FENOMENUL ULTRAS

PRIMII PASI…
In Italia, odata cu primii ani ‘50, suporterii tuturor echipelor au inceput sa se organizeze in cluburi, sa-si urmeze favoritii in deplasari intr-un numar din ce in ce mai mare si sa promoveze tot felul de initiative (de la cele celebrative la cele coregrafice, chiar daca acestea erau intr-un stadiu de pionerat).

In ciuda faptului ca lipsesc dovezile scrise, se poate spune ca acest concept de “suporter” exista pana si in epoca Olimpiadelor din Grecia antica, dar intr-o forma rudimentara. Cu trecerea timpului s-a modificat modul de sustinere a “culorilor” echipe iubite, dar nu in totalitate (s-au pastrat ideile de baza, cum ar fi
incurajarea prin intermediul vocii si a utilizarii steagurilor).
In perioada ce a urmat razboiului, in Italia, numarul cluburilor organizate de suporteri creste destul de rapid. In anii ‘60 se vor constitui primele structuri si asociatii de suporteri, purtand numele de “centre de coordonare”. Pe langa acestea, sunt infiintate cluburi ce inchegau acei suporteri activi si mai bine organizati, cum ar fi “Fedelissimi”, denumire preluata de numeroase tifoserii (= galerii).
Argentinianul Helenio Herrera (antrenor - Internazionale Milano) a fost cel care a dat impulsul crearii unei coordonari a tuturor suporterilor interisti. El s-a adresat presedintelui echipei milaneze astfel: “Nu inteleg de ce noi nu avem suporteri atunci cand jucam in deplasare”. In acest mod a luat nastere istoria suporterilor organizati italieni.
In urma acestei idei, se forma primul grup - “Moschettieri neroazzurri” (= Muschetarii negri-albastri) ai caror membri erau dispusi se mearga in marea parte a deplasarilor, facand sacrificii pentru a suporta cheltuielile necesare.
De atunci au trecut peste 30 ani si acest fenomen al suporterilor organizati a devenit unul dintre cele mai importante forme de agregare sociala.

ANII ‘70: APARITIA ULTRASILOR
Odata cu sfarsitul anilor ‘60 si inceputul anilor ‘70, grupuri de sustinatori (avand varste cuprinse intre 15-20 ani) se desprind categoric de modelul “clasic”, adult, al spectatorului de fotbal si ocupa acele sectoare ale stadioanelor pentru care se faceau campanii speciale de abonamente cu preturi reduse.
Ultrasii constituie un fenomen original al fotbalului italian printr-o serie de caracteristici: de la sensul de identificare cu propriul “teritoriu” - acel sector de peluza delimitat de unu sau mai multe steaguri (bannere) cu numele si simbolul grupului -, la infatisarea paramilitara preluata de la organizatiile politice extremiste (la moda in acele vremuri): eskimo (mascarea fetei intr-un fel sau altul), haine militare purtand insemne ale propriei echipe, la care se adauga si fularul in culorile acesteia…
Dar ultrasii se disting mai ales prin adoptarea de elemente cu totul si cu totul inovative, in incercarea lor de a-si sustine echipa.
Pentru aceasta, ei au apelat la trompete si tobe (uzanta preluata de la grupurile braziliene de suporteri - “torcidas”). Ca sursa de inspiratie au folosit si modelul englez, cunoscut prin faptul ca suporterii obisnuiau sa-si ridice fularele in acelasi timp creand astfel efectul vizual al valurilor marii. Deasemenea, acestia aveau un stil aparte de comportament - incurajarea favoritilor dar, in acelasi timp, intimidarea intr-o maniera obsesiva a adversarului.
Incet incet, ULTRASUL este considerat o componenta principala a strategiei folosite pentru castigarea unei partide: asa-zisul “al 12 jucator”.
Devine o obisnuinta utilizarea de articole pirotecnice (artificii, petarde, torte si fumigene de diferite culori) menite sa dea o vivacitate suplimentara peluzelor. Asa apare si notiunea de “coregrafie a peluzei”, o practica absolut originala ce va creste treptat odata cu dezvoltarea grupurilor ultras.
Fantazia acestora a dat nastere unor spectacole si scenografii pe o scara larga, de mare impact, multicolore, uneori fantasmagorice. Galeria echipei Genoa, pozitionata in Gradinata Nord a stadionului Marassi, a reusit sa atraga atentia cotidianului francez “Le Monde” prin show-urile deosebite pe care le-a realizat, asa cum ultrasii Fiorentinei din Peluza Fiesole au creat o coregrafie extraordinara ce reprezenta in detaliu monumente ale orasului Firenze.
Grupul ultras cel mai vechi, fondat in 1968, este Fossa dei Leoni (Milan), nume ce apartinea terenului de antrenament al jucatorilor milanisti.
Inca din 1951, la Torino aparuse clubul “Fedelissimi Granata” care este si acum prezent in Peluza Maratona intre gruparile de ultrasi torinisti.
In 1969 este infiintat grupul “Ultras Tito Cucchiaroni” (Sampdoria). Samdporienii au fost primi care au folosit denumirea ULTRAS. Urmatorii, in ordinea aparitiei, sunt ultrasii lui Inter - “Boys S.A.N.” (S.A.N. = Squadra d’Azione Neroazzurra).
In anii ‘70 se asista la un proces de agregare a numeroaselor microgrupuri de tineri ce populau deja peluzele echipelor mari, proces ce a dus la aparitia unor grupuri ultras. Cele mai importante ar fi urmatoarele:

