http://www.freewebs.com/adolescenta/voteazaeseul.htm

Adolescenta – o varsta a dilemelor

        Adolescenta este o furtuna cromatica a sentimentelor, o panza de Picasso cu linii ce deseori se combina prin forme si contururi îmbibate exacerbat cu pete de culoare puternice. Este o forta a conflictelor, a unei intense pendulari între cel mai cenusiu nihilism si cea mai plutitoare euforie. Adolescenta este vectorul bucuriilor, dezamagirilor, a tot ce macina si realizeaza o eroziune sculpturala a sufletului transformandu-se printr-o însiruire de clipe într-un apogeu all umanitatii, al omului matur cu idei si convingeri proprii.

        Cand esti adolescent esti pus în fata unei problematici vitale a directiei si a sensului. Este un moment în care devii obligat sa adopti o imagine. Nu te mai poti ascunde sperand ca vei fi acceptat  prin neputinta ta de a avea o personalitate. Atunci începi sa-ti frangi din axele structurale ale caracterului si sa te ghidezi dupa un model care are destule sanse sa-ti obtina o integritate “sociala” printre ceilalti. Este un aspect cu doua taisuri prin care poti cadea într-o mascare completa a existentei tale adevarate validand-o cu o noua conceptie a eului tau care mai tarziu ar putea sa-ti aduca nefericirea.

        Este un joc de noroc în care arunci cu zarurile posibilitatilor si adopti o atitudine ce deseori capata o consecinta ireversibila. Desigur, în acel moment nu poti realiza asta deoarece nimeni n-a ornat pe tortul tau de sarbatorire a varstei de 13 sau 14 ani  un avertisment: “Atentie zona abrupta a identitatii, poti iesi din ea marcat pe viata”. Tu sufli nepasator lumanarile, sarbatoresti cu o înghititura de sampanie trecerea catre o noua perioada a existentei tale.

        Dar la un moment dat apare o confruntare a ego-ului tau cu al altora. Fara sa vrei esti clasificat, cu stupoare din partea ta, într-un regn al importantei si al puterii. Devii ierarhizat si ai numai doua posibilitati  de actiune: te supui, te generalizezi sau te transformi într-un razvratit al regulilor nescrise de conduita adolescentina stabilite de cei care impun un control de imagine. Însa trebuie subliniat faptul ca rebelul anilor 80’, 90’ care tragea un fum de tigara la un colt de strada este banalul necesar al zilei de azi pentru integrarea la normele “rigide” ale colectivului contemporan.

        Si cel putin pentru mine atunci apare dilema varstei. Carui curent ar trebui sa ma conformez? Fizicului sau psihicului? Pentru o adolescenta întrebarea devine si mai problematica atunci cand sesizezi anumite afirmatii usor misogine la adresa atat a fetelor care îsi îngrijesc în exces frumusetea, cat si a celor mai studioase. Precum multi, desi putini recunosc, suntem obligati sa abordam maniera într-o concesie usor ipocrita: lingusirea ca modalitate de autoaparare.

        Nu mai putem plange cand suntem jigniti, cel mult ne contractam toti muschii si ne straduim sa fim acceptati de catre grupul care detine controlul, care stie sa atace si sa castige respectul cel mai bine. Deci începem sa ne lovim si noi “semenii”. Ca o abordare biblica începem sa încalcam cele 10 porunci ca sa putem sa ne simtim normali.

        Însa pentru mine aceasta “normalitate” nu poate fi mai mult decat o perfida amagire ca totul va fi bine. Un adolescent nu este învatat sa tolereze deoarece lumea nu poate fi condusa de sfinti. Noi ne iertam propriile greseli în mod neconditionat în timp ce  “celalalt” care încalca regulile este imediat lovit de remarcile noastre critice.

        Un adolescent nu se poate repera unei lumi idilice biblice deoarece asta ar echivala cu un “fraier paradisiac” care nu poate distinge normele de supravietuire si conducere a societatii de basmele de adormit copiii. Nu mai esti copil si trebuie sa înveti sa te aperi singur, în caz ca nu ai tentative sinucigase de autodistrugere si te lasi spulberat de ceilalti. Dar bunatatea chiar nu mai poate avea loc în sufletele noastre?

        Eu consider ca a-ti pierde bunatatea si putinta de a fi tolerant cu greselile altora nu este o cale de a atinge o farama de fericire profunda. Trebuie sa realizam ca desi superficialitatea guverneaza pe majoritatea, noi nu suntem obligati sa ne pierdem spiritul analitic .

        Adolescenta este o varsta dilematica prin problemele pe care noi începem sa ni le punem: “Ce solutii exista pentru a o scoate la capat si pentru a ne mentine pe o linie de plutire?”. Nimeni nu este perfect si cu atat mai mult adolescentul cautator de identitate, dar consider ca ar trebui sa încercam sa luam pozitia pe care ne-o dorim si sa mai dam din cand în cand dovada de capacitatea de a nu da cu piatra în celalalt pe nedrept. Totul este ca o pictura de Picasso, la inceput pare un haos de forme, care treptat îsi gasesc sensul.  Astfel ne regasim în ceea ce vrem sa fim.

