplicare a tratamentului în vederea soluționării problemelor. Vindecarea se realizeză prin apelul la rugăciune și la diferite metode psihoterapeutice sau tehnice. Creșterea (dezvoltarea) se realizează prin practicarea disciplinelor spirituale sau prin intermediul intervențiilor de ordin spiritual sau psihoterapeutic.[35]
Spre exemplu, o persoană care discută despre rugăciune cu un îndrumător spiritual ar trebui să se aștepte la primirea unui sfat care să o ajute la dezvoltarea vieții personale de rugăciune. Pe de altă parte într-o discuție cu un psihoterapeut pe aceeași temă, persoana în cauză ar trebui să se aștepte la ajutor în a-și mări înțelegerea experienței rugăciunii.[36]
Dacă se consideră consilierea spirituală ca fiind asemănătoare sau identică cu consilierea pastorală, atunci se vor constata anumite asemănări între acestea, dar aceste asemănări pot fi și în relație cu îndrumarea spirituală.
Toate aceste trei modalități terapeutice caută să stimuleze dezvoltarea interioară a persoanei, urmată de schimbarea comportamentului, iar în cele din urmă să existe o legătură între interiorul persoanei și comporatmentul exterior al persoanei.[37]
Totuși trebuie să se aibă în vedere și limitările psihoterapiei. Psihoterapia este capabilă să-l conducă pe om la poziția în care este gata pentru creștere spirituală și poate chiar să-l ajute uneori să facă pași importanți spre Dumnezeu. De menționat este faptul că nu este vorba de salvare (mântuire). Înnoirea spirituală se realizează doar prin lucrarea mântuitoare a lui Christos.[38]
1. Deoarece Duhul Sfânt este persoana principală
Duhul Sfânt este Cel care a fost promis de Domnul Isus Christos ca și consilier în locul Său. Deși Wycliffe a introdus termenul de Mângâietor în traducerea sa, unii cercetători consideră că este mai potrivit să se traducă termenul grecesc parakletos cu avocat, consilier, ajutor sau mediator.[39]
Într-adevăr, El [adică Duhul Sfânt] trebuie văzut ca adevăratul consilier spiritual. A ignora Duhul Sfânt sau a evita utilizarea Scripturii în consilierea spirituală este echivalent cu un act de răzvrătire prin care persoana respectivă vrea să-și manifeste autonomia. Creștinii nu pot să consilieze fără Duhul Sfânt și fără cuvântul Lui
[40]
2. Deoarece autoritatea este oferită de Biblie
Consilierea spirituală, în comparație cu alte metode de terapie, se bucură de autoritate divină. Doar consilierea spirituală bazată pe Biblie se bucură de o astfel de autoritate. ,,În măsura în care toți creștinii trebuie să consilieze (Coloseni 3:16; Romani 15:14), ei exercită autoritatea pe care le-a oferit-o Cristos în calitate de sfinți.[41]
Deoarece consilierea spirituală este făcută cu autoritate, ea trebuie să fie direcțională. [ ] Cuvântul nou-testamental pentru consilierea spirituală (nouthesia) implică îndrumare biblică. Consilierea spirituală prin darea de îndrumări era unică în timpurile biblice. Numai în timpurile mai moderne conceptul de consiliere spirituală a făcut o întoarcere de o sută opt zeci de grade, astfel încât pentru unii cuvântul a ajuns să însemne a asculta în loc de a vorbi. [42]
3. Deoarece oferă speranță
O mare parte din faza inițială a consilierii spirituale poate să constea din injectarea speranței biblice în aceia care vin la consiliere deznădăjduiți și disperați. [
] Într-un sens, fiecare consiliat are nevoie de speranță. Păcatul a avut efecte devastatoare în viața fiecăruia dintre noi. În viața fiecărui creștin vine o vreme când se simte descurajat.[43]
Adams a stipulat mai multe categorii de persoane care au nevoie de speranță, după cum urmează:[44]
- Oamenii cu probleme care durează de multă vreme au nevoie de speranță.