In 1971: “Brigate Gialloblò” (Hellas Verona), “Viola Club Vieusseux” (numele unei piete din Firenze, loc in care se strangeau suporteri ai Fiorentinei).
In 1972: “Ultrà” (Napoli), “Brigate Rossonere” (Milan), “Fossa dei Grifoni” (Genoa), “Ultrà Granata” (Torino).
In 1974: “Forever Ultrà” (Bologna).
In 1975: “Fighters” (Juventus).
In 1976: “Brigate Neroazzurre” (Atalanta).
In 1977: “Eagles’ Supporters” (Lazio), “Commando Ultrà Curva Sud” (Roma).

Cu exceptia lui Napoli, galeriile enumerate mai sus reprezinta doar partea de Nord a Italiei. In Sud, mai existau grupari ultras la Bari, Catanzaro si Cagliari. Apoi, in anii ‘80, aceasta miscare s-a dezvoltat si in orase ca Palermo, Catania, Taranto, Foggia sau Cosenza.
Componentii acestor grupuri de ultrasi au facut parte initial din cluburile de suporteri, dorind sa se desprinda de acestia, fie pentru mentalitatea diferita care ii deosebea, fie pentru anumite neintelegeri.
Membrii din Boys S.A.N. au ca origine “Inter Club Fossati”, iar cei din “Ultrà Granata” apartineau de clubul “Fedelissimi”. Altii provin din grupulete ce au durat pentru putin timp dar reunificate ulterior: baietii din “Forever Ultrà” sunt urmasii celor din “Brigate Rossoblu”; cei din “Fighters” veneau din “Panthers Juve”; “Commando Ultrà Curva Sud” era creat prin uniunea dintre “Boys”, “Guerriglieri Giallorossi”, “Fossa dei Lupi”, “Brigate Giallorosse” si “Pantere”.
Provenienta unor grupuri ultras din Serie A era data de zona urbana. Spre exemplu, nucleul ultrasilor sampdorieni avea ca loc de intalnire cartierul Sestri Ponente, din care faceau parte marea majoritate.
O parte dintre tineri erau adeptii unor “grupuri politice extremiste” ale caror caracteristici (cum ar fi sensul de camaraderie si conflictualitate) reprezentau un punct de atractie pentru multi. O alta particularitate a ultrasilor era data de ideea de teritorialitate, astfel incat peluzele vor fi abandonate de cluburile de suporteri asa-zisi “normali” pentru a lasa locul steagurilor de gard ale ultrasilor. Acestea aveau diverse simboluri distinctive, de la capete de animale salbatice (in special lei, pantere, tigri), embleme ale pirateriei (Jolly Rogers, “capul” de schelet) pana la arme si elemente cu o conotatie violenta (chipul Micutului Alex, personaj principal al filmului “Portocala Mecanica”, de Stanley Kubrick).
In primii ani ai miscarii ultras, simbolurile politice propriu zise (cruci celtice, portrete ale lui Che Guevara) sau insemnele care faceau referire la drogurile usoare (marijuana) erau rar intalnite.
La inceput, cotizatiile erau o modalitate de finantare a activitatilor de grup iar fiecare membru avea scopuri precise: organizarea deplasarilor, cumpararea de material necesar (panza, tobe, bete de steaguri, cutii cu vopsea).
Acest tip complex de organizare si participare la un eveniment sportiv al ultrasilor se diferentia de cel englezesc, caracterizat doar prin spontaneitatea suporterilor (incidentele erau un punct forte al acestora).
Dar si in Italia, aspectul comportamental al publicului se va schimba in urma intemperantelor. Incepand cu 1974, cazurile de ciocniri intre factiuni diferite de ultrasi vor fi tot mai frecvente. In luna martie a acelui an, cu ocazia meciurilor Torino-Sampdoria si Roma-Lazio, spectatorii furiosi au aruncat cu obiecte contondente, provocand lupte dure in tribune. Dupa interventia politiei prin lansarea de gaze lacrimogene, “razboiul” va continua in afara stadionului (rezultatul: raniti, autobuze distruse, masini rasturnate…).
Motivele acestor incidente au la baza rivalitatile traditionale (des intalnite la meciurile intre echipe ale aceluiasi oras sau din regiuni apropiate) sau orientarea politica ale galeriilor (de exemplu, ura dintre ultrasii Vicenzei - “Red-White Panthers” -, de stanga, si cei fascisti din “Brigate Gialloblù” Verona).
Aceste violente se desfasoara, insa, intr-un sfera teritoriala restransa (stadionul si zonele adiacente acestuia).

