ChristoCentrum

O singură lume durabilă;

să spunem da sau nu globalizării!?

Analizând această formulare ,,o singură lume durabilă”, - parcă se simte o nesiguranță în cuvinte; pare a fi o sintagmă prea abstractă pentru a spune cu certitudine că ideea ce o conține poate deveni întru totul reală. Lumea, în sens larg, este prea complexă pentru a fi definită într-un mod riguros și pentru a fi înțeleasă cu toate meandrele ei.

Lumea poate fi privită ca un ansamblu de elemente reale cum ar fi pământul, omul ca individ, popoarele și relațiile dintre aceste elemente care depind în permanență de timp. Lumea a cunoscut de-a lungul veacurilor numeroase transformări, progresive sau regresive, prin modelarea ideilor despre viață, în toate domeniile.

Timpul, istoria și omul sunt cei care marchează lumea în care trăim cu acceptul divinității. Omul depinde în permanență de timp, dar timpul nu depinde de om, ci îl determină să acționeze în limitele care-i sunt impuse în mod natural. Până în prezent, omul ar fi trebuit să-și facă o imagine obiectivă despre durabilitatea lumii. Trăim mereu pentru clipa viitoare și privim mereu spre clipa din trecut, pentru că ambele fac parte din noi. Ne limităm doar la clipe în expedițiile noastre din pricina efemerității chiar dacă uneori mintea și gândul ne-o iau înainte și se încumetă să privească în viitor pentru a planifica o nouă încercare, un nou joc istoric.

Datorită nesiguranței, a spaimei provocate de ipoteza dispariției lumii sau a unei eventuale prăbuși sociale, omul încearcă să își creeze un mediu sigur, care să îi ofere pentru început un minimum de securitate și confort, până la dilatarea proiectului. Se poate deduce o dorință de a crea o lume durabilă, în obiceiul uman de a marca istoria prin evenimente majore care să nu-și piardă în grabă importanța și efectul. În secolul trecut de pildă, istoria a fost marcată de două calamități existențiale, cele două războaie mondiale: jocuri ale intereselor și capriciilor unora, o încercare de a împărți lumea în sfere de influență.

În prezent, o încercare de a marca istoria și de a consolida imaginea unei lumi durabile o constituie uzatul proces de globalizare. O atitudine pozitivă ar fi binevenită în primul rând cu privire la aspectele fenomenului care deschide noi orizonturi în intenția de a crea o lume sigură, o lume uniformă în ceea ce privește economia, viziunea politică, manifestarea aspectelor culturale ș.a.m.d., dar această atitudine ar trebui contracarată de o privire critică, observând deficiențele proiectului.

Ce spune istoria?

,,...Iată, ei sunt un singur popor, și toți au aceeași limbă și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând.”                   Genesa 11:6

Deși acest fenomen pare a fi unul  cu totul nou, știm că ,,nimic nu este nou sub soare’’. Fenomenul a apărut înainte de a fi definit, ca rezultat al evoluției societății umane. Uniformizarea lumii secolului XX și modernizarea tuturor elementelor din sfera acțiunii umane printr-o amplă revoluție industrială, urbanizarea, apariția omului modern care nu acceptă bariere și care se adaptează la orice condiții socio-culturale, a necesitat o definire printr-un termen care să exprime vastitatea fenomenului; astfel a apărut termenul ,,globalizare”.

Globalizarea poate fi foarte bine asociată cu ,,fenomenul Babel’’. Privind pe paginile Scripturii constatăm cu ușurință trei cauze majore care au condus la ideea de globalizare:

-   teama oamenilor de a fi divizați și vulnerabili (,,să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului”);

- dorința de a crea un mediu sigur ca o reacție la dezastrul produs de potop, a cărui imagine persista în comunitatea umană de atunci (,,să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul”);

-  dorința de a crea o lume durabilă (,,să ne facem un nume”).

                Această globalizare timpurie pare să fie una firească deoarece ,,tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte”. E cert că oamenii erau un singur popor, dar erau divizați în formațiuni tribale caracterizate de obiceiuri specifice și de un mod de viață diferit. Totuși fenomenul a avut succes, dovedit prin receptivitatea și mobilizarea maselor cu scopul realizării acestui turn faimos, cu implicații la toate nivelele rasei umane, care a devenit un simbol al unității, dar care conținea germenele diferențierii umane.