DRAGONU LAURA MARIA

LA  RASCRUCE . . . 

      Adolescenta este varsta cautarii adevarului, a cautarii vietii, dorinta arzatoare de a te cunoaste pe tine insuti.

      In adolescenta, orice traire este accentuata, tinerii fiind mereu in viteza si plini de energie.

      In aceasta perioada, se contureaza caracterul si personalitatea, se leaga prietenii durabile si se invata arta comunicarii.

      Adolescenta este varsta marilor achizitii, varsta cand percepem lumea cu ochii sufletului.

      Lumea adolescentei are timp si loc pentru iubire neconditionata, pentru zbor si inaltare.

      Este o lume a viselor, in care oamenii sunt deosebiti unul de altul, dar asemanatori in aspiratia spre prietenie.

      Adolescentii traiesc Clipa, fara sa tina cont de parerile celor din jur. In afara de ei nu mai conteaza nimeni si nimic. Nu ii intereseaza riscurile pe care si le asuma facand un anumit lucru si nici consecintele.

      Ei sunt nonconformisti. Nu le pasa daca ii dezamagesc pe cei din jur, atunci cand nu obtin un anumit rezultat. Sunt calmi si rostesc: „Si ce daca s-a intamplat astfel?  Nu sunt tot eu? Nu am ramas tot eu?  Fac ce-mi place, pentru ca astfel aflu cine sunt si ce vreau!”.

      Adolescentii se transforma si fizic,  evolueaza, adica li se modeleaza „ambalajul” care adaposteste atomul-germene: Sufletul.

      Unii cauta sa atraga atentia prin teribilisme, iar cei curajosi isi exprima unicitatea incercand sa fie ei insisi. Prea putini urmeaza sabloanele impuse de familie, de scoala, de „traditie”, dorind sa fie altfel decat mama, tata, bunicii..............

      In adolescenta incepe si maturizarea. Aceasta are legatura cu calatoria launtrica, cu experientele interiorului si nu cu experienta de viata, Cu cat omul patrunde mai adanc in sine, cu atat e mai matur. Cand a ajuns in centrul fiintei sale, e pe deplin matur.

      Adolescentii, aerieni si in viteza, exact acest lucru il urmaresc: sa se descopere, sa afle cine sunt si incotro se indreapta, fiind la rascruce de drumuri.

      In adolescenta iti faci planuri de viitor, te gandesti la familia pe care ti-o vei intemeia sau la studiile pe care le vei urma.

      Adultul de maine, adica adolescentul care se formeaza azi, e rodul relatiei parinte-copil. Copilul/adolescentul e un oaspete venit din necunoscut, iar parintii trebuie sa-l trateze cu respect si iubire neconditionata si sa ii dea  posibilitatea sa se dezvolte ca un spirit liber. Copiii ai caror parinti vor proceda astfel vor fi liberi in gandire si simtire si vor pasi in viata de adult cu simtul valorii  si al respectului de sine.

      Ce e adolescenta pentru mine? Prefer sa fac apel la Sfantul Augustin:” Cand sunt intrebat ce este fiinta, nu stiu, iar cand nu sunt intrebat, atunci stiu.”.  
 

ALINA-GEORGIANA FOCSINEANU

CLASA A IX-A E

GRUPUL SCOLAR „MIHAI BACESCU” FALTICENI

      Adolescenta este ca un vis alb intr-o noapte de mai cu parfum de salcâmi si cântec de greieri… Vis in care cunosti iubirea, deznadejdile, iti seci puterile, iti potolesti avânturile si iti amagesti sperantele.

      Sunt adolescenta si acum simt ca tineretea mea este ca o plutire pe un râu de munte, cu mladieri primejdioase, sub jocurile de lumini si umbre ale padurilor, cu intârzieri neprevazute si uneori binevenite, mereu cu gândul la bucuria drumului. E trist, dar sunt constienta ca dupa câtiva ani care trec ca un fulger, alunecarea puternica, fara oprire, intre maluri uniforme, va intra intr-o lumina sura si rece de toamna, caci astfel este destinul omenesc…

      Nu stiu exact cum as putea sa  mentionez experienta mea din tumultul adolescentei. Dar stiu sigur ca m-am maturizat, iubesc si totodata sufar.

      Consider ca adolescenta e ca parfumul gingas al salcâmilor:te invaluie si te vrajeste, ca dupa aceea sa te trezesti din betia lui, constatând ca timpul a trecut fara sa-l simti…

      Fiecare om cunoaste dezamagirea, stie ce inseamna a fi dezamagit de prieteni… Cel mai dureros este atunci când visezi la ceva, te amagesti cu sperantele si apoi iti frângi aripile iluziilor, cazând pe pamânt si observând ca toti oamenii sunt facuti din pamânt netrecut prin sita, fiind lucrati in graba. Dar complicat este si labirintul relatiilor omenesti si când te gândesti ca sufletul omului este mic de incape intr-un corp subred, dar stai in fata lui ca in fata infinitului. Perioadele dezamagirii constat ca sunt lectii de viata ce contribuie la maturizarea fiecaruia si la crearea viziunii asupra lumii. Si la mine au fost si vor fi momente grele, in care lacrimile sunt singurele care vor sa ma ajute sa-mi curat tristetea din suflet… Numai oamenii care au suferit sunt frumosi, pentru ca ei ascund in ei un curcubeu al emotiilor…