- Oamenii cu probleme deosebit de dificie au nevoie de speranță.
- Oamenii cărora li s-au dat explicații false cu privire la problemele lor au nevoie de speranță.
- Oamenii care sunt hărțuiți de frică au nevoie de speranță.
- Oamenii ale căror speranțe au fost sfărâmate în mod repetat în trecut au nevoie de speranță.
- Oamenii care au încercat și au falimentat.
- Oamenii mai în vârstă adesea au nevoie de speranță.
- Oamenii deprimați au nevoie de speranță.
- Oamenii cu tendințe sinucigașe au nevoie de speranță.
- Oamenii care au trăit experiențe zguduitoare au nevoie de speranță.
- Oamenii care nu L-au găsit pe Domnul Isus Christos au nevoie de speranță.
,,O modalitate de a trezi speranța este să îi iei pe oameni în serios atunci când vorbesc despre păcatul lor.[45]
4. Deoarece are rugăciunea ca bază
În Iacov 5:16 se propune o modalitate de consiliere spirituală, în care rugăciunea este unul dintre factorii esențiali. Este recomandat ca în practică, să se rezerve cel puțin un moment de rugăciune, la sfârșitul ședinței. Rugăciunea nu trebuie să fie ceva impus de consilier, ceva forțat și nenatural deoarece și cel consiliat trebuie să participe cu sinceritate și credință la rugăciune.[46]
Există și anumite pericole în ceea ce privește practicarea rugăciunii în timpul ședințelor de consiliere spirituală, dar acestea nu trebuie să fie descurajatoare în a nu mai folosi rugăciunea în consiliere, deoarece rugăciunea este un element esențial prin acre se demonstrează nevoia ca Dumnezeu să rezolve problemele cu care se confruntă cel consiliat și încrederea totală a acestuia în divinitate. Aceste pericole ar fi: (1) ,,bazarea numai pe rugăciune atunci când Scripturile recomandă acțiune; (2) ,,transformarea rugăciunii într-o ședință de autocompătimire.[47]
5. Deoarece limbajul este folosit în scop constructiv
Limbajul are un rol deosebit de important în consilierea spirituală, deoarece el poate să ducă la succes sau la eșec în consiliere. Consilierul trebuie să fie un bun analist al replicilor pacienților, să constate printre cuvintele rostite acele cuvinte nerostite, adică să audă dincolode cuvintele consiliatului. Consilierul trebuie să vadă durerea, mânia, dorința de răzbunare, frica, tristețea, disperarea, nefericirea, lipsa dorinței de a trăi etc. cu care se confruntă pacientul. De asemenea consilierul trebuie să folosească limbajul într-un mod cât se poate de constructiv și de politicos. El nu trebuie să adâncească rănile sufletului prin întrebări dure și stâjenitoare. El trebuie să folosească fiecare cuvânt cu deosebită dibăcie în vederea dobândirii încrederii perosnei e care o cosiliază, pentru ca mai apoi să poată mângâia, să poată oferi soluții, să poată oferi speanță.
,,Ori de câte ori consilierea spirituală este blocată, este înțelept să analizăm cu atenție ce se întâmplă cu limbajul. Consilierea poate să eșueze din mai multe cauze, dar adeseori este bine să se înceapă cu un inventar al limbajului consiliatului.[48]
6. Deoarece oferă soluții la problema păcatului
Orice consilier spiritual trebuie să înțeleagă faptul că toate crizele pe care le experimentează oamenii în viețile lor se datorează păcatului. Păcatul este o forță distructivă extraordinară a personalității umane, o forță care poate modela caracterul unui om într-un mod neplăcut, hidos chiar. Este necesară astfel o cunoaștere deosebit de amănunțită a omului din perspectiva antropologiei creștine.