                Cauzele globalizării existente în preajma evenimentului Babel s-au menținut în timp, dar au fost formulate în funcție de împrejurările diferitelor perioade. În zilele noastre aceste cauze se conturează în jurul post-modernismului deosebit de controversat.

                Globalizarea este un fenomen istoric care s-a manifestat la diferite intensități chiar dacă intenția nu a fost formulată întotdeauna foarte precis. Ideea uniformizării s-a manifestat prin atitudinile expansioniste  ale marilor imperii antice. Se pare că succesul cel mai covârșitor l-a avut Imperiul roman (depășind succesul eleniștilor) care a reușit să stăpânească aproape întreaga lume cunoscută în acea perioadă. ,,Globalizarea roman㔠s-a manifestat în diferite modalități cuprinse în procesul de romanizare. Această mentalitate a uniformizării expansive s-a perpetuat până în epoca modernă, iar mai apoi în cea contemporană. Organizarea marilor imperii coloniale și a imperiilor multinaționale europene au constituit o punte spre realizarea procesului de globalizare de mai târziu.

                Privind în urmă la secol XX, într-o perioadă în care se deschideau perspective multiple și luau naștere diferite ideologii, constatăm că ideea globalizării s-a manifestat în cadrul unor mișcări politico-sociale ample. Comunismul lui Marx și Engels propunea ,,globalizarea proletar㔠prin intermediul revoluției proletariatului care să cuprindă întreaga lume și astfel ,,roșul de octombrie” să devină culoare simbol ca expresie a manipulării socialiste. Ideologia comunistă era una escatologică, excluzându-se oricare altă posibilitate prin care lumea să devină una durabilă. La polul opus se află capitalismul ale cărui viziuni animau întreaga lume din pricina ,,perfecțiunii” atinse de Statele Unite ale Americii și datorită ascensiunii acestui stat într-un timp scurt. Cele două puteri mondiale Rusia și Statele Unite sunt exponente ale acestor două curente și ele însele conturează cel mai bine ideea de globalizare. Rusia, stat multinațional a adoptat principiul globalizării pentru a oferi durabilitate existenței sale. SUA, stat care conține  identități multinaționale a încercat printr-o globalizare locală implementarea ideii că toți cetățenii aparțin visului american, acela de a avea un stat sigur și durabil bazat pe principiul democrației universale și a uniformizării. Ideea consolidării statului american printr-o centralizare în toate domeniile a dat roade, pentru că societatea americană a experimentat o coagulare rapidă între diferitele entități existente. Odată ce SUA a ieșit din anonimat în urma celor două  războaie mondiale, centralizarea care a avut loc în America a început să ia proporții globale. Se propunea o colaborare între națiuni pentru a se ajunge la o stabilitate mondială cel puțin din punct de vedere economico-social care să conducă la realizarea țelului milenar de a avea o lume durabilă. În prezent, aceasta pare să fie singura soluție plauzibilă pentru o lume a diferențelor manifestate în domenii multiple.

Pro sau contra ...

,,...cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.”       1Tesaloniceni 5:21  

Ca orice fenomen considerat inovator, globalizarea naște anumite controverse. Însuși termenul implică anumite rețineri prin sonoritate. Lumea noastră se confruntă cu probleme care îl afectează  constant pe individ. Citim presa, ascultăm un buletin de știri și reușim să realizăm o imagine fragmentară despre problemele lumii în care trăim, probleme care ne afectează și pe noi, creștinii. Mass-media prin informațiile pe care le difuzează și prin conexiunile culturale pe care le realizează susține ideea  unei lumi globale, deoarece informația nu stagnează, ci este conținută într-un circuit continuu.