      Sentimentul ce se naste in sufletul unui adolescent este iubirea… o simt cum se degaja din mine, cum pluteste in aer, cum ma farmeca si-mi da bucuria de a trai…Simt cum ma inalt cu pasarile pâna la soare, cum ma las purtata de vânt, cum sufletul meu este un tril si cum alunec pe culori de curcubeu. Sunt specifice vârstei astfel de trairi, prima iubire cu primul sarut si prima despartire… E drept ca nu poti sti daca ai parte de esenta iubirii si nu de iluzia ei, dar dragostea pe care o cauti nu vine. Iubirea este mereu aceeasi, vazând-o repetata prin parcuri, pe drumuri si totusi este alta, cu alte prisme sufletesti si cu alte experiente acumulate.

      Dar adolescenta de azi sta sub semnul tentatiei, bravarii si chiar al rautatii. Pentru unii adolescenti nu mai conteaza ce simt ceilalti, ci conteaza sa fie ei fericiti si in centrul atentiei. Pentru a fi implinite aceste lucruri fac rau,consuma alcool, tutun, chiar si droguri afectând atât persoana lor cât si persoanele ce-i inconjoara. Deviza unui adolescent de astazi ar fi :”Scopul scuza mijloacele, oricare ar fi ele!” sau „Nu conteaza ce faci atâta timp cât esti fericit!”. In ziua de azi ei isi creeaza drumul spre a fi om calcând  pe sufletele celor ce sunt mai cinstiti decât ei. E trist, dar consider ca suntem niste monstri atunci când facem niste oameni mai nefericiti decât inainte de a ne fi cunoscut. Nu trebuie sa ne gândim numaidecât la noi si la starea noastra continua de bine, ar trebui sa ne acceptam defectele si sa le transformam oarecum in calitati. Dar in aceste timpuri esti binevazut daca faci mult rau, pentru ca este  acceptat raul, deoarece se face mult mai usor decât binele.

      In perioada adolescentei, cel mai greu este sa-ti alegi drumul pe care il vei urma o viata. Trebuie gândit ca, adolescent fiind, e dureros atunci când te trezesti in luciditatea adultului si constati ca viata ta e distrusa din cauza drumului ales din adolescenta.

      Adolescenta este momentul cunoasterii, cunoasterii de sine, dar si a vietii, a oamenilor. Iar pentru binele nostru trebuie sa tinem cont de sfaturile parintilor si ale apropiatilor. Ei nu vor decât sa ne fereasca de ce este rau, dar uneori ei nu stiu ca ce este scris omului sa i se intâmple se va intâmpla si ca poate, la rândul nostru, vom trece si noi prin aceleasi momente prin care au trecut ei, ca apoi sa fim si noi cunostinta de cauza si sa dam altora sfaturi. Pentru ca viata este la fel de grea pentru fiecare om in parte, cu suisuri si coborâsuri, cu tristete si fericire, dar asa cum e, trebuie sa o traim, pentru ca e a noastra…

      Luna isi arata fata palida printre ramurile albe ale salcâmilor. Poate ca ea e singura care, ca un ochi de argint, poate privi in adâncul sufletului omenesc, iar daca ea ar putea vorbi, ar trada multe secrete. 

      ADOLESCENTA… PARFUM DE PRIMAVARA!!!

MAFTEI MIHAELA-RODICA

CLASA A X-A A

GRUPUL SCOLAR MIHAI BACESCU, FALTICENI 

Ce este adolescenta?Poate pentru unii ea e doar o simpla parte a vietii, dar de fapt ea e mai mult de atat : e apa care da florilor viata, e raza care da lumina si culoare…Ea e acea perioada care ne ajuta sa ne pregatim oarecum pentru viata, chiar daca e plina de nesiguranta si temeri.

Dar cine sa ne dea lectii daca nu pomii biciuiti de gheata care mai apoi infloresc, daca nu stropii de roua mistuiti de soare care in zorii diminetilor reci se asaza usor pe  petalele catifelate ale florilor ?.Adolescenta trebuie sa fie ca un fluviu care curge, invinge mereu pentru ca mai apoi sa se piarda in imensitatea albastra a marii.