În acest sens consilierul trebuie să cunoască foarte bine cele trei teme deosebit de importante ale antropologiei:
- unitatea personalității umane (trihotomia: trup, suflet, duh) ,,Terapeutul creștin trebuie deci să reziste ispitei de a separa în mod artificial problemele și oamenii în părți spirituale și psihologice.[49]
- omul creat în imaginea lui Dumnezeu ,,Având în vedere țelul major al psihoterapiei de a-i ajuta pe oameni cum să se raporteze la relații și cum să le intensifice, Vanderploeg afirma că aceasta reprezintă ajutorarea oamenilor de a expansiona și explora acea imago Dei în ei înșiși.[50]
- realitatea existenței păcatului în om ,,Această realitate definește abordarea creștină a consilierii. Dacă păcatul este real, atunci vina nu trebuie să fie întotdeauna nevropată. Uneori va fi reală, iar atunci iertarea și pocăința vor fi necesare.[51]
Consilierul trebuie să înțeleagă forțele care îl determină pe un om să acționeze într-un fel sau altul, implicațiile de scurtă sau lungă durată ale acțiunilor pacientului asupra propriei persoane și asupra celorlalți. El trebuie să găsească modalitatea prin care să poată oferi soluții la problema păcatului. Soluția este cât se poate de simplă: Domnul Isus Christos, dar consilierul trebuie să știe cum să ofere această soluție unică și reală pentru a fi cât se poate de convingător și pentru ca rezultatul să fie unul cât se poate de benefic prezentarea cea mai bună a soluției este prin sugerarea pocăinței și apropierii de Christos în vederea schimbării comporatmentului pacientului. O dată ce Christos este făcut cunoscut unei persoane care se confruntă cu probleme datorate păcatului, din acel moment, Mântuitorul preia întreaga lucrare de restaurare a persoanei respective.
Pocăința, așa cum am văzut, culminează întotdeuna cu schimbarea comportamentului. Aici este fondul problemei. Aceia care încearcă să întărească eul, să dea un nou sens identității sau să îndulcească concepția consilaitului despre sine, fac aceasta pe baza presupunerii că el este în stare să facă ceea ce îi cere Dumnezeu, fără o astfel de schimbare. Și, pe lângă aceasta, ei presupun că imaginea pe care o are consiliatul cu privire la sine poate fi schimbată fără să fie schimbat eul. Dar ei nu pot să-și sprijine aceste presupuneri nici cu învățături, nici cu exemple biblice. De aceea, ei nu găsesc nici un fel de îndrumări biblice pentru atingerea acestor țeluri.[52]
7. Deoarece scopul este dragostea
Dumnezeu a stabilit două axiome generale pentru trăirea creștină, și anume: dragostea față de Dumnezeu și dragostea de față de aproape. Dragostea întărește relația dintre Dumnezeu și om, dar și relația dintre om și om. Dragostea este punctul comun al relației dintre Dumnezeu și om. Prin deducție se poate stabili că dragostea este punctul comun al relației dintre om și om sau cel puțin așa ar trebui să fie. Astfel se poate stabili adevărul că omul care iubește nu are nevoie de consiliere spirituală.
Consilierii spirituali găsesc în 1 Corinteni 13 cea mai clară exlicație a relației responsabile a unuia față de altul, numită dragoste. Aici se găsesc detalii cu privire la dragoste, care sunt deosebit de prețioase pentru consilierea spirituală. Fiecare consilier spiritual trebuie să se familiarizeze bine cu diferitele aplicații posibile ale fiecărei funcții a dragostei pe care a notat-o Pavel.[53]
,,Prin urmare, dragostea poate fi poruncită (Luca 6:27 și urm.; Efeseni 5:25) și învățată (Tit 2:3-4). Dragostea nu vine de la sine, ea trebuie învățată.[54]
,,Așa că țelul consilierii spirituale noutetice este prezentat clar în Scripturi: să îi aducă pe oameni în situația de a se conforma cu dragoste Legii lui Dumnezeu.[55]
Există elemente comune, care se regăsesc în toate modelele terapeutice, astfel încât este greu să se realizeze o diferențiere suficient de clară între acestea. Există diferite păreri cu privire la diferențele sau asemănările dintre consilierea spirituală și psihoterapie. Totuși consilierea spirituală privită strict din punct de vedere creștin este net superioară psihoterapiei, deoarece include divinitatea în toate procesele ce țin de consiliere.