Este șocantă, în unele situații, diferența social-economică  dintre țările lumii. Există oameni care trăiesc de pe o zi pe alta și se zbat permanent pentru a supraviețui, dar aceasta o facem toți, într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de cum cer împrejurările. Administrarea șubredă, importanța prea mare acordata intereselor individuale la scară înaltă, conceptele învechite și menținerea unor sisteme depășite, delincvența, uneori chiar dezinteresul, contribuie la adâncirea crizei economice, sociale, culturale, politice. Numeroase tensiuni etnice au avut ca rezultat conflicte ample care, din păcate, nu mai reprezintă de multă vreme o noutate pentru lumea noastră. Aceste conflicte  de obicei cu un substrat istoric, parcă nu se mai pot diminua. Negocierile diplomatice expuse publicului nu dau rezultate și în numeroase cazuri se ajunge la necesitatea intervenției externe în conflict. Războiul este un mecanism de distrugere inconștientă a lumii. Omul încearcă să uite și să acopere cu tot dinadinsul urmele războiului. Teama de a experimenta o nouă conflagrație pune stăpânire pe om, dar mereu rămâne puțină speranță pentru a începe din nou jocul de-a viața.

Chiar dacă pentru unele persoane este de neconceput, ca în lumea mileniului al treilea să mai existe anumite rețineri în relațiile între indivizi datorită discriminări rasiale, etnice, religioase sau de orice altă natură, aceste bariere sunt impuse uneori prin tradiție istorică și datorită unor argumente subiective. Efectele sunt dezavantajoase: alterarea relațiilor de colaborare între națiuni, excluderea acordării unui sprijin mutual, instigarea maselor la violență, stagnarea progresului în toate aspectele. Ar trebui să învățăm din experiențele neplăcute ale secolului trecut: oameni împotriva oamenilor, planuri diabolice de exterminare a oamenilor fără vină, care s-au văzut plasați într-un joc meschin de interese ale unui grup restrâns și alienat.

La toate aceste probleme, o posibilă rezolvare ar fi globalizarea. Din idealuri fărâmițate și speranțe individuale s-ar putea ajunge la un ideal unic și  o speranță universală. Într-o lume cu interese comune, sigure, intențiile pot fi mai bine materializate. Când fiecare își focalizează atenția spre un țel comun, efectele se vor face simțite și vor fi de durată. Poate că în acest mod se va reuși stăvilirea rivalităților oarbe, se vor elimina barierele existente între oameni, atenuarea disensiunilor distructive. Într-o astfel de lume (probabil pentru unii, o lume ideală ) ar trebui să dăinuie binele. Omul ar putea fi preocupat mai mult de sine, și-ar putea concentra abilitatea în domeniul culturii, al științei, ar putea construi o lume sigură în care orice persoană să simtă că trăiește pentru realizarea unui țel tangibil.

Ca în orice situație, tendința omului este de a privi avantajele dobândite de pe urma unei realizări. Globalizarea ar putea însemna pentru anumite persoane o modalitate de a reuși să ajungă în locul cel mai bun posibil al ierarhiei sociale; dorința de a te stabili într-o țară străină, de a munci sau de a studia într-un mediu social nou, dorința de a interacționa cu diferite areale culturale sunt idealuri firești și de necondamnat atâta timp cât aceste lucruri nu contravin echilibrului etnic și cultural autohton. Datorită acestor interacțiuni și transferuri de elemente care țin de identitatea socio-culturală (cum ar fi obiceiurile, doza de misticism din manifestările religioase, modul de viață), unii se simt amenințați, considerând că unele lucruri le aparține prin moștenire și nu acceptă nici o intruziune, având teama de a nu le pierde. Acest egoism implementat prin diferite modalități nu ar trebui să existe între oameni; uneori egoismul devine o atitudine retrogradă.

Globalizarea presupune nașterea unei noi societăți cu valori comune, cu omul nediferențiat din punct de vedere al identității sale, deoarece aparține unui nou sistem bazat pe uniformizare. Cred că nu se au în vedere pierderile majore, spre exemplu pierderea identității culturale și naționale. Orice individ se caracterizează prin istoria neamului său, prin obiceiuri, o cultură și o tradiție specifică. Este riscant să pierzi ceea ce te reprezintă; te poți pierde pe tine însuți. Nu ne putem defini prin ceea ce nu ne aparține. Ne caracterizează o istorie, o limbă, un mod specific de a trăi și gândi, iar acestea sunt elemente vii care tind să se opună globalizării. Este reconfortant să vezi cum fiecare națiune se caracterizează printr-un specific al său. Acestea sunt lucruri care cu adevărat nu pot fi împărțite, ci trebuie păstrate și conservate pentru a ne marca trecutul istoric.