In adolescenta de multe ori ne simtim tristi fara motiv, melancolici, ne simtim neintelesi…stam si privim la ploaia care ne picura incet pe geam,la vantul care poarta frunzele in vazduh in apus de toamna tarzie…mii de ganduri ne trec prin minte dar nu putem opri parca nici unul in zborul lui, fiecare strivindu-se odata cu stropii mari de pamantul rece…Stam si ne gandim la tot…dar totusi la nimic…

Ii auzim pe cei din jur cum rad, vorbesc, dar noi suntem parca absenti ca si cum am fi o parte din natura trista.Totul ni se pare rece, distant si invaluit in intuneric, de o tristete apasatoare, de parca totul s-ar dizolva in jur…Incet ne cuprinde o stare de plictiseala, de melancolie si totul ni se infatiseaza in versuri eterne si incalcite, nesfarsite, dar totusi strabatute din cand in cand de o lumina usoara ca un fulg.Ganduri ne trec intr-un sir infinit prin minte si nu putem atinge nici macar unul, de parca ar fi niste himere pierdute in noapte, fumuri albastre ce se risipesc la orice sclipire a atentiei noastre.Intrebari fara raspuns ni se perinda prin minte si, incet-incet ideile ni se inoada intr-un nimic, asemeni norilor grei ce acopera cerul ranit.Incercam sa zambim…dar nu putem…fara motiv suntem tristi, plictisiti si totul in jur ni se pare umed, rece si respingator.

Incepem acum parca sa visam, sa trecem undeva pe un taram nul, in care totul in jur e gol, trist si cenusiu, undeva intre abisul marilor si inaltul vazduhului, intre apus si rasarit, lumina si intuneric.Ploaia cade neincetat strividu-si lacrimile si mangaind usor subtirile degete frante ale ierbii…

Incepem parca sa ne intrebam : sunem chiar tristi ?sau e doar o alta zi cu ploaie?Raspunsul vine imediat, pentru ca prima raza de soare, prima stea argintie ne poate aduce pe buze un zambet dulce si  pentru fiecare soarele isi impleteste razele de soare in cerul senin intr-un dulce rasarit in fiecare dimineata.

Acum, la aceasta varsta simtim ca avem puterea de a face orice : putem zbura, putem face o lume mai buna.E frumos sa visezi si sa iti asterni idealul pe o hartie, dar e si mai frumos cand acesta devine realitate.Dar din pacate nu totul e atat de simplu pentru toti :pentru multi adolescenti viata e foarte grea..deoarece duc o lupta continua cu saracia, mizeria si foamea…inca din adolescenta incepem sa deslusim  tainele emotionante ale cunoasterii,ce se adapostesc în eternele file ale cartii vietii, pentru a ne ajuta sa evadam dintr-o lume a saraciei si tristetii, care nu ofera ocazia unui nou început. Oricat de tragica ni s-ar parea aceasta masca a realitatii, nu trebuie sa ne abatem de la lupta din care putem sa obtinem sanse egale în fata vietii si victorie în fata saraciei.

Dar de multe ori, tocmai adolescentii care nu au tot ce isi doresc reusesc sa zambeasca… Poate ca de multe ori nu ne dam seama ca cele mai banale lucruri pentru noi, cum ar fi sa poti tine pe cineva de mana, sa simti ca ai pe cineva aproape in clipele grele, sa stii ca esti sanatos, reprezinta pentru altii idealuri de neatins.

De multe ori trecem pe langa acesti copii si nu ne dam seama cat de grea e viata pentru ei,dar tocmai acesti oameni, atat de loviti de soarta sunt dovada vie a faptului ca trebuie doar sa crezi pentru a putea invinge orice obstacol. Deseori acesti adolescenti ne pot invata multe..Nu trebuie sa ai totul pentru a putea zambi… Ei stiu ca au puterea de a merge mai departe, de a învinge greutatile vietii pentru a-si atinge într-un final idealul.Unii dintre noi de ce nu putem face la fel? De ce atunci cand suntem cuprinsi în valurile zbuciumate ale existentei noastre uitam sa zambim?

Uneori avem parca nevoie de ceva care sa ne trezeasca la realitate, sa ne faca sa ne dam seama ca viata e frumoasa, mai ales aceasta perioada a adolescentei cand ne formam ca persoana si ne hotaram practic toata viata…Adolescenta nu e un anotimp etern, si nici nu ne dam seama cum trece deoarece o traim mereu cu spaima de a nu face ceva gresit…dar aceasta perioada a vietii noastre este un dar urias, dar si o vesnica incercare si un spatiu de nesiguranta.

        Tot in aceasta perioada cunoastem un alt aspect al vietii: simtim fiorul primei iubiri, iar iubirea juvenila impresioneaza de multe ori prin increderea pe care o au cei doi unul in altul si in dragostea lor, si credinta ca impreuna vor invinge orice obstacol…Acum, de multe ori privim iubirea ca pe un ideal, ca pe o himera parfumata ce nu poate fi atinsa cu usurinta.

Adolescenta este privita de multe ori ca fiind perioada marilor incertitudini, o perioada a nesigurantei, pe care ne e teama poate sa o traim tocmai din aceasta obsesie a noastra ca ea se va incheia si vom ramane doar cu amintirile, care sunt ca niste urme de vant uitate in palma apusului.

Daca porti un suras pe chipul tau si esti recunoscator pentru tot ceea ce ai te poti considera un om norocos pentru ca multi adolescenti ar putea-o face dar totusi nu o fac…Daca ai pe cineva alaturi, sa-l imbratisezi sau doar sa iti fie alaturi in clipele grele poti fi fericit pentru ca niciodata nu te vei simti singur…

  Poate ca nu realizam cat de frumos e sa traiesti , pentru ca viata este cel mai de pret dar primit de la Dumnezeu. Daca ne-am gandi macar o clipa la  frumusetea si farmecul ei, ne-am da seama ca viata e o lumina, o farama din respiratia lui Dumnezeu, o simpla vibratie a hainei Lui pe care sa o poti prinde în palme.