Consilierea spirituală bazată pe Biblie, pe călăuzirea Duhului Sfânt, pe rugăciune, pe autoritatea lui Dumnezeu deschide în mod natural și inevitabil un orizont mult mai larg de acțiuni. De multe ori oamenii se gândesc să apeleze
Consilierul spiritual creștin va ști să se bazeze mereu pe Dumnezeu, pe puterea Sa, pe călăuzirea Duhului Sfânt, Care este Adevăratul Consilier spiritual.
,,Terapeutul creștin nu este unul care practică un anume tip de terapie, ci unul care se vede pe sine în slujba lui Dumnezeu prin profesia sa și care este conștient în primul rând de supunerea și darea de seamă față de Dumnezeu, și doar în al doilea rând față de profesia sau disciplina sa.[56]
[1] David G. Benner, Psychoterapy in Christian Perspective (Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 1985), p. 13.
[2] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , p. 15.
[3] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , pp. 15-16.
[4] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , p. 4.
[5] David Benner, Psychoterapy and The Spiritual Quest (Sevenoaks, Kentuky: Hodder and Stoughton, 1989), p. 13.
[6] David Benner, Psychoterapy , p. 153.
[7] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , p. 5.
[8] Len Sperry, Spirituality in Clinical Practice (
[9] Len Sperry, Spirituality , p. 4.
[10] Edward R. Canda & Elizabeth D. Smith, Transpersonal Perspectives on Spirituality in Social Work (
[11] Edward R. Canda & Elizabeth D. Smith, Transpersonal Perspectives , p. 6.
[12] Edward R. Canda & Elizabeth D. Smith, Transpersonal Perspectives , p. 7.
[13] Len Sperry, Spirituality , p. 9.
[14] Len Sperry, Spirituality , p. 9.
[15] David Benner, Psychoterapy , pp. 150-151.
[16] David Benner, Psychoterapy , p. 151.
[17] David Benner, Psychoterapy , p. 153.
[18] Len Sperry, Spirituality , pp. 10-11.
[19] Len Sperry, Spirituality , p. 11.
[20] Len Sperry, Spirituality , p. 11.
[21] Len Sperry, Spirituality , p. 11.
[22] Len Sperry, Spirituality , p. 16.
[23] Len Sperry, Spirituality , p. 16.
[24] Len Sperry, Spirituality , p. 17.
[25] Len Sperry, Spirituality , p. 17.
[26] David Benner, Psychoterapy , p. 161.
[27] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , p. 5.
[28] David Benner, Psychoterapy , p. 154.
[29] David Benner, Psychoterapy , p. 155.
[30] David Benner, Psychoterapy , p. 157.
[31] Len Sperry, Spirituality , p. 5.
[32] Len Sperry, Spirituality , pp. 14-15.
[33] Len Sperry, Spirituality , p. 15.
[34] Len Sperry, Spirituality , pp. 15-16.
[35] Len Sperry, Spirituality , p. 16.
[36] David Benner, Psychoterapy , p. 157.
[37] David Benner, Psychoterapy , p. 151.
[38] David Benner, Psychoterapy , pp. 158-159.
[39] Jay E. Adams, Manualul consilierului spiritual creștin (Wheaton, Illinois: Societatea Misionară Română, 1993), p. 5.
[40] Jay E. Adams, Manualul , p. 6.
[41] Jay E. Adams, Manualul , p. 14.
[42] Jay E. Adams, Manualul , p. 16.
[43] Jay E. Adams, Manualul , p. 42.
[44] Jay E. Adams, Manualul , vezi pp. 43-47.
[45] Jay E. Adams, Manualul , p. 47.