INCIDENTE
Actiunile ultrasilor se manifesta sub diverse forme. Una dintre acestea purta numele de “holding the end” (= ocuparea peluzei): daca tifoseria oaspete este compacta poate tenta acapararea teritoriului adversarului prin patrunderea in sectorul de stadion rezervat ultrasilor locali si, implicit, furarea steagurilor si a bannerelor. Acestea vor fi folosite pe post de “trofee”.
Spectatorii mai in varsta, obisnuiti sa se aseze pe locurile din peluze, nu aveau o vizibilitate prea buna deoarece ultrasii urmareau meciurile in picioare iar episoadele de o reala gravitate nu au intarziat sa apara: o persoana injunghiata in Lazio-Napoli; scena s-a repetat in Milan-Juventus (1975). In timpul partidei Atalanta-Torino (1977), ultrasii intra in contact direct, lovindu-se cu tevi si bate. In derby-ul Inter-Milan, se asista la o lupta intre ultrasii din “Boys S.A.N.” si cei din “Brigate Rossonere”, cutitele fiind folosite de ambele parti.
Anul urmator, la Vicenza-Verona, cele doua galerii se infrunta intr-o maniera la fel de violenta, lasand in urma foarte multi raniti.
La derby-ul Romei (28 octombrie 1979) un suporter lazial, Vincenzo Paparelli, este lovit in ochi de o torta lansata, din peluza rivalilor (Curva Sud), de catre un ultras roman apartinand gruparii Fedayn, murind la putine minute dupa aceea.
In aceeasi duminica, se verifica grave conflicte la Ascoli (Ascoli-Bologna, 7 raniti), Milano (Inter-Milan, 18 raniti) si Brescia (Brescia-Como, 21 raniti).
Aceste intamplari au avut rolul de a inspaimanta opinia publica. Pentru prima data, presa din Italia isi va indrepta atentia asupra fenomenului violentei. Sunt luate masuri drastice de represiune: timp de cateva luni a fost interzisa introducerea in stadioane a betelor de steaguri, a tobelor si a bannerelor cu denumiri ciudate.