 A trai este asemanator cu a modela vantul, cu a desprinde zapada din foc, cu a stoarce parfum din florile uscate…Adolescenta e ca un fluture care traieste si îndura greutatile sub forma unei omide mici si neimportante care mai apoi înfloreste cu aripi si zboara spre ideal.

Dupa ce pasesti pe un prag si continui mersul, in mod implicit vei ajunge intr-o alta lume, intr-o alta incapere sau intr-o alta viata.

     Adolescenta reprezinta pentru noi toti un prag care a fost sau urmeaza a fi trecut spre a descoperi o lume vasta. In adolescenta ti se defineste caracterul, credinta sau noncredinta si totodata simtim ceea ce este inexplicabil pentru noi, simtim puterea iubirii, acest cuvant fermecat care te arunca pe cele mai inalte culmi ale universului, dar care te poate purta si in „inchisorile iadului”.

    Cu totii simtim farmecul , parca nu ne mai simtim pasii si plutim in gol , in golul unei lumi imense care ne asteapta si ne impartaseste cu cate putin din imensele sale bogatii culturale si spirituale.

    Adolescenta reprezinta pentru noi o perioada in care iti insusesti anumite cunostinte , si inveti din vastitatea ce se afla in jurul tau , esti intr-o continua cautare care nu se sfarseste decat dupa moarte si care incepe inca din copilarie , dar se face cu atat mai multa simtita cu cat inaintam in varsta . La varsta de 16 , 17 ani sau poate mai devreme , iti dai seama ca pe langa ceea ce cunosteai tu pana atunci , mai exista ceva , un ceva divin ,care este pus pe seama fiintelor nemateriale , fiindca nu sa gasit omul care sa explice provenienta iubirii , drept pentru care ma revolt de fiecare data cand aud un ziarist , un sociolog , un om de presa , un scriitor , sau un invatat spunand : ”Nu exista nici un lucru inexplicabil” sau alte formulari de acest gen , in acel moment imi doresc sa fiu alaturi de el si sa ii spun :  ”Explica provenienta iubirii” .

    Pe parcursul anilor scriitorii si-au ales ca tema a lucrarilor lor , adolescenta , aceasta etapa inevitabila din varsta fiecaruia , care fascineaza si va continua sa fascineze.

    In renumita lucrare : „Amintiri din copilarie” a lui Ion Creanga , acesta isi descrie  copilaria , iar in finalul cartii suntem pusi in tema cu fapte petrecute in adolescenta acestuia . Aceasta opera este cu siguranta una dintre cele mai relevante si mai realiste lucrari de acest gen care nu ocolesc tema adolescentei , caracterul adolescentului ne este bine sugerat , si dupa cum spuneam in finalul lucrarii intalnim tipul adolescentului , care urmeaza o scoala , care nu uita sa iubeasca , si care gusta cate putin din bucuriile vietii .

   Intr-o alta lucrare intalnim un adolescent complexat de aspectul sau fizic si deosebirea sa intelectuala in comparatie cu ceilalti , Romanul adolescentului miop , caci despre el este vorba , ne prezinta un alt tip de adolescent , dar care , si acesta la randul sau nu uita sa iubeasca.

   Daca ar fi sa rezumam intr-un cuvant adolescenta , cuvantul ar fi iubire , fiindca adolescenta este acea parte din viata in care intelegi ca iubirea exista , intelegi ca fara iubire si prieteni nu poti trai , si intelegi ca tu ca persoana ai trait pana acum pe o patura ingusta , iar adevarata lume si implicit cunoasterea si intelegerea acesteia de abia acum incepe.

   Imi este frica ca finalul sa nu fie brutal, dar inchei facand un apel catre toti adolescentii iar indemnul suna cam asa: „Cititi si nu va lasati pacaliti de argumentele false ale lucrurilor cu un singur substrat”, fiindca observ ca problema predominanta a tuturor adolescentilor este lectura , cititi fiindca numai asa va puteti croi un drum in viata , acumuland cat mai multe cunostinte!!

Cimpanu Cosmin ,

clasa a IX a A ,

Grup Scolar ,Mihai Bacescu" FALTICENI, SUCEAVA

        Este ziua mea. Ieri, viata mea toata era un simplu joc. Astazi, amintirile sunt ca fulgii, iar in caisul din gradina imaginatiei mele, visele imi cad in cer... Cine sunt eu astazi?

        Simt cum tineretea si genialitatea se cheama una pe alta, legate de doua absoluturi: frumusetea si cunoasterea. Nostalgia copilariei este blanda si senina, pe cand adolescenta este furtunoasa, involburata, neimpacata cu sine, starnind mari nelinisti si contraste... Liniste... aud cum se izbesc de geamuri razele lunii, in timp ce ochii imi adorm, curgand sub gene.