[46] Jay E. Adams, Manualul , pp. 52-53.
[47] Jay E. Adams, Manualul , p. 53.
[48] Jay E. Adams, Manualul , p. 111.
[49] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , p. 17.
[50] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , p. 17.
[51] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , p. 18.
[52] Jay E. Adams, Manualul , p. 153.
[53] Jay E. Adams, Manualul , pp. 158-159.
[54] Jay E. Adams, Manualul , p. 159.
[55] Jay E. Adams, Manualul , p. 148.
[56] David G. Benner, Psychoterapy in Christian , p. 23.
Mergi pe staradă sau mai bine prin campus, și vezi o mulțime de tineri. Unora le stă gândul la școală altora... sunt singuri sau perechi... îndrăgostiți. El îi șoptește ceva, ea zâmbește timid sau izbucnește într-un râs frenetic. Mai rar își spun unul altuia ,,Te iubesc!. Asta oricum nu e treaba noastră. Treaba noastră este să privim cu atenție în jur și să învățăm de la alții ca să nu repetăm greșelile lor. A învăța din greșelile altora este cea mai înțeleapă metodă, dar și cea mai dificilă. Să revenim la tinerii noștri. El îi spune ,,Te iubesc!. Ea zâmbește și radiază de bucurie și poate chiar îl crede, dar poate nu știe că el, deja a dezbrăcat-o cu privirea între noi fie vorba, că ea nu și-a dat seama. Lui îi trece prin minte ceva și fără să vrea rostește și cuvintele magice: ,,Te vreau! Hopa.... Devine interesant. Ea nu se sperie, nici nu se gândește mult. Ce mai? E flatată. Auzi, mă vrea...! să fiu bună cu el. E așa de drăguț. Oricum, parcă mi-a luat cuvintele de pe buze. Totul e frumos și interesant, plăcut, împlinitor până... la primul avort sau prima dată când îl vezi cu o altă tipă ori pe ea cu un alt tip, poate chiar unul din gașca voastră sau până când nu te mai vrea, că s-a săturat de tine. Cum, nu te mai iubește? Dar parcă îți spunea... Nu contează. Oricum nu era un băiat serios. Să încercăm cu altul. Cel de colo pare mai... Da, vorbim despre relații între băieți și fete. Dar unde a rămas acel ,,Te iubesc! de la început. Poate că unii nu înțeleg ce înseamnă dragostea și nici ce transmiți unei persoane când îi spui ,,Te iubesc!. Să le dăm o mână de ajutor:
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndește la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată. (1Corinteni 13:4-8)
Este un răspuns din Biblie. Poți învăța multe lucruri despre relații din Biblie. Dacă înveți de aici vei înțelege cât de directă și corectă este Biblia în ce privește relațiile. Să vedem de ce o relație între un băiat și o fată se poate sfârși trist și de ce de cele mai multe ori relațiile încep de la o dorință pătimașă de a avea trupul celuilalt. Această dorință egoistă face din sentimentul dragostei masca cea mai bună. Având această mască, egoismul carnal sugerează inocență. Dar care este realitatea?