Cred că intervine capacitatea de a domina, iar astfel se va încerca crearea unui centru de comadă mondial, nedivizat de tendințe opuse, care să conducă lumea. Păcat că omul nu s-a deprins încă să învețe din greșelile trecutului. Intenția de a domina va exista totdeauna. Se va încerca reducerea individului la tăcere sub pretextul de a acționa în numele binelui general și ar putea fi posibilă pierderea viziunii democratice și a egalității între oameni.

O globalizare fără substraturi  care să aibă în vedere binele la toate nivelele, ar fi o reușită a societății umane, dar să nu uităm că împreună cu această globalizare a binelui ar putea lua contur și o globalizare a răului de pe urma căreia cu toții am avea de suferit (dacă acest fenomen nu s-a petrecut deja). Unii par să fie animați de imaginea lumii în care trăim, în timp ce alții sunt nemulțumiți și suspicioși protestând ori de câte ori se aduc în discuție aspecte cu privire la globalizare. Desigur că aceste proteste evidențiază anarhia existentă în societate  și nemulțumirea generală a oamenilor, care simt că își pierd identitatea și legătura cu locurile de baștină.

                Riscul realizării acestui proiect este repetarea ,,fenomenului Babel” în mileniul al treilea; dintr-o lume care și-a propus o globalizare fructuoasă să se ajungă la o diviziune periculoasă care să fie cauza unui conflict de talie mondială, pentru că odată ce s-a consumat evenimentul Babel au debutat conflictele propriu-zise între popoare și a început manifestarea obsesiei maladive de a domina. Dumnezeu dorește să demonstreze oamenilor că orice ar face sunt lipsiți de ajutor dacă  nu sunt gata să accepte princiipiile Sale. La Babel, oamenii au încercat să promoveze autonomia față de Dumnezeu; aceasta au înercat și oamenii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dorind sî-și facă un nume, dar renunțând la autoritatea lui Dumnezeu. Rezultatul a fost unul dureros deoarece secolul XX a fost un secol măcinat de conflicte și nesiguranță (războaie mondiale, bizarul război rece, crize politico-militare, abuzuri ale conștiinței etc), un secol învăluit de întunericul provocat de vanitatea umană. Ca și creștini ar trebui să știm că singurul mod prin care să ne facem un nume este prin apropierea de Dumnezeu; El ne dă un nume pentru veșnicie, numele de urmați ai lui Hristos.

Ce spune Biblia?

,, Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.”                 Matei 24:14

Din punct de vedere creștin putem spune că referiri la fenomenul de globalizare găsim și în Biblie. Profetul Isaia vorbește despre acest aspect, atingând problema mâtuirii tuturor oamenilor (Isaia 52:10). Dumnezeu oferă mântuirea în mod individual, dar dorește ca înfăptuirea planului Său de a scoate omul de sub puterea păcatului, de ai oferi o nouă identitate (prin Mântuitorul nostru) și o destinație sigură (veșnicia), să se realizeze la nivel global.

Cuvintele Mântuitorului exprimă foarte clar această idee în Evanghelii prin ultimele cuvinte adresate ucenicilor:

,,...Îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”             Faptele 1:8

                Dacă propovăduirea începe din Ierusalim și continuă în mod progresiv, în zilele de pe urmă Evanghelia va ajunge din nou în Ierusalim pentru ca și cei ce nu au crezut la început, să creadă, deoarece doar în acest fel planul glogal al Domnului de salvare a oamenilor va fi într-adevăr înfăptuit.