        Seara intuneca varfurile copacilor, dezleaga umbrele din ramuri si le imprastie pe drumuri, sterge contururile florilor si amesteca laolalta culorile. Stelele tremurande, tandari de astru, ma ating cu genele. Eu caut... ma caut mereu si sunt convinsa ca ma voi gasi. Amintirile frumoase si jucause sunt doar povesti tesute in mreji de luna. Eternitati de-o clipa ma asigura ca eu m-am nascut intre uriasi care, treptat, au scazut la dimensiunile mele.  Desi ziua de ieri s-a tinut dupa mine, azi ma simt mai mare pe dinauntru decat pe dinafara. Pot sa stau uneori in fata unui copac cu ochii deschisi si sa-l visez in acelasi timp.

        Pasarile zboara, ele se sprijina pe ceea ce nu este... eu stiu ca pot zbura doar cu aripile mele si inaintez mereu, alaturi de siragul nemiscatilor plopi, ale caror umbre dorm ca niste drumeti obositi pe albul aleilor cu stropi de luna. Vantul, ca trecerea unui voievod nevazut fara trup si fara maini, caruia i-ar fi  fost frica singur in vazduh, isi intinde aripile si ma conduce in gradina imensa, a Prichindelului ceresc, care isi arunca in urma lui spuza faramiturilor de stele ca sa ne insemne drumul.

        Pentru o clipa, totul se lumineaza in mine si sperantele danseaza in jurul meu. Luna timida, misterioasa, se ascunde dupa nori... a inteles ca e timpul Rasaritului de soare. Este vremea Cunoasterii si a Cuceririlor.

        Linistea se rotunjeste. Aud cum se deschide o floare, cum razele isi canta, o inima cum bate ! Cine sunt eu ? Ce am aflat ? Ca nu as putea intelege ghiocelul decat crescand si topind gheata iernii odata cu el, ca sunt uneori singura pe lume si totusi nu sunt singura. Sa pot privi intr-un om e cea mai mare implinire, insa a privi in mine insami, ar insemna a pasi intr-o oglinda. Timpul e o fiara care are nesfarsita rabdare de a inghiti totul. Astfel, daca nu-mi gasesc eul de astazi, acel  fugit irreparabile tempus  imi va darui maine altul. Ce n-as da sa pot opri timpul cu un fir de matase !

        Prospetimea sensibilitatii, varsta narcisismului tineresc si a impotrivirii la tot ce inseamna dogma, incremenire, evanescenta psihica si corporala si incertitudinea ontologica a acestei varste ma determina sa-mi doresc in continuare a ma gasi pe mine insami.

        Un miros alearga, insotit de o ceata diafana, care zboara. Cu trenul, omida albastra, ma deplasez acum repede, tot mai repede. Numai noaptea poate sa stearga marginea realului si sa ne uneasca cu nemarginirea... Secerea lunii a taiat al apei fir, despartind al noptilor albastru, de-al zilei trandafir.

Dimineata sare incet din iarba. Gorunii sferici imi fura, in vazduh, privirea. Adormisem la marginea norilor. Deschid ochii si vad cerul infiorat de un zbor de randunica. Afara, un roi de albine de aur danseaza in jurul stupului de foc al soarelui.

        A fost ziua mea... Cine sunt eu astazi ?

Miruna–Stefana Sorea                            

Clasa a X-a I

Colegiul National „Octavian Goga” Sibiu

,,Totul era de gluma si de joaca/ Si asteptai doar pomii sa se coaca.” Aceste doua versuri ale lui Tudor Arghezi descriu, poate, cel mai bine, copilaria.

     Amintindu-ne de noi, copii de odinioara, zambim multumiti de noi insine si de lume, intelegem ca viata e ca un copil, ca timpul se joaca precum un copil, ca lumea e un parc imens in care copii mai mari, mai mici, mai rai, mai buni construiesc sau darama castele de nisip.

     In copiii de altadata gasim dezlegate cele mai mari enigme ale vietii, gasim cele mai simple, mai frumoase si mai mature lectii de viata. Copilaria fiecaruia este o repetata reintoarcere la origini, la fericirea  primordiala –aceea de a nu fi constient ca traiesti.

     Adolescentul, pe de alta parte, nu vrea sa uite de sine, vrea sa devina foarte sigur pe el, pe ceea ce face, sa fie, daca putem spune asa, cat mai constient de realitate. Adolescenta este perioada cand spunem ca nu ne pasa de absolut nimeni, dar ne pasa de toti, cand ne pare ca suntem, pe zi ce trece, mai aproape si mai aproape de “esenta vietii”. Gasim mereu noi intrebari, alte si alte raspunsuri, nimeni si nimic nu ne poate multumi, nu ne poate intelege. Pentru intaia oara, suntem atat de aproape de viata incat ii putem simti respiratia si fiecare usoara tresarire.

     Copilul merge inainte fara frica…Si adolescentul merge inainte, caci vrea sa stie, sa cunoasca, sa descopere. Dar teama, teama de necunoscut, de lumea de dinafara sta acolo pitita in sufletul lui, amenintatoare ca sabia lui Damocles.