1. Să fie vorba de poftă egoistă?
,,Te vreau! sugerează o lăcomie nestăvilită. Nu mai contează sentimentele tale, nu mai contează viața ta, problemele cu care te confrunți. Ce contează este trupul tău. Aici începe totul. De la aruncatul cu privirea... cel mai periculos sport. Un sport extrem. Sfântul apostol Ioan spune: ,,Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este dela Tatăl, ci din lume. Și lumea și pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac. (1Ioan 2:16-17) Apostolul atenționează că într-o poftă carnală egoistă nu este nimic bun, nimic sfânt. Pofta firii pământești se referă la poftele trupești, corporale. Omul vede (pofta ochilor) și dorește. O astfel de poftă a ochilor, atunci când cineva se uită la tine cu nesaț iertați expresia sau când cineva merge și mai departe și spune că te dorește, nu este ceva aprobat de Dumnezeu. Dumnezeu dorește să-l scutească pe om de a fi devalorizat în felul acesta încât să devină un simplu obiect, o marfă. Exită ispita de a-ți vinde trupul foarte ieftin: pe o privire, pe niște vorbe dulci, pe niște mângâieri. Aceata se întâmplă peste tot în lume. Omul nu mai are valoare. Filmele în care într-o singură scenă mor zeci de oameni sau totul explodează într-o secundă, ori filmele deocheate, devalorizează viața umană până la cea mai de jos treaptă a existenței. Dar Mântuitorul spune că omul are valoare în ochii lui Dumnezeu: ,,Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața vecinică. (Ioan 3:16) Valoarea omului în ochii lui Dumnezeu, Creatorul omului, este valoarea vieții Fiului Său, Isus Christos, care a murit pe cruce. Aici este dragostea adevărată, dragostea lui Dumnezeu. Pentru el ai acea valoare care Îl trimite te Fiul Său la moarte.
,,Și lumea și pofta ei trece
Te dorește până se satură de tine. După aceea îți dă papucii, iar sentimentul nu este tocmai plăcut. Riscul este să te obișnuiești și cu experiențe de genul acesta. Oricum, trebuie să știi că lui Dumnezeu nu-i plac astfel de relații. De aceea sfântul apostol Petru spune: ,,Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, și să păstreze pe cei nelegiuiți, ca să fie pedepsiți în ziua judecății: mai ales pe ceice, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, și disprețuiesc stăpînirea. (2Petru 2:9-10)
Ceea ce este șocant este faptul că nu doar oamenii doresc să profite de trupul altora, dar și diavolul. ,,Fiți treji, și vegheați! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită. (1Petru 5:8) Atunci când cineva profită de trupul altuia, în orice mod, pe lângă faptul că păcătuiesc amândoi, diavolul profită de trupurile lor pentru a-i determina să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu.
2. Să fie vorba de lăcomie?
Una dintre problemele oamenilor din totdeauna a fost lăcomia. Oamenii sunt lacomi prin natura lor. Este interesant că lăcomia este mereu asociată cu păcatele de natură sexuală, dar și cu închinarea la idoli. ,,De aceea, omorâți mădularele voastre cari sunt pe pămînt: curvia, necurăția, patima, pofta rea, și lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. (Coloseni 3:5-6) Păcatele enumerate de apostolul Pavel: curvia (adulterul), pofta rea (pofta carnală, egoistă), culminează cu lăcomia, care este văzută ca o închinare la idoli. Închinarea la idoli este păcatul acre-L desconsideră cel mai mult pe Dumnezeu, care neagă existența Singurului Dumnezeu Adevărat. Cine practică astfel de păcate este un om care intră în conflict direct cu Dumnezeu.
Lăcomia care are în vedere trupul altuia este cea mai periculoasă. În fața lui Dumnezeu, astfel de oameni sunt niște blestemați, niște oameni fără scrupule. Au făcut din lăcomia lor un mod de viață. Mai mult, lăcomia li se poate citi în ochi. Așa că atunci când cineva te privește cu nesaț și înțelegi mesajul, acolo nu este vorba de dragoste, ci de lăcomie, de o dorință de a păcătui, de a profita de trupul tău. ,,Le scapără ochii de preacurvie, și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sînt niște blestemați! (2Petru 2:14)
Un om care este departe de Dumnezeu și care nu are o relație personală cu El, iar această relație înseamnă cunoașterea lui Dumnezeu, un astfel de om riscă să eșueze în relațiile cu oamenii. Lăcomia le invadează viața, încât: ,,Ei și-au pierdut orice pic de simțire, s'au dedat la desfrânare, și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție. (Efeseni 4:19)
Mântuitorul vorbește și El despre problema lăcomiei, a dorinței cuiva de a profita de trupul altcuiva. El spune că simpla dorință, simpla privire pătimașă este un păcat. Cine face aceasta este ca și cum ar fi comis deja păcatul. Înaintea lui Dumnezeu totul este clar și vizibil. El cunoaște intențiile oamenilor păcătoși. De aceea El avertizează ca oamenii să nu fie prinși în niște relații care nu au un final fericit. Astfel de relații nu se bazează pe dragoste. ,,Dar Eu vă spun că ori și cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui. (Matei 5:28)