ANII ‘80
In acest deceniu, asistam la o crestere progresiva si constanta a grupurilor ultrà, in a caror componenta se afla sute (in unele cazuri chiar mii) de membrii. Fenomenul se transfera si in Sudul Italiei, in timp ce, in alte orase din Nord si Centru, gruparile deja existente se intaresc ulterior.
Asa cum era de asteptat, miscarea ultras a luat amploare si in categoriile inferioare, incat fiecare echipa (de la Serie A pana la Serie C/2) avea una sau mai multe factiuni organizate de suporteri.
Aceasta multiplicare a grupurilor ultras duce la formarea unei adevarate retele de prietenii si rivalitati in intreaga Italie.
Intre coalitiile cele mai solide in acei ani, amintim Roma-Atalanta-Juventus, Sampdoria-Fiorentina-Inter, Lazio-Bari-Torino, Milan-Genoa-Bologna. Curios este ca, acum, aceste raporturi (intr-un timp de cordialitate) s-au deteriorat (transformandu-se chiar in rivalitati) si au fost substituite de alte aliante.
In orice caz, la inceputul anilor ‘80 incidentele vor avea loc nu numai pe stadione (sau locurile imediat apropiate acestora) dar si in zone ceva mai indepartate (sunt atacate centrele oraselor, garile…).
In 1982 Italia va triumfa in Spania, la Campionatul Mondial. Finala s-a jucat la Madrid in fata a peste 100.000 spectatori, majoritatea dintre ei fiind italieni. In tribune au fost prezente numeroase steaguri si bannere cu inscriptii ale multor grupuri ultras. Acest an a intrat in istorie ca fiind unicul moment de agregare al ultrasilor italieni la nivel de nationala.
Imaginea peisajului ultras italian este considerat un model continental, dand nastere unui fenomen ce va atinge intreaga Europa.
Ultrasii latini (admitand influentele englezesti) se retin a fi superiori, la multe capitole, hooliganilor nordici.
Tot in anii ‘80, echipele s-au bucurat de prezenta in deplasari a unui numar considerabil de ultrasi, comparabil cu ceea ce petrecea in trecut.
“Deplasarea” devine un moment fundamental in viata unui ultras, tinand cont de faptul ca doar suporterii cei mai fideli si mai fanatici isi asuma riscurile pe care le comporta aceasta.
Deplasariile reprezinta modul ideal de selectionare a grupului dar si de descoperire a felului in care fiecare membru isi manifesta atasamentul fata de acesta.
A merge intr-o deplasare, pe unele din stadioanele “periculoase”, fara a aduce propriul banner, este o dezonoare pentru acel grup ultras care infaptuieste o “lasitate” de acest gen.
Pentru a putea face fata numarului mare de ultrasi dornici sa vina in deplasari, Caile Ferate vor pune la dispozia acestora asa numitele “trenuri speciale”.
Spectacolele organizate de ultrasi necesita folosirea unor materiale speciale a caror achizitionare costa enorm iar intrecerea la nivel de originalitate este acerba.
In timp ce ultrasii sampdorieni desfasoara un steag de 90×32 metri, romanistii distribuie publicului 10.000 placute galben-rosii; torinistii acopera Peluza Maratona cu fasii de panza albe si visinii, iar napoletanii arunca in teren mii de role de hartie igienica.