     Copilul vede binele pretutindeni. Nu intelege ce este gresit sau corect, nu concepe existenta raului. Adolescentul cauta o delimitare precisa intre bine si rau. Viata nu este vopsita doar in alb, dar nici doar in alb si negru. Viata are atatea culori si forme pe care copilul nu le poate nici macar banui, iar adolescentul le poate doar intui.

     Sufletul unui adolescent e zbuciumat si plin de contradictii. Cateodata adolescentul e sceptic, suspicios iar alteori se lasa purtat de vantul tineretii. Da totul primei iubiri, da fiecare clipa, fiecare gand, fiecare privire…Dorinta de a fi iubit, de a atinge absolutul numai prin iubire ii arde sufletul si ar fi dispus sa renunte la tot pentru o plimbare in parc sub cerul acoperit de stele alaturi de cel sau cea care poate schimba o lume doar printr-o privire sau un zambet…

     Sufletul unui copil e atat de pur, plin de lumina si gingasie, e ca un lac frumos, curat, izolat de restul lumii, pe cand sufletul unui adolescent e aruncat deodata in vartejul derutant al intregii lumi…

     Si totusi adolescentul si copilul sunt atat de asemanatori cateodata! Naivi, visatori, curiosi, uituci…Intregul univers e al lor si nu exista lucruri spre care nu pot ajunge.

     ,,Sunt si eu ca toti ceilalti:adolescent sentimental si visator. Zadarnic incerc sa ma ascund. Sunt ridicol. Sunt melancolic. Deci sunt stupid.” spunea Mircea Eliade in ,,Romanul adolescentului miop.” Intr-adevar, de aceasta perioada a visarii, a meditatiei, a iubirii, a bogatiei sufletesti nu putem fugi. Aceasta ceata clara care ne invaluie permanent pe care ne straduim sa o alungam si spre care, odata liberi , tanjim.

     Adolescentul ramane insa un copil autentic. Un copil care se joaca altceva, ceva care are alte reguli, alte limite, dar si alte libertati. Un joc ciudat, un joc in care cei care triseaza nu sunt intotdeauna pedepsitit, iar cei care sunt corecti pierd deseori. Un joc in care au si ei libertatea de a isi crea reguli, dar nu stiu exact ce reguli sa aleaga.

        Adolescenta, pulbere fina desprinsa la ruperea de fericita copilarie, timpul primelor nelinisti si al visarii, al sperantelor si al iubirii, vreme de reflectie si de modelare a personalitatii.

        Ne trece timpul atat de repede si nici nu observam cum incetul cu incetul ne dezlipim de vremurile fericite ale copilariei si ne indreptam cu pasi repezi spre alte timpuri, cand totul se schimba, cand realitatea se transforma din ce in ce mai mult si o simtim tot mai aproape de adevar, desi e tot mai dura, ne pedepseste cu amagiri tot mai mult. Lasam usor in urma aceea lume in care eram protejati de orice lucru si eram centrul existentei noastre. Intram tot mai adanc intr-o lume pe care o impartim cu totii, pe care o vedem atat cu bune, cat si cu rele.

        Ne permitem insa, sa ne agatam de orice speranta si sa zburam pe culmile bucuriei cu gandul ca totul va fi bine pentru noi, dar daca ceva ne face sa cadem, ne lovim atat de tare, incat suferinta ne rapune de tot. Ne revenim cu ajutorul unui prieten adevarat care este dispus sa primeasca durerea pe care noi vrem tot mai mult sa o impartim caci ni se pare enorma pentru a o suporta singuri. Ne vindecam astfel ranile aripilor si incercam din nou sa zburam spre cerul care ni se pare din nou pustiit de nori, de un azur care pare a fi un ocean al linistii sufletesti si al iubirii.

        Invatam sa iubim, traim la maxim orice sentiment si il ducem pana aproape de extreme. E vremea primelor iubiri, e timpul sa ne cautam fiecare fericirea si idealul nostru in iubire... Avem atat de multa iubire pentru cineva cat sa-i umplem sufletul de fericire, sa-l cufundam in oceanul bucuriei si apoi sa-l inaltam pe piedestalul suprem al inimii noastre. Gasim aceea persoana de mai multe ori, dar de fiecare data realizam ca e ceva ce lipseste, renuntam, suferim, mergem mai departe si iar cautam, si tot asa, dar intr-o zi ne oprim si am vrea sa intoarcem timpul inapoi…E prea tarziu, e totul prea schimbat si simtim gustul amar al regretului. La orice mica deziluzie, la toate incercarile nereusite, la visele frante si la sentimentele neimpartasite suferim enorm.

        Indraznim sa ne aventuram cu zambetul pe buze pe carari noi, necunoscute, care pot fi periculoase, dar pericolul e un cuvant ce starneste idei, ce provoaca imaginatia sa se transforme in realitate. Suntem liberi in gandire si nu exista lucru care sa ne cenzureze.