3. Să fie vorba de discreditare personală?
Oricine intră într-o relație nepotrivită și mai mult, iese șifonat dintr-o astfel de relație, se discreditează în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor. Dumnezeu se vede nevoit să pedepsească oameni care trăiesc în tot felul de păcate carnale. Acum întrebarea care se pune este următoarea: merită să-ți ratezi viitorul veșticiei în Rai și relația cu Dumnezeu din pricina unei relații care se rezumă doar la o poftă egoistă sau o relație bazată pe lăcomie? ,,Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n'are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. (Efsenei 5:5) Cuvinte dure, dar adevărate. Relațiile care nu sunt aprobate de Dumnezeu te pot ține departe de Dumnezeu și te privează de viața eternă din Ceruri.
,,Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii [cei ce comit adulter înainte de căsătorie], nici închinătorii la idoli [în antichitate în temple se practica prostituția cultică], nici preacurvarii [cei ce comit adulter în cadrul căsătoriei], nici malahii [cei ce practică masturbarea, afemeiații, cei ce comit perversiuni sexuale], nici sodomiții [cei ce practică homosexualitatea], nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici răpareții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. (1Corinteni 6:9-10) Nu este interesant că apostolul Pavel prezintă la începutul liste păcatele care au de-a face cu trupul? Aceste păcate se realizează în contextul unor relații nesănătoase din punct de vedere fizic și spiritual.
Dumnezeu dorește ca oamenii să aibă relații sănătoase. Atunci când relația cu Dumnezeu este una sănătoasă, atunci și relațiile noastre cu amenii vor fi relații sănătoase. Dumnezeu este interesat de reputația noastră. El nu dorește ca tinerii să-și discrediteze viața. El dorește să sfințească orice om, să-L separe de păcatele lumii și să-L pună de-o parte pentru El, ca omul să fie scutit de a-și conduce viața la eșec. Creatorul, care ne cunoaște cel mai bine, are în atenția Sa toate elementele ființei umane. El este interesat de fiecare persoană în totalitate: ,,Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuș pe deplin; și: duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. (1Tesaloniceni 5:23)
Dra gostea lui Dumnezeu este cea care ne convinge să avem o relație personală cu El și relații corecte cu cei din jurul nostru, relații morale, care ne scutesc de probleme pe termen lung sau scurt.
,,Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)
,,Dragostea lui Dumnezeu față de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. (1Ioan 4:9-10)
Relațiile și apucăturile noastre care le alimentăm zi de zi, ne pot conduce fie spre cer, fie spre iad. ,,Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, cari se dăduseră ca și ele la curvie și au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc vecinic. (Iuda 1:7) Întreabă-te, unde te conduce relația ta cu persoana apropiată? Te conduce spre cer sau spre iad? Care este atunci soluția. Înțeleptul Solomon, după o viață în care avusese parte de tot ce-și putea dori un om, de toate plăcerile, încât orice dorință i-a fost satisfăcută, spre sfârșitul vieții spunea: ,,Dar adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii, când vei zice: Nu găsesc nici o plăcere în ei
(Eclesiastul 12:1)
Deci soluția este să-L cauți pe Dumnezeu. Caută să ai o relație personală cu El, iar El te va îndruma pe tot parcursul vieții, dacă ești dispus să-L asculți. Și să fii sigur căatunci când El îți spune: ,,Te iubesc!, El nu vrea ca să fii al Său într-un mod egoist, ci El vrea ca să ai o relație specială cu El, o relație care să-și asigure viața eternă.
Administrator
Create a free website at Webs.com