Veniturile incasate in urma vanzarii de tricouri, adezive si alte produse ultras nu mai sunt indeajuns, motiv pentru care unele grupuri cer ajutorul conducerii cluburilor de fotbal, cu toate ca acest lucru nu va fi recunoscut de nimeni. Altii recurg la alte stratageme cum ar fi atragerea sponsorilor externi (steagul veronezilor din “Brigate Gialloblù” purta insemnul Canon, cel al interistilor din “Boys S.A.N.” facea reclama bursei Cattel, etc.).
Violenta se va raspandi treptat, utilizarea cutitelor ca arma de lupta devenind o obisnuinta (mai ales la Milano si Roma), pe cand ultrasii atalantini sunt faimosi pentru duritatea si turbulenta de care au dat dovada de-a lungul timpului prin prisma faptului ca erau gata sa-si foloseasca intotdeauna numai pumnii si picioarele.
Partida Triestina-Udinese (Cupa Italiei, februarie ‘84) se va termina cu ciocniri grave; un tanar triestin, Stefano Furlan, este lovit in cap in mod repetat cu bastoanele de catre agentii de politie, intrand in coma si murind a doua zi.
Opt luni mai tarziu, la sfarsitul meciului Milan-Cremonese, Marco Fonghessi este injunghiat mortal de catre Giovanni Centrone, in varsta de 18 ani.
In unele cazuri, prieteniile dintre galerii se demonstreaza a fi independente de factorii politici, adica ultrasii cu o orientare de stanga s-au infratit cu cei avand o orientare politica de drepata (exemple: Fiorentina-Verona, Udinese-Bologna etc.).
In aceasta perioada, se semnaleaza consumul de substante stupefiante in interiorul stadioanelor. In timp ce toxicomanii obisnuiti, intalniti in anii ‘70, dispar din peluze din cauza controalelor din ce in ce mai severe, numarul fumatorilor de cannabis va creste simtitor. Simbologia ultrà se transforma radical prin reprezentarea frunzelor de marijuana pe steagurile de gard (bannere).
Cand la Cosenza apare grupul “Nuclei Sconvolti” (nume ce face referire, intr-un fel, la consumul de droguri) va declansa un incredibil succes in toata Italia, in randul multor altor grupuri care vor prelua aceasta denumire originala.
La jumatatea anilor ‘80, miscarea ultrà italiana era deja pe val, in sensul ca, multe grupuri care contau pe un numar impresionant de membri (”Fossa dei Leoni”, spre exemplu, in sezonul 1987-88 inregistra 15.000 abonati), vor avea raporturi mai mult sau mai putin stabile con societatile sportive (cluburile de fotbal), fiecare dintre aceste grupuri fiind structurate dupa criterii ierarhice iar din peluze vor disparea cluburile de simpli spectatori.
Gennaro Montuori “Palummella”, liderul grupului “Commando Ultrà Curva B”, desfasura importante activitati politice si avea ca scop preluarea conducerea echipei Napoli. Trebuie mentionat faptul ca acest grup era singurul ce detinea un post de televiziune cu tematica ultras.
Imaginatia ultrasilor nu are margini, asa ca, s-au inventat o serie intreaga de mesaje ironice, cantece si scandari ofensive adresate rivalilor cu intentia de a-i provoca si umili.