        Ce pretuieste cel mai mult un adolescent? Ce inseamna fericirea pentru el? Care este lucrul concret care ii aduce zambetul pe buze? Ne place sa traim clipa si sa profitam de orice secunda sa ne bucuram alaturi de prieteni. Toate lucrurile marunte ne fac sa zambim…zambim la auzul unei melodii indragite, zambim cand vedem cum viata ne surade, cand ne vedem aproape de cei dragi, cand realizam orice lucru mic. Ne bucuram tot ca niste copii si uneori suntem atat de copii…

        Avem si momente mai putin placute si suferim la orice mica ambitie nerealizata. Suntem capriciosi si asa de schimbatori, dar totul e de inteles caci abia la varsta asta dam ochii cu adevarata viata si ne lovim de obstacole din ce in ce mai grele. Sunt clipe cand suntem nostalgici dupa copilaria aceea fericita care ni se pare uneori atat de departe desi a fost asa de aproape caci timpul e un lucru relativ. De fapt cred ca ceea mai mare dezamagire a noastra este ca totul este prea relativ intr-o lume pe care noi o vrem a concretului, caci daca totul ar fi concret n-ar mai trebui sa ne pierdem vremea cu intelegerea acestei relativitati. Ne incurcam in sentimente si lucruri uneori si singuri trebuie sa iesim din acest mare labirint acest lucru ne complicandu-ne existenta.

        Asadar ce inseamna adolescenta? Sa fie o copilarie maturizata, sau o maturitate copila sau niciuna dintre ele. Cred ca este o perioada unica care nu se poate defini in functie de altceva, tocmai pentru ca are multe caracteristici specifice. Este vremea visarii si a imaginatiei pe care dorim sa le proiectam in viata de zi cu zi, a zambetelor si a clipelor de neuitat impartite zilnic cu amicii, a serilor pierdute cu sperante marete, a noptilor nedormite. Sunt momente ce raman acolo, in adancul sufletului pentru totdeauna si poate ca atunci cand timpul ne va purta departe pe aripile lui vom vrea cu disperare sa ne intoarcem la ele, dar dorintele noastre vor fi spulberate caci vor fi exact  impotriva scurgerii timpului. Ne schimbam incetul cu incetul, insa acum, la adolescenta nu ne-a parasit aceea inocenta cu care priveam lucrurile cand eram copii, pe care secundele scurse probabil vor incerca sa o fure de la toti, la unii cu succes, la altii nu. Suntem la o rascruce de drumuri, in care facem alegerile cele mai importante, desi poate nu constientizam asta la timp, suntem purtati de adierea clipelor spre alte orizonturi, unele mai senine, altele mai innorate, important e ca noi sa stim cum sa le depasim pe toate.

        Putem spune ca e perioada cand prinde contur personalitatea noastra, iar cei care ne modeleaza sunt cei care ne sunt alaturi, sunt cei care ne-au dat viata si ne-au invatat sa pasim pe drumul vietii si toti cei care ne-au aratat cum e sa simtim un anume sentiment. Trebuie sa multumim tuturor celor ce ne-au fost aproape pentru ca ne-au invatat ce inseamna devotament, tuturor celor care ne-au iubit pentru ca ne-au aratat ce inseamna iubire, tuturor celor care ne-au gresit pentru ca am invatat din greselile lor si stim acum sa nu le repeta, le multumim tuturor celor ce ne-au intors spatele cand ne-a fost mai greu pentru ca acum stim ca trebuie sa ajutam pe cineva pentru orice lucru infim. Trebuie sa multumim celor care ne-au transformat in ceea ce suntem acum.

        Sunt sigura ca in anii viitori ne vom intoarce mereu cu gandul la adolescenta, la aceea furtuna de sentimente care ne lasa o dezordine in suflet si in ganduri, la aceea bucurie de a trai si la tristetea de a fi dezamagit pentru primele ori in viata. Cu siguranta vom iubi aceste clipe pe care le traim acum si le vom tine ca pe o comoara, iar pe persoanele care au fost alaturi de noi nu le vom uita niciodata.

        Las in urma pe foaia de hartie tot ceea ce simt in legatura cu perioada pe care o traversez, las in urma pulbere de grafit a primelor nostalgii, ganduri si sperante… Sunt o adolescenta si desi acum oceanul care e in sufletul meu e vegheat de un cer senin, oricand poate incepe furtuna, sunt o adolescenta care vrea sa nu lase in urma aceste clipe, insa mai presus de vointa mea sta nemilosul timp care ne poarta pe acest ocean cu o viteza mult prea mare pentru a fi suportabila.

        As putea compara adolescenta cu aceea prima ninsoare care soseste odata cu iarna adevarata, o prima ninsoare care initial pare ca dureaza la nesfarsit si de care multi nu ne bucuram asa cu trebuie; o prima ninsoare a carei fulgi se vor topi prea repede si care nu vor putea fi refacuti. As putea compara adolescenta cu o primavara insorita, cu flori de o gingasie rara care nu se mai intoarce. As putea-o compara cu un nufar care odata atins isi pierde toata frumusetea, as putea-o compara cu o adiere efemera. Dar nu o voi compara…voi lasa adolescenta ca fiind pur si simplu adolescenta asa cum e ea: capricioasa si nelinistita, iubitoare si prietenoasa si nu in ultimul rand UNICA!