                Iisus Hristos a cerut de la Dumnezeu tatăl ,,...neamurile de moștenire, și marginile pământului în stăpânire” (Psalmul 2:8), de aceea cred că singurul lucru care ar putea realiza o globalizare într-adevăr benefică este răspândirea adevărului cristic pretutindeni în societate. Globalizarea ar putea oferi noi oportunități și modalități de a face cunoscute valorile și adevărurile creștine în zonele în care acestea încă nu s-au făcut simțite. Exemplul creștinilor primului veac este unul deosebit de convingător prin curajul și interesul cu care răspândeau Evanghelia lui Dumnezeu. Uniformizarea (economică, socială, culturală, politică etc) poate facilita misionarismul creștin și poate conduce la îndeplinirea mandatului urmașilor lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu. Desigur că vor exista tendințe de a zădărnici planul divin (dar acesta nu reprezintă o noutate), dar trebuie să avem certitudinea că nimeni și nimic nu se poate împotrivi Dumnezeului nostru: ,,Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală și domnitorii se sfătuirsc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său. [...] Cel ce șade în ceruri râde; Domnul își bate joc de ei. ”   Psalmul 2:1-2,4

                Am putea spune că dacă Evanghelia Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, iar oamenii vor accepta autoritatea lui Dumnezeu în trăirea lor, atunci ar trăi într-o lume durabilă. Sfânta Scriptură ne avertizează că acest lucru nu se va întâmpla pentru că singura lume durabilă este lumea cuprinsă de slava lui Dumnezeu, în care El este prezent.

                Cei care cred în aceste lucruri vor avea parte de ele când vor putea spune: ,,...am văzut un cer nou și un pământ nou pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era”. De asemenea Scriptura vorbește despre ultimele clipe de istorie, despre bătălia finală dintre bine și rău, care se desfășoară într-o lume globalizată, o lume cu țelul comun de a distruge tot ceea ce reprezintă prezența lui Dumnezeu în lume. Dar oricât de bine ar fi organizată lumea, aceasta nu poate sta înaintea dreptății și suveranității lui Dumnezeu: ,,Când se vor împlini cei o mie de ani Satane va fi dezlegat și va ieși din temnița lui, ca să înșele neamurile, care sunt în celepatru colțuri ale pământului ... ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Și ei s-au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.”                           Apocalipsa 20:7-9

                Globalizarea poate fi privită  ca o imitație subtilă și meschină a chemării popoarelor la mântuire, folosită de cel rău pentru a pregăti terenul pentru apariția celui ,,ce tăgăduiește că Iisus este Hristosul”, adică apariția lui Anticrist. Scopul creștinilor este acela de a răspândi adevărul Scripturii la nivel global, în timp ce Diavolul încearcă negarea adevărurilor divine și implementarea unor neadevăruri la scară globală.

În ceea ce privește existența unei lumi durabile, nu pot să îmi imaginez o astfel de lume prin prisma unor concepții umane. Durabilitatea lumii noastre ține în totalitate de forța divină, de Dumnezeu. Toate eforturile oamenilor de a oferi lumii lor durabilitate sunt zădăr nicite de planul lui Dumnezeu, care Și-a propus lucruri mult mai mărețe decât noi, oamenii. Lumea durabilă de care vărbește Sfânta Scriptură este prezentată în mod unic în mărturia apostolului Ioan din cartea Apocalipsa 21:2-4:

,,Și am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalimgătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas tare care ieșea din scaunul de domnie și zicea: <<Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Luiș și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.>>”

Fiecare persoană are dreptul de a privi globalizarea din propriul său punct de vedere, găsind argumente pro sau contra în a aproba sau nu demersurile făcute ,,de mai marii noștri” pentru realizarea acestui deziderat, dar ca și creștini suntem provocați să înțelegem că avem responsabilitatea de a propovădui Evanghelia în toată lumea, profitând de noile oportunități pe care le oferă globalizarea. În zilele noastre oamenii sunt mult mai receptivi decât în trecut, doresc să afle și să experimenteze lucruri noi, sunt gata să-și însușească noi obiceiu și noi credințe, beneficiază de o tehnologie avansată, pot comunica deosebit de ușor, iar granițele dintre state nu mai reprezintă bariere foarte greu de trecut. Oricum ar fi organizată lumea în care trăim, creștinul își cunoaște misiunea și o va înfăptui pentru ca oamenii să poată beneficia de existența binecuvântată în ,,lumea durabil㔠pe care ne-o pregătește Dumnezeu: veșnicia.