MARILE SCHIMBARI ALE FENOMENULUI ULTRAS
In anii ‘90, criza de identitate in care se gasea miscarea ultrà, duce la profunde schimbari in cadrul acesteia.
Multe dintre valorile principale, ce stateau la baza existentei ultras in trecut, sunt percepute intr-o maniera diferita, mai slaba, de catre noile generatii si asta pentru ca, “fenomenul ultras” devine “la moda”.
Dupa 30 ani de istorie, ultrasii sunt parte integranta in lumea fotbalului, sunt influenti si de neinlocuit, avand chiar un rol determinant in strategiile de viitor ale echipelor de club (in inlaturarea antrenorilor sau achizitionarea de jucatori).
Sefii-ultras, cum ar fi napoletanul Palummella, se transforma in personaje faimoase iar ultrasii se vor afla tot timpul in centrul atentiei (si la bine si la rau). Cantecele lansate de acestia vor fi preluate de transmisiunile tv de mare audienta dar vor fi folosite si in marsurile de propaganda electorala.
A doua jumatate a anilor ‘90 este marcata, in mod fatal, de uciderea suporterului genoan Vincenzo Spagnolo (ianuarie 1995). Acest episod devastator va pune la grea incercare viata insasi a miscarii ultras, lovit deja de un lent proces de inlocuire generationala - de la impartirea peluzelor in mici sectiuni si aparitia asa-zisilor “cani sciolti” (= suporterii peluzelor lipsiti de mentalitate) pana la desfiintarea unor mari grupuri ultras (cu traditie) care pana in acel moment reprezentau un punct de reper pentru galeriile din care faceau parte.
Cu ocazia intrunirii ultras de la Genova, in urma careia toate competiile italiene de fotbal se opresc, este emis un comunicat intitulat “basta lame, basta infami” (= fara cutite, fara criminali) si inspirat din mentalitatea conservatoare a ultrasilor atalantini. Aceasta “regula” ar fi trebuit sa schimbe oarecum modalitatea de infruntare (lupta) intre galerii dar, cum era de asteptat, in anii urmatori nu a fost respectata in intregime de noua generatie (lipsita de o mentalitate sanatoasa si prea putin dispusa sa se conformeze ierarhiilor si legilor nescrise ce s-au consolidat in cadrul grupurilor ultras inca de la inceputul anilor ‘90).
Cele mai sus mentionate constituie cu adevarat o problema spinoasa. Oricum, constientizarea unui asemenea pericol, in speta, “stingerea” fenomenului ultras (sau, mai corect spus, o redimensionare a acestuia) provocata de inasprirea violentei pe stadioane, de conflictualitatea crescanda cu “fortele de ordine” (in lumea ultras, acestea sunt numite, printr-un joc de cuvinte, “fortele de dezordine”), de inovatiile tehnologiei moderne (televiziuniile digitale, “pay-tv” sau “pay per view”) si de dispoziitle restrictive (cu precadere - “legea interdictiei accesului pe stadione” sau interzicerea comercializarii biletelor pentru suporterii veniti in deplasari).
“Brigate Gialloblù” (Verona) si “Fossa dei Grifoni” (Genoa), grupuri de referinta in Italia, s-au desfiintat. Justificarea acestora a fost: “Nu ne mai putem identifica cu noile generatii de ultrasi”, lucru ce a generat o adevarata ruptura generationala, fapt concretizat prin disparitia unui grup “istoric” - C.U.C.S. (”Commando Ultrà Curva Sud” Roma) si prin abdicarea altuia - “Viking-Nab” sau chiar prin “absorbtia” tuturor grupurilor din Peluza Sud Torino de catre unul cu o mai mare putere de influenta “Fighters 1977 Black & White”.
Aceasta perioada de stagnare, deloc specifica fenomenului ultras, s-a prelungit pana in zilele noastre.
Grupul romanist “ASR Ultras”, lanseaza pe adresa lor de internet un manifest impotriva “fotbalului modern”, atragand adeziunea multor suporteri (indiferent de provenienta acestora).
In primele doua decenii de viata, fenomenul ultras se baza pe o anumita mentalitate ultras ce a fost incalcata in mai multe randuri de noile generatii.
Coregrafiile spectaculoase, originale dar tot mai costisitoare, reprezinta punctul de atractie al meciurilor importante, deoarece, in conceptia unui ultras, scenografiile nu pot si nu trebuiesc sa lipseasca de la astfel de evenimente.
In restul tarilor europene, conceptul de megacoregrafie este foarte apreciat (imitat chiar), astfel ca vor aparea magazine specializate in producerea si vanzarea de materiale coregrafice.
Tot in anii ‘90, au loc modificari in ceea ce priveste aspectul exteriar al peluzelor, multe galerii adoptand stilul britanic atat de familiar celor din “Brigate Gialloblù” Verona.
Legat de acest lucru, trebuie spus ca in Italia exista o contradictie intre adeptii stilului “clasic” italian si simpatizantii celui englezesc. Unii au incercat sa imbine celor doua stiluri.
Din punct de vedere al relatiilor intre grupurile ultras, se evidentiaza o criza a infratirilor. Multe raporturi de amicitie, consolidate in timp, se destrama. Nu lipsesc si exceptiile, ca in cazul prieteniilor profunde dintre Genoa-Torino sau Reggina-Bari.
Contra abuzurilor si a represiunii, ultrasii isi fac mereu simtita prezenta sub diverse forme. Una dintre acestea este impartirea, in peluze si nu numai, a revistelor sau a brosurilor de ei realizate. O alta ar fi cea “virtuala”, nenumarate grupuri (mai mari sau mai mici) dispun de un site de internet prin intermediul caruia isi informeaza abonatii si vizitatorii, in mod continuu.

In noul mileniu, nu exista inca un “front comun” care sa tina piept problematicilor ce nu inceteaza sa apara dar, din fericire, pot fi remarcate unele semnale de unitate al celui mai longeviv dintre fenomenele de agregare sociala…FENOMENUL ULTRAS UUU

Parteneri






Statistici


Brigada Noastra

Si pe facebook